Vasilică Militaru
Incorect Politic
Iunie 5, 2021
Domnule Ion Roșca, când un singur om se crede deasupra unei organizații precum Garda de Fier (Mișcarea Legiunii) avem de-a face cu o satanizare evidentă a personajului. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere influența maleficului Eugen Cristescu asupra generalului (autointitulat mareșal) Ion Antonescu. Acesta i-a cultivat fricile lui Antonescu privind înlăturarea de la Putere de către legionarii lui Sima.
În timpul anchetelor comuniştilor desfăşurate în anul 1946, Eugen Cristescu, fostul şef al Serviciului Special de Informaţii declara: “în calitate de director al Poliţiei de Siguranţă, timp de 14 ani am activat împotriva Mişcării Legionare şi am efectuat dizolvările Gărzii de Fier din 1931 şi 1933” şi “se ştie că subsemnatul am avut rolul hotărâtor şi determinant în răsturnarea regimului legionar”.
Venirea la putere a generalului Ion Antonescu a dus la numirea lui Eugen Cristescu ca şef al Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.) în data de 15 noiembrie 1940. Generalul Ion Antonescu dorea instalarea unui advesar al legionarilor la conducerea serviciului de informaţii. Intenţia lui Antonescu o deducem din declaraţia lui Cristescu în anchetele din 1946: “pentru cine ştie să facă politică în ţara aceasta…această formulă politică (Mişcarea Legionară-n.n.) trebuia să fie epuizată de o manieră oarecare. Ori o iei şi o suprimi total…ori o aduci la guvern şi de o manieră oarecare, după o vreme foarte scurtă, o suprimi.”.
Iată dovada că aducerea legionarilor la putere în septembrie 1940 şi apoi rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 au fost provocate intenţionat de şeful S.S.I. cu acordul lui Ion Antonescu.
Într-adevăr că “mai puţin de cinci luni” de guvernare legionară este “o vreme foarte scurtă”. Iată dovada că aducerea legionarilor la putere în septembrie 1940 şi apoi rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 au fost provocate intenţionat de şeful S.S.I. cu acordul lui Ion Antonescu. Într-adevăr că mai puţin de cinci luni de guvernare legionară este o vreme foarte scurtă.
Dupa asasinarea lui Codreanu Miscarea Legionara a fost confiscata si deviata catre terorism de radicalii tembeli condusi de Sima (USR- de azi).
Maresalul trebuia sa-i inlature de la conducere pentru a nu fi inlaturat la rindul lui de Hitler care dorea stabilitate politica in viitorul furnizor de carne de tun pentru apropiata invadare a URSS.
Cine te-a invatat sa scri aceste prostii, mai balivernator?
Poate l-a învățat Gheorghe Buzatu, care a scris biografia lui Antonescu. Ce-ar fi să mai pui mâna pe o carte? Vasilică feministul, care e foarte preocupat să nu se ajungă la crime din cauza antisemitismului nu mai e la fel de îngrijorat când e vorba de asasinarea lui Iorga șamd.
E adevărat totuși că partea cu ‘carnea de tun pentru invazia URSS” e o aberație. România stătea și inghițea pumni de la URSS care se mai dădea și lovită că România e stat agresor în timp ce ne luase teritorii, și nu putea să facă nimic și tot aștepta momentul pentru ripostă, care a venit cu declarația lui Antonescu de trecere a Prutului.
Legiunea a fost suprimata de Carol II, care pe langa Codreanu a mai ordinat ( dupa asasinatealui Armand Calinescu) executarea a inca aprox 300 de fruntasi legionari – toata eliata ML.
Sima (agentul lui Moruzov) nu era unul din favoritii lui CZC la succesiunea conducerii ML nefiind agreat nici de tatal lui Codreanu.
La momentul ianuarie 41 Legiunea era masiv infiltrata de comunisti care urmareau instalarea haosului si un pretext pt URSS sa intervina.
https://www.dailymail.co.uk/news/article-9656783/Winston-Churchills-propaganda-chief-masqueraded-schoolboy-teenage-prefects-cane-him.html