Viața Albilor Contează

Incorect Politic
Noiembrie 23, 2022

Viața Albilor Contează

Via Art-Emis:

 

Uimitorul artist-rapper american de culoare Kanye West a apărut la Săptămâna Modei de la Paris purtând un tricou inscripționat „White Lives Matter” (Viața Albilor Contează), un adevăr deranjant, nu-i așa?, care a scandalizat întreaga protipendadă liberalo-neomarxisto-politiccorectă-mondialistă straussiană. Sistemul a reacționat imediat cu îndârjire și ferocitate, ca de obicei: „Am pierdut două miliarde de dolari într-o singură zi şi sunt încă în viaţă”, a scris rapperul pe Instagram. „Încă vă iubesc, Dumnezeu încă vă iubeşte, nu banii mă definesc, ci oamenii”.
Ȋn prezent, deasupra Europei se adună nori negri şi cârduri de ciori. Un activist social descrie realitatea amară care ne priveşte pe toţi, în tuşe întunecate dar profund adevărate: „Europenii au fost în totalitate trădaţi de elitele lor. Dimensiunile acestei conspiraţii sunt fără precedent în istoria umană, elita noastră conducătoare nemaifiind decât lacheul corupt al capitalismului mondial. Aceşti paraziţi simandicoşi le-au furat europenilor slujbe, proprietăţi, viitorul şi respectul de sine. Aceşti prostituaţi ai lumii afacerilor au predat Europa dezlănţuirii unor hoarde de cerşetori brutali, refuzându-le europenilor mijloacele de a se apăra.

Suntem lipsiţi de apărare, ne-am pierdut puterea asupra vieţii noastre, ni se răpeşte locul în lume, iar forţa noastră slăbeşte. Ceea ce ne aparţinea ne-a fost luat şi dăruit unor străini nesăţioşi. Ceea ce era pentru noi sfânt, acum e ridiculizat şi călcat în picioare de intruşi aroganţi. Lucrurile cândva familiare nouă au devenit ciudăţenii ameninţătoare.

Zeci de ani la rând, europenii au fost învăţaţi să se urască şi să se dispreţuiască; generaţii de europeni au fost condiţionaţi de teoria abjectă că lumea ar fi mai bună fără ei, au fost educaţi să simtă greutatea insuportabilă a vinii nesfârşite a omului alb. Li se aminteşte mereu europenilor că numai autodistrugerea lor ar putea contrabalansa păcatele civilizaţiei lor.

Moartea Europei este la modă azi, dispariţia noastră e semn de progres, dezintegrarea Europei tradiţionale  –  un mare pas înainte, invaziile prădalnice asupra Europei  ─  ultimul răcnet al modernităţii, iar ura de sine  ─  un indiciu de raţiune luminoasă. Suntem îndemnaţi să sărbătorim prăbuşirea fizică, intelectuală, culturală şi spirituală a civilizaţiei noastre. Am fost spălaţi pe creier ca să credem că prăbuşirea este inevitabilă, că dispariţia noastră de pe scena lumii e o lege a naturii şi că barbarii de la porţile noastre vor avea oricum câştig de cauză.

Sub masca liberalismului, a umanismului şi a democraţiei, europenii sunt chemaţi la sinucidere rasială colectivă. O rasă care a realizat atâtea lucruri şi a supravieţuit atâtor calamităţi a fost adusă pe punctul de a-şi dori singură pieirea şi de a lua măsuri ca să devină o străină pe propriile-i meleaguri. Asistăm la cea mai rea şi mai crudă conspiraţie din câte a cunoscut Istoria, un complot urmărind înlocuirea popoarelor europene, o campanie sistematică ţintind la îndepărtarea europenilor de temelia existenţei lor, întâi degenerând popoarele, apoi paralizându-i pe cei rămaşi neatinşi de arierarea mentală şi fizică.

Dar nu ne pot anihila instinctele constituţiei noastre genetice. Ȋi sfătuim să nu uite că poţi combate natura până la un punct, însă dacă ai depăşit măsura, natura replică furios prin autoapărareˮ.

