Home / Internațional / Târful din Babilon pe Scena Eurovision 2019

Târful din Babilon pe Scena Eurovision 2019

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Mai 18, 2019

Eurovision 2019 Eurovision 2019

 

ActiveNews:

România nu s-a calificat în finala Eurovision 2019 de la Tel Aviv. După o semi-finală în care foarte mulți concurenți au luptat pentru un loc în Marea Finală a Eurovision Song Contest, prezentatorii spectacolului de la Tel Aviv au anunțat cei 10 finaliști. România, reprezentată de  Ester Peony(FOTO), nu s-a aflat printre țările calificate. Nici țările vecine precum Moldova sau Ungaria nu s-au calificat.

După ce Prințesa Ariană Laura Bretan a fost sacrificată pe altarul corectitudinii politice de către un juriu “românesc” format din străini și doi români, acum Ester Peony, care se mândrește că are gene de jidoavcă askhenazi în proporție de 1.6% (sursa), n-a fost în stare să se califice în finală.

În tot răul e și-un bine. Unde dai și unde crapă. A avut loc o transmutare a răului în bine, Laura s-ar fi murdărit pe scena pe care cânta un transexual ce amenință subtil milioane de oameni cu moartea.

Literalmente este îmbrăcat ca tîrfa din Babilon, face semnul tăierii gâtului în fața a milioane de oameni și apoi camera merge pe perversiunile publicului. Absolut dezgustător.

Este o scenă profund degenerată, România nu are ce căuta acolo.

Eurovision 2019 Eurovision 2019

Este pentru al doilea an consecutiv când România nu se califică în Finala Eurovision. Anul acesta însă, Eurovision România a fost marcat de un scandal uriaș, după ce doi dintre jurații străini angajați de TVR pentru desemnarea reprezentantului țării noastre a fost acuzat că a depunctat-o pe Laura Bretan în urma unor declarații ale tinerei cântărețe în sprijinul Referendumului pentru familie din 2018.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Sebastian Bodu amintește motivul pentru care e Laura Bretan a fost descalificată și lansează o întrebare: „Răspunde cineva pentru introducerea ideologiei corectitudinii politice în muzică? Sau ne așteptăm să distrugem și alte domenii?”

Fii sigur. TOATE domeniile, dacă se poate. Și se poate, se întâmplă.

Trenul corectitudinii politice a părăsit demult gara bunului simț.

„Deranjat de mesajul ei pro familie, exprimat cu ocazia referendumului de anul trecut, Laura Bretan a fost descalificată de juriul ghei al TVR, în ciuda câștigării televotingului național. A ieșit Easter Peony, care, acum, a pierdut la televotingul european calificarea în etapa finală a Eurovision, lăsând pentru prima dată in istorie România nereprezentată. Răspunde cineva pentru introducerea ideologiei corectitudinii politice în muzică? Sau ne așteptăm să distrugem și alte domenii?”, a comentat Sebastian Bodu.

One comment

  1. S-a uitat careva la parodia asta de concurs ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *