Sloganul Fals “Vrem Spitale nu Catedrale” și Repetarea Istoriei (1920)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 19, 2018

Era cazul să dezmințim o minciună populară din rândul tinerilor frumoși și liberi care se dau mari gânditori critici și înghit fiecare gogoașă ONG-istă în marșul lor spre…libertate sau ceva.

Celebrul slogan “Vrem spitale nu catedrale” este prezent la aproape fiecare întrunire stradală.

Activenews:

Jurnalistul George Grigoriu, de la Realitatea TV, a explicat în câteva zeci de secunde, care este realitatea în cazul, atât de invocat de seculariști, al numărului de spitale în comparație cu cel al numărului de catedrale.

Emisiunea sa, însă, a fost programată duminica, la o oră în care oamenii în general, nu se uită la televizor, așa că acest videoclip a fost postat pe facebook, unde face furori.

O manipulare odioasă. Unii indivizi au crezut că noi avem memoria scurtă. Au crezut că uităm că în ultimii patru ani s-au închis aproape 70 de spitale în toată țara. Iar medicii nu pleacă din țară din cauza Bisericii, ci pentru că sunt prost plătiți.

Biserica este acuzată că a construit prea multe…biserici. Oare ce trebuia să construiască? Aeroporturi? Apropo de construcții: știți câte instituții medicale și farmacii a construit Biserica în ultimii ani? 51. 51 de instituții medicale și farmacii. În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române funcționează 785 de instituții și servicii sociale”.

Textul integral, în videoul de mai sus.

Lozinca, “spitale nu catedrale” a fost lansată de către Asociația Socialist Umanistă din România (ASUR), la puțin timp după înființarea acestui ONG. Lozinca a fost ușor diseminată în rețelele sociale, în principal, cu ajutorul siteurilor Hotnews și Adevărul.

Defapt denumirea este Asociația Secular-Umanistă din România și este un ONG care fetișizează Uniunea Europeană și desigur, drepturile omului.

Aceștia au redactat o scrisoare către Ministrul Educației prin care se opun începerii anului școlar cu tradiționala slujba ortodoxă, susținând că aceasta este ilegală.

Mai țin minte pe cineva care a vrut să înceapă anul universitar fără slujba religioasă prin anul 1920. Am să revin la asta imediat.

Până atunci, iată un fragment din scrisoare;

”Școlile din România sunt frecventate de copii de care provin din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Prin urmare, organizarea unor slujbe religioase, preponderent ortodoxe, la debutul anului școlar nu doar că este o faptă discriminatorie, dar este și ilegală. Iar dacă în prima zi de școală copiii sunt întâmpinați cu slujbe religioase, nu e de mirare că pe parcursul anului școlar sunt duși în timpul orelor la împărtășanie sau spovedire, de cele mai multe ori fără ca părinții să fie notificați sau să li se ceară acordul. ” a declarat Toma Pătrașcu, președinte ASUR.

Cu siguranță se aseamănă cu profesorul (((Muller))) de la Universitatea din Iași.

De altfel, Hotnews a popularizat imediat acțiunile ASUR, deși acest ONG nu avea absolut nicio notorietate sau măcar un număr rezonabil de membri la momentul înființării.

Fondatorul acestei organizații este cetățeanul Atila Nyerges, medic într-o multinațională farmaceutică. La vremea respectivă, actualul director, Toma Alexandru Pătrașcu, era doar vicepreședinte.

Complexul politico-mediatic a susținut și va susține în continuare eradicarea valorilor spirituale prin promovarea secularismului sterp.

Așadar nu este de mirare că sloganul “Vrem spitale nu catedrale” este făcut să manipuleze tineretul împotriva bisericilor, care, culmea, au construit spitale!

Revenind la încercarea ONG-ului de a începe anul școlar fără slujba religioasă, încercare similară cu ce s-a întâmplat la Iași în 1920 când rectoratul comunist a decis excluderea slujbei ortodoxe de la începutul anului universitar, reproduc următorul fragment din cronica acelor vremuri:

DESCHIDEREA UNIVERSITĂŢII DIN IAŞI ÎN TOAMNA ANULUI 1920

La celelalte centre universitare, linişte.

Noi eram însă condamnaţi la războire.

Pentru prima oară în istoria Universităţii ieşene, senatul universitar anunţă deschiderea cursurilor fără preoţi şi fără serviciul religios.

Pentru a înţelege cineva durerea noastră, trebuie să ştie că această solemnitate era, neîntrerupt, de o jumătate de veac, cea mai frumoasă sărbătoare a universităţii.

Veneau: tot senatul universitar, toţi profesorii, toţi studenţii şi cei nou înscrişi; era prezentă elita intelectuală a Iaşiului. Mitropolitul Moldovei sau Vicarul oficia slujba în aulă, binecuvântând începutul muncii pentru cultura poporului român. Dar acum universitatea noastră se dezbrăca, printr-un gest al senatului universitar, de podoaba tradiţiei ei semiseculare.

Mai grav: universitatea Iaşiului creştin, cea mai înaltă şcoală românească, proclama în ceasurile grele de atunci, lupta contra lui Dumnezeu, alungarea lui Dumnezeu din şcoală, din instituţii, din ţară.

Profesorii Universităţii din Iaşi, afară de cei 4-5 cunoscuţi, au primit cu mare satisfacţie hotărârea păgână a senatului, acest pas înainte, care va scoate „ştiinţa românească” din „barbarie” şi din „prejudecăţile medievale”.

Studenţii comunişti jubilau, jidănimea triumfa, iar noi, câţiva, ne întrebam cu durere: oare cât mai este până când vor fi dărâmate bisericile iar preoţii în odăjdii răstigniţi în altare?

Un număr de vreo opt studenţi naţionalişti, care ne aflam în Iaşi, am umblat zadarnic pe la uşile multor profesori, încercând să-i convingem a reveni asupra măsurilor luate. Repetatele noastre intervenţii n-au dus la nici un rezultat.

Şi atunci, în ajun, am hotărât un lucru grav: să ne opunem cu forţa la deschiderea universităţii.

Ne-am culcat cu toţii în str. Suhupan nr.4, sediul acţiunii noastre, pentru a rămâne grupaţi. La 6 dimineaţa eu am plecat înainte cu Vladimir Frimu, urmând caceilalţi să vină după noi.

Am închis şi baricadat uşa din dos a universităţii, lăsându-l pe Frimu acolo.

Eu am făcut un afiş scris cu creionul roşu, pe care l-am lipit pe uşa cea mare de la intrare: „Aduc la cunoştinţa domnilor studenţi precum şi a domnilor profesori, că această universitate nu se deschide decât în urma slujbei religioase tradiţionale”.

Restul camarazilor n-au venit decât târziu, prea târziu.

De la ora 8 au început să vină studenţii. Eu am rezistat singur la uşă până la ora 9 şi jumătate, când în faţa universităţii se adunaseră peste 300 de studenţi.

În momentul când profesorul Müller de la matematici voia să intre cu forţa, i-am spus: „Când aţi intrat profesor la universitate aţi jurat pe cruce. Pentru ce vă ridicaţi cum împotriva crucii? Sunteţi un sperjur, pentru că aţi jurat într-un lucru în care nu aţi crezut, iar acum vă călcaţi jurământul.”

Atunci studenţii, peste 300, în frunte cu Marin, şeful comuniştilor, cu Hriţcu, cu Ionescu de la Botoşani, s-au repezit asupra mea, m-au ridicat pe sus, au deschis uşa de la universitate, m-au introdus în sala paşilor pierduţi, unde m-au purtat ca într-un vârtej de la un capăt la celălalt al sălii timp de aproape o jumătate de oră, dându-mi cu bastoanele şi cu pumnii în cap.

Nici o apărare şi nici o ripostă nu mai era posibilă, deoarece eram prins la mijloc şi împins din toate părţile primind lovituri de pretutindeni.

În sfârşit am fost lăsat. Pe când stăteam într-un colţ şi mă gândeam la nenorocul înfrângerii mele, au sosit şi cei şase.

Biruinţa adversarilor n-a durat însă mult pentru că peste puţin timp secretarul universităţii s-a coborât de la rectorat şi a afişat următoarele:

„Se aduce la cunoştinţa tuturora că rectoratul a hotărât ca universitatea să rămână închisă până Miercuri, când se va deschide cu serviciul religios”.

Era un mare triumf pe care l-am primit cu o bucurie nespusă.

Miercuri dimineaţa, peste două zile, însala arhiplină de lume din întreg oraşul s-a oficiat serviciul religios.
Pe mine m-au felicitat toţi. A vorbit neîntrecut de frumos profesorul A. C. Cuza.

De atunci mi s-a înrădăcinat credinţa care nu mă va părăsi, că cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată.