Un banc trist, din păcate de actualitate

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Octombrie 28, 2020

 UN BANC TRIST, DIN PĂCATE DE ACTUALITATE

 

În vremurile dinainte de 1989 era un banc: “Cercetătorii americani studiază dacă există viață după moarte, cercetătorii români studiază dacă există viață înainte de moarte”. Un banc scurt și trist. Desigur, se rîdea, dar parcă nu era rîsul nostru.

Românii (mă refer la românii simpli, nu la nemernicii care distrug țara) au început din nou să se întrebe dacă există viață înainte de moarte.

Știu, trebuia să continui un serial, nu am uitat. Dar m-am enervat (la vîrsta mea este legal), iar unul dintre motivele enervarii are legătură cu tema serialului.

Am scris nu doar o dată că eu nu m-am dus la revoluție fiindcă îmi era foame. Nu dădeam eu meditații, ca Iohannis, dar eram avocat, așa că nu făceam foame. M-am dus să lupt pentru ca românii să capete curajul de a spune adevărul – dreptul îl aveau, dar le lipsea curajul, curajul de a suporta consecințele de a rosti adevărul.

Mă săturasem ca ani de zile, în ședințe, să spun adevărul – nu folosea la nimic asta, dar mă simțeam obligat. După care, la tradiționala bere post-ședință, să mă felicite toți. Îi întrebam: „ Bine mă, dar de ce nu m-ați susținut nici unul?” Răspunsul era invariabil: „Tu ești singur, îți permiți, dar noi avem familii”. Și uite așa, ca să spun adevărul, eu am rămas fără familie. Consecințele, le resimt acum.

Sub Ceaușescu, românii aveau dreptul să spună adevărul, dar nu aveau curajul. Acum, nu mai au nici curajul, dar nici dreptul – legi nemernice votate de un parlament nemernic, te trimit la închisoare dacă spui adevărul.

Cu un tupeu incredibil, Klaus Iohannis vorbește despre revoluție, despre victoria acesteia, despre idealurile noastre care s-au îndeplinit. În puținătatea minții lui, pe care a dovedit-o în ultimul an într-un mod absolut de necrezut, „pas cu pas”, el o fi convins că noi ne-am dus pregătiți să murim pentru ca el să ajungă președintele României.

x

După 1989, în prima perioadă, foștilor deținuți politici li s-au recunoscut meritele iar prin decretul-lege nr. 118/1990 li s-au acordat, lor sau urmașilor lor, unele indemnizații.

Dar în această lună parlamentul României a votat amendamentul deputatului Silviu Wexler (deputat din partea minorității evreiești) astfel că cei care au fost legionari și urmașii lor au pierdut acest drept.

După 1948, cei mai bravi români au fost luptătorii din munți. Și, întîmplător sau nu, 70 %  dintre aceștia au fost legionari (în ce privește “Haiducii Dobrogei” ai lui Gogu Puiu, din cîte știu, toți erau legionari aromâni). Celor mai mari eroi din România bolșevizată li s-a răpit dreptul cîștigat în urma revoluției.

Eroilor români care au luptat împotriva bolșevismului li s-au răpit drepturile la cererea reprezentantului celor care au bolșevizat România. Iar bravul (și mai ales tolerantul) popor român a asistat cu nepăsare la această mîrșăvie.

x

După ce entuziasmul revoluției s-a topit și s-a format clasa politică trădătoare acceptată de occident, am început să ne pierdem treptat drepturi. Am cîștigat drepturi care pe mine unul nu mă intereseaază (călătoriile în străinătate, deținerea de valută, avortul, homosexualitatea, etc.),  dar am rămas fără drepturi a căror pierdere mă afectează.

Începînd prin pierderea unuia dintre cele mai importante drepturi ale românului (asigurarea gratuită a sănătății, răpită în 1997 de Victor Ciorbea), au urmat suprimarea în anumite domenii a dreptului la exprimare sau la informare, interzicerea fumatului în locurile publice. Acum, a venit momentul unei noi batjocoriri a eroilor țării.

Iar drepturile furate au fost înlocuite cu obligații noi. Mulțumit de sine, poporul român doarme somnul de veci. „Deșteaptă-te române” a ajuns un fel de slogan, precum cele comerciale.

