Mihai Șerban
Incorect Politic
Mai 13, 2020
Sodoma versus fundamentalism
În aparență, eterogenitatea afișată în presa cosmopolită de ocupație și aria bogată a discursurilor folosite în România creează o mare confuzie în rândul oamenilor, iar acest lucru permite o manipulare prin învăluire.
Însă procedeul folosit se trădează în cele din urmă prin uniformitatea constatărilor făcute de principalii protagoniști. Practic din discursul „oficios“, susținut și vehiculat prin rețelele de socializare – unde orice opoziție liberă și argumentată este cenzurată ! –, reiese faptul că România ar suferi din cauza cancerului provocat de: naționaliști, care încă mai cred în idealul măreț al unei țări suverane și al unui popor independent și liber; de creștinii ortodocși, care se încăpățânează de mai bine de 2000 de ani să creadă în Iisus Hristos și setul de valori creștine, care au permis emergența celor mai mari civilizații; de tradiționaliștii care nu vor să renunțe la trecutul ziditor, neînțelegând modernitatea eliberatoare a căsătoriilor sodomiste și a paradelor urbane, unde oameni bolnavi defilează în chiloți „tanga“ și cizme de cowboy, uneori cu copii în cârcă – furați părinților de instituțiile satului –, fluturând frenetici pe ritmuri electronice, baloane „hazlii“ în formă de penis! Penis care trebuie să reamintim, „datorită” epidemiei de Coronavirus a integrat școlile din România, cu lecții de masturbare la cheie pentru copiii națiunii…
Într-o propoziție, neamul și țara românească formează un obstacol insurmontabil în calea propriei fericiri!… Serios? Vorba unui coleg: Alo, mai e cineva în țară?
Să înțelegem din acest lucru că până la urmă „pamfletarul“ Bertolt Brecht avea dreptate când inducea subtil ideea că defectul principal al poporului în orânduirea capitalistă este însuși poporul, care trebuie reformat pe toate căile până îi sunt eradicate toate rezistențele naturale, deschizându-l integral ideologiilor subversive premergătoare robiei capitaliste?
Dar cum se susține această dictatură ideologică și cum se face că un grup absolut minoritar poate să domine întreaga societate? Dacă o națiune, un neam, nu-și cunoaște dușmanii, atunci nu va fi niciodată în măsură să stabilească o strategie; fără strategie (inteligență colectivă) un neam nu poate rezista, nu poate lupta și nici nu va putea vreodată să-și conștientizeze destinul și menirea. Plecând de la această sinteză, am ajuns la următoarea concluzie:
Cauza principală care ne împiedică să înțelegem realitatea și pericolul situației în care ne aflăm este lipsa capacității de-a privi realitatea prin ochii noștri. Aceasta este principala unealtă de control social, întregul sistem de opresiune se bazează pe această „incapacitate“. Prin urmare, ținta numărul unu a oricărui activist sănătos – și aici vorbesc de orice individ care se simte lezat de situația actuală – sunt trupele de ocupație mentală, adică Mass-media de ocupație!
Or, când spunem Mass-media de ocupație, nu am spus mare lucru, până la urmă niște hârtie, alimentarea conturilor bancare, tehnică, metode subliminale și unde hertziene…, dar acest monstru volatil și străin de țară are un punct sensibil, călcâiul lui Ahile. Mass-media sunt fragile tocmai acolo unde acestea stabilesc punctul de legătură cu realitatea; or, punctul de legătură cu realitatea sunt jurnaliștii și rețelele (controlate) de socializare, în special, infamul Facebook.
Atâta timp cât jurnaliștii și rețele de socializare, care nu sunt nimic altceva decât niște trupe de ocupație mentală fără frontiere, vor continua să activeze liniștiți prin țara noastră, vor fi lăsați să producă „materie“ antinațională, anticreștină, anti-tradițională, antiromânească; deformând și defăimând, împotriva interesului național, orice suflare românească, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, a familiei, orice încercare de a ieși din robie… ne vom afla la ani-lumină distanță de orice inițiativă populară românească, politică, național-organică, antiimperialistă.
Prin urmare, orice om care are capacitatea intelectuală să împiedice, să scurtcircuiteze, să ocolească, să întrerupă și, în definitiv, să înlăture opresiunea pe care o exercită forțele de ocupație mentală, o să meargă în direcția potrivită… spre ieșirea din temniță. Stingeți, naibii, televizoarele, părăsiți Facebook, aruncați ziarele la gunoi, lepădați-vă de mall, de supermarket, de manele, de partide, de călăi, de străini, de „afară“, de robie… auziți strigătul pământului, a copiilor și bătrânilor voștri, urmați calea împărăției fraților – faceți din C.T.P., Liicheanu, Mihai Gâdea, Radu Banciu, Moise Guran, Lucian Mîndruță, Oreste, Mălin Bot, Patapievici, Andreea Esca, Andi Moisescu ș.a., niște boschetari, curve de centură (că doar promovează penisul!), umbre, hăituiți, sinucigași, exilați…
Eu am reușit să scap de tirania lor și port cu mândrie stigmatul de fundamentalist ortodox! Oricine poate ieși din robie, trebuie doar să vrea.
Mihai ȘERBAN
MOLOHUL ASTA CHIAR I SE POTRIVESTE MANUSE LUI IOHANNIS : SEAMANA SI CU NEVASTA !
CE PROFIL, DOMNULE!
LEIT IDOLUL LUI IOHANNIS !
MOLOHUL ASTA CHIAR I SE POTRIVESTE MANUSE LUI IOHANNIS : SEAMANA SI CU NEVASTA !
CE PROFIL, DOMNULE!
LEIT IDOLUL LUI IOHANNIS !
Si cum sa ies “din aceasta robie”? De unde sa-mi iau informatia pana la urma? incerc sa sap cat mai adanc si sa-mi iau informatie de calitate si cand colo abia daca gasesc ceva bun. sa renunt la toti cei enumerati mai sus, insa de unde sa-mi iau info? sunt incepatoare in ceea ce priveste selectarea asta de info bune/ si mai putin bune. de unde sa incep?
Selectarea informațiilor trebuie făcută prin încrucișarea datelor furnizate de presa independentă, neafiliată ideologiei și robiei capitaliste. Sunt câteva site-uri în România, mai sunt prin Europa și SUA, însă fiecare e specializat pe un segment. Rar sunt site-urile de informație care propun o sinteză, din această cauză este nevoie de “încrucișarea” informațiilor. Apoi, din punct de vedere intelectual și politic, trebuie să-ți formezi o bază critică solidă ca să împletești aceste piese de puzzle. Ieșirea din robie începe prin lecturarea autorilor care au cuprins atât bazele cât și decodificarea
gulagului politic actual, prezentând drumul spre ieșire. În acest sens, ca primă etapă de inițiere, îți recomandăm cartea “Manifest. Cartea Neagră a României”, o găsești pe site-ul mihaiserban.net
Numai bine!