Ȋncă un concept esenţial, denumind o realitate primordială care priveşte direct fiinţarea noastră în lume, a fost târât în noroi, ridiculizat, asociat cu perversitate nazismului, deci ignobil: acela de rasă. Un autor american, James Bronson, ne aminteşte adevăruri elementare într-o povestire plină de miez pe care am tradus-o pentru dumneavoastră; citiți și luați aminte: „A fost odată un student pe nume Julien, care credea că le ştie pe toate. Ȋntr-o seară, fiind acasă în vacanţa de Crăciun, Julien s-a certat cu tatăl său, după cină. Disputa a început când tânărul a încercat să-i explice tatălui său că, fiind alb, se simţea responsabil de toate relele pe care albii le făcuseră celor de alte rase de-a lungul istoriei.

Julien a explicat:
– Ȋntrucât, prin rasism european, noi am răpit pământurile amerindienilor, i-am ţinut pe afroamericani în robie, i-am persecutat pe jidani şi distrugem habitatul, înseamnă că am fost exploatatori rasişti timp de mii şi mii de ani, drept care este obligatoriu şi normal să plătim despăgubiri pentru prejudiciul economic pe care l-am adus întregii lumi. Sunt încântat să văd că punem capăt dominaţiei noastre politice şi economice asupra popoarelor împilate, dar mai avem drum lung de parcurs în direcţia asta.

Tatăl lui Julien a rămas profund şocat auzind asemenea cuvinte.
– Fiule, cine ţi-a băgat în cap tâmpeniile astea? E vreun hippy cu pretenţii de profesor, cel ce te-a învăţat toate astea? La care fiul a răspuns:
– E purul adevăr, tată. Profesorul meu de antropologie, domnul doctor Irving Silverstein, susţine asta sus şi tare. El ştie ce spune. Critica universitară îl ridică în slăvi. Oamenii din generaţia ta nu-l pot înţelege, fiindcă aţi fost crescuţi într-o societate rasistă supremasistă albă. De aceea îl admir fără rezerve pe reverendul Martin Luther King şi îl consider cel mai de seamă om din toată istoria americană. I-a înfruntat pe rasiştii generaţiei tale. Graţie lui, generaţia mea de copii albi este cu desăvârşire indiferentă la culoarea pielii.»

Supărat, tatăl a replicat:
– Astea sunt numai prostii. De când mă ştiu, am fost imparţial şi tolerant cu oamenii de pretutindeni şi de orice rasă. Când m-ai auzit tu pe mine rostind un singur calificativ rasial? N-am «exploatat» pe nimeni niciodată, şi pe de altă parte nu e nimic rău în a fi mândru de neamul tău şi de descendenţii rasei noastre europene. Rasa ta înseamnă chiar sângele tău. E ca o prelungire a familiei tale biologice, şi trebuie să fii conştient de zestrea şi de identitatea ta europeană, aşa cum fiecare din celelalte grupuri rasiale americane este mândru de identitatea sa. Oare de ce a avea un puternic sentiment de identitate rasială este un lucru bun pentru ei, dar rău pentru noi, descendenţii europeni?

Tânărul „intelectualˮ şi-a privit tatăl în bătaie de joc:
– Hai, tată, dă-ţi seama că acest concept de superioritate albă a fost manipulat de Hitler. Atitudinile astea rasiste au fost demult discreditate.
– Discreditate de cine? l-a întrebat tatăl.
– De savanţi eminenţi, ca profesorul Silverstein, a răspuns Julien.
– E un tont cu pretenţii, asta e! Ȋşi revarsă aberaţiile, iar voi sunteţi gata să i le înghiţiţi pe nemestecate!
– Nu, tată, nu. E un tip eminent în antropologie, iar cartea sa, „Ciuma albă”, a fost aclamată de critici: „New York Times”, „Newsweek Magazine” şi „Washington Post”. Ȋmi dau seama că tu nu ai avut şansa să studiezi la liceu, tată…, de aceea nu înţelegi toate astea. Ȋn definitiv, nu eşti decât un instalator! Există o singură rasă pe pământ, rasa omenească. Diversitatea este cea mai puternică forţă a noastră. Cui îi pasă câtă melanină avem în piele? Diferenţele în ce priveşte rasa sunt tot atât de neimportante pe cât sunt cele dintre un buric sau altul. Rasa nu-i decât o construcţie socială artificială, nimic altceva. Ȋn plus, statisticile Naţiunilor Unite arată acum că slabii indici de natalititate a albilor, valul de imigranţi, faptul că trăim într-o societate din ce în ce mai multiculturală şi într-o economie globală, sunt tot atâtea dovezi că europenii şi cultura lor etnocentrică rasistă vor dispărea în curând.

