MOTO: ”…Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul țărâlor cel dintăi de Traian împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gândul. A lăsa iarăș nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére. Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoț lumii la védére felul neamului, din ce izvor și seminție suntŭ lăcuitorii țărâi noastre, Moldovei și Țărâi Muntenești și românii din Țările Ungurești […]. Laud osârdiia răposatului Uréchie vornicul, carile au făcut de dragostea țărâi létopisețul său, însă acela de la Dragoș-vodă, de discălicatul cel al doilea al țărâi aceștiia din Maramoroșŭ scrie […]. Célelalte ce mai suntŭ scrise, adăosături de un Simeon Dascalul și al doilea, un Misail Călugărul, nu létopisețe, ce ocări suntŭ […]. Pre acestŭ Simeon Dascal, Istratie logofătul l-au fătat cu basnile lui și Misail Călugărul de la Simeon au născut, cela fiiu, cestalalt nepot”.

(MIRON COSTIN – “De neamul moldovenilor” – Predoslovie)

BLESTEM BICEFAL

Simioane, Misaile,
Zob de flori fără pistile
Ticluit Moldovelor
Din piezişul slovelor,

Iezui-v-ar iezătura
Morţilor neplânşi şi zgura
Ce-aţi scuipat-o în icoane,
Misaile, Simioane!

Misaile, mâna ta,
Mânca-ţi-a viermii din ea
O mie de veci
Şi-n altele, zeci,
Slugăre, călugăre,
Vinul făr’ de strugure,
Vinul morţii
Şi sputa sorţii!

Iar tu, dascăle,
Hăurile cască-le
Şi dă-te de-a dura,
De-a lepădătura,
De-a scrisul ce-ai scris,
De-a raptul comis,
De-a slova trădată
Ce plânge sub roată
Şi strigă la tine
Cu vorbe puţine:

„Simioane, Simioane,
Crăpa-ţi-ar umbra de foame
Şi limba de sete
Între Styx şi Lethe,
Între vaduri seci
Moartea să-ţi petreci,
Ea să-ţi fie vie
Şi să-ţi dea simbrie
Patimă trupească
Şi neomenească!

Şi te du, te du,
Tu şi frate-tu,
Să ardeţi de vii
Pân’ la temelii,
Departe de noi,
De carul cu boi,
Departe de stână,
De sat, de fântână,
De slova de mână,
De limba română”.