TE DEUM Organizat de Societatea de Cultură Macedo-Română

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
September 25, 2019

La data de 23 septembrie 1879 lua naștere la București „Societatea de de Cultură Macedo-Română” (SCMR). Pentru luni 23 septembrie, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la acest eveniment, se anunțase un TE DEUM la biserica Mavrogheni.

Mi-aș fi dorit mult să particip la acesta, dar pe de-o parte era prea departe de locuința mea pentru a mă aventura singur iar pe de altă parte eram dupa mai multe zile în care nu putusem mînca astfel că eram foarte slăbit.

De cînd am ajuns ca un fel de barză chioară, văd că Dumnezeu îmi face cuib. Duminică mă sună prietenul Adrian Grigoriu și mă întreabă dacă am cu ce să merg. I-am spus că în primul rind nu știu dacă voi avea putere să ies din casă. El revine la întrebare, dacă am cu ce să merg. Îi răspund că nu. Îmi spune că dimineața se duce la Grădiștea să îl ia pe dl.  după care trece să mă ia și pe mine.

M-am înviorat și, cam iresponsabil, neștiind cum îmi va fi a doua zi, mi-au venit idei. Am pus mina pe telefon și am sunat-o pe dna. Zoe Carabaș, una dintre cele două surori patroane ale restaurantului „La machedoni” (unde îi promisesem d-lui general că o să îl duc într-o zi – am zis că venise ziua aceea). Am rugat-o să ne pregătească niște “pită cu praj” (plăcintă cu praz) și niște berbecuț, în rest mai vedeam noi la fața locului. Apoi l-am sunat pe dl. Vasile Topa, șeful corului bărbătesc aromân „Boatsea Pindului” și l-am invitat și pe el.

Eram frînt de oboseală, am încercat să dorm puțin, dar nu am reușit. Mulțumit de mine, m-am apucat de articolul legat de olimpiade pe care l-am terminat după 12,30 noaptea, cînd l-am și trimis la redacție.

A doua zi, cînd m-am trezit, îmi era rău. Eram atît de năuc încît nici nu mai țineam minte dacă a rămas cum discutasem cu Adrian la primul telefon, să-l sun luni la 10 dimineața, sau la doilea telefon (cînd i-am spus de ideea mea) a rămas că mă sună el cînd să cobor.

În astfel de situații, eu spun facă-se voia Domnului. Dacă a rămas să îl sun eu și nu mă sună el, mă culc la loc. Dacă mă sună, îmi iau inima în dinți și cobor. M-a sunat.

La mașină, mi-a dat un număr (numărul 3) din „Jurnalul de Nadăș”. Adrian a fost sufletul acțiunii de apărare a sătenilor din Nadăș pe care prin acte false, printr-un notar corupt, prin judecători corupți și printr-o administrație locală coruptă, soții Colțeu îi jefuiseră de 8.747 hectare. Acum, scosese și această revistă în care desigur, temele principale erau acest jaf și abuzurile justiției corupte din România. Falsurile și abuzurile sînt evidente, însă oamenii viitorului procuror șef european probabil că au pierdut dosarul.

Am ajuns la biserică cu peste o oră înainte de ora fixată pentru slujbă (care a început și cu o întîrziere de 20 de minute). Timp de 80 de minute cînd stăteam în mașină și mai discutam, cînd mă plimbam prin curte (erau multe lucruri de văzut), cînd stăteam pe o bancă la soare și aer și cînd ieșeam în stradă la fumat.

Apoi, a venit dl. Emil Țîrcomnicu, secretarul general al SCMR. Mi-a dat un steguleț, copia miniaturală a primului steag al SCMR, refăcut după o descriere din 1894 și care urma să fie sfințit.

Slujba a fost ținută de un sobor de 6 preoți în frunte cu PS Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, care la sfîrșit a procedat la sfințirea steagului (de fapt, două). După slujbă, ierarhul a ținut o amplă cuvîntare despre istoria și virtuțile aromânilor.

Între timp, mie îmi era tot mai rău. Simțeam cum mă bate vîntul, mă clătinam, trebuia să mă sprijin în baston cu o mînă iar cu cealaltă să mă sprijin de o masă. Colac peste pupăză, mi se făcuse și greață, aveam senzație de vomă. Toată lumea asculta slujba în picioare, eu am fost nevoit să mă așez pe scaun. Exemplul meu i-a folosit d-lui general, care a procedat la fel. La dînsul, era mult mai explicabil – totuși, este trecut de 95 de ani și jumătate, să-i dea Dumnezeu mulți înainte cu sănătate și putere de muncă întrucît mai are în plan multe de scris!

Generalul Radu Theodoru.

Apoi a luat cuvîntul academicianul Nicolae Saramandu, vicepreședinte al SCMR. Cuvîntarea sa a fost plină de o emoție nu numai vizibilă, dar și recunoscută de domnia sa.

În final, dl. Victor Alexeev, secretar de stat în Ministerul românilor de pretutindeni ne-a adus la cunoștință două lucruri care ne interesau în mod direct, printr-un proiect de lege  ziua de 10 mai  (zi foarte important pentru aromâni, întrucît în această zi, în anul 1905, au primit dreptul de a avea scoli și biserici în dialectul aromân, drept care la scurt timp le-a fost răpit de greci) va fi declarată “Ziua Românității Balcanice“ iar a doua, că la Corcea, va fi trimis un preot nou, aromân (eu tocmai scrisesem de curînd că  în anul 2016 a murit papu Dumitrache Veriga, ultimul preot aromân din Albania!).

După sfințire, cele două steaguri au fost predate d-lui. Vasile Topa și colegului său de la „Boatsea Pindului”, ambii îmbrăcați în frumoasele costume tradiționale ale aromânilor, așa că în final aceștia și-au dat drumul la voce și “Părinteasca dimăndare” a răsunat în biserică.

Au venit cutiile cu celebra pită făcută după rețete aromâne (adică plăcintă), cu brînză, cu praz, cu spanac. Am luat o felie din cea de praz, favorita mea. Excepțională! Am aflat că se găsește în Piața Amzei (unde însă eu nu am mai ajuns de 20 de ani).

Exista și o a doua parte, partea culturală, la ora 16, la Teatrul Național, program artistic aromân. Dar mi se terminaseră puterile.

Eram într-o mare cumpănă, se alesese praful de planul meu. Mie îmi era rău, d-lui general îi era rău, dl. Topa trebuia să se producă și la Teatrul Național. Am împăcat și capra și varza. Am mers la restaurantul “La machedoni” și am cumpărat pentru acasă „pita cu praj”. Dl. general a refuzat, avea casa plină de mîncare. Nu am insistat fiindcă îmi explicase că nu are numai încăpățînarea aromânilor, dar și încăpățînarea militarilor. În orice caz, le-a plăcut grădina pe care au numit-o o oază de liniște și verdeață între blocuri. A rămas să reprogramăm masa.

Dan Cristian Ionescu, autorul articolului.

Am avut și un stres. Azi dimineață la prima oră prietenul Constantin Calancea urca pe masa de operație. Mă înțelesesem ca să mă sune fiica lui și să îmi comunice rezultatul operației, dar în biserică închisesem telefonul. Seara m-a sunat – operația, grea, a mers bine, acum este la reanimare. Să-l ajute Dumnezeu în continuare!

Iar este trecut de 12,30 noaptea, iar o să îmi fie rău!

Dan Cristian IONESCU