Un Legionar la Închisoare (4)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Septembrie 19, 2024

Un Legionar la Închisoare (4)

După vreo câteva zile aflăm că Tribunalul civil s’a desesizat şi că am fost daţi în competenţa Consiliului de Răsboiu. Începe iar instrucţia de la capăt. Iar suntem suciţi pe faţă şi pe dos cu o mie şi una de întrebări. Şi Căpitanul Dumitrescu, Judecătorul de Instrucţie militar, vrea acelaş lucru de la noi: asociaţie contra liniştei publice. Şi cu el nu o mai terminăm decât atunci când ne certăm.

— De ce nu vreţi domnilor să recunoaşteţi că v’aţi înţeles de mai înainte ca să-l prindeţi pe Parascan şi să-l bateţi?
— Cum să recunosc, D-le Căpitan, lucruri ce nu sunt adevărate? Nu vedeţi că v’am spus şi ceea ce nu mi-aţi cerut? Nu pricep ce urmăriţi. V’am spus doar că l-am bătut pe Parascan. Ne puteţi condamna. Ce mai doriţi?
— De veţi fi condamnaţi sau nu, nu e treaba mea. Dar eu vreau să stabilesc adevărul. Şi acesta e că v’aţi consfătuit.
—De unde reiese acest lucru?
— Din declaraţiile D-vstră.
— Dacă aveţi deja proba, de ce mă mai chinuiţi pe mine?
— Eu nu chinui pe nimeni. Îmi fac datoria cum îmi dictează conştiinţa.
— Conştiinţa, ori ordinul, D-le Căpitan?
— Te rog să nu fii obraznic, că te dau afară.
— M’a mai dat şi celălalt Judecător de Instrucţie, aşa că nu e ceva nou.
— Cu d-vstră, omul nu se poate purta bine pentru că nu vreţi acest lucru.
— Aveţi dreptate. Nouă nu ne plac sucirea după deget şi minciunile. Noi suntem învăţaţi să spunem adevărul omului în faţă, şi asta doare.
— Te rog să părăseşti imediat camera, că nu ştiu ce fac cu d-ta.
— Nu e nevoie să faceţi nimic, că eu plec bucuros.

Am ieşit frânt de oboseală şi, însoţit de un gardian, am plecat spre celula noastră. Cine n’a avut de lucru cu un Judecător de Instrucţie, nici nu-şi poate închipui cât e de obositor un ceas de discuţie cu un asemenea om. Fiecare vorbă ce o spui trebuie cântărită bine, căci de ea poate atârna viitorul tău. Şi răspunsurile trebuiesc date repede, căci altfel susciţi neîncrederea judecătorului. Când mai pui la socoteală că are ordin să găsească că ai făcut ceea ce nu-i adevărat, îţi trece pofta de toate. După un interogatoriu de acest fel, trebuie să dormi câteva ore pentru a-ţi reveni.

La confruntarea cu Parascan, Căpitanul Dumitrescu a fost mai şmecher ca Judecătorul Alaci. Ne-a chemat pe toţi deodată. Noi ne-am aşezat în coloană şi subt conducerea lui Zelenschi am pornit pe coridoarele Tribunalului cântând. De prin toate uşile apar capuri de funcţionare, frumos coafate, şi de funcţionari care ne zâmbesc încurajator. Am fost băgaţi într’o cameră şi când s’a deschis uşa spre cealaltă, vedem o masă aşezată chiar în uşă şi după ea pe Căpitanul Dumitrescu şi pe Parascan. Noi stăm tăcuţi şi nici nu ne uităm la ei.

— Ia spune, D-le Parascan, i se adresează mieros Căpitanul Dumitrescu, ăştia sunt cei ce te-au bătut?
— Ăştia, D-le Căpitan. Afară de Mateescu, cel cu palton negru de lângă geam; Popinciuc, cel cu fularul creţ şi Orendovici, cel cu fularul cenuşiu ce se uită pe geam.
— Popinciuc şi Orendovici zic că şi ei au dat în d-ta.
— Se poate, dar eu nu i-am văzut. Ştiu însă că Popinciuc avea un stilet.
— Unde e stiletul, d-le Popinciuc? Tac şi mă fac că nu înţeleg nimic.
— D-le Popinciuc. Te-am întrebat ceva. Mă uit la el, îl măsor de sus şi până jos, apoi întorc capul spre geam şi mă uit afară.
— Binee. Binee. Om mai vorbi noi mai târziu; dar n’a mai revenit. Mai pune câteva întrebări lui Parascan şi confruntarea e gata.

Ni se anunţă că procesul nostru a fost fixat pentru data de 13 Martie 1937; că suntem daţi în judecată pentru asociaţie contra liniştei publice, prevăzută de art. 315 din Codul Penal şi sancţionată de la 3 la 15 ani de închisoare; şi ni se cere să propunem martorii şi să ne organizăm apărarea. Înaintăm o listă de martori, în general aproape toţi studenţi şi profesori universitari, şi apoi ne ocupăm de viaţa noastră de închisoare.

Universităţile au fost închise. Căminele şi cantinele studenţeşti desfiinţate. Studenţii şi studentele svârliţi în drum. Guvernul s’a supărat rău pe studenţi. Ca motiv suficient, bătaia lui Parascan. Ce neomenie!

