Un economist român despre criza financiară declanșată de compania Evergrande

Incorect Politic
Septembrie 21, 2021

Un economist român despre criza financiară

declanșată de compania chinezească Evergrande

Via Trenduri:

Un dezvoltator imobiliar cu datorii de peste 300 mld. $ se zbate între viață și moarte. Unde se întâmplă asta? În SUA? Nicidecum! Se petrece de ceva vreme în China, iar subiectul pare a nu avea sfârșit în presă. Înainte însă de a trece mai departe o să vă întreb un lucru: v-ați fi imaginat până acum că o entitate din China poate învârti atâția bani?

Să ne uităm puțin pe cifre ca să înțelegem ce înseamnă Evergrande. Peste 200 000 de angajați direcți și peste 3.8 milioane de joburi la companiile a căror activitate depinde de Evergrande! Peste 800 de proiecte imobiliare în lucru, iar în China un proiect imobiliar e cel puțin un cartier de blocuri cu aproximativ 40 etaje.  Dacă ne vom uita la cifrele companiei, vom constata că, din punct de vedere teoretic, datoriile companiei sunt acoperite de proprietățile sale. Doar că problemele pe care le are vin dintr-un blocaj cauzat de lipsa de cash.

Trebuie însă să mergem mai adânc pentru a constata buba. Într-adevăr, firma are proprietăți care pot valora ceva, doar că multe dintre ele nu sunt finalizate. Asta înseamnă că valoarea lor de piață la momentul actual este de peste trei ori mai mică decât cea estimată.Uitându-mă pe evoluția cifrelor companiei, am constatat că profitul i-a mers bine, însă, în paralel, costul cu plata datoriei a crescut constant. Din dorința de a ocupa cât mai multe „zone strategice”, Evergrande s-a împrumutat pentru a deschide noi șantiere. A intrat astfel într-un joc surd care era clar că, la un moment dat, se va bloca. E simplu de explicat în termeni uzual. Să spunem că am 100 000 EUR, bani cu care, teoretic pot ridica o casă și jumătate. Dacă ridic prima casă, din banii care mi se întorc din proprietatea finisată pe care-o vând, pot finanța și cea de-a doua casă și probabil încă vreo două. Cam așa merg treburile. Însă, dacă piața e pe creștere – cum tot e în China – în loc să-mi blochez banii într-o singură casă, încep să construiesc patru, bazându-mă pe posibilitatea de a le vinde încă dintr-un stadiu intermediar și astfel să obțin în același timp profit de la patru case. Însă, în cazul în care se întâmplă ceva, pot rămâne cu cele patru construcții la stadiul de fundație și mi-am blocat banii.

La un nivel mult mai mare, cam asta a făcut Evergrande încă de la începuturile sale: și-a mărit continuu numărul de șantiere pentru a-și crește profiturile. Problema acestui tip de „strategie” e că se dovedește, mai mereu, păguboasă. Degeaba a avut Evergrande profituri fabuloase în condițiile în care setea sa de cash e mereu teribilă. Se întâmplă astfel ca un blocaj minor să-ți afecteze întreaga activitate. Mai mult, pentru a-ți finaliza proiectele ai nevoie de mult cash care, în final, înseamnă împrumuturi scumpe. Atât de scumpe încât o sfârșești în faliment.

Treaba de la Evergrande ține de un management financiar defectuos care vine ca urmare a unei lipse de experiență. O să vă dau pentru exemplu o megacorporație americană: Amazon. Într-adevăr, nu le putem compara deoarece profilul de business este total diferit. Altceva însă vreau să subliniez. Jeff Bezos n-a făcut niciodată profit(sper să nu mă înșel). Însă, dacă te vei uita la cash flow vei constata că e impecabil. În viața lui Jeff Bezos n-a suferit de lipsa banilor lichizi. O companie care nu are probleme cu lichiditățile e o companie viabilă!

Iată diferența de experiență! E o chestie simplă, dar pe care o înțelegi după ce ai o experiență în business. Din acest punct de vedere oamenii de afaceri chinezi sunt mult în urmă! Și așa ajungi să te întrebi cum de au ajuns atâția bani pe mâna unora care n-au habar de abecedarul financiar al administrării afacerilor?

Ei bine, iată-ne ajunși într-un punct critic. Vedem aici fragilitatea structurală a companiilor chinezești. Nu poți totuși ca firmă cu peste 300 mld $ împrumuturi să mai faci asemenea greșeli copilărești. E vorba de mulți bani! Dacă am fi avut de-a face cu o cădere a sectorului, un asemenea blocaj ar fi fost de înțeles. Doar că acum putem avea – aproape la modul hilar! – o cădere a sectorului cauzată de un management defectuos al unei companii. A înțeles cineva asta?

Iată că acum trebuie să aduc în fața voastră personajul cheie al actualei stări de fapt: președintele Chinei, Xi Jinping. Dacă vreți să găsiți cauza adevărată a situației de acolo, iată vinovatul! Ce-a făcut însă președintele Chinei? Aici e de discutat. Mai țineți minte cum „l-a ascuns” vreun an pe Jack Ma? Tot ceva similar se întâmplă și aici.

Încă de când s-a instalat președinte, Xi Jinping a venit cu o viziune diferită pentru comunismul chinez: lucrul cu cifre palpabile. De aceea l-a adus premier pe Li Keqiang, a cărui modalitate de conducere e de-a dreptul novatoare. În evaluarea activității economice se bazează pe o baterie de indicatori extrem de clari. Ajunge astfel să evalueze corect situația, iar deciziile pe care le ia, le ia pe baza unor criterii obiective. Astfel, echipa aflată la putere în China a tăiat „elanul revoluționar” al construcțiilor de fabrici, îndreptând atenția către răspunsul la cerere. Dacă vreți, China comunistă de acum e condusă capitalist. Spre deosebire de America de azi care, capitalistă până-n măduva oaselor, e condusă comunist.

Întrebarea care se pune este aceea dacă Evergrande e o problemă structurală a Chinei. Fără doar și poate, răspunsul e afirmativ. În ciuda politicii de la vârf, China încă are asemenea fenomene economice. Evergrande se prăbușește sub presiunea „celor trei linii roșii” instituite de conducerea de la Beijing, care i-a limitat drastic capacitatea de a se împrumuta. Credeți că nu știau chinezii ce va urma pentru companiile care tindeau să ajungă „too big to fail”?

Personal nu pot spune că Evergrande e Lehman-ul Chinei dintr-un singur motiv: în timp ce prăbușirea Lehman Brothers a fost un act de disperare prin intermediul căruia se urmărea izolarea unui dezastru, prăbușirea Evergrande e consecința unei politici de stat având ca scop limitarea puterii entităților economice interne. Xi Jinping se pare că a învățat lecția: companiile prea mari ajung toxice nu doar prin tendința lor naturală de a se amesteca în politică, ci și prin contra-performanțele economice de care sunt capabile. Evergrande e un exemplu. Vor urma și altele!

Provocarea căreia trebuie să-i facă față acum autoritățile chineze ține de limitarea daunelor provocate de prăbușirile pe care ei vor să le creadă controlate. În cazul Evergrande e vorba de numeroși mici investitori care par a-și fi pierdut definitiv agoniselile pentru pensie, iar asta e o chestie cu efect devastator asupra percepției PCC în rândul oamenilor. Mai mult, așa cum v-am arătat, peste 4 milioane de joburi au legătură cu Evergrande și nimeni nu-și dorește o asemenea criză. Cel mai probabil, statul va forța plata datoriilor cu fondul imobiliar al companiei, urmând să finanțeze direct finalizarea și să-și recupereze ceva mai târziu investiția. Soluții sunt, important e cum se va proceda în final. Și, mai mult, e esențial de înțeles cât rahat mai e de ieșit la suprafață.

Dacă va reuși în planul său, Xi Jinping s-ar putea să ajungă cel mai mare împărat din istoria milenară a Chinei. Dacă va da greș va lăsa țara într-un dezastru greu de reparat. Vedem ce se va întâmpla, însă, la cum merg treburile, tind să cred că restructurarea din mers a economiei chineze va reuși.