Home / Educativ / Sondaj: Cine este Yahve/Yehova?

Sondaj: Cine este Yahve/Yehova?

Claudiu Egregor
Incorect Politic
Martie 3, 2024

Sondaj: Cine este Yahve/Yehova?

237
Sondaj

Cine este Yehova, cel care i-a cerut lui Avram/Avraam să-și verse sânge prin tăierea împrejur și i-a promis pământ?

 

#fărăIudeoîncreștinism

42 comments

  1. Opţiunile de răspuns sunt limitate, iar sondajul poate fi rău îndreptat faţă de creştinism (chiar şi fără intenţia autorului), căci orice răspuns din singurele posibile, îl subminează. Ori “necuratul” ne întinde mereu multe curse viclene!
    Deşi în textele creştine nu este mentionat Yahve/Yehova, unele culte neo-protestante îl identifică abuziv cu Dumnezeu Tatăl al creştinilor.
    Totodată Yahve nu este întotdeauna aceeaşi persoană mitologică. Înainte de mozaism era un zeu al popoarelor canaitinene, reprezentat cu o sculă mare între picioare şi care avea şi o soţie.
    Yahve nu era la naşterea mozaismului nici Satan (Baal, Belzebut), cum vor unii, care era altă persoană mitologică.
    Când Iisus îi mustră pe cărturari şi pe farisei şi deplânge crimele Ierusalimului, prezicându-i dărâmarea, iar apoi le spune acestora „Eu nu sunt din neamul vostru, pentru că voi sunteți copiii tatălui minciunii!“, nu se referea la Yahve/Yehova ca fiind Satan sau „tatăl minciunii“, cum interpretează vicleni sau nebuni duşmanii ascunşi sau făţişi ai Bisericii, “teOlogi” care mai vor, din ură oarbă, să echivaleze creştinismul cu iudaismul, deşi evreii îi urăsc de moarte şi îi atacă pe creştini pe străzi la Ierusalim.
    Căci Iisus mai zicea atunci când le-a zis fariseilor ca “sunteți copiii tatălui minciunii” că „Pe scaunul lui Moise s’au aşezat cărturarii şi fariseii“, acestia uzurpându-i pe esenieni (de care Iisus era foarte apropiat ca mesaj), pe saduchei sau pe zeloţi, iar cuvintele acuzatoare le sunt adresate doar acestora, cărturarilor şi fariseilor, nu şi celorlalte grupări religioase iudaice, care îi spuneau lui Dumnezeu tot Yahve. Iisus nu acuza mozaismul (pe Moise).
    Iar deturnarea mozaismului original, care a introdus la început numele lui Dumnezeu ca fiind Yahve, spre iudaismul criminal, rasial, în forma lui de azi, prin care se pretind “poporul ales” peste alte popoare, promovată de talmudism, s-a produs cu doar 6 secole înainte de Hristos de către leviţi, cărturari şi farisei, care au falsificat trecutul şi scrierile, dar nu toţi israeliţii îi credeau. Esenienii, bunăoară, nu o făceau.
    În afara unei interpretări ample a problemei, sondajul duce la rezultate irelevante pentru cunoaşterea adevărată.

    • Cozlov Legionarul

      nu e nicio evidență că Yahweh ar fi fost în paganism doar foarte târziu după Iudaism când evrei au devenit pagani și Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Ilie

  2. Katana N’ Samurai

    Doar unii neo-protestanţi, care sunt mai degrabă nişte neo-iudaici decât creştini, niste gelosi pe jidovi prin tot comportamentul lor, au vrut ca numele Yehova să fie introdus în Noul Testament, pretinzând că Iisus (Isus, cum scriu ei) nu avea cum să se refere la Dumnezeu cu alt nume. Aşa că aceşti neo-protestanţi iudaizaţi au “corectat” in editiile lor scrierile Noului Testament cele mai vechi pastrate şi au introdus cu de la ei voie cuvântul Yehova în loc de Dumnezeu. Ei zic că l-au repus în drepturi, deşi nu au nici măcar harul preoţiei transmis de la Petru, reinventându-se pe sine drept “pastori”. Unii care au citit Noul Testament si s-au vrut preoti cu de la ei putere.
    Dar de ce trebuie ca noi, ortdocşii şi alţi creştini, să le facem jocul cu asemenea chestionare? Dumnezeu este la creştinii autentici „Domnul“. Atât! Orice altă discuţie nu poate fi lamurita cu un asemenea chestionar.

    • Cozlov Legionarul

      esti un heretic

      • Katana N’ Samurai

        Adevarul simplu (“heretic”?):
        Tetragrama (YHWH) nu se găsește în niciun manuscris (vechi, autentic) al Noului Testament, toate având cuvântul Kyrios (Domn) sau Theos (Dumnezeu), chiar si in citatele din Vechiului Testament care se fac in cel nou.
        https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q=YHWY+in+new+testament
        Ce nevoie au unii creştini, mai noi, să fie un fel de „evrei” iudaizându-se?
        Căci Iisus a folosit pentru Dumnezeu cuvântul aramaic “Abba” (אבא), care înseamnă „Tatăl“, nu Yahve.
        În textele greceşti ale scripturilor creştine el este scris Patēr (πατήρ), adică Tată.
        El a folosit “Abba” / „Patēr“ în Marcu 14:36, cum apare şi în Romani 8:15 şi în Galateni 4:6.

        • Cozlov Legionarul

          Creștini s-au referit lui Dumnezeu că Yahweh de 2024 de ani

        • Cozlov Legionarul

          https://orthodoxwiki.org/God
          Yahweh înseamnă Eu Sunt

          In Ioan 8:58 Dumnezeul Fiul Spune
          58. Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.

          In Ieșirea 3:6 Dumnezeu Fiul Spune
          6. Apoi i-a zis iarăşi: “Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!” Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.

          Vezi Că Dumnezeu Spune Eu Sunt

          Apare Și În Septuagint Și Noul Testament

      • „Yahve este descris ca unul dintre fiii lui El în Deuteronomul 32:8-9, dar acest lucru a fost eliminat printr-o modificare ulterioară a textului“, conform lui James S. Anderson, profesor universitar de studii biblice, în lucrarea „Monotheism and Yahweh’s Appropriation of Baal“ (2015).
        A se vedea ce este scris la această carte la https://ia802809.us.archive.org/35/items/MonotheismAndYahwehsAppropriationOfBaal/Monotheism%20and%20Yahweh%27s%20Appropriation%20of%20Baal.pdf
        la pagina 77, dar a se vedea şi tot ce este scris în ea despre „Sons of El“ (fiii lui EL).
        Deci Yahve era doar un zeu minor, tribal, rival cu Baal, nu era Dumnezeu din Ceruri, despre care vorbea Iisus Hristos ca fiind Tatăl său.
        Cine a modificat Deuteronomul şi toată tradiţia pentru ca zeul tribal al israeliţilor să fie egal cu Dumnezeu din ceruri? Nu cumva iudaismul, care a inventat şi că evreii ar fi un „popor ales“ să domine alte popoare? Dumnezeu din Ceruri nu „alege“ sau binecuvântează pe cineva împotriva altora, ci îl alege pe cel bun, dar năpăstuit şi nedreptăţit, ca să îl protejeze în felul Său.

        • Cozlov Legionarul

          Deuteronom 32 este Sfântă Treime pentru Că Dumnezeu Fiul Este Fiul Lui Dumnezeu Tatăl

          ești un gnostic heretic Ortodocși folosesc Septuaginta care are Deuteronom

          pui botu la toți sclavi că bart erhman și alți jidani comunisti

          • @ "pui botu la toți sclavi că bart erhman și alți jidani comunisti"

            Sfânta Treime este doar în creştinism şi doar cei care îi preţuiţi pe ”jidani” peste măsură şi îi consideraţi ”neamul ales” şi „fraţii mai mari”, şi vreţi aprobarea lor, căutaţi să o justificaţi în Vechiul Testament, să o găsiţi în închipuirea voastră în Deuteronom şi în alte părţi, aiurea.
            Iudaizatule pupator la noada de “jidani”!

    • Katana N’ Samurai

      Yahve (Iehova, YHWH) era inferior Dumnezeului mai inalt, din ceruri, El.
      Kozolov (ucraineanule?), nici n-ai încercat să înţelegi şi să verifici ceea ce s-a spus aici, nemaifiind liber să gândeşti, şi nci să ai acest exerciţiu, căci fanatismul sectar îţi dă „energia“ necesară să nu mai citeşti şi să înţelegi altceva decât doctrina propriei secte.
      Voi vă luaţi lumina din America iudaizată?
      Căci OrthodoxWiki este un site asumat de ascunsul „FrJohn” de la autocefala OCA (ruşii şi ucrainenii rătăciţi), instalată în SUA.
      Iar Iisus nu a spus niciodată textual că el este fiului lui Yahve. De ce insistaţi voi să „înţelegeţi“ şi să traduceţi ceea ce nu a spus Iisus. Iisus l-a numit Tatăl din ceruri pe Dumnezeu „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta…“, dacă mai respectaţi măcar Rugăciunea Domnească şi crezul creştin ortodox, unde tot despre Tatăl nostru se vorbeşte.). Iisus era preot în veac, după Melchisedech, iar preoţia aceasta era mai înaltă decât preoţia iudaică, dar voi vreţi să Îl coborâţi la Yahve.
      .
      Dacă citeşti, fanaticule, şi Wikipedia de limba română, poţi să afli altceva despre YHWH / Yahve / Iehova, că e doar unul din fiii lui EL, Dumnezeul înalt:
      „Conform Bibliei, Yahweh este unul dintre fiii lui El, dar acest lucru a fost trecut sub tăcere de un amendament la textul Bibliei ebraice (Deut. 32:8-9, manuscrisele de la Qumran și Septuaginta au păstrat varianta fidelă).“
      https://ro.wikipedia.org/wiki/YHWH
      Manuscrisele de la Qumran care confirmă şi ele că YHWH era inferior mai înaltului Dumnezeu El, erau ale esenienilor, apropriaţii lui Iisus, între care probabil că a şi trăit.
      Iar dacă Yahve era inferior mai înaltului El, de ce s-ar fi recomandat Iisus, preot în veac, ca fiind fiul lui Yahve?
      Dar mai vrei tu să cunoşti altceva decât doctrina voastră iudaizată?

      • Cozlov Legionarul

        Cozlov este nume Rus,sunt Lipovean

      • Cozlov Legionarul

        latri că papagalul poți lua Împărtășanie in OCA Orthodox Church Of America
        Dumnezeu Fiul Este Fiul Lui Dumnezeu Tatăl Deueteronom 32 este PreaSfântă Treime

        • @ "latri ca papagalul"

          Te uiti in oglinda cand vorbesti astfel. Poate ca ai si turbat!
          Iti vine des?

        • @Kozolov, esti bolnav in faza terminala !

          “Înjurăturile“ sunt ale tale, compulsivule. De aceea sunt puse între ghilimele.
          Tu spurci locul cu “latri ca papagalul”, cu “pui botu” şi alte dejecţii în loc de ratiune luminata sau argumente, dar tot tu te dai rânit în aripă, ca ţiganul.
          Tu dai lumea „în pula mea“ (mai jos) ca un gunoi ce eşti, şi tot tu latri când zici de alţii că o fac.

        • Cozlov impreunat cu Yahve e dintre cei “îmbătaţi de vorbării mincinoase, nu ştiu de unde născocite, ce vomează din comoara rea a inimii lor cele rele” (Deuteronom 32;6).
          Nu are nevoie creştinismul de Yahve, decât la “îmbătaţii de vorbării… născocite“, şi nici Sfânta Treime de Vechiul Testament. Iar mintea creştinului n-ar trebui să stea la dogme sofisticate şi cărturărisme fariseice rabinico-cozoloave, ci să trăiască în simpla chemare a sfânţeniei care i s-a arătat. „Da, da; Nu, nu“ îi sunt cele mai importante vorbe creştinului, fără să-şi înfierbânte mintea căutând rătăcitor şi fără rost pentru el să-L găsească pe Iisus şi învăţătura Lui în iudaism.
          Asta e numai din “inimile rele” impinse de cel viclean.

  3. Cozlov Legionarul

    Pentru că Noul Testament este scris în Greacă și Vechiul Testament este scris în Ebraică, citește Sfinții Părinți blasfemistule

    • Katana N’ Samurai

      Citeste Rugăciunea Domneasca: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta…“, si citeste şi crezul creştin ortodox, unde tot despre Tatăl nostru se vorbeşte, nu despre Yahve.
      Conform Bibliei, Yahweh este doar unul dintre fiii lui El, Dumnezeul inalt din Ceruri, dar acest lucru a fost trecut sub tăcere de un amendament la textul Bibliei ebraice (Deut. 32:8-9, manuscrisele de la Qumran și Septuaginta au păstrat varianta fidelă).
      https://ro.wikipedia.org/wiki/YHWH
      Manuscrisele de la Qumran, care afirmă şi ele că YHWH era inferior mai înaltului Dumnezeu El, erau ale esenienilor, apropriaţii lui Iisus, între care probabil că a şi trăit.
      Iar dacă Yahve era inferior mai înaltului El, de ce s-ar fi recomandat Iisus, preot în veac, ca fiind fiul lui Yahve?
      Dar mai vrei tu să cunoşti altceva decât doctrina voastră iudaizată?

      • Cozlov Legionarul

        Ieșirea 3:6 Septuagint
        Exo 3:6 – καὶ εἶπεν αὐτῷ ἐγώ εἰμι ὁ θεὸς τοῦ πατρός σου θεὸς Αβρααμ καὶ θεὸς Ισαακ καὶ θεὸς Ιακωβ ἀπέστρεψεν δὲ Μωυσῆς τὸ πρόσωπον αὐτοῦ εὐλαβεῖτο γὰρ κατεμβλέψαι ἐνώπιον τοῦ θεοῦ

        ἐγώ εἰμι înseamnă Yahweh

        • Trăieşti total în Vechiul Testament şi atunci degeaba mai înjuri la “jidani spurcaţi”, vorbele tale, dacă eşti exact asemenea lor şi cauţi să identifici creştinismul cu iudaismul.
          Ce treabă are traducerea în greacă “Ego eimi” (greaca veche: ἐγώ εἰμι [eɡɔ̌ː eːmí]), adică “Eu sunt, Eu exist”, a unui text din Vechiul Testament, din moment ce Iisus a vorbit în aramaica sa de Tatăl ceresc, Ava, şi nu de YHWH, Iehova de-l cauţi la noadă pe aici.
          Eşti prea îndrăcit, vehementule!

          • Cozlov Legionarul

            taci in pula mea de gnostic prost ce ești, heresy se repeta în istorie,doar gnostic nu aveau Vechiul Testament, iconoclast și Protestanți donatist și Pentecostali

          • Cozlov Legionarul

            Yahweh înseamnă Eu Sunt

            cu ce sunt eu jidan tu nu ai pus piciorul într-o Biserică sa auzi cum se recită Vechiul Testament

        • @ Cozroc, de ce eşti cu sula în …?

          Ţi-a intrat aia mare a lui Yahve în cap şi nu îţi mai iese?
          Unde trăieşti tu nu vorbiţi româneşte? De ce spui heresy în loc de erezie? Traieşti în kurul îmbătător al Marelui Licurici iudaizat?

      • Cozlov Legionarul

        ești la fel că Protestanții doar pentru că Un Verset nu menționează ceva asta nu înseamnă că nu se afla in Creștinism

  4. Yahweh este Aton/Aten, zeul unic având ca reprezentare discul solar și focul perpetuu inventat de Nefertitti, cea mai importantă femeie din istorie. În fiecare zi numele ei ar trebui blestemat pentru că îi datorăm monoteismul, exclusivismul religios cu carnagiile și genocidurile culturale pe care l-a cauzat. Fără Nefertitti nu ar fi apărut talmudismul care distruge lumea astăzi și nici islamul care a nenorocit și barbarizat zone cândva avansate cultural. Vechiul Testament, scris de talmudiști între sec. V-II îEN arată doar conflictul între adepții lui Yahweh și adepții politeismului semitic cu zei ca Ba’al și Astarte, iar la urmă între talmudiști și eleniști.

  5. INTRATI IN VIDEOUL CARE ARE TRADUCERE IN LIMBA ROMANA DACA O INSTALATI !!!

    Lumea în rețeaua francmasonilor

    03.02.2024 | http://www.kla.tv/28269

    Welt im Netz der Freimaurer

    Welt im Netz der Freimaurer

    https://www.kla.tv/28269

    Lumea în rețeaua francmasonilor

    03.02.2024 | http://www.kla.tv/28269

  6. Iar vorbește CDN singur. Conform Bibliei sunt primele 2 variante. Sigur, nu conform Bibliei Ortodoxe, care a fost corectată sub inspirația Duhului Sfânt, pentru a se elimina unele neconcordanțe existente între textele originale și interesul Bisericii de a fraieri lumea.

    • Stii tu… probabil fiindca din postarea ta se intelege ca nu ai treaba cu Crestinismul, ca ratacitii si inselatii isi spun dar nu sint crestini.

      Va ia gura pe dinainte pe unii, teologizati din sinea prea umflata de desteptaciune…, pornind de la impresii si mofturi personale!

    • @ Matei, tu eşti cam jidov din neam

      Cum să dai tu atunci lecţii creştinilor al căror neam a stat în religia lui ortodoxă timp de milenii!?
      Căci tu ai spus că străbunică-tu era iudeo-comunistul Aurel Kessler:
      https://www.incorectpolitic.com/protest-in-bucuresti-impotriva-teroristilor-de-la-elie-wiesel-institutul-elie-wiesel-minte-minte-minte/#comment-62902
      din „mişcarea de avangardă“ din anii 1920-1940, de iudeo-cosmopoliţi ca Victor Brauner, Marcel Iancu, Mattis-Teutsch, M.H. Maxy, Henri Daniel, Aurel Kessler, Paul Miracovici, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Max Arnold Wexler…
      Străbunică-tău a fost pus în expoziţia „Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului” şi de aceea ai tot făcut pe acest site propagandă mascată holocaustică şi de subminare a activităţii Incorect Politic?

  7. Un reptilian! Asta e Dumnezeul evreilor!

  8. “Adevăruri ascunse” —Constantin Olariu ; 2 volume care adună peste 1500 de pagini. Vă lămurește (printre altele) ce și cum stă treaba cu YHWH…

  9. „Yahweh[a] a fost o veche zeitate levantină și zeu național al regaților israeliți din Israel și Iuda.[3] Deși nu există un consens cu privire la originile zeității[4], cercetătorii susțin în general că Iahve a apărut ca un „războinic divin” asociat mai întâi cu Seir, Edom, Paran și Teman,[5] și mai târziu cu Canaan

    Primii israeliți erau politeiști și se închinau lui Iahve alături de o varietate de zei și zeițe canaaniți, inclusiv El, Așera și Baal.[8] În secolele ulterioare, El și Yahweh s-au confundat și epitetele legate de El, cum ar fi El Shaddai, au ajuns să fie aplicate numai lui Yahweh,[9] și alți zei și zeițe precum Baal și Asherah au fost absorbiți de religia iahvista.[10]…”

    – traducere automata din wi.kipedia unde nu se gaseste textul tradus in romaneste…. desi sint traduceri in 51 de limbi!

  10. CRESTINISMUL: RELIGIE PENTRU OI

    Biblia a fost scrisa de evrei, pentru evrei, in folosul lor, pentru indobitocirea “neamurilor”. Ei au inventat Crestinismul si pe Dumnezeu.

    Romanii daca vor sa se debaraseze de evrei, trebuie sa se debaraseze de crestinismul inventat de evrei. Sa te mai inchini azi la niste legende scornite de jidani, e o naivitate. Religia va disparea pe masura ce stiinta va progresa. Crestinismul e in faza finala, muribund sau chiar mort si iarba crescuta pe mormantul lui. Cititi articolele la care dau trimitere mai jos, deosebit de edificatoare. Exista si alternativa la Crestinism, adica ceea ce trebuie sa fie: Cosmoteism.

    Aflati cum din cauza Crestinismului, omenirea a fost tinuta pe loc cca un mileniu, adica acum ar fi trebuit sa fim la nivel de 3024. Care este rezultatul educatiei crestine, azi ? Coruptie, munca de doi bani, hotie, lacomie, invidie, imbecilitate (cititi cartea lui Carlo Cipolla – Legile fundamentale ale imbecilitatii umane), mizerie in toata tara, munti, paduri, rauri, lacuri…, in cimitire, manele la romani ca la tigani etc. Invazie de jidani si de tigani. Pentru ca biblia nu ne invata sa tinem la rasa noastra ci sa toleram amestecul rasial, adica moartea rasei albe. Sunt smecheriile Crestinismului si de asemenea sa-i vedem pe evrei ca fiind “poporul ales de d-zeu” si noi suntem pacatosii. Auzi la biserica mereu spunand preotul, “noi pacatosii”. Crede si nu cerceta, capul plecat, mers in genunchi etc. Rezultatul care va fi in urmatorii ani? R-ROMANIA JIDANO-TIGANEASCA. Deci la ce mai foloseste invatatura crestina? Unde ne-a adus Crestinismul? Toata lumea: sa-mi ajute d-zeu, sa-l ierte d-zeu, sa ne dea d-zeu, asa a vrut d-zeu… Daca ar exista d-zeu, mie chiar mi-ar fi rusine sa-i cer, cand toata lumea cerseste le el. Un pic de decenta!

    Cred ca LEGIONARII de azi, ar trebui sa mai revizuiasca si sa inteleaga ce a fost national-socialismul si care este mult mai adaptat pentru ziua de azi, cum era de fapt si acum un secol, pentru Noua Era, daca vrem sa fim mai destupati la minte. A mers cu religia crestina acum 100 de ani, dar azi nu mai prinde. Dumnezeu nu exista, el este in fiecare din noi, in capul nostru, un Creator care face sa functioneze in armonie Universul, sa nu se ciocneasca planetele etc. Daca era acel dumnezeu pe care-l imagineaza romanii in biserici, ei bine, nu i-ar fi lasat pe jidani sa-i impuste pe romanii nevinovati care se retrageau in 1939 din Basarabia. Etc.

    Folositi Google Translate:

    1. CRESTINISMUL: RELIGIE PENTRU OI:
    https://nationalvanguard.org/2018/06/christianity-a-religion-for-sheep/

    2. PAVEL DIN TARS SAU CRESTINIM EVREIESC:
    http://library.flawlesslogic.com/tarsus.htm

    3. CEL MAI MARE HOLOCAUST PE CARE L-A VAZUT VREODATA LUMEA:
    https://nationalvanguard.org/2017/08/the-greatest-holocaust-the-world-has-ever-seen/

    4. BATALIA MEA CU CRESTINISMUL:
    https://nationalvanguard.org/2022/06/my-battle-with-christianity/

    5. DE CE EUROPENII TREBUIE SA RESPINGA CRESTINISMUL:
    https://nationalvanguard.org/2019/02/why-europeans-must-reject-christianity-part-i/

    6. COSMOTEISMUL ARE SENS:
    https://nationalvanguard.org/2019/04/cosmotheism-just-makes-sense/

    7. CREDINTA VIITORULUI:
    a) Idee si civilizare
    b) Crestinismul si Occidentul
    c) Declinul Crestinismului
    d) Amurgul de Vest
    e) Tragedia din 1945
    f) Viziunea Lumii, o noua era
    g) Credinta lui ADOLF HITLER
    https://nationalvanguard.org/2019/05/faith-of-the-future/

    8. POATE EXISTA MORALITATE FARA DUMNEZEUL AVRAAMIC? (Sugestie: Da):
    https://nationalvanguard.org/2024/03/can-there-be-morality-without-the-abrahamic-god-hint-yes/

  11. Nu uitați sa publicați rezultatele sondajului vostru…

  12. Bravo MATEI! Crestinismul e mort si a crescut si iarba pe mormantul lui. Citeste ce am scris mai sus: Crestinismul, religie pt. oi. Romanii mai au mult pana se vor trezi ca jidanii i-au pacalit cu Crestinismul de doua milenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *