Trei Săptămîni în Nordul Europei (I)

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
August 8, 2019

Am mai scris despre asta? Dacă da, înseamnă că m-am ramolit – dar nu-i bai, ni se întîmplă tuturor asta, cu condiția să nu murim prea devreme.

La începutul verii lui 1990 primesc o invitație nominală din partea organizatorilor norvegieni ai Primei conferințe asupra drepturilor omului în Europa Centrală și de Est în epoca perestroikăi (lung titlu!) de la Sundvolden. Românii nici acum nu știu de mine și de lupta mea pentru drepturile omului, dar norvegienii auziseră!

Pe 11 aug. 1990 am plecat, cu doi însoțitori, de la Otopeni și am aterizat la Kastrup. Drumul a fost foarte plăcut, două ore, gustare bună, băutură iar pe atunci în avion se putea fuma (de fapt, se putea fuma peste tot).

La Kastrup am schimbat în primul rînd dolarii (eu aveam doar 60) și, neștiind obiceiurile, ne-am păcălit – fiecare a schimbat pe cont propriu banii lui, în final constatînd că oricît schimbai, comisionul era același, deci noi am plătit trei comisioane, cînd puteam plăti unul singur (un dolar valora 6 coroane daneze). Apoi am căutat biroul reprezentantului Tarom. Am avut noroc să îl găsim în birou și am avut noroc și să fie un om cum trebuie. Am scos din bagaj o sticlă de coniac, iar cînd am terminat-o ne-a invitat în mașina lui și ne-a condus la un hotel ieftin (pentru Danemarca, aveam viză de transit de 24 de ore, dar cum biletele pentru Oslo erau peste 3 zile, nu s-a sesizat nimeni pentru asta).

Hotelul era într-o fostă clădire a unei mănăstiri din sec. XVIII iar exact vis-à-vis era un magazin (sau ceva asemănător) porno. Cind am coborît din mașină, pe moment am rămas blocat – în vitrină era o fotografie în mărime naturală cu o blondă superbă în genunchi și un tînăr în picioare, evident dezbrăcați, care la prima vedere păreau vii!

Cazarea costa 600 de coroane (100 $), dar pentru un pat pliant suplimentar a fost 110 $. După ce am cumpărat ceva de mîncare de la un magazin vietnamez din apropiere (nu mai știu ce, dar țin minte că piinea, excelentă, costa 12 coroane, adică 2 $), am plecat la plimbare. Stăteam în spatele gării, așa că a fost primul obiectiv vizitat și am constastast că la capătul peronului avea un un balcon cu un bar. Am urcat, i-am așezat pe ceilalți la masă iar eu m-am dus la bar unde cu fermitate m-am exprimat: „Bitte, ich volle drei bier!”. Bărmănița mă bagă în  beznă și mă întreabă „Lille? Stur?”. Cînd vede deruta mea, repetă ”lille” (si face un semn de mic), ”stur” (și face un semn de mare). „A, stur, stur!”. Aceeastă primă lecție de daneză mi-a folosit în aceeași seară.

Am băut berea și am coborît să cunoaștem Copenhaga. Am luat contact cu civilizația vestică, și am rămas uimiți, eram în cartierul curvelor, drogaților și bulangiilor, acolo era cel mai ieftin hotel!

În apropiere era primăria, dar și Tivoli, unde am intrat. Un parc de distracții absolut minunat! Nu mai știu cît costa intarea, dar o bere Tuborg era 18 coroane (3 $).

Am plecat prin beznă (se făcuse spre miezul nopții) să vedem și noi ”Micuța sirenă”. Nici nu mai țin minte dacă în acel moment aveam harta orașului, dar oricum nu aveam lumină să putem să o descifrăm. Tot vedeam indicatoare pe care scria ”Den lille havfrue”. Și mi-a picat fisa: „lille” =mic, „stur” = mare, deci „lille havfrue” = micuța sirenă. Și așa, urmărind indicatoarele, am ajuns la statuie.

Micul dejun era inclus în prețul camerei și era absolut excelent. Aceeași pîine de senzație, un unt minunat, vreo patru feluri de mezeluri deosebite dintre care un fel de salam de Sibiu dar cu felii mult mai mari, niște croissante excelente. Mîncam pe rupte, ne pregăteam la pachet nu mai știu cite sandvișuri să ne ajungă pe timpul zilei, apoi ne luam cafeaua și ne mutam în curtea interioară să pot și eu să fumez (acolo nu se fuma în sala de mese).

Zilele următoare ne-am plimbat că aproape ne-am tocit pantofii. Desigur, în fiecare dimineață, după micul dejun, ne pregăteam bocceluța cu sandvișuri pentru restul zilei. Am găsit la magazinul vietnamez bere Tuborg cu 12 coroane (2 $).

Am descoperit o străduță gen Corso, cu magazine ale imigranților unde vederile și pliantele erau mult mai ieftine decît în centru, așa că mi le-am cumpărat pe toate pe care le-am vrut.

Am revăzut, la lumina zilei, „Micuța sirenă”.

Am băut o bere și pe o terasă care se afla pe malul unui canal dintre multele care brăzdau Copenhaga.

Am încercat și o afacere, aveam o serie de timbre “Principatele Unite” din 1862 (27, 54 și 81 de parale, îmi lipsea cel de 108) – am găsit magazinul potrivit, dar niciodată nu mi-au reușit încercarile de afaceri.

Au mai fost multe lucruri, dar nu știu dacă sînt chiar toate de povestit.

În dimineața de 14 august prietenul nostru de la Tarom a venit la hotel, ne-a dus înapoi la Kastrup și ne-a îmbarcat în avion. În foarte scurt timp, aterizam la Fornebu,

De la aeroport, am fost luați și conduși la Sundvolden, la 40 km. de Oslo, pe malul unui lac. Ar fi mult să o numesc stațiune, era un han vechi de vreo 300 de ani, reabilitat și modernizat, un magazin pe care eu l-am numit “magazin sătesc”, mic – privit din afară dar care părea enorm cînd intrai în el (in fiecare dimineață, găseai acolo, în munți, legume și fructe proaspete, aduse de pretutindeni, inclusiv din Australia și Noua Zeelandă). Mai exista o vilă, lîngă hotelul nostru, și o centrală electrică pe malul unui lac de munte, aflat la cîțiva pași de noi. Plimbîndu-mă într-o noapte în jurul acestui lac, mi-a venit idea să înființez „Societatea pentru Adevăr”.

Primul lucru, foarte bun, a fost că ni s-a decontat transportul. Deși Petre Roman devalorizase leul, ajungîndu-se la 60 lei/$, decontul s-a făcut la cursul vechi, primind aproape 700 $. Mi-am achitat datoriile de la  Copenhaga.

Apoi, am primit materialele, inclusiv cartea în care erau menționați participanții. O am acum sub ochi, Constat cine erau în URSS principalii avocați apărători ai drepturilor omului:Joseph Brontz, Michail Golfstein, Felix Heyfetz, Meyer Shulrufer…

M-am cazat și, pe hol lîngă camera mea, am găsit un aparat care curăța pantofii – primul pe care îl vedeam în viața mea! Am constatat că după trei zile și nopți de bătut pe jos Copenhaga, pantofii mei nu aveau nici o urmă de praf!

Văzîndu-mă cu bani, m-am dus la magazinul sătesc de unde cît timp am stat am luat zilnic un pachet de Pall Mall roșu (fără filtru) și unul de Marlboro roșu (fiecare cite 31,50 coroane norvegiene, adică 5 $), care erau infecte, ca țigările de azi, nu aveau nici o legătură cu țigările originale, care se găseau odinioară la Comturist Și mai luam și trei cutii de bere, cred că 20 coroane. La un $, erau 6,30 coroane norvegiene.

Despre lucrări, nu prea am ce să povestec.

Masa de prînz era norvegiană, ceea ce mie nu îmi plăcea întrucît în loc să fie picantă, era dulce, așa că mă îndestulam cu micul dejun și cu cina, mult mai pe gustul meu. Nu știu cum se făcea că atunci cînd ajungeam la masă, nimeream lîngă un ramolit plictisitor, Johannes Saelleg, avocatul de război al armatei de nord și al marinei norvegiene – vă dați seama ce viață liniștită și fără probleme profesionale avea acesta pe timp de pace? Au fost vreo 15 ani în care am făcut schimb de felicitări cu ocazia Crăciunului cu avocatul de război…

Fiind din România, țara în care avusese loc o revoluție sîngeroasă și din care reprezentam opoziția, am fost foarte căutat de jurnaliștii norvegieni.

Conferința se desfășura bilingv, franceză și engleză, iar participanții purtau de regulă ecusoane (din mătase) cu numele fiecăruia. Cu toate acestea, printre noi mișunau niște tineri fără ecuson, vorbitori exclusiv de engleză, care ne testau opiniile. Nu știu cum se face dar dacă alți români participanți au fost invitați în SUA, mie mi s-a respins cererea de viză turistică.

M-am împrietenit cu ocazia aceasta cu Gerald Nagler (evreu austriac-suedez, secretarul general al Federației Helsinki), cu care am reluat legătura la Stockolm, Tor Bohler, președintele Comitetului pentru drepturile omului al baroului norvegian, cu care m-am reîntîlnit în vara următoare la o alta conferință, la Praga și cu Gro Hillestad Thune, membră a Comisei europene pentru drepturile omului, cu care m-am reîntîlnit în dec. 1990 la restaurantul hotelului Prezident, cînd mi-a adus o cămașă de blue-jeans și un portofel din piele cu monogramă aurie, pe care le am și acum

A doua zi, am plecat spre Oslo, ceea ce înseamnă că voi continua.

Dan Cristian IONESCU