Home / Educativ / Suveranitate, Libertate, Justiție

Suveranitate, Libertate, Justiție

Mihai Șerban
Incorect Politic
Decembrie 13, 2017

Nota Editorului: Am primit un email de la domnul Mihai Șerban în care prezintă o analiză realistă a contextului internațional și previziuni sumbre, dar realiste, pentru viitor.

Mesajul este unul veritabil, cât se poate de actual și prezentat fără vreo jenă impusă de corectitudinea politică. Chiar dacă este în același timp o reclamă pentru cartea sa, este un discurs adevărat legat de vremurile în care trăim. – S.C.

Stimați colegi,

Urmărind ce se întâmplă în Franța și în afară, constatând împlinirea și previzibilitate unei agende în plină desfășurare, vă aduc la cunoștință următoarele:

Semne tot mai clare ne arată că au început pregătirile pentru declanșarea unui război civil în vestul Europei.

În urma analizelor multilaterale bazate pe informațiile primite atât din interior cât și din exterior, s-a ajuns la următoarele concluzii: în acest “conflict” vor fi ademeniți naționaliștii (naivi!) împotriva comunităților islamiste din suburbiile marilor aglomerări urbane.

 

 

Operațiunea o să fie lansată de cercurile pro-identitare din societatea civilă și a celor din Armată – numele de cod cunoscut fiind: “Operațiunea Ronces”.

Acțiunea va fi pilotată în colaborare cu specialiști din Armata israeliană. Surse rebele din “RAID” (forțele speciale din Franța) au semnalat existența unor zone strategice în care, spre uimirea lor, forțele de ordine au primit ordin să nu mai intervină, chiar dacă sunt identificate desfășurarea unor activități criminale, trafic de droguri, de carne vie, etc.

Aceleași surse au semnalat că zonele respective, mari cartiere de blocuri unde se practică în momentul de față Sharia, sunt situate în departamentele următoare: 93 (Seine-Saint-Denis), 95 (Val-d’Oise), Marseille (Felix Pyat), Lyon (Venissieux), Toulon (Guynemer)…etc.

Aceste cartiere care se regăsesc pe tot întinsul U.E. au fost islamizate cu forța de trădătorii interni și sunt folosite pentru a ascunde armament, personal “calificat” și material militar.

După escaladarea conflictului, mass media o să înceapă manipularea treptată a opiniei publice împotriva naționaliștilor civili și a celor din armată.

În cele din urmă “rebelii” vor fi trădați de stat, de poporul “bolnav” și de Armată – urmând a fi sacrificați în număr cât mai mare.

Atât Statul cât și Armata vor colabora cu liderii islamiști din cartiere, oferind tehnică, informații și inteligentă…

Cei care vor supraviețui acestui “Puci inversat” vor fi arestați și condamnați pentru acte de înaltă trădare și crimă cu înclinații rasiste, xenofobe și, mai ales, antisemite!

În urma acestei acțiuni majore de manipulare, trădare și epurare a ultimilor patrioți din Europa (REZISTENȚII IDENTITARI), se va desfășura un simulacru de proces “internațional” după modelele celor staliniste, Nürnberg, Antonescu, Ceaușescu ș.a. în urma cărora: naționalismul ca și doctrină politică și patriotismul ca și atitudine personală, vor fi scoase în afara legii, devenind condamnabile și pedepsite cu ani grei de închisoare!

Rasismul și împotrivirea la multiculturalism (metizare) o să atragă după sine aceleași pedepse – prin urmare, genocidul albilor din Europa o să fie legiferat, obligatoriu!

După aceste evenimente cruciale, mediul social se va schimba cu rapiditate lăsând locul liber unei dictaturi cumplite care, contrar aparențelor actuale, se află în plin stadiu de emergență!

Organizațiile precum #rezist și Open Society, consensul generalizat al mass media internaționale, stîngăciile voite ale guvernelor și linia antinațională impusă întregului penitenciar U.E., acceptată în unanimitate de “reprezentanții popoarelor”; dovedesc prin omogenitatea lor vinovată, centralitatea unei acțiuni de mare anvergură!

Practic, se face totul pentru a induce fractura socială necesară pentru provocarea confruntării finale!

Adevăratul bolșevism, sub forma lui triumfală, urmează a fi revelat!

Acest deznodământ este programat pentru a începe în perioada următoare, treptat, până în 2020.

În Europa: Anglia, Franța, Germania, Olanda, Spania, Italia, Austria, Suedia și Norvegia vor fi primele vizate de acestă “programare”, urmând S.U.A.

Conflictul programat pentru anihilarea naționaliștilor are o legătură directă cu votul din Catalonia care, de fapt, a fost doar un test (multe state vor urma!), dar și cu „coloniile” tot mai dense din Nordul American, unde trăiesc auto-exilații societății “democratice” – înarmați până-n dinți și gata să se apere cu prețul vieții!

Mihai Șerban

Proiectul urmărit este federalizarea integrală a Europei, după modelul impus prin războiul de secesiune în S.U.A., sfârșitul națiunilor de pe vechiul continent și înființarea Statului-Global.

Acest deznodământ firesc constituie concluzia și sinteza celor două războaie mondiale și, mai pe larg, finalitatea intervalului 1917-2007.

Oculta lansează lupta finală! Ori ei, ori noi!

În speranța că o să rămână, totuși, ceva revelații pentru generațiile viitoare, să înțeleagă că strămoșii lor nu au fost niște lași trădători ai Neamului Românesc, locuitorul de drept al Grădinii Maicii Domnului!

Oricum, viitorul anunțat cere organizare serioasă – ACȚIUNI!, care, din păcate, ÎNCĂ NU SE SIMT!

Riscăm să ne pierdem PATRIA… pe veacuri!

Uneori, Istoria te uită.  De Judecata Domnului nu scapă nimeni!!!

Cu bine,

Mihai Serban

12 comments

  1. Statuie celor de la Incorect Politic!!! Asta numesc eu informare… Incredibil! Mulțumesc!!!!

  2. Nu-mi vine să cred ce am citit! U.E. = sfârșitul Națiunilor! Dacă înțeleg bine, bolșevismul inaugurat în 1917… ajunge spre maturitate! Eh… cât de naivi am fost!… Doamne, trezește-i pe români! Organizația subversivă a lui Soroș, filiala Romania, reprezentată de trădătorul infiltrat Malin Bot: AFARĂ DIN ȚARĂ, TRĂDATORILOR!!!

    • Simona,
      Greșești profund! NU trebuie dați afară din țară, fiindcă s-ar putea îngrășa mai bine și trimiși în altă parte, ca agitatori deja calificați. Trebuie ținuți aici, bine priponiți la „mititica”și, la nevoie, lichidați, ca să nu mai facă „revoluții” ca în 1989, cînd am fost prostiți ca u ltimii oameni!

  3. Dați mai departe la cei de #rezist, naivilor, poate îl lasă pe Bot în curu gol!

  4. Cine are urechi sa auda, cine are ochi sa vada, ca cel ce vorbeste sa nu vorbeasca precum proorocul în pustie!!

  5. Acest articol… mărturisire, este absolut reală! Războiul sub forma hibridă a început deja prin Paris și Londra, știu de la fratele meu. Musulmanii îți verifică și gunoiul… dacă găsesc carne de porc, sticle de alcool, etc., te amenință, îți taie caucucurile de la mașină, unii au fost și bătuți! Când mergi la poliție, îți spun să ai grijă ce vorbești că poate îți fac un dosar pentru acuzații cu conotații Rasiste!?!? Ce naiba e asta, nu înțeleg?

  6. Alexandru,

    Fratele tău este martor fără să înțeleagă (ca întreg Occidentul de astfel), la genocidul neamului ALB din Europa (deocamdată…) Occidentală, adică : MAREA ÎNLOCUIRE!!! Elitele din U.E., toți alogeni!, urăsc cu desăvîrșire omul alb și ce a mai rămas din “memoria” creștină… Următorii pe listă, sîntem noi – Ortodocșii!

  7. Alexandru Filip OBLU

    Are dreptate Dl.colonel Zarnescu,domnilor!Rog pe cei tineri,mai ales,(pentru ca viitorul e al lor,daca si-l vor salva) sa faca tot posibilul sa-si trezeasca semenii la constiinta nationala,care la romani n-a fost niciodata nici rasism,nici appatrheid,dragilor ! Suntem natiune indumnezeita si popor primordial,in Europa,oameni buni.N-AVEM CUM ACCEPTA SA NE PIRDEM IDENTITATEA,LIBERTATEA,SUVERANITATEA! Romanii au stramosi nemuritori,d-lor,
    fata de care nu aveti dreptul sa va risipiti in tradare!
    DACA N-AVEM CONSTIILTA,NIMIC N-AVEM ! Mergeti um va spune inima,CU DUMNEZEU INAINTE!
    UNITATE SI PACE VA DORESC TUTURORA,LUMINA IN SUFLET SI PACE ! alfoblu

  8. WowBitz. O ăsură de precauție trebuie luată de fiecare țară largă la suflet de a sări în ajutor acestor imigranți pt. că lăsând lucrurile de la sine ne vom trezi și noi românii cu manifestări ale acestor imigranți intruși de genul celor din Franța, Marea Britanie sau ce-a de acasă a lui Merkel – Germania promotoarea impunerii numărului de imigranți pentru țările din UE la care miniștri și șefii statelor au pus imediat ,,botul,, fără să se gândească la consecințele unei astfel de hotărâri.
    Nouă românilor chiar dacă ni sau băgat pe gât astfel de colonii care trebuiesc întreținute din bugetul de stat nu cred că se va ajunge ca acețtia să facă manifestări cu cereriile din țările occidentale unde cereau localnicilor să le dea bani de buzunar sau pentru familiile lor de acasă, să plece sau să se ocupe ei de femei pt. că sunt mai virili decât europeni, etc., etc. Spun că la noi nu se va putea ajunge la așaceva pt. că românul e pașnic și răbdător însă dacă vorba aceea ,,îl scoți din țâțâni,, este imprevizibil și greu de oprit și aplică din nou ideea de la Mărășești din Cel de Al Doilea Război, PE AICI NU SE TRECE și nu sa trecut deși mulți compatrioți au rămas pe Câmpul de Luptă în a-și apăra âara de cotropitori.
    Aș mai menționa și faptul că în sprijinunl populaâiei noastre forâele de ordine, armata și mai ales militarii rezerviști combatanți sunt permanent pe baricadă și nu prea cred că intrușii se vor da la acte de vandalism ca în evenimentele noastre din decembrie 1989 când inițiatorii răzmeriței au fost compatrioți de ai noștri ce au rămas și astăzi nepedepsiți scoțând de fapt ân față doar niște țapi ispășitori pentru a ne prosti așa cum sa întâmplat cu generalul Ion Coman un patriot și un naționalist desăvârșit sau generalul Milea ce a fost lichidat pentru că sa opus ordinelor de a deschide focul armamentelor asupra propriiei populații și mulți alți compatrioți cu funcții înalte ce treptat, treptat au fost lichidați prin diferite metode pentru că știau prea multe așa cum sa întâmplat cu gu generalul Ștefan Gușă șef al Marelui Stat Major al Armatei în perioada aceea. Exemplele pot continua însă pentru elucidarea a ceea ce sa întâmplat cu adevărat la Lovitura de Stat din decembrie 1989 nu poate fi rezolvată decât prin redeschiderea procesului execuției samavolnice a cuplului Ceaușescu contrar ori căror norme juridice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *