Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Mai 21, 2021
Decizia nu ar terbui să ne surprindă, întrucât:
- Cei care au adus comunismul în România au rămas, prin urmași și interpuși, la conducerea României, neavând niciun interes să promoveze memoria victimelor lor.
- Cei care au adus comunismul în România sunt Jidani, prin urmare vor aproba orice decizie care să întărească măciuca pe care o folosesc să intimideze țări, guverne, națiuni – Holocaustul.
Din fericire, mai avem voci prin Parlament care să reprezinte interesele Românilor:
Via R3Media:
Deputaţii au respins, marţi, propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Muzeului Naţional al Victimelor Comunismului, instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, subordonată şi finanţată din bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, informează Agerpres. În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din 23 octombrie 2017.
S-au înregistrat 278 de voturi pentru respingere şi 26 de voturi împotriva respingerii proiectului de lege.
Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a cerut de la microfon adoptarea proiectului, fiind astfel respectată, consideră el, memoria deţinuţilor politici, respectiv istoria recentă a ţării.
…
Deputatul AUR Ilie-Alin Coleşa a declarat că acest muzeu nu ar trebui denumit „al victimelor comunismului”, ci un „muzeu naţional asupra biruinţei comunismului”, opinând că astfel de muzee ar trebui făcute în toate locurile în care aceşti oameni au suferit şi au biruit.
Însă noi ce facem? La Piteşti clădirile s-au înstrăinat, osemintele s-au aruncat la gunoi. La Târgu Ocna cimitirul s-a extins peste vechile gropi, osemintele au fost aruncate la gunoi. La Aiud cimitirul s-a extins peste vechile morminte neidentificate, construindu-se peste ele coteţe pentru porci. Asta facem noi cu martirii, mărturisitorii, eroii şi sfinţii noştri”, a susţinut deputatul AUR.
…
Deputatul PNL Andrei Gheorghe a solicitat Guvernului să faciliteze transferul Penitenciarului Jilava către CJ Ilfov, în condiţiile în care există o iniţiativă a autorităţii locale de a înfiinţa un memorial anticomunist.
„Jilava reprezintă un loc sacru pentru (…) jertfa românească în faţa regimului totalitar comunist impus brutal de către sovietici (N.E: Jidani) (…) Tot acel complex care a reprezentat penitenciarul din perioada regimului criminal comunist stă să se prăbuşească de mai mult timp. Există o iniţiativă a Consiliului Judeţean Ilfov – şi aici solicit Guvernului României să urgenteze procedura de transfer a Penitenciarului Jilava, evident a ceea ce va reprezenta memorialul de la Jilava (…) către CJ Ilfov care are în proiect un memorial fix pe această tematică – ceea ce a însemnat jertfa anticomunistă a românilor. Din păcate în hârţoagele de la Ministerul Justiţiei şi de pe la alte ministere, de la Secretariatul General, lucrurile s-au împotmolit de mai mulţi ani, şi cred că această procedură trebuie definitivată într-un timp cât mai rapid. Consiliul Judeţean este pregătit să preia, să facă acolo memorial anticomunist”, a afirmat deputatul PNL.
Reamintim că deputatul PNL, Alexandru Muraru, a anunțat că s-a găsit finanțarea necesară pentru deschiderea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. Suma va fi obținută din PNRR și va fi de 38,7 de milioane de euro.
*
Ne-am dori ca acele voci curajoase care vorbesc despre sfinți, martiri și eroi să-și găsească un surplus de curaj și să vorbească despre cazul colonelului Vasile Zărnescu, de la tribuna Parlamentului, din comisiile pentru abuzuri, la interviuri și pe paginile lor de Facebook.
În cazul lui Vasile Zărnescu, tăcerea e de plumb. Ne scufundă pe toți în dictatura urmașilor bolșevici.
NU EXISTA O CONTRAPUTERE CARE SA COMBATA SISTEMUL IN FRANTA, SPUNE VALERIE BUGAULT IN ULTIMA EI CARTE SI IN ULTIMUL EI VIDEO.
NOI PUTEM SPUNE LA FEL DESPRE ROMANIA .
TREBUIE CONSTITUITA O CONTRAPUTERE .
ALTFEL NU MERGE
Comunismul nu a existat niciodata, nicaieri in lume.
A existat socialismul leninist, stalinist, maoist, castrist, dejist, ceausist, etc. Comunismul era doar “visul de aur” din “iepoca de aur”.
Comunismul devine insa o realitate acum prin globalismul care transpune cel mai fidel marxismul in viata societatii umane.
Cred că sub Lenin a fost comunism , de-asta i-a și preveni pe jidanii ca Trotski despre pericolul pe care îl reprezintă Stalin asupra ideologiei comuniste. De la Stalin s-au schimbat lucrurile radical.
… ei, n-a existat… nu stii ce-a fost in URSS de la inceput?
Ce vrei sa mai vezi?
Cum e peste tot???
Nu mai e mult, …