Ultimul Om Împotriva Timpului

Arya
Incorect Politic
Mai 7, 2021

Ultimul Om Împotriva Timpului

Din scrierile semnate Savitri Devi

Nu numai că Adolf Hitler a făcut tot ce a putut pentru a evita războiul, dar a făcut tot ce a putut pentru a-l opri. Din nou și din nou – mai întâi în octombrie 1939, imediat după finalul victorios al campaniei din Polonia; apoi la 22 iunie 1940, imediat după armistițiul cu Franța învinsă – a întins mâna Angliei; nu ca mâna unui solicitant, cu atât mai puțin a unui om temut, ci a unui învingător lucid și generos, a cărui viață era centrată în jurul unei idei creative, al cărui program era unul constructiv și care nu avea nici un conflict cu frații de același sânge induși în eroare și care a văzut în ei, în ciuda urii lor asupra numelui lui, viitori prieteni și colaboratori.

Faptul că toate eforturile lui Adolf Hitler de a evita războiul – sau de a-l termina rapid și victorios, măcar onorabil – s-au dovedit a fi fără folos, nu dovedește în vreun fel ineficiența lui ca un om de stat sau strategist. Nu dovedește decât că forțele distrugătoare – forțele coalizate ale epocii noastre întunecate, întruchipate într-o evreime internațională și a tot puternică – erau, în ciuda înțelepciunii sale, în ciuda geniului său, prea puternice pentru el; că era nevoie de un om și mai puternic împotriva timpului decât el pentru a-i înfrânge; cu alte cuvinte, că el nu este ultimul om împotriva timpului.

El însuși știa asta încă din primele zile ale luptei. Și nimic nu arăta mai bine cât de conștient era de locul său și semnificația sa în istorie decât cuvintele pe care i le-a adresat lui Hans Grimm în 1928, în cursul unei conversații care a durat o oră și un sfert: „Știu că un om capabil să ofere problemelor noastre o soluție finală trebuie să apară. Și de aceea m-am oferit să fac munca preparatorie (die Vorarbeit); numai cea mai urgentă muncă preparatorie, căci știu că eu însuși nu sunt acela. Și știu de asemenea ce lipsește din mine (pentru a fi acela). Dar celălalt încă este departe, nimeni nu pășește înainte și nu mai avem timp de pierdut.”

Cel ce se întoarce înapoi

Când justiția este distrusă, când răul suprem conduce, atunci voi veni. Căci pentru protecția binelui, pentru distrugerea răufăcătorilor, pentru binele dreptății ferm stabilite, mă nasc epocă după epocă.

-Bhagavad-Gita 4.7-8

 

Ultima încarnare a Celui Ce Se Întoarce – ultimul om împotriva timpului – are multe nume. Orice mare credință, orice mare cultură, orice adevărată (în viață sau moartă) formă de tradiție veche cât căderea omului i-a dat un nume. Prin ochii vizionarului lui Patmos, Creștinii văd în el pe Hristos, prezent pentru a doua oară: nu doar un simplu predicator de dragoste și iertare, ci liderul irezistibil al cailor albi celești destinat să aducă sfârșitul acestei lumi păcătoase și să stabilească un nou Rai și un nou Pământ.

Lumea Mahomedană îl așteaptă sub trăsăturile lui Mahdi, pe care Allah îl va trimite „la sfârșitul timpurilor” pentru a distruge întreg răul prin puterea sabiei sale – „după ce evreii vor deveni din nou maeștri ai Ierusalimului” și „după ce Diavolul va fi învățat oamenii să dea foc până și la aerul pe care îl respiră.”

Și milioanele ale Hindustanului l-au numit din timpuri străvechi și încă îl numesc Kalki, ultima reîncarnare a puterii ce susține lumea: Vishnu; cel ce, în interesul vieții, va pune capât acestei epoci de tristețe și va deschide o noua succesiune de epoci. L-am numit aici după numele său hindus, nu pentru a mă lăuda cu o inteligență pe care nu o posed, ci pur și simplu deoarece se întâmplă să nu cunosc nicio altă tradiție în care cele trei tipuri de existență manifestată – deasupra timpului, împotriva timpului și în timp – pe care am încercat în aceste pagini să le evoc și să le definesc, să fie atât de bine evidențiate precum în concepția trinitară a divinității din Hinduism.

Câteva cuvinte vor face acest punct de vedere clar.

Bine știuta Trinitate Hindusă – Brahma, Vishnu, Shiva, cu atâta măestrie evocate în arta indiană – nu este îmbinarea a trei zei inseparabili într-unul; nici aspectul triplu al unui zeu personal și transcendental. Simbolizează ceva mult mai fundamental, mai exact, existența în întregimea sa: manifestată și nemanifestată; înțeleasă, vizibilă și tangibilă, și dincolo de înțelegere. Căci existența – ființa – este singurul lucru divin. Și nu există nicio divnitate în afara ei; și nimic în afara divinității.

Acum, Brahma este existența în und fuer sich – în sine; ființa nemanifestată, și prin urmare în afara și deasupra timpului; fiind, dincolo de înțelegerea minții legate de timp, și prin urmare de neștiut. Este semnificativ fapul că Brahma nu are temple în India – sau oriunde altundeva. Un om nu poate face un cult pentru acel ceva ce nicio conștiintă legată de timp poate concepe. Un om poate, cel mult, printr-o atitudine corectă (și de asemenea prin practicile ascete corecte) să se îmbine în el; să transcendă conștiința individuală; să trăiască deasupra timpului – în prezentul absolut ce nu recunoaște nici un „înainte” și nici un „după”, și care este eternitate.

Vishnu – susținătorul lumii – este tendința fiecărei ființe să rămână la fel și să creeze (și procreeze) în imaginea sa; forța vitală universală opusă schimbării și prin urmare dezintegrării și morții; puterea ce unește acest univers legat de timp cu esența lipsită de timp – fiecare ființă manifestată cu ideea acelei ființe, în sensul pe care Platon avea într-o zi să îl dea cuvăntului idee.

Toți oamenii împotriva timpului (toți centre de acțiune împotriva timpului, în sensul cosmic al cuvântului) sunt întruchipări ale lui Vishnu. Ei toți sunt – mai mult sau mai puțin – salvatori ai lumii: forțe ale vieții, dirijate împotriva curentului descendent de schimbare irezistibilă care este însuși curentul timpului; forțele vieții având tendința să aducă lumea înapoi la perfecțiunea originală atemporală.

Shiva – distrugătorul – este tendința fiecărei ființe să schimbe, să moară prezentului său și tuturor aspectelor sale trecute. El este Mahakala – timpul însuși; timpul care trage universul spre sfârșitul său inevitabil și – dincolo de asta – către regenerare cu nimic mai puțin irezistibilă; către izvorul unei noi Epoci de Aur și din nou, încet, încet, căre degenerare și moarte, într-o succesiune fără sfârșit.

Adevărații mari oameni în timp – oamenii cum ar fi Genghis Khan – reflectă ceva din majestatea sa teribilă. Cei mai mari oameni împotriva timpului de asemenea – atât cât ei toți posedă (mai mult sau mai puțin) calitățile de carater care sunt în special acelea ale oamenilor în timp; calitățile în care este înrădăcinată eficiența violenței organizate. Căci Shiva nu este singurul distrugător; el este creatorul – cel bun; cel pozitiv – de asemenea până în punctul în care toată creația următoare este condiționată de schimbare și în final de către distrugerea a ceea ce a fost înainte. El este – ca esență a schimbării distrugătoare, ca timp – orientat către viitor. Și, pe de altă parte, Stăpânul Shiva însuși – timpul personificat – este de asemenea (ciudat cât ar suna pentru mintea pur analitică) deasupra timpului. El este marele Yogi, a cărui față rămâne senină precum cerul albastru în timp ce picioarele sale bat ritmul furios al dansului Tandava, prin flăcările și fumul lumii în sfărâmare.

Cu alte cuvinte, Vishnu și Shiva, susținătorul lumii și distrugătorul lumii, forța împotriva timpului și timpul însuși – Mahakala – sunt unul și același. Iar ei sunt Brahma, existența atemporală, esența a tot ceea ce este. Ei sunt Brahma manifestată în timp (și automat împotriva timpului de asemenea) și totuși lipsite de timp. Arta hindusă simbolizează acest adevăr metafizic în figura lui Hari-Hara (Vishnu și Shiva într-un singur corp) și în faimosul Trimurti: cel cu trei fețe Brahma-Vishnu-Shiva.

Trimurti

În universul manifestat așa cum îl experimentăm noi la scala noastră,  nicio ființă în viață nu întruchipează acea idee triplă și completă a existenței – acea lege universală, veșnică, a schimbării constante dinspre, a aspirației neobosite spre și a efortului neîncetat înapoi la perfecțiunea originală și acea pace interioară inefabilă a atemporalului, inseparabile una de alta – mai bună decât nesfârșitul și mereu-întorcându-se înapoi, om împotriva timpului; Cel Ce Vine Înapoi, epocă după epocă „să distrugă pe răufăcători și să stabilească pe pământ domnia dreptății.”

