Incorect Politic
Mai 23, 2024
Uzurpatorii din UZPR înlocuiesc “Premiile Eminescu” cu “Premiile Intact”
Via Certitudinea Nr.162:
Mă obligă realitatea să continui ce începusem data trecută. Evidențiam modul de acțiune al grupului purtător al moștenirii Varanului, cocoțat, la sfârșitul anului 2021, în fruntea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), printr-un joc nefast al sorții.
Că am avut a „n”-a oară dreptate cu privire la ce avea să urmeze referitor la vicepreședintele ales de Consiliul Director la UZPR-ului pe vremea Președintelui Doru Dinu Glăvan, Miron Manega (MM), merită consemnat chiar și de dragul asistării la mișcarea dezordonată a antenelor în bătaia vântului…
Că s-a nimerit sau pur și simplu smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării Sale în Ierusalim a fost injectat să mai reziste până la Adunarea Generală de alegere a noii conduceri a UZPR-ului o dovedește toată mascarada satirico-aluzivă la care asistăm.
În fine, cine vrea doar să asiste… E drept, unii coechipieri nădăjduiesc să fie aleasă (bineînțeles, dacă acea comisie de validare nu va căuta false nepotriviri în dosarele electorale ale celor neagreați) o echipă continuatoare de drept a normalității cu greu obținute de echipa lui Doru Dinu Glăvan.
A existat un precedent de care, oricât de șubredă ar fi memoria colectivă, ne amintim cu claritate. Da, puciul coloneilor împotriva lui Glăvan (împotriva UZPR-ului, de fapt) care s-a dovedit ineficient construit în cele din urmă imediat după Adunarea Generală din anul 2016.
În 2017, atacurile păreau legate de perseverența demersurilor președintelui defunct pentru declararea zilei de 28 iunie (ziua asasinării civile a lui Mihai Eminescu) drept Zi a Ziaristului Român. În prezent, atacurile au legătură tot cu Mihai Eminescu care le arde ochii, nu putem vorbi de conștiință, așa încât au renunțat aproape la tot ce-l aducea în prim plan (de urmărit cât îi vor mai lăsa statuia pe holul sediului UZPR).
Vă mai amintiți de Premiile Eminescu, jurnalistul? Ei, bine, la ultima ediție s-au transformat în „Premiile Intact”. Iar Sorin Stanciu își golește vezica cu nepăsare și asupra deciziilor Consiliului Director (CD). Seara erau votate și până la miezul nopții, la ceas de taină, erau ignorate. Dând de gustul președinției (e drept, nu chiar pe locul unde a lucrat Doru Dinu Glăvan că nu a putut!), una câte una erau complet schimbate. Au început cu partenera de viață a lui Glăvan, căreia i-au desființat postul ca să înființeze altul, pentru un nepot.
În schimb, cu Miron Manega le este mult mai greu, fiindcă le cunoaște slăbiciunile și are și experiența anului 2017, când i-a înfruntat de unul singur pe cei care au organizat puciul… La începutul Săptămânii Patimilor lui Iisus Hristos, Consiliul Director, lărgit cu invitați plini de ranchiună antiromânească (numiți inspirat de Miron Manega „Sinedriul” Consiliului Director al UZPR: Mădălina Corina Diaconu, Dan Constantin, Sorin Stanciu, Viorica Nicolescu) avea să demonstreze încă o dată – cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără știință – cât de neglijentă este ura irațională și foamea de putere a actualei conduceri. Să rămânem atenți mai ales la al doilea termen ce contrabalansează conjuncția disjunctivă sau. Fiindcă urmele lăsate de acești călăi amatori anunță victoria celui chemat la Judecată.
Daniela GÎFU
EMINESCU – JURNALIST POLITIC, OMORÂT LA COMANDA FRANCMASONERIEI
https://basarabialiterara.com.md/
https://archive.ph/2017.01.01-200129/https://www.darkmoon.me/2013/the-sexual-decadence-of-weimar-germany/#selection-321.0-321.38