Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Martie 7, 2018
Într-o vreme în care preoții din vest s-au înmuiat ori au fost amorțiți, Bartolomeu Anania, cu privirea sa de stâncă, a ținut predici neapologetice despre adevăr, denunțând cu îndrăzneală propaganda mincinoasă.
Este un mesaj pentru românii din afara și pentru cei din țară:
„Nu este important că pleci, important e să te întorci. Să nu mori rătăcind prin străinătăți, fără să îți aduci aminte că ai un părinte care te așteaptă cu brațele deschise”. Așa spunea într-una din învățăturile duhovnicești Mitropolitului Clujului, Bartolomeu Anania de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc șase ani.
Bartolomeu Anania a fost unul din ierarhii Bisericii Ortodoxe Române a cărui voce s-a auzit puternic în spațiul românesc, cărturar de excepție, ucenicul literar al poetului Tudor Arghezi, înaltul prelat care a luptat în ultimii ani pentru respectarea testamentului lui Emanoil Gojdu.
Adică a fost un preot ortodox care nu s-a dezis de la datoria sfântă de a-și apăra memoria și demnitatea neamului din care face parte.
Deopotriva un mistic și un susținător al românismului, alături de Justin Pârvu, Arsenie Papacioc și Arsenie Boca, este modelul de duhovnic pe care ar trebui să îl emuleze studenții de la teologie.
Ne-a învățat că „rugăciunea este cea care străbate orice zid” și că „Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi”.
Într-o Românie marcată de tensiuni, dispute și vrajbă, apăsată de griji și tot mai ternă, învățăturile duhovnicești și predicile IPS Bartolomeu sunt mai actuale decât oricând.
Iată ce spunea Mitropolitul Bartolomeu Anania în 2010, într-una dintre predicile sale de la Mănăstirea Nicula și din care publicăm câteva pasaje:
„Faptul că homosexualitatea poate să fie o alternativă la familie este, până la urmă, un atentat la familia însăși, la această instituție fundamentală a oricărei societăți. Familia pe care care Maica Domnului și Domnul Iisus Hristos au binecuvântat-o în Cana Galileii. (…)
Pe cât de “obosit” pare în ochii marilor seculari, argumentul credincios se bazează pe un adevăr incontestabil.
Nu suntem noi oare, ca popor român, iubitor de puritate? Nu iubim noi cerul senin și stelele de pe cer? Nu iubim noi codrul? Nu iubim noi casele noastre frumoase și văruite? Ne întrebăm, de ce această ofensivă de poluare a spiritului în România? Există mișcări ecologiste care luptă împotriva poluării apelor și a pădurilor. Unde sunt mișcările ecologiste împotriva poluării spiritului? Presa se întrece în a arunca cu gunoaie în casele și în spiritele noastre. Aproape că nu e post pe care să nu-l deschizi și să nu vezi violență, sânge, bătaie, desfrâu.
Dacă ar veni cineva în casa cuiva și ar vedea fereastra deschisă și ar arunca, din stradă, cu gunoaie și cu balegă în casa omului, oare nu ar veni nicio lege care să-l împiedice și să îl pedepsească? Pe ferestrele deschise ale sufletelor noastre se aruncă tot felul de mizerii.(…)
Nu este un păcat mai mare decât să folosești greșit acest mare dar pe care ți l-a dat Dumnezeu:libertatea. Există o cenzură a bunului simț și este greu să suportăm cum obrazul bunului simț al poporului român este împroșcat de cei care nu se gândesc decât la bani.
Aș vrea să știe toată lumea: vom face reforme economice și politice. Dar toate acestea nu vor avea roade, dacă nu vom face reforma morală a poporului român. De îndată ce se va instala ordinea morală, în tot aparatul de stat și în toate straturile sociale, cu toată sărăcia noastră, putem într-adevăr să aspirăm către Europa. Dar aș spune o vorbă, care să fie auzită bine:noi suntem europeni prin geografie, prin istorie și prin vocație. Noi suntem în Europa! Este vorba să intrăm în structurile europene și suntem gata să o facem, iar BOR și fiii ei au declarat-o sus și tare.
Avem în față o Europă care ni se propune. Dar aș vrea să spun răspicat: Europa, nu Sodoma! (aplauze) Noi ca popor român, mai cu seamă în Transilvania, nu am pierit în vremurile grele. Nu vom pieri acum. Important este să ne ținem trează conștiința noastră creștină și românească.(…)
În ultima vreme se aruncă cu atâta mizerie în BOR, în duhovnici și în credința însăși, chiar și din interiorul cercurilor naționaliste, invocându-se fel și fel de argumente.
Amintiți-vă că cei mai de seamă eroi ai României, oameni cărora le datorăm însăși continuitatea existenței neamului, au fost creștini ortodocși.
Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, domnitori legendari și luptători fără egal datorită cărora Europa întreagă a fost ferită de invazia turcă.
Mergând mai departe, Mihai Eminescu, cel mai mare ziarist, poet și naționalist român spunea următoarele:
Mergând mai departe și poposind în secolul trecut, secol care a dăruit României cea mai demnă filă din istoria sa, să aruncăm o privire asupra naturii Mișcării Legionare și ne vom lămuri că România și Ortodoxia sunt inseparabile.
Caracterul profund ortodox al acestei impresionante organizații care a apărat cu eroism interesele neamului românesc a făcut că această imensă grupare să fie unică în istoria partidelor și formațiunilor politice. Vreme de aproape un deceniu de sacrificii și glorii, Mişcarea Legionară şi strălucitul Căpitan au izbutit să impună, prin forța minții, a cuvântului, a disciplinei și a iubirii de țară și de Dumnezeu, cea mai dreaptă orânduire socială din istoria românilor.
Din jertfa eroilor Moța și Marin, Mișcarea Legionară a cunoscut o explozie de popularitate, la noi și peste hotare, pecetluind o prietenie eternă între Spania și România. Iar jertfa lor a fost dedicata lui Iisus Hristos.
Apoi duhovnici precum Arsenie Boca, Justin Pârvu, și ei simpatizanți legionari, au avut har dumnezeiesc, au adunat mii de pelerini în fiecare și au săvârșit minuni logic inexplicabile, fapt ce demonstrează argumentativ puterea credinței ortodoxe și necesitatea ei pentru obținerea biruinței.
Iată câteva informații despre Bartolomeu Anania:
Bartolomeu Anania, pe numele de botez Valeriu Anania, s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea Glavile, județul Vâlcea. A intrat în monahism la 2 februarie 1942, la Mănăstire Antim din București, primind numele Bartolomeu. Decizia de a intra în monahism, la vârsta de 21 de ani, a luat-o într-o singură zi și fără prea multe frământări, așa cum mărturisea mult mai târziu înaltul ierarh într-un interviu.
Aflat în haină de monah, Bartolomeu Anania a făcut studii de medicină, în perioada 1945-1946, la Sibiu și Cluj și de muzică instrumentală la Cluj. Aici, a frecventat cenaclul literar al lui Victor Papilian, reactivat în casa protopopului ortodox Florea Mureșanu. În iunie 1946, fiind student al Universității din Cluj și președinte al Centrului Studențesc “Petru Maior”, a condus greva studențească antirevizionistă și anticomunistă.
Au urmat un șir de arestări și a fost expulzat din Cluj.
Câteva luni din iulie până în decembrie 1947 a fost stareț al Mânăstirii Toplița. În 1948, la Mânăstirea Bistrița l-a cunoscut pe patriarhul Justinian (1948-1977), căruia i-a fost colaborator apropiat timp de peste 25 de ani.
Din 1948 până în 1950 a fost intendent al palatul patriarhal și ulterior inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc.
A fost decan al Centrului de Îndrumări Misionare și Sociale a clerului, la Curtea de Argeș, unde preda cursuri de istorie bisericească și omiletică (1951-1952); director al bibliotecii patriarhale (1952-1958).
În 1958, Bartolomeu Anania a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnica, pentru “uneltire contra ordinei sociale”; închis la Securitate, Jilava, Pitești și Aiud. A fost eliberat după șase ani și două luni, în 1964, prin decret general de grațiere.
Între anii 1964-1965, a fost, din nou, director al bibliotecii patriarhale.
Din 1965 până în 1976, a funcționat, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America și Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicațiilor, reprezentant al relațiilor interbisericești. A susținut conferințe în Detroit, Chicago, Windsor și Honolulu. Redactor al revistei și almanahului Credința și al casetei de literatura Noi.
La 29 octombrie 1967 a fost hirotonit preot de episcopul Victorin al Americii; mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat rangul de arhimandrit.
A fost director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române la București (1976-1982).
