VREM DUEL între Iurie Roșca și Ioan Roșca!

Incorect Politic
August 9, 2023

VREM DUEL între Iurie Roșca și Ioan Roșca!

Via Certitudinea:

Emisiunea „Civilizația autofagă și eșecul speciei umane” din cadrul „Colocviilor ARS VERBA” de la CERTITUDINEA TV, avându-l ca invitat special pe cercetătorul interdisciplinar Ioan Roșca a generat efecte neașteptate. Unul dintre ele e acela că a reușit să stârnească indignarea unui alt Roșca, de peste Prut, un ortodox fundamentalist  rusofil, interzis în România: teoreticianul și practicianul politic Iurie Roșca.

Iritat de emisiune sau de pledoaria lui Ioan Roșca, fostul unionist basarabean Iurie Roșca îl atacă pe acesta furibund, într-o înregistrare pe platforma rumble.com, în care amestecă, deliberat sau involuntar, informația cu dezinformarea până la calomnie, atribuindu-i greșit lui Ioan Roșca idei sau cuvinte pe care acesta nu le-a rostit și nu-l caracterizează. Intervenția lui Iurie Roșca are și ea un titlu incitant: „Pentru un Roșca fără Dumnezeu, de la un alt Roșca”.

Ceea ce-i reproșează Iurie Roșca lui Ioan Roșca este în esență „ateismul feroce, alimentat cu o vastă și inutilă cultură europeană”. În detaliu sunt mai multe acuzații din care voi enumera câteva. În primul rând titlul emisiunii, „Civilizația autofagă și eșecul speciei umane”, pe care-l consideră percutant numai pentru cei care au doar o spoială de cultură. Îl informez pe d-l Iurie Roșca și pe zelatorii săi că titlul emisiunii este „vina” subsemnatului, deci îmi asum reproșul, însă fără să-l comentez. Poate doar să mă felicit pentru că a reușit să-i atragă atenția d-lui Iurie Roșca. Alte acuzații și reproșuri adresate lui Ioan Roșca: lipsa unei „minime alfabetizări religioase”, „contestarea pînă la ridiculizare a credinţei religioase”, „afilierea marxisto-materialistă” etc, aproape toate false sau de o superficialitate vecină cu candoarea, dar însoțite de șarje batjocoritoare, adresate inclusiv moderatoarei Daniela Gîfu.

Nu sunt avocatul d-lui Ioan Roșca și nici nu-i împărtășesc convingerile legate de credință. Poate doar aversiunea comună față de românismul habotnic și disprețul față de patriotismul de stadion, care nu produce decât zarvă și fum. Eu sunt un creștin ortodox convins și liniștit în credința mea, deloc tulburat de agnosticismul tragic al d-lui Ioan Roșca. Pot spune însă despre el că are o cultură atât de vastă încât „recomandările” de lectură pe care i le face dl. Iurie Roșca sunt de un ridicol infantil și impardonabil. Ceea ce țin însă, neapărat, să precizez în legătură cu „intimatul”, e că dl. Ioan Roșca, așa, „ateu feroce” cum îl consideră „reclamantul”, e un camarad de luptă loial până la sacrificiu, ceea ce n-am prea întâlnit printre ortodocșii cunoscuți. Diferențele radicale dintre convingerile noastre nu fac dialogul imposibil, dimpotrivă. Iar cel care iese în câștig sunt eu. Mi-ar plăcea să cred că e ceva reciproc.

În ceea ce-l privește pe dl. Iurie Roșca, îi respect opțiunile și credința, care ar trebui să fie un factor de apropiere de orice creșin, inclusiv de subsemnatul. Și chiar este, până la un punct, cu diferența că eu sunt un creștin antiierarhic, domnia sa nu. Iar eu nu fac din credința mea piatră de poticnire în relațiile cu semenii și nici nu încerc să impun altora această credință. Mai cred că în fața lui Dumnezeu toți oamenii sunt egali, căci toți sunt creația Sa, indiferent dacă sunt creștini, budiști, hinduiști, sufiști, confucianiști, shivaiști, taoiști, zoroastriști sau musulmani. Aș excepta totuși, din această enumerare, pe sataniști și mozaici, care au optat pentru alți Dumnezei. Primii pentru Satan, ceilalți pentru exclusivistul   „Dumnezeu al lui Israel”, la care nu au acces decât ei.

Revenind la cei doi Roșca, aș mai adăuga doar că mi-aș dori să-i am pe amândoi invitați în emisiune, la „Colocviile ARS VERBA” de la CERTITUDINEA TV.

MIRON MANEGA

______________________________________

Divergențe ireconciliabile pe o concluzie comună

Atacul domnului Iurie Roșca împotriva domnului Ioan Roșca este perfect justificat de conținutul mesajului expus de către domnul Ioan Roșca în emisiunea televizată „Civilizația autofagă și eșecul speciei umane”. Nejustificată este însă maniera la care el s-a produs. Mai precis, este nejustificat modul/tonul în care domnul Iurie Roșca critică, din perspectivă creștină, cele spuse de domnul Ioan Roșca. Mod de a critica – necreștinesc. Și constatarea mea privitoare la felul în care domnul Iurie Roșca înțelege să-și exprime nemulțumirea față de ideile domnului Ioan Roșca se oprește aici.

Ceea ce, din punctul meu de vedere, nu se poate opri aici,  este încercarea de a arăta cauzele care îl determină pe domnul Iurie Roșca să critice tezele domnului Ioan Roșca. Or, cauza – pentru că, până la urmă, este  una singură – care îl  determină pe domnul Iurie Roșca să se instituie într-un tribunal (inchizitorial), constă în constatarea eșecului civilizațional. Constatare a eșecului civilizațional la care, de altfel, inclusiv domnul Iurie Roșca ajunge. Eșec civilizațional al speciei umane, dacă acceptăm evoluția biologică a omului, sau eșec al ființei umane edenice/adamice dacă, dimpotrivă, credem că omul este creația lui Dumnezeu. Eșec care este unul real/indubitabil, constatabil, atâta vreme cât omenirea, în totalitatea ei, stă pironită pe marginea prăpastiei. Fie ea atomică, fie ea (mai nou) pandemică, fie ea (în cel mai bun caz după unii sau, în cel mai rău caz, după alții) tiranică, orwelliană.

Și de aici încolo trebuie să fac următoarele precizări:

1. Domnul Ioan Roșca nu este un materialist ateu, așa cum îl categorisește domnul Iurie Roșca. Desigur, potrivit credinței creștine (mai ales a celei creștin-ortodoxe), dar și a celorlalte credințe religioase, monoteiste sau nu, domnul Ioan Roșca este un „rătăcit”. Dar, în această postură fiind, domnul Ioan Roșca nu crede că spiritul este „materie superior organizată”.

2. Potrivit celor de mai sus, domnul Ioan Roșca constată – și această constatare este este fundamentală din punctul domniei sale de vedere – că eșecul civilizației este practic anterior enunțului despre ce ar fi urmat ea să fie. Adică, de la începutul de dinainte de începutul efectiv al civilizației, oamenii au imaginat o cale care să-i ducă fix în prăpastia la/pe marginea căreia se află acum.

3. Paradoxal, același lucru îlconstată și dl. Iurie Roșca (eșecul civilizațional al ființei umane) atunci când vorbește de inevitabilitatea Apocalipsei. Adică atunci când domnia sa ne spune, fără să rostească formularea cu subiect și predicat, că eșecul este/există, fiind cauzat de neascultarea, de către om, a Voii lui Dumnezeu.

Așadar:

– Pentru domnul Ioan Roșca, omenirea este în impas, pentru că ea încă nu a făcut primul pas corect, ci de la începutul începutului a luat-o pe un drum greșit: cel al statului uzurpator și uzurpabil, cauza find faptul că omul, având în dotare (doar) potențialități, nu a fost (încă) în stare să elaboreze un COD care să corespundă complexității lumii.

– Dimpotrivă, pentru domnul Iurie Roșca, omenirea este impas pentru că ea a făcut pași (din ce în ce mai) greșiți. Deși avea nu doar potențialități – așa cum crede domnul Ioan Roșca – ci avea la îndemână însăși harta existențială, inclusiv civilizațională, adică CODUL dat de Mântuitor: CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA, omul căzut din Rai a mai căzut o dată (din sacralitate) în laicitate.

De aici divergența ireconciliabilă pe acest palier al aprecierii posibilității cunoașterii dintre domnul Ioan Roșca și domnul Iurie Roșca:

– Domnul Ioan Roșca crede (este aproape convins) că știe când, unde, cine și cum a greșit. În plus, crede că știe că greșeala poate fi îndreptată și că „locomotiva” poate fi pusă pe șine. Deși recunoaște/știe că nu știe cum și nici nu are pretenția că el ar fi în stare să o pună. Dar – în pofida aerului rebel pe care îl afișează – este dispus să dea o mână de ajutor.

– Domnul Iurie Roșca este/pare convins că știe când, unde, cine și cum a greșit. Și este convins că greșeala poate fi (mai bine zis va fi) îndreptată prin Mântuire care se va săvârși prin Apocalipsă.

Iar consecința celor de mai sus este implacabilă:

– domnul Ioan Roșca înțelege că o lume, fie ea îndreptată/corectată, NU va fi (totuși) o lume perfectă. Și, mai ales, își dă seama că va fi o lume în căutarea unui SENS. A unuia, poate (deși pare paradoxal) chiar mai rău decât cel descris de Orwell. Și, firesc, are îndoieli dacă face bine că participă la eventuala naștere a unei astfel de lumi.

– Domnul Iurie Roșca știe că DUPĂ Apocalipsă lumea va fi perfectă și ETERNĂ. Și, firesc, dorește să se afle în acea lume. În consecință, tot ceea ce (în mod imperfect ființând/existând în lume) nu este în concordanță cu năzuința sa și îi aduce atingere trebuie respins: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu strânge cu Mine risipește” (Matei 12,30)

Iată, deci, de ce pozițiile domnilor Iurie Roșca și Ioan Roșca sunt ireconciliabile și de ce domnul Iurie Roșca îl atacă pe domnul Ioan Roșca. După cum, de altfel, prin ceea ce afirmă în expozeul domniei sale din amintita emisiune tv, (anterioară cronologic replicii date de domnul Iurie Roșca), domnul Ioan Roșca atacă (in rem) înseși rădăcinile credinței domnului Iurie Roșca, determinându-l să riposteze.

Și astfel am ajuns să fiu martor al (continuării) unei dispute atât de vechi încât îmi este și frică să mă pronunț asupra începuturilor ei. Dispută a cărei miza reală, fundamentală, este (potrivit lui Isaac Asimov) alegerea între eternitate și nemărginire. Dispută care are, în diversele contexte istorice și alte mize, ceva mai mici, conținute, desigur, de miza cu caracter general. Cum este, în cazul nostru (dat de contextul „asigurat” de începutul de secol și de mileniu) alegerea pe care trebuie să o facem între globalism și naționalism. Alegere obligatoriu a fi făcută, ca urmare a nerezolvării conflictului dintre internaționalismul/comunismul protoglobalist și naționalism.

Și aici intervine surpriza care, de fapt, nu este o surpriză: atât domul Ioan Roșca, cât și domnul Iurie Roșca au făcut demult alegerea. Astfel că, nici domnul Ioan Roșca, nici domnul Iurie Roșca nu sunt globaliști și nu au fost internaționaliști. Chiar dacă, este posibil ca domnul Iurie Roșca să fi fost membru al P.C.U.S., filiala R.S.S. Moldovenească, ambii sunt naționaliști români fără rezerve.

Dar, deși sunt de aceeași parte a baricadei naționalismului sunt (și, din păcate, creed că vor rămâne) adversari. Deși, sau cu atât mai mult cu cât, ambii sunt dușmani neclintiți ai lui big brother.

De ce ? Voi încerca să explic în viitorul număr al ziarului.  

ȘERBAN POPA

_________________________________

POST SCRIPTUM

Cu un lucru nu sînt de acord, din ce spune domnul Popa despre mine. Că aş crede că a existat o menire iniţială bună, plantată în sîmburele devenirii, trădată ulterior. Dar eu nu ştiu – nici despre asta.

Dumnealui mă traduce astfel pentru că se mişcă în spaţiul conştienţial cultivat teologic, căruia eu nu-i aparţin. Şi nici acolo nu e aşa simplu; e de ales între credinţa că Dumnezeu a proiectat lumea perfect (tot ce se întîmplă fiind necesar), sau că a lansat-o doar, lăsînd-o să evolueze cum poate; sau că a menit-o binelui, dar lăsînd oamenilor libertatea de a se descoperi singuri – ca să se împărtăşească din demiurgia lui; sau că a pus pe Drac să-i momească, pentru a tria grîul de neghină; sau că Răul şi-a luat nasul la purtare, contagiind etc.

Eu nu cred în niciuna din acestea şi nici în inversul lor. Ci doar că nu ştiu, oricît m-aș strădui, cine şi de ce a făcut lumea. Şi nici dacă o ţine sub supraveghere sau a lăsat-o de izbelişte. Mă limitez la a constata că ea (d)evoluează, plămădind continuu o condiţie umană penibilă, înaintînd azi într-o direcţie care îmi displace profund. De ce? Nu ştiu… şi asta nu mă paralizează. Nu am nevoie de alt temei pentru revoltă decît propria aspiraţie, îmi asum chemarea dinăuntru.

Îmi place omul propovăduit de creştinism (poate, pentru că am fost plămădit în acest spirit). Doresc să colaborez întru apărarea acestui mod de a fi cu cei care îşi bazează reacţia pe credinţa religioasă. Înţeleg cum funcţionează aceasta ca temelie a moralei, dar mă lipsesc de acest sprijin. Ştiu pe propria piele (dar şi din cultură) că poţi adera la bine, adevăr, dreptate – şi fără să crezi (să fii sigur) că îndeplineşti un mandat transcendent. Poţi să vrei dreptate din chemare sufletească, fără reazem dogmatic. Nu e solidă formula relativistă? Probabil, vom mai vedea.

Ce vor face iubitorii binelui mistic care pierd credinţa într-o anume imagine a lui Dumnezeu? Vor arunca la coş şi iubirea de bine? Oricum, ar fi bine ca moraliştii creştini să se arate prietenoşi cu cei ce le împărtăşesc năzuinţele privind etosul uman şi nu să se izoleze fundamentalist, într-un turn asediat metodic de duşmanii comuni. Există o categorie de credincioşi (cum era Proclu) care primeau consonanţa morală şi fără cea mistică. Separau apele şi aşteptau/ sprijineau eventuala convertire. Sper că şi domnul Popa ne tolerează.

Pe domnul Iurie Roşca nu îl cunosc, dar cu el aş discuta altă latură a problemei: raportul cu situaţia politică, adică oportunitatea punerii luptei naţionale sub steag mistic. Cînd termin gama extraselor din Realitatea Evreiasca şi trec la Concluzii, voi risca o analiză a efectelor înregimentării religioase asupra deznodămîntului luptei dintre români şi evrei.
Împărţirea rolurilor, în civilizaţia iudeo-creştină părînd astfel: noi ne ridicăm la rai, ei ne domină aici. Nu aşa am rezistat în istorie? Nu s-a sinucis mişcarea legionară, ca să învieze triumfător dincolo?

IOAN ROȘCA