Cînd am terminat prima carte, nu m-am gîndit că publicarea va fi o problemă. Dar din primăvara lui 2007 și pînă în primăvara lui 2008 am bătut drumurile degeaba – cînd vedeau despre ce este vorba, toate editurile pe care le-am contactat găseau pretext să mă refuze.

Am avut noroc însă cînd un editor, bun român sau bun creștin, sau ambele, mi-a dat un sfat și un număr de telefon. Am publicat cartea în regie proprie la o tipografie. Primele trei ediții le-am tipărit pe banii mei (pe care mi i-a trimis Dumnezeu chiar în ziua în care mă întorsesem de la tipografie unde făcusem comanda fără să am banii necesari!), fiind împrăștiate în țară gratuit de preoți, stareți sau simpli patrioți.

Am vrut să o scot pe piață, dar directoarea de la librăria „Mihail Sadoveanu” mi-a spus că Centrul de librării le interzice să pună în vînzare cărți tipărite în regie proprie, ci doar cele asumate de edituri. Curată cenzură prin autocenzură! Editurile te refuză, iar dacă tipărești în regie proprie te refuză librăriile.

Alții însă au pățit-o mult mai rău. Cornel-Dan Niculae, Vasile Zărnescu și Mihai-Cosmin Șerban au avut surpriza neplăcută ca directoarea de la librăria “Mihai Eminescu”, amenințată cu pușcăria de Alexandru Florian, să le retragă de la vînzare cărțile și să le pună în brațe toate volumele.

Nu-i așa, Iohannis?  Idealurile revoluției au fost îndeplinite! Ai ajuns președinte, iar pentru asta, eu puteam să mor ca prostul.

x

Cred că bugetul președenției are suficienți bani încît să poată angaja pentru Iohannis un logoped – are probleme reale și evidente cu diftongii, netratate în copilărie.

“Justițea” lui este o realitate – este un simbol, un exemplu, este personificarea justiției corupte.

Ca să se ajunga la justiția lui, au concurat în timp mai multe componente nefaste pentru România: faptul că a ajuns vătaf peste instituțiile de forță (în primul rind peste SRI și DNA), faptul că SRI-ul deja își infiltrase oamenii în fruntea magistraturii, faptul că prea mulți judecători corupți aveau în fișetele DNA dosare în stand-by cu care erau șantajați, iar în final faptul că i-a promovat în funcții de conducere pe cei care i-au mușamalizat dosarele (nu mă refer la micile găinării, ca de pildă intermedierea cîtorva adopții, ci la cele grave ca obținerea prin fals a unor imobile sau foarte grave ca restituirea împotriva legii a patrimoniului organizației naziste GEG către urmașul său FDGR pe care îl conducea).

Din această cauză ura viscerală pe care Iohannis a avut-o întotdeauna față de SIIJ care, dacă ar fi avut procurori neșantajabili, i-ar fi putut cerceta pe procurorii și judecătorii care l-au scos basma curată. Minunata lui imagine confecționată din carton ar fi fost boțită rău de tot.

Ieri am aflat două lucruri:

• o țară întreagă a putut urmări la TV sau pe internet sustragerea unor saci cu voturi pentru alegerile locale la sectorul 1, s-au respins cererile de renumărare (oricum inutilă din moment ce se sustrăseseră voturi) sau de repetare a alegerilor, Clotilde Armand a fost înscăunată primar;
• Astrid Fodor, urmașa lui Iohannis în fruntea burgului unde eu m-am simțit zeci de ani foarte bine dar care acum a ajuns să mă dezguste (și nu mai explic de ce), a candidat deși în urma unui conflict de interese stabilit de ANI îi era interzisă candidatura – instanța de fond i-a respins validarea, dar instanța superioară i-a validat-o.

Mi-e scîrbă de „justițea” lui Iohannis!

x

România este în război, în război cu covidul. Și, ca în orice război, este nevoie de arme. Nu avem bani să mărim pensile și alocațiile fiindcă trebuie să ne înarmăm. Așa că ministrul Ciucă a plecat în SUA să cumpere noi rachete, în valoare de 3,9 mlrd. $, iar Ludovic s-a dus la Paris sa cumpere 4 corvete multirol (virusul vine pe mare!) dar din motive de-a dreptul amuzante, a ratat parafarea înțelegerii. Trebuie sa mai adăugăm niște cheltuieli în lupta cu covidul, și anume majorarea sporurilor de confidențialitate la servicii, armată și interne – în caz că limita de suportabilitate este depășită și poporul devine nervos, pe acestea se bizuie Iohannis (așa au fost rezolvate astfel de probleme în ultimii 132 de ani).

x

La alegerile de anul trecut, Iohannis a fost reales – probabil (așa cum se susține) cu un important sprijin penal din partea STS, dar sigur și votat de mulți români. Mulți vor motiva că era alegerea corectă, atîta timp cît alternativa era Vasilica. Și asta este adevărat, dar se uită un aspect esențial și anume faptul că Iohannis și Vasilica au ajuns în turul doi datorită votului zdrobitor al românilor, deși la turul I existau și alte alernative.

Tot poporul a dat vot masiv la europarlamentare și la locale celor care manifestau de mult înclinația spre a trăda țara și interesele ei, PNL și USR.

Și tot poporul roman este cel care stă la TV sau la MAT în loc să umple străzile (cu sau fără mască) pentru a-și apăra țara, aflată în pragul distrugerii totale.

Tot răul întîmplat României în ultimii 30 de ani a fost din cauza acestui popor nepăsător și docil.

În urmă cu circa două săptămîni citeam un comentariu făcut cu tristețe și durere, de loc măgulitor dar pe de-a întregul justificat, la adresa poporului roman.

Un “patriot”, evident anonim, sare în sus și spune că cine își critică poporul ar trebui pus la zid și împușcat. Eu cred că acest așa zis patriot, este unul dintre cei care se bucură de distrugerea României, probabil că a și pus umărul la asta, deci este un trădător. El ar trebui pus la zid și împușcat, așa cum ar trebui să fie soarta trădătorilor.

Românii își merită soarta – dar de ce trebuie să sufere și puținii care luptă să își apere țara? Acei români necunoscuți, prigoniți, despre care media oficială nu pomenește nimic întrucît are ca sarcină să promoveze trădătorii.

Reduși la nivelul de sclavi (ai băncilor unde sînt datori, ai multinaționalelor care îi pot concedia, ai aparatului de stat unde cei mai mulți au fost angajați fără nici o aptitudine necesară), robi ai unor plăceri animalice sau ai patimei de arginți, românilor nu le pasă de țara lor.

Mămăliga românească a explodat o singură dată, în decembrie 1989 – dar atunci a explodat întrucît i s-a montat un detonator de import.

x

La data de 21 aprilie 1996 generalul Djokar Dudaev, președintele autoproclamatei republici cecene, este ucis de armata rusă cu o rachetă, localizarea lui fiind făcută cu ajutorul propriul său telefon mobil.

A doua zi după ce am aflat vestea, aveam conferință de presă (cum organizam atunci în fiecare miercuri). Așa, ca într-o joacă, am amintit acest episod referindu-mă la alt aspect. Rușii îl declaraseră pe Dudaev ca fiind terorist, dar pentru ceceni era un erou. Întotdeauna, cineva este erou pentru poporul său, dar criminal sau terorist pentru dușmanii țării lui.

Președinții americani Andrew Jackson și Andrew Johnson sînt priviți de americani ca eroi, dar pentru amerindieni (puținii care au mai rămas) sînt niște criminali – ei au inițiat cele două valuri ale genocidului împotriva populației băștinașe.

Prim-miniștrii israelieni David Ben Gurion și Menachem Begin au fost teroriști, dar în Israel sînt eroi.

Pentru români, Mareșalul Ion Antonescu este un erou – pentru dușmanii României este un criminal de război și un autor de holocaust. Zadarnic liderii importanți și de bună credință ai comunității evreiești din România în timpul războiului i-au luat apărarea, zadarnic au apărut după 1990 noi dovezi în apărarea lui – dușmanii României au hotărît de mult că Antonescu trebuie damnat (desigur, există un interes pentru asta). Profitînd de lipsa de cunoștințe a românilor și de imbecilizarea lor, dușmanii României hotărăsc care sînt eroii declarați criminali și care sînt trădătorii declarați eroi.

Dar despre Mareșal am promis că mă voi referi pe larg – care au fost greșelile lui, dacă în context pot fi scuzate, dar mai ales care sînt minciunile cu care a fost împroșcat.

Dan Cristian Ionescu