Omul în timp, cu greu are vreuna dintre calitățile lui Vishnu, sau, așa cum le-am numit eu, calitățile solare.

Omul deasupra timpului cu greu are vreuna dintre calitățile fulgerului lui Shiva, distrugătorul.

Omul împotriva timpului – cel ce trăiește în eternitate în timp ce acționează în timp, în acord cu doctrina ariană a violenței detașate – are credința lui Vishnu către creația pentru modelul original, furia sfântă a lui Shiva de distrugere (în vederea creării următoare) și seninătatea fără sfârșit a lui Brahma, care este, repet, seninătatea tuturor trei: pace atemporală dincolo de răgetul tuturor războaielor în timp.

Și totuși nici un erou împotriva timpului nu a manifestat vreodată acel aspect al divinității permanente cu adecvare absolută, și nici nu o va face vreunul, mai puțin ultimul.

Ultimul mare individ – o combinație absolut armonioasă a punctelor tari ale tuturor opuselor; în egală măsură și soare și fulger –  este cel pe care credincioșii tuturor religiilor și purtătorii tuturor culturilor îl așteaptă; cel despre care Adolf Hitler (conștient sau inconștient) a vorbit, în 1928: „Eu nu sunt el; dar cum nimeni nu pășește în față să pregătească drumul pentru el, eu o voi face” ; cel pe care l-am numit după numele său hindus, Kalki, în conformitate cu adevărul cosmic pe care numele său îl evocă.

Contrar lui Adolf Hitler, el nu va cruța pe absolut niciunul dintre inamicii cauzei divine: niciunul dintre marii săi oponenți, dar de asemenea niciunul dintre indiferenți, dintre oportuniști, dintre cei eretici ideologic, cei rasial bastardizati, cei bolnavi, cei ezitanți, cei mult prea oameni; niciunul dintre aceia care, în trup sau caracter sau minte, poartă semnul epocilor decăzute.

Camarazii săi la arme vor fi ultimii Național Socialiști; oamenii de fier care vor fi îndurat victorios testul persecuției și, mai mult, testul izolării complete în fața unei lumi triste, indiferente, în care nu își găseau locul; cei care privesc acea lume și o sfidează prin orice gest, orice mișcare – orice liniște – a lor, și, mai mult și mai mult (în cazul celor mai tineri) fără măcar memoria personală ale marilor zile ale lui Adolf Hitler pentru a-i susține. Ei sunt cei care, într-o zi, vor face bine pentru tot ceea ce oamenii împotriva timpului au suferit pe parcursul istoriei, precum ei înșiși, pentru binele adevărului etern: camarazii răzbunători pe care cei cinci mii ai lui Verden i-au chemat în zadar în inimile lor la momentul morții, pe malul Râului Aller, roșu cu sânge; aceia pe care milioanele anului 1945 – cei pe moarte, cei torturați, și supraviețuitorii disperați – i-au chemat în zadar, în fiecare fază a marei lupte cosmice fără început, împotriva forțelor distrugerii, co-etern cu forțele vieții.

Ei sunt podul către supraom, de care Nietzsche vorbea; ultimul batalion, în care Adolf Hitler și-a pus încrederea.

Kalki îi va conduce, prin flăcările marelui sfârșit, spre răsăritul noii Epoci de Aur.

Ne place să sperăm că memoria celui dinaintea ultimului și cel mai eroic dintre toți oamenii împotriva timpului – Adolf Hitler – va supraviețui, măcar în cântece și în simboluri. Ne place să sperăm că stăpânii epocii, oamenii de același sânge și credință, îi vor acorda onoruri divine, prin rituri pline de semnificație și pline de putere, în umbra rece a nesfârșitelor păduri renăscute, pe plaje, sau pe neatinsele vârfuri de munte, privind soarele răsărind.

*

Nota editorului: Pornind de la interesul noilor generații cu privire la personalitatea lui Adolf Hitler și scrierile din jurul său, conștient de embargoul informațiilor în limba română, care contrazic narativa oficială despre Hitler, am prezentat acest articol în vederea educației și a cercetării culturale, nu urmărește să fie un atac asupra credinței creștine sau a democrației, dimpotrivă vine să furnizeze punctul de vedere al unei autoare ca Savitri Devi, militantă pentru drepturile animalelor, ecologistă convinsă.