Roşu de supărare, tatăl a strigat:
„ Eşti o caricatură vie, asta eşti! Pentru asta îţi plătesc eu studiile? Ca să înveţi că slăbirea şi dispariţia popoarelor europene este un lucru bun? Chiar asta îţi doreşti?»

Iar tânărul Julien i-a răspuns:
„ Da, cred că e formidabil. Suntem în declin, deja reprezentăm mai puţin de 9% din populaţia mondială. Când vom fi toţi întunecaţi la piele,  sau galbeni, va veni şi sfârşitul rasismului şi al urii. Popoarele oprimate ale lumii ar fi dus-o mult mai bine dacă noi, europenii albi rasişti, n-am fi existat niciodată.
– Ce-ai spus? A întrebat tatăl lui Julien, necrezându-şi urechilor.
– Am zis că mi-aş fi dorit ca noi, albii, să nu fi existat niciodată!

Nici nu şi-a terminat bine spusele, când deodată, din senin, un vânt rece, o explozie şi un enorm nor de fum au avut loc în acelaşi timp. Când fumul s-a risipit, Julien s-a pomenit singur, rătăcit, într-o pădure îngheţată. După alte câteva minute de confuzie şi dezorientare, un om în vârstă şi destul de ponosit a apărut de nicăieri. S-a sprijinit de un copac şi a zis:
„ Ei bine, Julien, dorinţa ta s-a împlinit.
Julien l-a întrebat:
„ Unde mă aflu? Ce s-a întâmplat? Cine eşti tu?

Bătrânul a răspuns:
– Sunt Clarence P. Oddbody, înger de categoria a doua. Ţi s-a împlinit dorinţa, Julien. Am fost trimis aici ca să-ţi arăt cum ar fi fost lumea dacă europenii, albii, n-ar fi existat niciodată. De-acum vei trăi într-o lume unde albii n-au existat vreodată. N-au să mai fie «blonde idioate», nici roşcate, nici brunete, nici drăcoaice cu ochi albaştri sau verzi, ci doar oameni negri, măslinii şi galbeni.

– Oh, da? Uh, ce bine! E cool. N-o să am nici o problemă cu adaptarea, fiindcă  nu am pic de fibră rasistă în mine. Iar când mă voi întoarce în lumea mea, voi fi în măsură să le povestesc profesorului Silverstein şi prietenilor mei cât de minunată este lumea asta nerasistă. Dar spune-mi, unde mă aflu, mai precis?

– Te găseşti taman în ce ar fi putut fi Bedford Falls, New York, pe locul casei părinţilor tăi, Grove Ave 286» răspunse Clarence.

Julien tăcu puţin, apoi zise:

– Aha, am înţeles. Nu există defrişări în lumea băştinaşilor. Spre deosebire de europenii dezlănţuiţi, indigenii americani protejau mediul ambiant. Totuşi, îngheţăm aici. Unde e cel mai apropiat motel, Clarence?

– «Motel?» făcu îngerul pufnind în râs. Nu există nici un motel în toată America de Nord. Dar sunt peşteri în munţi, te poţi adăposti acolo.

– O peşteră?! Glumeşti, bătrâne. Vreau un pătuc moale şi călduţ ca să pot dormi.

– Am impresia că nu înţelegi, Julien. Nu există clădiri aici în America fără albi, pentru că blestemaţii de europeni n-au venit niciodată să le construiască. Albii n-au existat, îţi aminteşti? Indigenii folosesc corturi ca adăpost, ştii doar, acele “tipiˮ. Vrei să mergem ca să-i găsim pe indienii locali… pardon…pe nativii americani? Poate că te vor primi într-un cort de-al lor.

Clarence şi Julien mergeau de vreo jumătate de oră prin pădurea rece şi umedă, când Julien se opri preocupat:

– Stai o clipă, Clarence. Amerindienii la care mergem sunt prietenoşi sau ostili?

– De ce să-ţi pui o întrebare atât de rasistă, Julien? Chiar dacă unele triburi amerindiene erau sălbatice şi brutale şi îsi scalpau victimele, asta nu înseamnă că toate celelalte erau la fel» zise îngerul zâmbind ironic.

– Ştiu asta, Clarence. Şi nu-s rasist. Urăsc rasismul! Nu-i nici o celulă rasistă în mine. Există o singură rasă pe Pământ, rasa umană. Diversitatea este marea noastră forţă. Totuşi  m-aş simţi mai în siguranţă dacă aş avea o armă de foc la mine ca să mă apăr dacă ei ar încerca… ştii tu…să mă scalpeze de viu.»

– Armă de foc? Răspunse îngerul. Nu există arme de foc defensive. Ele au fost inventate de blestemaţii de europeni. Ȋn plus, progresiştii ca tine şi tu însuţi vreţi să interziceţi armele. Dar îţi poţi meşteri o suliţă din craca asta mare de pe jos.

– O suliţă? Prea mult de lucru. Am o idee mai bună, Clarence. Ce-ar fi să-mi dai  telefonul mobil? O să chem tribul local ca să-i întreb dacă-i OK să vin să dorm la ei.

– Telefon? Răspunse îngerul. Nu există telefoane aici. Charles Bourseul şi Graham Bell erau albi din ăia diabolici, aşa că nici pomeneală de aparate. Suntem printre non-europeni, te-ai prins?

– Uită asta, atunci, făcu Julien. O să mă culc în peştera asta nenorocită!

 

Odată ajunşi în peşteră, Julien, dârdâind tot, îi ceru lui Clarence o brichetă ca să aprindă focul.

O brichetă? Zise Clarence. Nici pomeneală de brichetă aici, nici nimic asemănător. Aceste gadgeturi sunt europene, iar ticăloşii de europeni nu există şi n-au existat, îţi aminteşti? Dacă vrei să te încălzeşti trebuie să faci ce fac băştinaşii, adică să freci nişte crenguţe uscate.

– Ei, asta-i bună!… Vrei să zici că oamenii ăştia freacă în continuare nişte lemne ca să facă focul?

– Oamenii ăştia? Ce vrei să spui cu «oamenii ăştia»? Se prefăcu mirat îngerul.

– Of, doar ştii ce vreau să spun, Clarence!

– Julien, oamenii ăştia trăiesc exact cum trăiau înainte ca javra de om alb să sosească din Europa, acum câteva veacuri, zise îngerul.

– Refuz să rămân aici în peştera îngheţată, refuz să fac focul cu nişte vreascuri, nu vreau să dorm într-un tipi! O să plec în Africa. O să mă simt bine într-un climat cald şi mă voi adapta nestingherit la marile civilizaţii africane care precis s-au dezvoltat până acum. Care e drumul către cel mai apropiat aeroport?

– Aeroport? Întrebă Clarence. Nu există avioane aici, Julien. Fraţii Wright, sau Clément Ader, blestemaţii ăştia de albi care au inventat avionul, nu s-au născut, n-au existat. E vorba de o lume fără omul alb, nu?

– Oh» rosti Julien, tot mai confuz. Atunci să căutăm un vapor.

– Un vapor, desigur, râse îngerul. Teamă mi-e că plutele cele mai trainice pe care  le-am putea folosi nu ne ajută câtuşi de puţin în traversarea Atlanticului. Marii descoperitori şi navigatori europeni vikingi n-au existat nici ei. Nu avem fenicieni, nici albi precum Eriksson Leif, Cristofor Columb, Magellan sau de Bougainville. Ba chiar dacă printr-o minune ţi-ai putea construi o navă, n-ai avea busola care să te ajute să navighezi, nici măcar sextant, nimic. Cred că nu poţi pleca nicăieri de-aici, Julien. Eşti prins ca într-o capcană.

Julien tăcu. Atunci, Clarence zise:

– OK, Julien. O să te las să trişezi niţel. Pune-ţi mantia asta pe umeri şi vom zbura spre Africa.

– Cool! Declară Julien.

Când ajunseră în Africa, Julien văzu că mii de africani pe jumătate goi stăteau înşiraţi de-a lungul unui drum de pământ. Erau păziţi  de alţi africani înarmaţi cu suliţe. Julien îl întrebă pe Clarence:

– Ce le fac ăştia bieţilor oameni?

– Ei sunt robiţi de alt trib. Sclavia era răspândită în Africa cu mult înainte de venirea primilor albi. Clarence urmă:

– De fapt, majoritatea sclavilor expediaţi în America erau de obicei vânduţi de sefii africani de trib negustorilor de sclavi arabi şi jidani.

– Dar asta-i oribil!» strigă Julien. Du-mă imediat la dr. Martin Luther King. Din moment ce oribilul lui asasin alb n-a existat niciodată, înseamnă că acest mare om e în viaţă. Probabil el este un mare rege undeva pe-aici, şeful unei civilizaţii avansate. Ȋi va elibera pe bieţii oameni de stăpânii lor africani. Du-mă la el, Clarence.

– Julien, eşti sigur că asta vrei?

– Du-mă la el imediat! Țipă Julien.

– Foarte bine. O luăm drept înainte. Urmează-mă, Julien.

Clarence îl conduse pe Julien la o colibă destul de modestă undeva în mijlocul Africii. Femei goale şi copii mici priveau uimiţi pielea albă a lui Julien. Majoritatea tinerilor plecaseră la vânătoare, însă oamenii mai vârstnici rămăseseră în urmă. Julien fu condus la coliba marelui vrăjitor. Acolo văzu un om nu prea aspectuos, învelit în piei puturoase de animale

– Ce-i asta?» făcu Julien.

– E întâlnirea noastră cu vrăjitorul Matuno Luta Kinga» zise Clarence. El n-a devenit niciodată dr. Martin Luther King, fiindcă nu existau universităţile sau colegiile construite în scopuri educative. Europenii nu veniseră niciodată pe-aici ca să creeze astfel de posibilităţi. Dar a devenit şeful spiritual al tribului. S-a specializat în farmece şi vrăji. Crezi că te poate ajuta?

«Doctorul» se uita uluit la Julien, de parcă nu-şi putea crede ochilor. Apoi le făcu un semn servitorilor lui să pună mâna pe tânărul Julien. Membrii tribului tăbărâră pe el şi îl legară fedeleş de un copac.

– Opriţi-vă! Daţi-mi drumul! Ce vor să-mi facă? Strigă Julien îngrozit.

– Vor să te castreze, Julien. Bunul doctor King…, vreau să spun Kinga, e convins că dacă îţi taie fuduliile cât eşti încă în viaţă, va contribui la rodirea pământurilor şi a pântecelor femeilor lui. Ah, beneficiile medicinii moderne» râse Clarence.

– Clarence! Clarence! Ajută-mă, Clarence! Ajută-mă!

– Dar, Julien, mi-ai spus că ţii morţiş să vii în Africa şi să-ţi întâlneşti eroul, pe reverendul King.

Înspăimântat, Julien răspunse:

– Partea asta din Africa nu s-a dezvoltat, îmi dau seama abia acum. Du-mă în Africa de Nord, unde Egiptul şi Cartagina au creat mari civilizaţii… Numai scapă-mă de-aici! Te rog, Clarence, te rog! Clarence!!

Chiar în clipa când cuţitul vraciului era gata să reteze fuduliile lui Julien, acesta dispăru în văzduh şi se trezi pe malul Nilului în Egipt.

– Mulţumesc, Clarence, mulţumesc mult, zise Julien. Dar nu înţeleg, Clarence. De ce aşa de mare parte din lume a rămas atât de brutală şi de primitivă? Timp de o lună la facultate am studiat istoria negrilor şi am dat peste mulţi şi talentaţi inventatori şi oameni de ştiinţă negri: Garrett Morgan, George Washington Carver, Benjamin Banneker, Granville Woods. Ȋl mai avem şi pe Dr. Carson, cel mai bun chirurg pe creier din toată America. Unde sunt toţi aceştia?

Clarence răspunse:

– Tot n-ai înţeles? America şi Africa trăiesc exact cum au făcut-o înainte de a fi descoperite de ticăloşii de europeni. Civilizaţia, aşa cum o cunoşti acum, a fost introdusă de europeni doar de câteva veacuri încoace. Deci nu avem universităţi, spitale, mijloace de locomoţie cu excepţia animalelor, nici o ştiinţă, nici un medicament, nici o maşinărie. De fapt nici măcar roata nu a fost descoperită încă în Africa sub-sahariană. Toţi aceşti oameni de ştiinţă negri, inventatorii, medicii, atleţii, artiştii de care vorbeşti nu au avut vreodată posibilitatea de a-şi realiza potenţialul uman, întrucât europenii nu erau acolo ca să introducă o civilizaţie superioară şi să-i educe. Nu există sculptori ca George Washington în această lume neeuropeană, nici oameni precum Dr. Carson, T. Booker, Benjamin Banneker, Michael Jordan, Oprah Winfrey, Bill Cosby, sau Barak Obama.

– Stop, stop! Astea-s minciuni rasiste! Strigă Julien. Să mergem chiar acum la marile piramide egiptene şi îţi voi arăta una din marile minuni ale lumii construite de ne-albi! Fă-mi rost de o maşină, Clarence!»

– O maşină? Făcu Clarence imperturbabil. Nu există maşini aici. Daimler şi Benz, blestemaţii inventatori germani ai motorului cu combustie internă nu s-au născut… şi nici Papin cu maşina lui cu aburi. Nu avem drumuri pavate. Este o lume fără spurcaţii ăia de europeni albi, îţi aminteşti?

– Bine, nu avem maşină, am înţeles, dar atunci să luăm un tren spre piramide, ce naiba!

Clarence scutură din cap, uimit de prostia lui Julien:

– Nu există trenuri în lumea asta, Julien, ticăloşii de europeni albi nu au venit aici ca să construiască motoare de locomotivă, sau să descopere nenumăratele utilizări ale cărbunelui, petrolului şi gazului, ori să construiască trenuri şi să întindă şine. Dar te voi lăsa să trişezi din nou. Ia mantia mea magică şi vom zbura câtva timp până la piramide. Ai studiat geografia, aşa că ocupă-te tu de buna direcţionare a zborului.

– OK Clarence. Dar înainte aş avea nevoie să merg la toaletă. E vreun closet prin preajmă?

– Toaletă! Făcu îngerul, ironic. Nici pomeneală de WC-uri în lumea asta. Ţevăria, instalaţiile au fost dezvoltate tot de blestemaţii de europeni albi. Oamenii din lumea ne-albă se uşurează pe câmp.

– Nu avem instalaţii?! Gemu Julien.

– Nu, evident. Asta te va face să-ţi apreciezi mai mult tatăl, care «nu e decât un biet instalator», nu-i aşa? Spune-mi, Julien, nu cumva tot preţiosul tău Dr. Silverstein  te-a făcut să ai un asemenea dispreţ pentru o muncă grea şi cinstită?

Julien n-a răspuns, dar s-a uitat în jos, ruşinat. Clarence s-a întors cu spatele ca să-l lase pe Julien să se uşureze pe malul fluviului.

– Aş avea nevoie de puţină hârtie igienică, zise Julien.

– Hârtie igienică? Răspunse îngerul.

– Ştiu, ştiu… Hârtia igienică n-a fost încă inventată. Atunci dă-mi te rog nişte frunze late!

Clarence i le dădu. Apoi amândoi o luară spre piramide. Julien observa totul:

– Nu înţeleg. Ȋmi amintesc de la cursurile mele de geografie că marile piramide sunt pe-aici pe undeva. Trebuia să le fi văzut deja de la câţiva kilometri.

– Ei bine, Julien, sunt convins că profesorii tăi de la liceu nu v-au spus asta niciodată, dar egiptenii antici nu erau nici negri, nici bruni. Erau caucazieni. Erudiţii care au studiat mumiile egiptene au confirmat această stare de fapt. Mumii cu părul blond sau roşcat se găsesc in muzeele din lumea în care ai trăit. Ştiai că un test ADN a dovedit în 2011 că Tutankamon are o ascendenţă comună cu 50 la sută dintre europeni? Deci nu avem piramide în lumea asta ne-albă, Julien, ba nici măcar Sfinx. Iar mai târziu, cartaginezii au fost şi ei albi.

– Vorbeşti serios? N-am auzit nicicând înainte aşa ceva, declară Julien.

– Cred şi eu. Adevărul vă e ascuns cu bună-ştiinţă. Uite, ţine calculatorul meu mobil. Tastează Google: mumii egiptene, dacă nu mă crezi.» Julien îl ascultă și privi:

– Ginger, mumie pre-dinastică de la British Museum, datată în jur de 3.400 în.d.Hr., păr blond-roşcat; Marele faraon Ramses II, domnie 1.279-1.213 în.d.Hr., păr blond-roşcat, corp leucoderm, adică piele deschisă la culoare; reconstituire facială computerizată, nici urmă de trăsături negroide; Regina Hatshepsut, soţia lui Tuthmosis II, care a condus Egiptul după moartea soţului ei la anul 1.520 în.d.Hr. Păr lung blond-roşcat spre şaten deschis. Julien privi fotografiile mumiilor egiptene cu păr roşcat sau blond şi citi articolele ştiinţifice. Rămase mut de uimire, cu gura întredeschisă. Gânditor, se întoarse spre Nord, spre Europa, apoi privi spre Clarence şi zise:

– Bunicii mei din partea mamei au venit în America plecând din Olanda. Dinspre partea tatălui, mama-mare este italo-franceză, iar bunicul e irlando-scoţian… Clarence?

– Da, Julien.

– Ce se întâmplă în Europa?

Clarence răspunse:

– Europa este populată de triburi asiatice în drumul lor spre vest. Unele s-au instalat în ţinuturile cucerite, dar viaţa acolo este întru totul asemănătoare celei din America de Nord. O existenţă nomadă, bazată pe vânătoare şi culesul de fructe şi legume sălbatice. Nici un oraş, nici o ştiinţă, nici o clădire, nici o cultură, nici o artă manuală. Numai o dură luptă zilnică pentru viaţă şi contra elementelor naturii. Ȋntr-o Europă fără ticăloşii de albi, Roma n-a existat, nici Grecia,  n-a fost nici o Renaştere, nimic. E un zbor scurt de aici până la Mediterana. Julien, hai să vizităm Europa fără albi. Vrei?

– Ah…, nu prea am chef, Clarence. După experienţa mea cu Dr. Kinga, prefer să nu mă mai aventurez în necunoscut. Dar uite, poţi să mă duci în Persia. S-ar putea ca această mare civilizaţie care a rivalizat cu Grecia să mă primească cu plăcere, zise Julien.

Clarence pufni în râs.

– De ce râzi de mine?! Strigă Julien. Hai, Clarence, doar n-o să-mi spui că nici Imperiul persan nu există!

– Oof, Julien, Julien. Nu ştii că civilizaţia Persiei antice a fost creată de triburi albe originare din regiunea muntoasă Caucus din Asia Centrală? De unde crezi tu că vine termenul de «rasa albă»? Acele triburi indoeuropene erau cunoscute sub numele de Arieni. Ȋn limba farsi (persană), Iran înseamnă efectiv «Ţara Arienilor». Iran… arian… sună la fel, nu?

– Oh, Doamne, n-am ştiut; am crezut întotdeauna că Arienii erau o invenţie a naziştilor», declară Julien, stupefiat.

Clarence scutură din cap amuzat, uimit de ignoranţa tânărului său elev. Apoi continuă:

– Julien, ai spus că eşti parţial irlandez. Ei bine, numele Irlanda se traduce şi el prin «Ţara rasei ariene». Ȋn irlandeză, Erin vine de la arian, ca şi numele feminin Arianna, în greacă şi italiană. După cum vezi, Julien, nordicii europeni şi persanii se trag din acelaşi mare popor.

– Stai puţin Clarence, sunt de acord cu asemănările lingvistice dintre farsi (persană) şi limbile europene, dar iranienii nu seamănă câtuşi de puţin cu nordicii europeni.
Clarence răspunse:

– Ȋn partea de nord a Iranului, ei seamănă perfect cu europenii, pentru că sunt descendenţi puri ai vechilor persani. Uite, priveşte-o pe această frumoasă fată albă, Julien.
Şi Clarence îi întinse lui Julien laptopul.

– Oh! Chiar că e o frumuseţe… şi e albă. Vrei să spui că e persană? Întrebă Julien, neîncrezător.

– Nu mai e, fiindcă din păcate tu nu crezi în propria-ţi rasă, Julien. A dispărut.

Dar Julien nu îşi mai lua ochii de pe ecranul laptopului.

– Aşa-i că e frumoasă, Julien? Trebuie să-ţi spun că mai sunt, adică erau, multe ca ea în nordul Iranului. Unele sunt blonde, altele brune, şi unele cu păr şaten. Ar fi o nenorocire să ştergi o asemenea frumuseţe de pe faţa Pământului. Nu crezi, Julien?

– Dacă va depinde de mine, nu voi lăsa să se întâmple aşa ceva! Răspunse Julien şi îi înapoie laptopul lui Clarence…”.

Nu mai continuăm, fiindcă mai sunt încă 30 de pagini pe această temă: prezenţa Arienilor pretutindeni în lume unde a apărut civilizaţia. De altfel, ne este îndeajuns să ne gândim la ultimele secole ca să ne dăm seama că omul alb arian/caucazian/indoeuropean a născocit aproape tot ce a oferit apoi întregii lumi confort, siguranţă, igienă, comoditate, lux, avans în toate domeniile, de la maşinism şi electricitate, până la computerul la care lucrez şi la zborurile cosmice. O aceeaşi rasă a construit peste tot uimitoarele piramide care seamănă atât de mult între ele: în Egipt dar şi în Bosnia, în America de Sud şi Centrală dar şi în China. Da, în China, aţi citit bine: vezi uimitoarea Piramidă Albă de la Xi-An.

Nu mai insistăm, dar să ne amintim totuşi că toate civilizaţiile precolumbiene din Centro-America şi de Sud aveau legende tenace despre omul alb civilizator, care urma să se întoarcă şi să îşi desăvârşească lucrarea; de aici, slaba rezistenţă opusă conquistadorilor, asimilaţi arienilor fondatori.

Am mai spus şi repet: guvernanţii noştri au altă agendă decât popoarele pe care le conduc cu aroganţă, cu nonşalanţă, cu orbire, şi le subjugă unor imperative din afară.  Directivele le parvin în plic închis din altă parte, nu din sânul naţiunii lor sacrificate unor planuri de dominaţie mondială care ne sunt cu totul străine şi contrare bunului nostru simţ. Dar situaţia nu ne priveşte numai pe noi: în întreaga lume domneşte confuzia, platitudinea, moliciunea, mediocritatea în creaţii şi în raporturile umane, descurajarea şi viaţa trăită/irosită doar de la o zi la alta, fără perspective, fără credinţe sau idealuri. Din 1990 încoace, deci de peste trei decenii, în România nu s-a mai creat nimic acătării, nici o realizare de anvergură, cu unica admirabilă excepţie a Catedralei Mântuirii Neamului.

Ȋn rest, în afară de certuri politice deşănţate, de acuzaţii de corupţie ori de plagiat, de păruieli “ideologiceˮ ca la uşa cortului, de furtuni în paharele de apă ale Parlamentului nu s-a realizat mai nimic. nimiculL este zodia zdrobitoare ce domină întreaga lume. nimicnicia este până acum semnul dominant delirant al secolului XXI, împreună cu groasa impostura şi cu alarmanta lipsă de caracter a guvernanţilor mercenari. Partea din societatea civilă rămasă normală, adică neatinsă de fariseimul corectitudinii politice, al scandalagiilor B.L.M. şi L.G.B.T. cu care ne terorizează şi ne infectează parşiv Occidentul, nu a reuşit să cristalizeze nici măcar un singur Partid al decenţei şi demnităţii, în care omul de rând, omul obişnuit, să se recunoască, să creadă şi să activeze.

Şi atunci el se retrage în cochilia lui, ca toată elita morală a naţiunii, adică adevărata elită, nu cea de strânsură, de răsfăţ şi de fiţe, dirijată de media, de mode, de interese.

Aranjament grafic – I.M.