Masa ni se aduce în fiecare zi din oraş. Sunt o serie întreagă de familii, legionare şi altele mai puţin, care trec pe la sediu şi anunţă când să vină camarazii de serviciu să ia masa. Cum cercetările s’au terminat, s’a permis rudelor şi prietenilor să ne viziteze. Dar nu a durat mult această bucurie. Intr’o zi vine în vizită Dr. Milcoveanu, Preşedintele Uniunii Studenţilor Români. De la noi pleacă direct la o adunare studenţească care critică aspru politica românească şi pe Rege. Milcoveanu e arestat şi nouă ni se interzice orice contact cu lumea din afară, pe motiv că noi am fi instigatorii de la care pornesc toate iniţiativele din ţară. Iată-ne deci lipsiţi de singura bucurie ce mai aveam: contactul cu cei dragi. Ce e de făcut?

E seară şi noi stăm în celulă, în jurul sobei calde, şi ne gândim care unde poate şi unde îl trage inima. Într’un colţ spre răsărit arde o candelă subt icoana Arhanghelui Mihail, care e străjuită, de o parte şi de cealaltă de fotografiile lui Moţa şi Marin. Pe mine mă tot duc gândurile spre Artemiza şi cum aş face să o văd. În ultimul timp e tare nu ştiu cum. De câte ori vine pe aici e nervoasă şi nu are timp.

— Ce facem fraţilor? Cât mai stăm fără să vedem faţă de om pământean?
— Tocmai la asta mă gândeam şi eu, zice Ghiţă, mămica noastră.
— Ai vreun plan? mă întreabă Cezar Scalat.
— Am pe dracu! Ce fel de plan să am!
— Eu am unul, zice Victor Toma, dar nu ştiu de e bun.

Toţi am ciulit urechile.

— Ia să-l auzim, zice Ghiţă.
— Să-i anunţăm pe cei de afară, care vreau să vină, să fie la poarta închisorii la orele 11 fix. Punct la ceas, dăm o fugă până jos, imobilizăm pe gardianul de la uşă, luăm cheile din cui, invităm lumea să intre şi, după aceea, vedem cum o scoatem la capăt.
— Planul nu e rău, zice Ghiţă, şi e uşor de pus în practică. Bujorel, ia scrie un bileţel Tantei Silvia şi spune-i că cine vrea să ne vadă să se prezinte aici mâne la orele 11 fix.

Bileţelul a fost scris şi trimis imediat printr’un funcţionar de la închisoare, prieten şi camarad de-al nostru.

A doua zi, la 11 fix, dăm cu toţii o fugă până la uşa închisorii. Gardianul a rămas cu gura căscată când Niţucă l-a dat la o parte de la uşă. Aceasta a fost deschisă şi lumea invitată la vorbitor. Mircea şi cu Liviu s’au postat la uşa vorbitorului şi au întors înapoi pe toţi funcţionarii ce veneau să ne ia oaspeţii. Li s’a spus categoric că facem şi mai mari trăsnăi de nu lasă lumea să ne viziteze. Până la urmă ordinul prin care se dispuse izolarea a fost ridicat. Şi zilele trec mereu. Mai sunt numai vreo două până la proces. Ni se anunţă că vom fi transportaţi cu duba. Noi îl avertizăm pe Directorul închisorii că nu mergem cu duba şi că dorim să se pună acest lucru în cunoştinţa Comisariului Regal al Consiliului de Răsboiu, Căpitanul Burada. A doua zi ne pomenim cu el la noi.

— Bună ziua, D-lor.
— Bună D-le Căpitan, îi răspunde Ghiţă.
— Am auzit că nu vreţi să mergeţi la proces cu duba.
— Aşa e, d-le Căpitan.
— De ce, D-lor?
— Nu vrem. Stăm aici destul în capcană. Şi pe drum tot în capcană vreţi să stăm? Vrem şi noi să respirăm ceva aer curat.
— Nu se poate. E ordin să vă transport cu duba şi n’am ce face.
— Veţi fi având D-vstră ordin, dar noi nu mergem.
— Atunci vă forţez.
— Tare aş fi curios să ştiu cum. Pe mine numai mort mă suiţi în dubă.
— Cum, D-lor, D-vstră nu recunoaşteţi nici o ordine?
— Cum de nu, D-le Căpitan. Poţi să spui că Garda de Fier nu e ordine? Noi nu recunoaştem însă ordinea ce vreţi să ne-o impuneţi D-vstră, pentru că nu e normală, nici dreaptă. De frică că ne va vedea lumea şi se va face legionară, cereţi să mergem cu duba, şi mai doriţi încă ca noi, bucuroşi, să vă facem gustul. Nu credeţi că cereţi prea mult?!
—Vom vedea dacă e prea mult, ori nu.

A plecat supărat. Noi însă am rămas bucuroşi. Ne îngrijim de haine, ca să apărem în faţa Tribunalului cât se poate mai bine. Zilele trec repede, frigul s-a mai lăsat, şi zăpada s’a topit aproape toată. Printre pietrele din curtea închisorii, câte un fir de iarbă îşi scoate capul sfios la lumină şi într’un prun de sub fereastră se ceartă două vrăbii gureşe.

Fragmente din Pentru Sfânta Cruce, Pentru Țară (vol.I)de Mardarie Popinciuc