Home / Educativ / Terorismul de STAT de la 11 Septembrie – MADE IN U.S.A.

Terorismul de STAT de la 11 Septembrie – MADE IN U.S.A.

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Septembrie 14, 2021

Terorismul de STAT de la 11 Septembrie - MADE IN U.S.A.

Ce caută pe copertă fotografia ciupercii, a exploziei atomice?1

Mulţi dintre cititorii cărţii de faţă îşi pun această întrebare. Fără îndoială, ei s-ar fi aşteptat mai curând la cunoscutele fotografii ale tragediei WTC din New York şi ale exploziei Pentagonului, ce se găsesc pe coperţile atâtor cărţi consacrate celor petrecute în Statele Unite, la 11 Septembrie 2001. Cartea noastră se ocupă însă nu numai de cele efectiv petrecute în acea zi, ci şi de cele ce erau cât pe-aci să se producă şi de care am scăpat ca prin urechile acului! Iată de ce am imprimat ciuperca nucleară pe copertă. Cele petrecute în acea zi nu erau fără legătură cu relansarea întrecerii nucleare între marile puteri. Documentele ieşite la iveală în cursul anului 2005, după publicarea primei ediţii a acestei cărţi, justifică punctul nostru de vedere. În consecinţă, ne vom ocupa şi de ele.

Mai întâi, câteva cuvinte despre metoda noastră. Această carte afirmă că evenimentele din 11 Septembrie 2001 au fost pregătite şi declanşate, cu bună ştiinţă, de către o reţea de terorişti sau pucişti (MIHOP2 ). Potrivit analizei noastre, atentateele de la 11 Septembrie 2001 au fost o provocare deliberată, din partea unei reţele banditeşti de înalţi funcţionari din serviciile secrete şi militare ale Statelor Unite şi Angliei, dominate de înalta finanţă Wall Street şi City, din Londra. Orice altă abordare a celor petrecute falsifică realitatea atentatelor teroriste şi dezorientează marele public, lăsând omenirea într-o stare de frustrare naivă, în imposibilitate de a înţelege şi identifica ameninţarea actuală şi viitoare a terorismului de Stat – un terorism artificial! Fiind vorba de un terorism fabricat sub o falsă identitate, omenirea este pusă în imposibilitate de a zădărnici producerea unui nou  Septembrie, inclusiv la o scară mult mai mare.

1. Autorul se referă la coperta ediţiei originale, publicată în Statele Unite. (NT).

2. Teza declanşării intenţionate a evenimentelor cunoscute, mai mult sau mai puţin
(Make It Happen On Purpose). (NT).

 

În afara declanşării intenţionate a atentatelor de la 11 Septembrie, care sunt celelalte posibilităţi pe care o anchetă cinstită trebuie să le aibă în vedere? Mai întâi există versiunea guvernamentală americană, codificată în Raportul Comisiei Kean-Hamilton (RCKH). Din păcate, această versiune oficială se reduce la un lanţ de minciuni şi imposibilităţi evidente. Există însă şi varianta demagogică a ”bumerangului” (blowback), numită şi ”versiunea oficială pe care aţi binemeritat-o”, care acceptă elementele cheie ale RCKH (ben Laden, Muhammad Atta, ceilalţi 18 piraţi aerieni, al-Qaida, vulnerabilitatea serviciilor speciale americane, etc.). Din perspectiva acestei versiuni, elementele cheie ale RCKH sunt afectate de o viziune moralo-demagogică pe dos: catastrofa de la 11 Septembrie este văzută ca o răsplată dreaptă, din partea victimelor imperialismului, pentru toate crimele comise cândva de către sistemul actual.

Sub o formă atenuată, această teză este susţinută de Noam Chomsky şi de Gore Vidal, după cum am arătat în prima noastră ediţie. Acest bumerang sau răsplată, pentru cine se joacă cu focul, este în minţile tuturor apostolilor stângii, în măsura în care aceştia catadicsesc să se pronunţe cu privire la cele petrecute – cazul cel mai grotesc fiind acela al lui Ward Churchill, provocatorul de cursă lungă de la universitatea din Colorado. Churchill şi-a făcut ucenicia de provocator şi distrugător în Vietnam, pe timpul carierei sale în patrulele de recunoaştere la distanţă. Întors în Statele Unite, el s-a alăturat bandei teroriste Weatherman, grupul de agenţi poliţişti ce a distrus Students for a Democratic Society (SFDS), cea mai mare organizaţie americană de stânga, din secolul XX. După cum afirmă ziarul Denver Post (18 ian. 1987 (http: www.khow.com/img/churchill-scan-html), Churchill i-ar fi învăţat pe poliţişti să fabrice bombe şi să manipuleze anumite arme.

Unii dintre membrii acestui ”gang” de poliţişti au pierit cu ocazia aruncării în aer a unui hotel din Manhattan, probă că învăţământul maestrului Churchill lăsa de dorit.

În primele luni din 2005, serialul O’Reilly Factor, pe Fox News, a încercat să-i confere lui Churchill statutul de prim-purtător de cuvânt al Mişcării pentru Adevăr (MPA 11/9) pe tema 11 Septembrie, acordând o atenţie obsesională aserţiunilor lui demagogice, conform cărora funcţionarii de birou, morţi pe 11/9, erau criminali de război în serviciul imperialismului – alde ”mini-Eichmann”, chipurile! Astfel, Mişcarea pentru Adevăr (MPA 11/9) a fost compromisă în ochii a milioane de cetăţeni. Subliniem: în diatribele sale, Ward Churchill afirmă că oricine se îndoieşte că atentatele de la 11/9 sunt opera lui ben Laden şi a grupării al-Qaida este un rasist ce pretinde că Arabii ar fi inferiori din punct de vedere genetic, incapabili să ducă la bun sfârşit un atac spectaculos şi complex ca cel de la 11 Septembrie.

Churchill a ajuns astfel principalul candidat la premiul Arlen Specter(3) , care răsplăteşte cea mai mare inventivitate în materie de apologie a unei versiuni oficiale. Universitarii par incapabili să vadă clar în astfel de cazuri. Beneficiind de o bună publicitate, litaniile ortodoxe ale lui Chruchill au contribuit decisiv la discreditarea şi dezorientarea MPA 11/9, în chiar perioada când, prin campania sa, filantropul Jimmy Walter încerca să explice Americanilor că fuseseră duşi cu preşul.

Alţi comentatori au acceptat cu ochii închişi RCKH, arătând însă că multe întrebări au rămas fără de răspuns. ”Versiunea întrebări fără răspuns” este poziţia căldicică şi superficială, care nu a rezistat până astăzi. Întrebările fără răspuns erau curajoase în octombrie 2001, iar în 2002 arătau încă o oarecare judecată sănătoasă. Ca urmare a progresului diverselor anchete, această versiune devenise învechită şi ridicolă în 2004. Un an mai târziu, în 2005, versiunea întrebărilor fără de răspuns ajunsese simbolul refuzului de a înţelege, din cauza fricii şi a anumitor prejudecăţi. Această versiune încă se întâlneşte, ceea ce este explicabil: ea permite încasarea anumitor subvenţii publice şi private. În ziua Judecăţii de pe Urmă, când Arhanghelul Gabriel va suna din trompetă şi va scula morţii din morminte, partizanii acestei versiuni încă vor sporovăi pe tema întrebărilor fără răspuns, alibiul ce le justifică neputinţa cronică, paralizia politică şi umbra făcută pământului.

Teza LIHOP(4) , adică ”lăsaţi-i să facă, cu bună ştiinţă”, este o analiză mai perspicace, totuşi insuficientă. Ea presupune că ben Laden, al-Qaida, Atta şi ceilalţi duc o viaţă parţial independentă, având însă voinţa, capacitatea fizică şi tehnică, de a lovi Statele Unite, aşa cum ar fi făcut-o la 11/9. Nu mai puţin, această teză afirmă că atentatul al-Qaida nu ar fi fost posibil fără cooperarea activă a unor elemente din administraţia Bush şi din Pentagon, care au sabotat deliberat apărarea anti-aeriană americană, permiţând piloţilor sinucigaşi să atingă ţintele din WTC şi Pentagonul. Cu multă documentaţie şi energie, teza ”lăsaţi-i să facă, cu bună ştiinţă” a fost susţinută de Mike Ruppert, a cărui carte bate toba cu refrenul ”lăsaţi un eveniment să se producă, opriţi pe celelalte”. Prima carte a lui Nefeez Ahmed cocheta şi ea cu această idee.

3. După numele cunoscutului senator republican de Pennsylvanie, colaborator al Comisiei Warren, care a redactat, la vremea respectivă, Raportul privind asasinarea preşedintelui J. F. Kennedy şi rănirea guvernatorului John Connally. Arlen Specter este autorul teoriei ”glonţului unic şi magic”, care l-ar fi ucis pe preşedintele Kennedy şi rănit pe guvernatorul Connally.

4. Let lt Happen On Purpose – lăsaţi să facă, cu bună ştiinţă. (NT).

O mulţime de dovezi contrazic teza « lăsaţi-i să facă, cu bună ştiinţă ». O variantă mai extravagantă admite că Atta şi acoliţii săi lucrau pentru CIA, dar numai ca traficanţi de arme şi de droguri, nu ca terorişti. Conform acestei teze, la un moment dat, traficanţii de arme şi droguri s-ar fi revoltat contra patronilor din CIA, aruncând în aer WTC-ul şi Pentagonul. Excentric şi delirant, nici măcar această variantă nu reuşeşte să explice tăcerea apărării anti-aeriene vreme de o oră şi 45 de minute, nici demolarea controlată a celor două turnuri.

În 2002/2003, teza « lăsaţi-i să facă, cu bună ştiinţă » era în progres faţă de aceea a întrebărilor fără răspuns. Totuşi, pe măsură ce alte şi alte documente au ieşit la lumină, ea a devenit la fel de imposibilă, după cum voi arăta în cele ce urmează. Sondajul Zogby, comandat de Jimmy Walter în august 2004, a arătat că 50% dintre locuitorii NewYorkului considerau că responsabilii americani ştiau dinainte ce urma să se producă la 11 Septembrie, ceea ce revine la teza « lăsaţi-i să facă, cu bună ştiinţă ». Declaraţia lui David Shayler, alarmistul serviciului secret britanic MI-5, « am fost LIHOP dar am devenit MIHOP », concordă cu ideea unui progres logic, întrucât, de la o teză la alta, ne apropiem tot mai mult de adevăr. Astăzi însă, teza « lăsaţi-i să facă, cu bună ştiinţă » este foarte şubredă. Îndată ce se apropie un microfon sau un cameraman al televiziunii, mulţi dintre susţinătorii ei schimbă macazul şi se retrag pe poziţia întrebărilor fără răspuns.

Noul Pearl Harbor al lui David Ray Griffin dă exemplul teoriei declanşării intenţionate de către Bush-Cheney, deşi autorul ei se ascunde după deget, refuzând explicaţia globală a ceea ce s-a produs în acel 11 Septembrie. Accentul pus pe tandemul Bush-Cheney, consideraţi creierul celor petrecute atunci, este foarte problematic, în sensul că o reţea guvernamentală teroristo-pucistă există încă de la explozia distrugătorului USS Maine (Havana, 1898), în urmă cu peste un secol… mult înaintea lui Bush şi a lui Cheney. Ne putem întreba : conspiratorii serioşi îndrăznesc oare să atribuie un rol important oricărui cretin sau persoane ce a suferit numeroase atacuri cardiace, care poartă un un pacemaker şi ale cărei zile sunt numărate ? Aceste obiecţii privesc toate alegaţiile, inclusiv cele ale lui Mike Ruppert, care îi atribuie lui Cheney un rol absolut crucial. Practic, guvernul invizibil american nu va pierde nimic prin sacrificarea marionetelor actuale, Bush, Cheney şi banda lor. Griffin respinge sub toate punctele Raportul Kean-Hamilton, misiune pe care ar fi putut-o lăsa susţinătorilor tezei întrebărilor fără răspuns şi chiar autorilor de literatură ştiinţificofantastică, cum o sugerează el însuşi. Toate acestea se confundă cu demersul steril şi agnostic al lui Griffin, în sensul că, faţă cu noile manifestări teroriste, mai ales din a doua jumătate a lui 2005, suntem absolut dezarmaţi.

