Prof. Dr. Șlomo Florian-Goldberg
InCorect Politic
Februarie 8, 2022
Top 10 feluri în care AUR poate dovedi că nu este un partid antisemit
Cum, se pare, din propriile lor acțiuni, că AUR se chinuie și face efort după efort, să demonstreze că nu sunt antisemiți, naziști, fasciști, legionari și rasiști, dar în ciuda muncii depuse, nu reușesc, există câteva soluții care poate ar remedia această “problemă”. Precizăm că nu putem oferii nici o garanție asupra lor, căci spălarea “groaznicelor păcate” a AUR-iștilor depinde doar de mila evreilor. Totuși ar putea încerca următoarele:
- Să supună la vot o lege specială prin care fiecare evreu din România și descendent al unui evreu din Româna să primească 1000 de euro, neimbozitabili de la statul român pentru suferința ce le-a fost produsă în trecut de antisemitismul turbat al românilor.
- Să susțină introducerea unor cursuri de combatere a antisemitismului în școli, începând din clasa I. Jurnalul Anei Frank să fie învățat pe de rost de fiecare elev, greșirea unui singur cuvând ducând la repetarea clasei.
- Liderii partidului să se convertească la iudaism. Circumcizia nu e opțională! Iar iudaismul să devină prin Constituție religia oficială a României. Membri partidului să fie puși să strângă semnături pentru asta în fiecare zi, doar de sabat să aibă liber.
- Să fie ridicat din bani publici un monument al holocaustului în fiecare oraș și sat.
- Să organizeze AUR o ceremonie de depunere de coroane la monumentele holocaustului în fiecare săptămână.
- Toți membri să-și ceară scuze evreilor și oricine vrea să adere la partid să facă asta în mod obligatoriu.
- Toate congresele partidului să se țină după o vizită la Auschwitz sau la muzeul holocaustului.
- Statutul AUR să fie aprobat de comunitatea evreiască din România și Institutul Elie Wiesel.
- Fiecare sediu AUR să fie dotat cu o menoră.
- Fiecare parlamentar AUR să aibă 3 consilieri evrei.
Prof. Dr. Șlomo Florian-GOLDBERG, expert în studii iudaice, combaterea antisemitismului și feminism în comunitatea romilor LGBT
As avea o modificare la punctul 4: Să fie ridicat numai din bani publici un monument al holocaustului la fiecare intersectie, în fiecare oraș și sat.
vezi ca simache …compara nazismul cu comunismul. in fine . hai sa-ti dau si o veste super. IPS Teodosie a zis ca tine cu putin si ca nu e responsabil pt rau. ci vestul. si comunismul a fost adus de engels si marx .. ca nu aveau origini rusesti ;))) nu gasesc filmarea ..dar am vazut un podcast la a3. e smecher popa
Foarte eleganta prezentare si modesta!
Eu, ca observator al globalistilor/sionistilor din functiile de conducere din Romania si ca un curios cercetator al fenomenului – cum se petrece in SUA, Canada, Germania si Israel (ceilalti sint pish-vais!) pot aduce cateva sugestii de imbunatatire.
Mai intai – o remarca – Israelul nu va putea ramane casa lu’ “International Jewry” – va fi doar o statiune… cam asta isi doreau non-Zionist Jewish Germans si Montagu, Jewish English Ministru (unii stiu de ce si cum…)
Sugestii – la punctele de mai sus, … Romania doar astfel va fi “noul Israel”!!!
1. E putin 1000 de euro, sa fim cinstiti; la cat ati luat degeaba pana acum, suma asta e jignitoare si ca bacsis…
2. De ce tocmai la scoala? La radio si tv zilnic, “desteptare” minim 2 ore. Si obligatoriu la bisericile goym jumatate de ora inainte si 1 ora dupa slujbele care se vor desfasura conform regulilor stabilite de Cahal.
Ca si azi – ce nevoie mai avem de scoala?
Se ocupa instructorii Scolii de la Frankfurt, adica Marxistii culturali de educatie… pe toate gardurile!
3. Nu trebuie pierdut timpul: o para-lege formulata de Institutul Wiesel: romanul ne-iudaizat oficial nu mai are nici un drept. Sa umble cu steaua lui David la vedere, sa arate si el a om…. nu a goy, dobitoc cu chip de om!
4. Bani dar si munca voluntara: la fiecare intrare de bloc puse mini-monumente – luminate si cu senzori de alarma si camere de filmat 24/7/365… si cel putin un colt in camera mai mare din fiecare locuinta sa fie amenajat ca “zid al plangerii” – gen, “da’ cu calu’ ce-ati avut?”! Asta e respect!
5. … e palida imaginea depunerii de coroane, fie si televizata!
Parlamentarii AUR sa poarte permanent, pe umeri o coroana cu flori importate din Palestina – pardon, din Israel… de cand pleaca din casa pana intra inapoi, in casa.
Asa se poarta credulitatea, … pardon, credinta!
6. Ce-i aia “scuze”? Fapte, nu vorbe!
Sa aduca certificare scrisa de la cel putin 3 de “ai lor/vostri” (scuzati, nu pot sa le spun evrei ca se scoala aia din mormant si-i bat in cap pana-i omoara pe mincinosii astia!) – dovada ca le presteaza cel putin 3 zile pe luna servicii gratuite – spalat, curatenie, “capra” …. tot tacamu’, cum rasplatesc francamasonii, asta trebuie daca vor sa intre in rand cu lumea, sa nu ramana cetateni “de mana a doua” (…mi-amintesc de Cristoiu “inoculatul de 3 ori!!!)
7. Eeee, Auschwitz… Sa vezi prima fabrica de cauciuc artificial din lume (enervanti nemtii!) fara cosuri de fum (ala facut de rusi prin ’47 nu e “legat” de vreo cladire – isi da seama si un prost ca nu are de unde sa vina fum ca sa fie evacuat pe acolo…!) ori camere de gazare, cu bazin de inot, scena pentru spectacole, spital cu maternitate, cabinet stomatologic, teren de sport/fotbal… nu e bine! – isi dau seama astia ca romanu nu e prost, chiar daca o face pe prostu ca sa scape de idioti… cand ‘or vrea sa vada o mana de cenusa… ia-o de unde nu-i…!?! Si costa drumu’, zile de munca pierdute…
Mai bine – in parcul central al orasului sau langa sat sa se amenajeze decoruri exact cum si-au imaginat autorii scenariului fantezist care nu din cosmar le-au “adus” oamenilor ci din calcule foarte precise.
8. Da’ de ce sa munceasca astia de la Institut?
Mai bine judecatorii sa impuna statutul cu inlocuirea simpla: din roman sa treeaca jidan, ma rog … CE VOR “EI”! Si pentru clarificare, sa fie corectat numele: din AUR (alianta pentru Unitatea Romanilor) sa fie AIUREA = Alianta Israelienilor Uniti in Romania pentru Evreimea Atot-stapanitoare. Ce-i asa greu?
Deja, cam aici “stam” – uitati-va (bine) la cine e “sus” si ce face!
9. Iar vad o propunere fina… ce e aia “sediul AUR”?
AUR trebuie neaparat sa se repare, sa se inoiasca (vezi propunerile de mai sus) si sa “lucreze” doar la Templu cu acces o data pe an pentru 10 minute pentru sedinta, si saptamanal pentru lucrarile necesare de “intretinere”… cu plata de chirie anuala stabilita in AUR, ca banii si-asa sint in curs de disparitie,
10. De ce va mai obositi?
Trimiteti acelasi ordin deodata la toti membrii AUR; cine nu il respecta, cine nu executa, … la doua abatere i se trimite instructiune telefonica, wireless sa-i explodeze bateria cand e telefonul tinut la cap.
Are balta peste! accidente se intampla zilnic, sa se bata cu asigurarile (manevra “lor”) si cu companiile care fac telefoane (controlate tot de “ei”), in procese cu judecatori “alesi” tot de “ei” – ca acum, peste tot.
=======================
Nu pot decat sa admir decenta, bunul simt si caldura sufleteasca “degajate” printre randurile articolului!
Cu admiratia incomensurabila,
Un goy i-reparabil
Peste 1000 de euro pe an deja trebuiau să primească oricum, cu începere din ianuarie 2022, toţi urmaşii evreilor din România (aflaţi mai ales în Israel) prin „indemnizaţia lunară“ pentru „persecuţia etnică“ suferită de înaintaşii lor, persecuţie considerată a fi fost suportată de orice evreu care a trăit în România în perioada războiului.
Având în vedere că se înscriseseră sute de mii de solicitanţi, în 27 decembrie 2021, printr-o ordonanţă, guvernul Ciucă a amânat plata acestor indemnizaţii pentru anul 2023, s-ar înţelege că din lipsă de fonduri (!?). Neanulându-se legislaţia corespunzătoare, se înţelege şi că evreii din străinătate vor primii banii din partea statului român şi retroactiv, pentru anii 2021-2022.
Urmaşii românilor care au dus greul războiului (evreii fiind scutiţi de a lupta cu inamicul sovietic, ceea ce se prezintă acum tot ca o „persecuţie“, căci au fost puşi să muncească, în schimb) nu primesc asemenea bani.