Sâmbătă, 28 octombrie, a avut loc la Paris o „Convenție a Dreptei”, organizată de nepoata lui Marine Le Pen, Marion Maréchal (foto).

Marion Maréchal

Unul dintre cei mai importanți gânditori și critici ai mersului actual al Franți în prezent, Eric Zemmour a îndrăznit să sfideze toate standardele de decență progresistă și globalistă atunci când a ținut un discurs la această convenție, televizat în direct, care a inclus referire la teoria „marea înlocuire” a imigrației. Chiar și jurnaliștii mainstream media (MSM) au solicitat reprimarea discursului său (ceea ce sincer nu este un drept foarte apreciat în Franța). De atunci, s-au scris multe asupra indignării pe care a provocat-o Zemmour. Probabil că tweet-ul lui Attali vine ca răspuns la acest lucru. Pentru a avea o idee despre ceea ce a provocat Zemmour, consultați acest articol al FreeWest Media cu titlul Eric Zemmour a comis o crimă de opinie. Pentru cei care doresc să o asculte, iată discursul televizat al lui Zemmour de pe propriul său site web.

*****

Mesajul lui Jacques Attali către neamuri: „Suveranismul” este antisemitism și o alianță evreiască-musulmană trebuie să-l oprească

Unele persoane par a fi hotarâte în a reprezenta stereotipurile antisemite. Dacă Bernard-Henri Lévy întruchipează un sionist supremacist caricatural si belicos, Jacques Attali s-a convertit în copilul afiș pentru anti-naționalistul globalist. Site-ul web național civic-naționalist si antisionist francez Égalité & Réconciliation îl rezumă în mod adecvat pe Attali ca

„Întruchiparea franceză a sionismului social-democrat, a sionismului moale sau a imigrației globaliste pro-UE, elogiind o Franța amestecată [une France métisée]. Deschis tuturor vânturilor (sudice) și tuturor religiilor. ”

Attali a atras recent atenția mea cu un tweet perfect explicativ: „Suveranismul nu este altceva decât noul nume al antisemitismului. Evreii și musulmanii, ambii amenințați de acesta, trebuie să se unească împotriva fanteziilor marii înlocuiri.

Astfel, Attali echivalează lupta pentru suveranitatea națională și populară – un principiu fondator al revoluțiilor americane și franceze – cu unul dintre cele mai rele imaginabile: ura secolară și total irațională împotriva evreilor. Prin urmare, suveranitatea neamului trebuie să se opună, așa cum ar trebui, în mod destul de relevant, orice mențiune a substituției demografice europene prin imigrația în masă.

Acest lucru este remarcabil în măsura în care „suveranismul” (souverainisme în limba franceză) este de fapt doar o formă de naționalism civic care dorește să restabilească suveranitatea formală a statului național francez. Suveranii sunt de obicei critici în ceea ce privește Uniunea Europeană, dar deseori sunt deschiși la africani și musulmani „asimilați”. Identitarii tind să fie critici sau indiferenți față de suveranism, în măsura în care distrag patrioții francezi de la problema cea mai fundamentală și provocatoare: declinul demografic și înlocuirea indigenilor europeni.

Attali este un evreu născut în Algeria. Atacul său asupra suveranității și apelul său la o alianță evreiască-musulmană, desigur, ar fi un exemplu deosebit de nerușinat al comportamentului documentat de profesorul Kevin MacDonald în celebrul său serial Culture of Critique.

Tweet-ul lui Attali promovează un articol recent, care, de fapt, este ceva mai nuanțat. În loc de o condamnare generală a suveranismului, articolul subliniază că „deseori” suveranismul este o simplă acoperire pentru o opoziție la imigrația musulmană și africană ca atare, o formă de a fluiera câinii. Acest lucru este adevărat. Poate că tweet-ul său este doar un troll pentru a atrage atenția. Attali a scris articolul pentru a-i ataca pe alți evrei care au fost critici cu imigrația sau au apărat o formă de identitate franceză. Între aceștia Éric Zemmour, William Goldnadel și Alain Finkielkraut (în imagine).

Éric Zemmour, William Goldnadel și Alain Finkielkraut.

Attali scrie: „În special, este trist să vedem că urmașii evreilor algerieni uităm rolul magnific jucat de algerienii musulmani în sprijinirea și protejarea părinților lor, în timpul oribilelor zile ale antisemitismului triumfător în Franța propriu-zisă și cu atât mai mult în Algeria, sub Vichy, sub Giraud și chiar sub De Gaulle.”

Vedem că inclusiv De Gaulle, care a mizat întreaga sa carieră opunându-se hitlerismului, este aruncat sub autobuz. Nu cunosc de ce musulmanii au fost deosebit de prietenoși cu evreii în această perioadă (Marele Muftiu din Ierusalim l-a susținut notoriu pe Hitler, iar musulmanii bosniaci s-au alăturat Waffen-SS). Este adevărat că legislația antisemită de la Vichy nu a fost abrogată imediat după ce Giraud și De Gaulle au preluat puterea în timpul Libération.

De asemenea, Attali susține că, dacă evreii sprijină etnicii europeni pentru a se opune imigrației afro-musulmane, asta „ar fi să căderea în capcana a celor care ar dori să importe în Europa conflictul tragic din Orientul Mijlociu”.

Desigur, cea mai simplă și cea mai bună modalitate de a evita conflictul etno-religios între arabi / musulmani și alte grupuri din Franța ar fi pur și simplu să se opună imigrației și să mențină omogenitatea etnică a Franței. Ideea de bază că identitatea etno-culturală este un factor de solidaritate și pace socială a fost desigur înțeleasă de gânditorii greci antici precum Aristotel și de Părinții Fondatori americani, dar acest lucru este considerat acum tabu în Occident.

Articolul este plin de figurile de stil obișnuite: „În primul rând, acest discurs [despre imigrație] este fals. Nu există nicio invazie a Franței de către Islam sau Africa.” El subliniază că imigrația anuală non-europeană reprezintă„ doar ”0,5% din populația totală. Desigur, dacă o astfel de rată, care a fost în vigoare încă din anii ’60, ar fi continuat timp de un secol, aceasta ar fi suficient pentru a reduce populația autohtonă franceză la o minoritate; ca să nu mai vorbim de faptul că prima generație de imigranți afro-musulmani tind să aibă o natalitate mult mai mare decât nativii. În prezent, se estimează că non-albii constituie o treime din nașteri în Franța, iar țara va deveni, probabil, majoritatea non-albi în anii 2060.

Astfel, dupa cum admite propriul Attali, înlocuirea demografică a populației autohtone franceze are loc într-adevăr, ceva fără precedent în istoria noastră. Nici măcar așa-numitele invazii barbare de către triburile germanice în timpul căderii Imperiului Roman nu se apropie la scară.

Attali susține că „99% dintre ei [afro-musulmani] se integrează perfect în națiune”. Este evident o hiperbolă. Fără a intra în detalii, mulți afro-musulmani (în special magrebieni) pot fi membrii perfect funcționali ai societății, si imigranții se asimilează, într-o mare măsură unei „culturi franceze”modernă destul de superficial, respectiv limba franceză, pop. cultura (rap, etc) și realitățile unei societăți de consum social-democratice. Cu toate acestea, există și ghetouri etnice semnificative în toate marile orașe franceze și tot mai mult chiar și în sate.

În timp ce realitățile etnice sunt într-o oarecare măsură mascate de lipsa statisticilor relevante, realitatea este că toată lumea poate observa acea stratificare și fragmentare a societății franceze pe linii etnice, rasiale și religioase. Acest lucru este comentat de sociologi și de politicieni de vârf, doar în privat. În cel mai bun caz, noua Franța black-blanc-beur („Franța neagră-albă-arabă”) atât de lăudată de Attali va avea realități etno-rasiale similare cu cele din Brazilia sau, în cel mai rău caz, Libanul.

Nici măcar nu se merită respinsă revizia nerușinată a lui Attali a istoriei franceze: „Islamul nu este o amenințare pentru Franța; a fost o componentă încă din secolul al VIII-lea. Prin el și prin filosofii evrei, gândirea greacă a ajuns în Franța la sfârșitul primului mileniu. Și niciodată lumea nu a fost mai bună decât atunci când iudaismul, creștinismul și islamul au lucrat împreună pentru a face ca rațiunea să triumfe asupra obscurantismului.”

Pentru Attali: „Franța nu poate să se rezume într-un trecut adesea insuportabil, nu într-o istorie adesea criticabilă. Franța nu poate fi acceptată în bloc și venerată ca atare.” Nu l-am auzit niciodată pe Attali să exprime critici similare asupra istoriei iudaice și evreiești, deși a scris pe larg despre acest subiect.

Mai mult: „[Franța] nu trebuie să se încadreze în fanteziile „marii înlocuiri ”, amintiți-vă că poartă numele unui popor invadator și că este, de la originea sa, un loc deosebit pentru stabilirea a nenumărate popoare, si fiecare francez, de oriunde provine, este moștenitor.” Că Franța a fost fondată de un puternic trib germanic, francii, un popor european care s-a convertit la creștinism și s-a contopit cu francezii autohtoni, pe resturile Imperiului Roman în decădere. Bineînțeles, nu există niciun argument pentru o submersiune totală sub un val afro-islamic.

Attali atribuie opoziția împotriva imigrației afro-islamice ca semn al lipsei de „încredere în sine” franceză și care amintește de „ideologiile anti-italiene, anti-poloneze, anti-armene și antisemite din secolele trecute”, concluzionând cu o redefinire tipică a termenilor pentru a se potrivi nevoilor situației actuale: „Antisemitismul desemnează o ostilitate atât pentru evrei cât și pentru musulmani.” Attali nici nu se deranjează să justifice această poziție (arabii pot fi semiți, dar mulți musulmani nu sunt, inclusiv convertitul negru din Caraibe, Mickaël Harpon, care a înjunghiat mortal recent patru ofițeri de poliție la Paris).

Combinația islamului cu o populație majoritară africanizată constituie cu siguranță un cocktail foarte „exploziv” pentru viitorul Franței.

Jacques Attali este o figură de frunte în clasa intelectual-politică a Franței, ocupând funcția de consilier al președintelui socialist François Mitterrand în anii ’80. De atunci, a fost implicat în diferite inițiative bancare și a susținut constant ca Franța să fie deschisă tuturor mișcărilor financiare și migratorii.
Câteva dintre cele mai „mari hituri” ale sale de-a lungul anilor:

• Explicația sa despre criza financiară 2007-8 cu parabola pantalonilor cu un singur crac (trebuie să vezi ca să crezi).
• „Ne putem imagina, putem visa cu Ierusalimul capitala planetei, care într-o zi se va uni în jurul unui guvern mondial. Ar fi un loc minunat pentru un guvern mondial. ”
• Afirmând în culmea crizei migratorii că imigranții afro-islamici „vor face din Europa cea mai mare putere din lume”.
• Solicitând ca Ungaria, care are probabil cel mai important guvern patriotic din Europa de azi, să fie „expulzată din Uniunea Europeană”.
• Etc.

Atali nu a manifestat niciodată vreo opoziție sau alarmă reală împotriva etno-naționalismului evreiesc sub forma sionismului și a brutalităților cotidiene ale politicii israeliene. La fel ca și colegul său social-democrault Paul Krugman de partea cealaltă a Atlanticului, ar putea lamenta cu melancolie asupra tragediei „inevitabile” și – cu puțină cerneală de culoare sepia – să ceară cititorilor să treacă la subiecte mai elevate, cum ar fi să distrugă naționalismul, să se deschidă Occidentul către Lumea a Treia și supune toate națiunile sub regula guvernului proverbialei „clici internaționale mici, fără rădăcini”.

Pam BARKER

Sursa: www.europereloaded.com via invictuswebmedia.com  

Citiți și aici despre finan­ţis­­tul evreu din Franța Jacques Attali, cel care a afirmat „Emmanuel Macron? Eu l-am inventat! Total!”: Ce ştiu „vestele galbene” şi patrioţii francezi în timp ce presa mainstream din România tace?