TEXT RAR al lui Constantin Noica despre Mișcare Legionară

Incorect Politic
Decembrie 17, 2018

 

Cules de pe Activenews:

Scurt Istoric despre Constantin Noica

Constantin Noica s-a născut în anul 1909, în comuna Vitănești, județul Teleorman și moare la 4 decembrie 1987, în localitatea Păltiniș din județul Sibiu

Începe gimnaziul în București și obține bacalaureatul în 1928. Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”. Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

În perioada 1932 – 1934 frecventează societatea culturală “Criterion”.

În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultății de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta pînă în primăvara anului 1939. În 1938, după asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, se înscrie oficial în Mișcarea Legionară.În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”.

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir.

În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie. În perioada 1949 – 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu.

În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de “grupul Noica”.

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. In 1976, Constantin Noica îl întâlneste, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe viitorul Mitropolit Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile.

Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire. Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului.

 

Textul: Limpeziri despre o Românie legionară

S-a intamplat printre noi ceva. Suntem cu adevarat martori la cele intamplate? Putem da cu adevarat marturie la cele ce am vazut? Chiar daca nu credeti in Romania legionara, vedeti Romania legionara?

In timpul Revolutiei Franceze, cartiere intregi din Paris n-au simtit ca se afla sub revolutie. Stateau oamenii linistiti, nepasatori, vegetativi, pe cand, alaturi de ei, altii mureau pentru rafuieli mici, dar uneori si pentru idei mari. S-ar putea sa se petreaca asa si cu Romania legionara.

Si, totusi, daca pe glob nu s-ar intampla evenimente de rasunet, Romania ar captiva intreaga lume, cel putin atat cat captivase Razboiul Civil din Spania. E ceva de necrezut in aventura pe care o traim. E prezenta sufletului, pe care-l poti despica in doua, ca pe legenda aceea nordica, dar care se reface neincetat. Iar daca intamplarile sunt acestea, mai pot oamenii sta cu ochii inchisi?

Si cei care cred in Romania legionara, si cei care nu cred inca trebuie sa inteleaga, sa se straduiasca sa inteleaga. Nu Miscarea Legionara ne-o cere, ci setea noastra de a pricepe limpede de ce Miscarea Legionara, in ciuda prigonirilor, exista; de ce Romania legionara, in ciuda dezintereselor de azi, poate exista.

Legiunea exista si Romania legionara poate exista, pentru ca darul pe care l-a adus Corneliu Codreanu comunitatii noastre este viata, harul vietii.

Nu luati cuvantul acesta drept literatura. Viata e ceva determinat: faptul devenirii si al progresului. Acolo unde exista progres de la o stare joasa la una inalta, acolo, umanitatea e vie.

Si Romania cealalta traia: dar traia in inertie; traia pentru ca traise. Corneliu Codreanu aduce fapta noua, viata noua. Atunci cand nu se innoieste, viata nu mai este cu adevarat. Oricine poate deosebi limpede, dupa gandul acesta, Miscarea Legionara de celelalte grupuri de vietuire romaneasca: in timp ce toate celelalte organizatii aveau un program si voiau sa-l aplice, Legiunea detinea un impuls de viata si nazuia sa-l desfasoare. Ea singura progresa.

Ceilalti erau, in cel mai fericit caz, buni si se straduiau sa ramana astfel. Legionarii nu ravneau sa fie buni. Ei stateau sub scoala. Sunt singurii care au inteles ca „trebuie sa devii altul”, cum spunea Capitanul.

E viu numai cine e in stare sa devina altul.

Dar luati faptele ca sa vedeti cat progres este in Miscarea Legionara si cum numai in lumina progresului poate fi ea judecata. De unde porneste ea? De la revolta, de la haiducie. O mana de tineri sunt revoltati ca in tara e coruptie, ca politicienii sunt vanduti strainilor, ca-si bat joc de truda saracului. Si atunci, care e primul lor gand? Sa se revolte si sa pedepseasca.

Cititi paginile de la inceputul cartii „Pentru legionari”, lasati-va patrunsi de elanul pedepsitor al tinerilor acelora; urmariti-i cum nu vedeau altceva de facut decat sa loveasca in cel nedrept; vedeti-i cum se intalnesc in padure, cum vor sa se retraga in munti si in paduri dupa ce vor fi pedepsit pe vinovati – si veti avea unul dintre cele mai izbitoare exemple de haiducie romaneasca.

Dar Capitanul si tovarasii sai depasesc stadiul haiduciei. Ei vad ca se poate face mai mult decat lovi in straini si instrainati. Se poate lupta organizat impotriva lor. Si atunci se incadreaza in miscarea politica a profesorului Cuza.

Asadar, lupta politica, nu simpla lupta haiduceasca. Totusi, lupta politica nu poate fi dusa oricum. Ea cere o anumita interiorizare. Adica, nu e de ajuns sa spui: „Jos jidanii si instrainatii!”, ci trebuie sa devii tu insuti un ins in stare sa infrunti pe straini si instrainati.

Trebuie alta educatie decat cea obisnuita a politicii: una aspra, ostaseasca, tinereasca.

Si atunci, Corneliu Codreanu se desparte de cuzisti si intemeiaza Legiunea sa. Nu stie inca limpede cum o va organiza; dar faptele singure il vor invata cum sa-si atinga tinta de a crea un organism tinereste disciplinat.

Deci, un pas nou: se trece de la politic pur la educativ. De la ordine in afara la ordine inautru.

Iar acum, cand Capitanul indrumeaza inautru constiinta fiecarui legionar, acum, progresul de la cele joase la cele inalte, de la materie si interes economic la spirit si interes moral e vadit. Acum intra in joc rolul cel mare al lui Mota.

Spiritul de jertfa e esentialul, spune Mota. Spiritul de jertfa e masura crestinatatii noastre, adauga el. Si n-o spune numai: o si face.

Pleaca in Spania si de acolo, de la departari, indrumeaza prin jertfa sa Legiunea – si poate intreaga tara – catre samburele cel mai launtric al vietii; dintre spiritul care se daruie si invie.

Acum, Legiunea, prin juramantul de saracie si severitate pe care il cere elitelor Capitanul, la mormantul lui Mota si Marin; prin infiintarea corpului, tot pentru elite, intitulat „Mota-Marin”, corp inauntrul caruia cei neprihaniti sa incerce a trai si a muri ca Mota – acum, Legiunea nu mai e o miscare politica, nici una educativa. E una spirituala. Ea a pornit de la padure si a ajuns la biserica. Dar la biserica luptatoare: la biserica dinauntrul istoriei, nu de dincolo de ea. Vedeti deci progresul legionar: nu mai e lupta in afara, ci lupta inauntru.

Legiunea nu lupta contra cuiva, lupta pentru ceva: pentru valorile spirituale.

A pornit de la revolta si a ajuns, printr-unele dintre exemplarele ei, la sfintenie.

Mota cerea Capitanului, acum multi ani, ca, in ziua biruintei, sa-l lase pe el sa puna la zid o suta de ticalosi ai Romaniei mari si putrede. Dar Mota n-a ramas la gandul acesta: i-a uitat pe ceilalti, asa cum ii nesocoteste astazi Legiunea, si s-a gandit la propria sa daruire.

Nu e progres, nu e viata aici? E atata viata, atata sete de progres neincetat incat astazi, cand multi dintre noi isi inchipuiesc ca au dreptul sa se numeasca „legionari”, cativa din elita se intreaba daca pot fi numiti legionari altii decat mortii.

Caci a te numi legionar te-ar putea face sa crezi ca ai atins o treapta de desavarsire, cand, de fapt, intotdeauna ai de luptat cu tine si niciodata nu te-ai depasit indeajuns.

Esti viu, adica in progres.

Numai mortii sunt; cei vii devin.

In lumina acestei vieti si a acestui progres trebuie judecata Legiunea.

Miracolul ei romanesc e de a fi singurul organism inauntrul caruia progresul sa fi fost cu putinta. Sunt oameni care, in judecata lor, au ramas in urma cu anii; ei inteleg Legionarismul ca o miscare politica sau chiar haiduceasca, in loc s-o vada drept una spirituala, adica interiorizata si nazuind catre forme de viata crestine.

E adevarat, pot fi si dintre legionari unii care sa fi ramas la mentalitatea politica sau la cea haiduceasca. Dar ei sunt intarziatii miscarii sau atunci structural inapti spre a progresa o data cu ea.

De aceea, nu judecati Miscarea dupa cei care nu stau decat la periferia ei, ci dupa cei buni, care nazuiesc sa fie inca mai buni, si stau ca atare in inima ei. Daca veti spune: „Am vazut un legionar facand cutare actiune nevrednica”, nu veti intelege ce este de inteles.

Cand insa veti vedea – si-l puteti vedea – un legionar care inca nu e multumit cu sine, atunci veti fi vazut ceva din Legiunea insasi. Veti fi vazut umbra lui Corneliu Codreanu si a lui Mota; lumina lui Corneliu Codreanu si a lui Mota. „Bine”, va spune cineva, “vad acum ce n-am vazut la timp: ca Miscarea Legionara e viata, progres si implinire in spirit. Toate acestea sunt tulburator de frumoase.

Dar Miscarea Legionara guverneaza. Romania de azi e Stat legionar.

Daca lucrurile sunt asa, atunci e vorba de politica si gospodarie.

Am vazut minuni de desavarsire morala, foarte bine. Vrem acum minuni si in ce priveste tara asta batjocorita, saracita, ciuntita. Vrem fapte; nu numai demonstratii de forta sau pilde eroice, ci fapte.

Sunteti de o luna la conducerea tarii. Unde sunt minunile?„ Oameni buni, oameni buni, ce bine ar fi sa citim mai des Biblia. Scrie acolo, undeva: «Imparatia lui Dumnezeu nu vine in asa fel incat sa izbeasca privirile. Caci, iata, imparatia lui Dumnezeu e inauntrul vostru». Oamenii cuminti ai Romaniei vor fapte care sa izbeasca privirile. Tot nu simtiti ca binele vine dinauntrul?

Tot nu vedeti ca binele Legiunii e sa ne faca mai buni – si abia dupa aceea vor rasari faptele bune? Cum credeti ca pot creste flori daca sufletul nostru este inca impietrit in necredinta si rele?

Legiunea nu poate face decat doua lucruri: sau sa insufleteasca si sa transforme in bine inimile noastre, ale celor multi, fara de care binele nu poate veni decat cu „putintelul”, cum spunea profesorul acela, sau, daca nu vom fi noi vrednici, Legiunea va trebui sa faca binele cu sila, cu Politia.

Legiunea spera inca in prima insanatosire romaneasca. De vom fi nevrednici, va veni probabil cea de-a doua. Stiu, un ins cu inima impietrita ar putea spune legionarilor: ”Vedeti ca nu e usor sa faci o tara ?”

Dar cine a spus ca e usor? Cum, Mota si-a dat viata pentru ceva care se putea face usor? Capitanul s-a lasat martirizat, asa cum a fost martirizat, pentru o isprava usoara? De-am putea odata intelege, usuratici cum suntem uneori, cat de grele sunt toate. Legiunea a venit sa ne invete greul.

“Buna Vestire”, anul IV, seria a II-a, nr.29, din 11 octombrie 1940