Deşi confuze, diferenţele dintre aceste teze şi anti-teze merită să fie subliniate. În general, provocarea teroristă reuşită posedă calitatea « lăsaţi-i să facă, cu bună ştiinţă », în sensul că treaba FBI-ului şi a Justiţiei implică asigurarea că sistemul poliţist normal nu împiedică ţapii ispăşitori să acţioneze, printr-o nedorită întemniţare prematură, care ar văduvii conspiraţia de idioţii utili şi guguştiucii indispensabili. Aceasta este însă doar o parte din dezvoltarea terorii, prezenţa profesioniştilor antrenaţi, ce produc efectele şi rezultatele cunoscute, pe care ţapii ispăşitori nu le-ar putea realiza, este necesară şi suficientă pentru validarea analizei « declanşare intenţionată » a întregii operaţiuni.

Conştient sau inconştient, anumiţi comentatori au avansat perspectiva ce s-ar putea numi « declanşarea intenţionată din partea Mossadului ». După cum arăt în această carte, este clar că Mossadul a observat cu atenţie fiecare fază de pregătire şi execuţie a atentatelor de la 11 Septembrie. Deşi Mossadul este cunoscut ca o organizaţie foarte răufăcătoare, deocamdată nu s-a putut dovedi cu certitudine absolută că el a jucat un rol operaţional direct în evenimentele de la 11 Septembrie 2001. Până acum, nu s-a putut nici măcar stabili că, potrivit practicii în vigoare, CIA ar fi încredinţat Mossadului subtratarea limitată a anumitor sarcini în cadrul loviturii teroriste de la 11 Septembrie 2001.

Teza privind declanşarea deliberată, de către Mossad, a întregii tărăşenii, seduce mulţi şovini, convinşi în mod dogmatic că Americanii nu pot face aşa ceva compatrioţilor lor, că numai nişte străini, precum drăguţii din cadrul Mossadului, ar fi putut comite o astfel de blestemăţie. Această teză este deopotrivă de periculoasă şi de stupidă, ceea ce trebuie reamintit susţinătorilor ei, împotriva a ceea ce ei consideră imposibil. De altfel, documentele operaţiunii Northwoods au în vedere exact genul acesta de asasinare a Americanilor de către Americani. Pe cât mi-am putut da seama, nimeni nu a avansat încă ideea declanşării deliberate a atentatelor de la 11 Septembrie de către serviciul secret britanic MI-6, variantă totuşi posibilă, deşi dovezile sunt insuficiente. Această a doua ediţie a cărţii mele continuă să afirme că atacurile teroriste din 11 Septembrie 2001 sunt « made in the USA ».

Citiți toată cartea gratuit aici.

3 comments

  1. “demolarea controlată a celor două turnuri”

    Ce zici acolo? WTC 7 – discuție încheiată (https://ine.uaf.edu/wtc7). Sau “Inginerii demontează teoriile inginerilor care demontează teoriile conspirației”, ca să parafrazez titlul unui articol de pe https://digi24.ro, care bineînțeles că nu menționa clădirea 7. Neapărat cliq pe “Download Final Report”.

  2. Cunosc termenul ”terorism”, cunosc și termenul ”sintetic”, cunosc binișor limba română, dar nu înțeleg ce înseamnă ”terorism sintetic”. Dacă este vorba de terorism de Stat, trebuie să i se spună terorism de Stat, nu terorism sintetic. Între terorismele de Stat, poate să existe și unul made in USA, după cum pot exista și altele, made in China sau în alte State. Scriu Stat cu majusculă, pentru a evita confuzia cu participiul trecut a verbului ”A STA”. În ce privește termenul de ”sintetic”, acesta înseamnă ceva care nu este natural, care este produs artificial, precum produsele fabricii de ”lână sintetică”, de la Săvinești, la care am lucrat ani de zile, unde se fabrica altă ”lână” decât aceea cu care se îmbracă oile.
    Nu are rost să introducem cuvântul ”sintetic” chiar în titlul articolului.
    Maica Pelaghia Ciobotea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *