Home / Educativ / Totu-n lume se scumpește…doar Omul se ieftinește…

Totu-n lume se scumpește…doar Omul se ieftinește…

Incorect Politic
Iulie 22, 2024

Totu-n lume se scumpește...doar Omul se ieftinește...

Totu-n lume se scumpește…doar Omul se ieftinește…

Totu-n lume se scumpește,
Doar Omul se ieftinește…
Cu cât banu-i mai voinic,
Cu atât, omu’ e mai mic…

Fost-au vremuri grele-odată,
Când creștea pâinea-n covată
Și-ncăpeau oamenii-roată,
La măsuța din ogradă…

Dintr-o măliguță – șapte,
Și bătrâni, și cei de lapte,
Poate, n-aveau și de pâine,
Dartoți mai hrăneau și un câine.

Azi, mâncăm până plesnim
Și-ntrebăm cum să slăbim,
Tot ce-i place omului,
Numai fericire nu-i…

N-avea ce pune pe-un dinte,
Dar glumea lumea–nainte…
N-aveau timp, nicicând, de “stres”,
C-aveau câmpuri de cules.

Dar, azi, mândri și fălcoși,
Toți botoși și mânioși,
Nu vezi om cântând în drum,
Poate, doar dacă-i nebun…

Azi, noi, ăștia cu orgolii,
Din mașini drept în fotolii,
Venim seara obosiți,
Horopsiți și necăjiți,

C-am muncit, cât într-un an,
Tot cu ochii la ecran
Și nu mai putem de picioare
Prin atâtea ascensoare…

Fost-au vremuri de pomină,
Mândra era gospodină,
Bărbatul era bărbat,
Chiar și-un pic neepilat.

Știa coasă, știa plug,
Cântece, pe deal, la rug,
Știa paloș, demnitate,
Nu știa de bănci furate…

Nici de euro-n offshor,
Dar știa omul de dor,
Și de doine, de rușine,
De ce-i rău și ce e bine…

La o clacă zgomotoasă,
Într-o zi, făceau o casă,
Poate, mai din sărăcie,
Dar era cu bucurie.

Iar de când, cu “masa mare”,
Tot mai singur fiecare,
Burtă plină, suflet gol,
Aur mult și mult nămol…

Totu-i scump, dar ieftin-foc,
Alergăm toți stând pe loc
Așa-s vremurile aici,
Conturi mari, dar oameni mici…
Toate-n lume s-au scumpit,,
Doar Omul s-a ieftinit…

Alexandru Cazacu Dor

7 comments

  1. Poza e din primul mandat, din 2019 cel tarziu.

  2. Despre Vorbe și Nimic

    Dacă vorba făcea Omul, eram cel mai bogat. Din câte cuvinte (vorbe), am scris și spus, nu a rămas nimic. Un nimic la fel de mare ca vorbele mele. Un prieten spunea că ascultăm în exces muzică, nu mai știm să profităm de liniște. Adevărat. Am impresia că încercăm să acoperim nimicul.

    Nimicul din jurul nostru, dacă nu știm să vedem. Nimicul din jurul nostru, dacă nu știm să ascultăm. Nimicul din inima noastră, că nu mai simțim. Nu mai simțim, ori cu greu, prea ocupați fiind cu de toate. Cu nimicuri, care ne fac să uităm, că nimic suntem. Din nimic sau aproape, venim. Spre nimic, cu siguranță, ne îndreptăm. Cu siguranță pe noi, și cea a zilei de mâine, ca și cum, am fi Eterni. Uitând că suntem bob de praf, pierdut. Pierduți pe un mal, prea mare pentru noi.

    Pe marginea deșertului numit Lume, trăim noi majoritatea.
    Și totuși, (vorbele) ar avea mai mare greutate decât fapta ?
    Nu cred, priviți în jurul nostru.
    Cele rămase după Om, sunt faptele.
    Ce a făcut, desfăcut și refăcut, nimicit și reconstruit, toate după chipul și asemănarea lui, corect ?
    Ar trebui să ne fie frică de (vorbele) lui ? Oare nu dispar odată cu Omul ? Pe când faptele făcute, rămân.
    Fie că sunt bune sau rele, faptele rămân. Din Om rămâne, ce am (vorbit) mai devreme. Nimic.

    De fapt, de nimic ne este frică.
    Există și mai rău, nimeni și nimic, o lume rece.
    Ați auzit de acea lume sunt convins, alții au văzut-o. Vă las un indiciu, Limbo. Nu vorbesc despre jocul video 😀
    Mă opresc aici spunând că, de multe ori acordăm prea multă putere (vorbelor)
    De multe ori, vorbele sunt tăioase, dar tot cuțitul taie, și lasă răni, câteodată fatale. Să îmi iertați exemplul dar cred că trebuie să observăm ceva.

    Timpul pierdut de noi, în a diseca (vorbe), ne face să pierdem esențialul.
    Faptele noastre, faptele celorlalți, toate aceste nimicuri, ne vor supraviețui. Nu (vorbele) cuvintele, și mai știu eu, ce alte fluierături omenești, luate de vânt precum bobul.
    Bobul din care am fi făcuți, și cel spre care ne îndreptăm, cu siguranță.
    Numai bine

  3. Injecția finală

    Ce bine zici, frate!
    Meriți în vârf, la bucate
    Poame de aur, post liniștit
    De vorbe goale, că ai trudit

    Pentru copii, pentru țară
    Te limitezi la papară
    Pentru Dumnezeu și Biserica Lui
    Pui mândria în cui

    Și sui
    Munte înalt, de jertfă și luptă
    Sufletul tău Viața o cântă
    Ii simți pe strămoși rădăcină
    Aprinzi , mulțumind, o Lumină

    Ne va chema Domnul la cină?

    • Să trăiți fraților ! Am uitat să menționez că textul meu de mai sus, este un răspuns unui alt prieten. Off Topic, nici o legătură cu articolul. Îmi place poezia din articol. Probabil că am greșit să mă iertați. Este doar un text, sincer și autentic. Toate postările mele sunt la fel. Sincere și autentice.
      Numai bine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *