Home / Educativ / Supremația Chinei în Războiul Electronic și Inteligență Artificială

Supremația Chinei în Războiul Electronic și Inteligență Artificială

Incorect Politic
Octombrie 13, 2021

Supremația Chinei în Războiul Electronic și Inteligență Artificială

Via Trenduri:

Azi vom face împreună o călătorie într-o zonă fascinantă în care foarte puțini au privilegiul să-și arunce ochii. Vom penetra kilometri de sârmă ghimpată, straturi groase de zid, vom trece peste paznici fioroși pentru a pătrunde în budoarul ultrasecret al celor care stau în spatele scenei. Înainte însă de a ajunge acolo o să începem cu un banc din timpul Războiului Rece pe care, probabil, mulți îl știți.

Un agent ultrasecret și ultra perfecționat al CIA este aruncat în mijlocul Rusiei și, de fiecare dată, când încerca să relaționeze, în ciuda pregătirii sale impecabile, oamenii simpli îi replicau sec: „Dar tu ești agent american!”. După ce a încercat de câteva ori, și-a luat o pauză și și-a perfecționat atât de bine limba și obiceiurile încât nu mai exista nicio fisură în pregătirea sa. Așadar, e din nou parașutat, intră într-o cârciumă sătească, se-apucă să bea cot la cot cu sătenii și, când să plece, unul dintre ei îi spune: „Dar tu ești agent american!”. Disperat începe să-l interogheze pe om. „Băi omule, nu vorbesc eu bine rusa, nu beau eu ca un rus, nu înjur ca un rus, nu mă comport ca un rus? Cum de ți-ai dat seama?”. Țăranul îi răspunde sec: „Vorbești rusa mai bine ca un rus, bei mai bine ca un rus, înjuri mai bine ca un rus. Dar ești negru!”

Plecând de la bancul anterior ne putem întreba pe bună dreptate câte parale poate face un spion chinez. Poate să-ți vorbească limba la perfecție, poate să știe toate chichițele vieții de român, dar cu siguranță că-l vei vedea din prima că e chinez. Sunt prea diferiți față de ceilalți pentru a face doi bani pe piața asta complexă a spionajului. Iată o mostră de judecată proastă. Și-o să înțelegeți imediat de ce. Aceasta pentru că avețio lacună … istorică.

Operațiunea ultrasecretă Barbarossa avea ca scop invadarea printr-o operațiune fulger a URSS și cucerirea zonei europene a imperiului comunist. Hitler o planificase în cele mai mici detalii și-n cel mai mare secret. Rușii nu trebuiau să știe nimic deoarece totul avea să se petreacă „peste noapte”. Ei erau deja adormiți cu un tratat de pace prin intermediul căruia împărțiseră Polonia în două cu nemții, făcându-se părtași la prada Continentului. Operațiunea Barbarossa a început în 22 iunie 1941. Însă Stalin fusese prevenit încă din luna mai a acelui haotic 1941. Cine-o făcuse? Un individ pe care nu-l cunoaște multă lume, pe numele său Yan Baohang, un spion chinez de elită care, de altfel, îl va ajuta pe Stalin și cinci ani mai târziu pentru a declanșa operațiunea fulger împotriva japonezilor. Cu siguranță lui Stalin îi mai sosiseră semnale și din alte părți, însă Yan Baohang a fost cel care l-a avertizat în „stadiul incipient”. Mai credeți că spionii chinezilor sunt slabi?

Realitatea e că avem de-a face cu – de departe – cel mai performant serviciu de spionaj din lume. Faptul că n-ați auzit de ei este, de asemenea, o performanță. E aproape imposibil să intri în măruntaiele acestui conglomerat care arată ca un adevărat labirint înșelător. O să vă spun că toate tentativele de infiltrare ale occidentalilor au fost eșuate. La un moment dat disperarea legată de imposibilitatea spionării Chinei a fost atât de mare încât australienii au folosit simplii turiști pentru a afla informații. Nu vă gândiți că-i recrutau înainte. Nu, îi lăsau să se ducă și abia la întoarcere făceau cu fiecare în parte un debriefing preluând informațiile. Operațiunea a primit și o denumire, anume „exodul topografilor australieni”. Vă vine sau nu să credeți, aceasta a fost cea mai eficientă „penetrare” în China anilor 70!

Dacă în ceea ce privește spionarea Chinei, prin prisma exemplelor vă puteți face o idee în ceea ce privește „zidul de netrecut”, persistă întrebarea referitoare la ce anume face China în afara granițelor sale. Pe scurt, vă spun că face prăpăd! Capacitatea sa de penetrare e fantastică. Înainte de a trece mai departe, vă voi spune că chinezii sunt într-o oarecare măsură exact ca evreii. Așa cum orice evreu e un potențial agenta al Mossad-ului, la fel e și cu chinezii: oricare dintre ei e un potențial agent al serviciilor secrete. Inclusiv dizidenții! Rețineți chestia asta!

În 1978 Deng Xiaoping a creionat „Politica în 16 caractere”. Numele vine de la faptul că întreaga doctrină este scrisă în 16 ideograme(vezi imaginea care ilustrează articolul), câte patru pentru fiecare principiu:

  • Combinăm societatea militară cu cea civilă
  • Combinăm pacea cu războiul
  • Acordăm prioritate producției militare
  • Societatea civilă sprijină armata

Este un soi de înrolare a întregului popor în mega-structura militarizată care este China. De aceea vă spun că, pe zi ce trece, chinezul devine din ce în ce mai mult o albină din stup și din ce în ce mai puțin un individ de sine stătător(asta oricum era tradițional, dar acum integrarea merge spre perfecțiune). Spre deosebire de evrei, care sunt legați rasial(aici putem avea o discuție) și religios, chinezii sunt legați total de stup.De aceea vă spuneam că inclusiv dizidenții, după ce sunt rupți de stup, instinctual caută protecția stupului și devin slujitori ai săi.

Ca idee generală, structura de securitate a Chinei este asigurată de trei piloni: Guoanbu(Ministerul Securității Statului), DIM(Departamentul de Informații Militare) și AEP(Departamentul de informații al Statului Major). Aparent e o structură săracă de informații. Doar că acestea sunt vârfurile aisbergului, structurile care centralizează și diseminează informațiile. Culegerea de date este asigurată de o infinitate de surse. Companii, ONG-uri, instituții culturale, institute de cercetare s.a.m.d. Vă povesteam în articolul trecut despre contraofensiva informațională a chinezilor în cazul studiului coronavirusurilor. Trebuie să fii naiv să crezi că dacă iei „Laboratorul din Wuhan” într-un proiect științific de cercetare, chinezii își vor vedea, precum furnicuțele, de tema dată. Cu siguranță vor săpa ca să înțeleagă amploarea proiectului și implicațiile sale. După ce au înțeles că urmează un război biologic și-au făcut impecabil temele fiind pregătiți pentru orice. Uitați-vă numai cum se pregătesc pentru următorul val!

Probabil cel mai înfiorător document pe care-l puteți citi este Raportul Cox care în 1999 constată cum China a reușit să penetreze toate secretele americane în domeniu de securitate. Spionii chinezi au sufocat Administrația Clinton, agățându-l pe cel care urma să fie președintele SUA într-un restaurant chinezesc în care Clinton nu-și plătea niciodată consumația. Citindu-l, constați că americanii încă de atunci sunt la cheremul Chinei. Și atunci nu penetraseră nici pe departe atât de adânc precum o fac acum.

Ca o idee generală, întreg deep-state-ul american mustește de oameni ai chinezilor. Ceea ce se petrece acum în SUA este o aterizare controlată. Sosirea lui Trump la Casa Albă poate fi considerată a fi fost un accident. Nu m-ar mira dacă, peste mult timp, vom înțelege că a fost un fel de test de reziliență pentru structurile plasate acolo. Așa cum abia acum începem să înțelegem că scandalul Monica Lewinski a fost de fapt unul menit acoperirii scandalului generat de Raportul Cox. Iar acel raport, vă spun sigur că este primul și ultimul document de acest tip din zona americană.

Ceea ce vă pot spune este că China deține deja supremația în ceea ce înseamnă războiul electronic. Modul în care și-au făcut „Marele Zid Electronic” ne demonstrează că ei lucrează la un nivel care în zonele noastre nici măcar nu e parțial înțeles. Ceea ce face Inteligența Artificială la chinezi e deja mult înaintea tuturor încercărilor din Vest. Combinația Big Data – AI este una desăvârșită și stăpânită extrem de bine de serviciile chinezești de informații. Mai mult, au capacitatea de a acționa prin intermediul marilor lor companii tehnologice.

Probabil îmi veți replica că până acum chinezii nu au arătat că au capacitatea de a face un procesor. Chiar așa, dacă sunt atât de buni, de ce în cazul componentelor esențiale sunt încă dependenți de americani? Dacă vă puneți această întrebare n-ați înțeles nimic: în 1970 chinezii se mândreau că fiecare familie avea acces la un bol de orez pe zi, iar în 1980 abia reușiseră cât de cât să rezolve problema caloriilor zilnice. Acum aveți pretenția să fabrice procesoare? Priviți doar la zgârie norii care populează fiecare oraș și gândiți-vă că pe-acolo, în anii 60, unii copii se hrăneau și cu fecale.

Dar totuși de ce nu fac tehnologii înalte? Răspunsul e mai simplu decât credeți: fac! Doar că, spre deosebire de cei care se dau de ceasul morții să arate lumii că s-au prins de-o chestie, chinezii au alt stil: fură tehnologia, o replică și apoi se apucă să lucreze la dezvoltarea ei. Pe măsură ce fac progrese, le compară cu cele făcute de cei de la care au furat. Și abia după ce știu că stăpânesc domeniul, ies la suprafață prin firme care mai de care mai necunoscute. Un răspuns în ceea ce privește evoluția electronică a Chinei îl veți intui în momentul în care veți afla că există o Universitate de Știință și Tehnologie a AEP, care pregătește cadre dedicate războiului electronic. Însă, pe aceleași bănci se pregătesc atât hackerii penetratori de rețele și sisteme, cât și experții în design hardware și tehnologii înalte. Înțelegeți nivelul? O întreagă universitate care pregătește cadre pentru o singură secție a unuia dintre serviciile chinezești de informații.

În ciuda sofisticării extreme a domeniului spionajului, o să vă spun că marile succese ale chinezilor au o constantă: strategia fetei frumoase. Dacă ați studia istoria serviciilor secrete de acolo, ați vedea-o repetată până la paroxism. Și chiar mai mult de-atât. Certitudinea pe care-o am este aceea că strategia aceasta a funcționat și va funcționa mult timp de-acum înainte. Chinezii au un stil specific de-a face scenariul, iar chinezoaicele implicate sunt actrițe mai mult decât desăvârșite. Există în capitala Chinei o școală specializată în așa ceva, iar când treci pe lângă ea, dacă ai norocul să vezi cursantele, simți instantaneu că-ți pică plombele. Și când te gândești că toată lumea aia care trece pe-acolo știe că e vorba de un „institut de modă”…

Însă asta nu-i face pe chinezi invulnerabili. În 2010 au avut parte de cea mai mare penetrare a Guoanbu. Li Hui, secretar al unui ministru adjunct al serviciului a picat în Hong Kong sub vraja unei chinezo-americance irezistibile. Nu doar că astfel a fost atras în colaborarea cu CIA, dar s-a apucat să recruteze și alți agenți de rang înalt, între alții chiar și pe șeful său. Atunci au reușit americanii să elimine o groază de cârtițe chinezești. Însă, modul de organizare a serviciilor secrete de acolo este extrem de avansat, contraspionajul făcându-și din plin datoria. Li Hui, împreună cu întreaga sa rețea recrutată, au fost identificați rapid și condamnați la moarte. Mișcarea a fost una de-a dreptul isterică – specifică rasei. S-a mers atât de departe încât serviciile au pus la bătaie recompense publice(făcând astfel apel la „lupta întregului popor”)  de aprox. 77 000$ oricui ar ajuta la prinderea unui spion. A fost o perioadă de purificare cum nu s-a mai văzut până atunci.

Închei aici, chiar dacă mai sunt multe de spus. Ceea ce ar trebui să înțelegeți este că performanța serviciilor secrete chinezești ține de un instinct natural al acestui popor. Tradițional ei se grupează în organizații secrete care și astăzi împânzesc China. Fără să aparții unei asemenea organizații ești un nimeni. Și, imaginați-vă că aceste societăți au tradiții de mii de ani, unele dintre ele fiind imposibil de penetrat din exterior. De-aceea – dacă mai țineți minte – prin Bucureștiul nostru ne mai trezeam cu câte un chinez „la valiză”. Oficial se spunea că au fost reglări de conturi între organizații mafiote. O păsărică mi-a șoptit o coincidență ciudată: chinezii de „la valiză”, absolut toți, acceptaseră să mai ciripească și pe la băieții noștri cu ochi albaștri. Chinezii sunt extrem de stricți și, când vine vorba de ciripeală, devin isterici, iar pedepsele pe care le aplică trebuie să fie în sine un spectacol. Pentru a-i preveni pe eventualii membri care ar fi tentați să ciripească.

4 comments

  1. Păi în 2019 compania cu cele mai multe brevete la nivel mondial, peste 50% a fost Huawei

    • Poate din cauză că acolo se face școală, nu ca în Occident unde îi învață despre transgenderism și că matematica e rasistă. Nu că la noi în Est am fi mai breji.

  2. Barbarossa. Am scris pe activenews ca Trump a vrut sa fie ambasador plenipotentiar in Urss in 85 si m au eliminat fulger definitiv.

    • Hah. Păi activenews e în limbă după Trump, dar au grijă să nu menționeze cum recomandă insistent vaccinarea la mitingurile pe care le face de când a pierdut alegerile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *