Home / Educativ / Sistemul din Perspectiva Creștină

Sistemul din Perspectiva Creștină

Haiduc
Incorect Politic
August 13, 2019

Bisericile și creștinismul

Atitudinea pe care o au majoritatea creștinilor la ora actuală este una foarte pasivă și foarte filosemită. Se amăgesc că îl așteaptă pe Hristos și că sistemul trebuie reformat, nu tăiat de la rădăcină. Cred că este timpul să privim situația așa cum este, aceea că nu există o soluție politică.

Trebuie să luăm atitudine din toate punctele de vedere, pentru că bisericile la ora actuală nu mai sunt ale lui Hristos, ci sunt jidănite. Sunt deja câteva exemple de biserici ortodoxe sau catolice care au căzut în capcana lumii moderne.

Situația face că foarte mulți creștini din România, care își spun naționaliști, consideră că Biserica Ortodoxă Română este „singura instituție cu cap din România”. Lucrul acesta este foarte fals, pentru că toate instituțiile sunt deja în solda Sistemului de Ocupație Sionist din România, inclusiv această „biserică” care își spune „Biserica lui Hristos”. Vești proaste pentru susținătorii BOR din rândurile naționaliștilor. Aceasta a căzut în erezie și nu mai are nici o treabă cu creștinismul in sine.

Acești „creștini” nu numai că susțin instituții care s-au vândut și au schimbat dogma, ci vor să se aventureze în politică, să lupte cu sistemul, care din start e făcut să fie împotriva noastră. Aceștia o să ajungă în cele din urmă în parlament, cu mult noroc, și o să fie corupți, pentru că o să se bage în afaceri de tot felul cu „colegii” lor parlamentari.

Se pare că sistemul ne crede proști. Ei cred că putem să cădem în capcana fatală dacă ne ia până și biserica. Ei bine, nu este așa.

Ce trebuie să facă creștinul acum?

Creștinul adevărat, cel cu identitate, trebuie să fie într-o continuă revoltă împotriva lumii moderne în care se află.

Într-o lume ocupată de sioniști, singura soluție este izolarea și crearea unor comunități creștine cu identitate în munți. Orice creștin alb trebuie să conștientizeze că provine din rasa din care Adam a făcut parte, astfel având dreptul divin să se apere.

Nota editorului: Relevant e și îndemnul “Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?”

Trebuie să ne antrenăm, să ne găsim camarazi cu care să ducem această luptă grea și de durată. Cei ce susțin creștinismul filosemit, unde se explică că jidanii sunt poporul ales și că nu trebuie să lovim în ei, nu sunt frații noștri de arme, ci doar cei care vor sta pe partea opusă a baricadei.

Este evident, creștinul care are identitate trebuie să se separe de Sistemul Bestiei, care este societatea aflată sub ocupație sionistă.

Încet-încet trebuie ca cei care au cap și un spirit determinat să se trezească, căci ei vor fi cei care o să se lupte cu Bestia/Fiara în timp ce masele vor fi doar niște spectatori care se vor da cu cei care câștigă.

Nota editorului: Foarte probabil ca masele să nu fie lăsate pasive, ci învrăjbite împotriva celor ce s-au trezit, crezând că dacă îi ucid vor scăpa de probleme, lucru intuit de apostolul Ioan când a spus dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu și de Matei care ne avertizează ce urmează  Fericiti veti fi cand va vor ocara si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra, multa este in ceruri” .

13 comments

  1. Excelent articol.

    Imi cer scuze pentru ce am spus intr-un comentariu anterior, esti un tanar talentat.

    Si eu mi-am dedicat viata caii spirituale… insa cum spunea Krishnamurti: adevarul e o descoperire individuala, din proprie experienta.

    Nu ma regasesc in crestinism, insa imi plac mult scrierile lui Ilie Cioara, care a practicat rugaciunea inimii

    https://pansamentspiritual.wordpress.com/2016/08/27/drumul-in-cunoasterea-de-sine-ilie-cioara/

    https://www.youtube.com/watch?v=mnABm3K39Gw

    Evanghelia cea Noua, cu ea-n contact permanent,
    M-a determinat sa scriu, cu indemnul evident,
    De-a usura intelesul semenilor hotarati
    Sa-si plineasc-al lor destin – cu ei insisi Integrati.

    Iata ca, Bunul Parinte, vazand marea intarziere
    La nivel spiritual, prin gresita-nchipuire,
    Direct ni se adreseaza, prin cuvinte potrivite, printr-un om obisnuit,
    Demascand falsele biblii si-ntelesul lor gresit:

    – Noi cu totii Suntem Unul – drept fireasca Unitate!
    – Este destul pentru toti! E a doua indrumare.
    – Nu trebuie sa facem nimic! Doar A Fi!

    “Unul Cel Format din Toti” e-nteles mult mai usor
    Prin cele trei indrumari, cu-Intregul interior.

    Viata si Tot ce exista se remarca prin schimbare!
    La fel e si Adevarul in perpetua miscare.
    Dumnezeu nu-i ceva fix, ci proces in devenire,
    Vesnic perfectionare, prin El insusi implinire.

    Noi si Tatal – Una Suntem! Totodata si-aparenta separata!
    La fel, noi si-ai nostri semeni, separati ca-nfatisare,
    Dar, in Esenta – Unime si firesca Integrare,
    In Intregul Necuprins, fiind numai O Energie ce-i atotcuprinzatoare.

    Cand real va veti cunoaste Omul cel adevarat,
    Moment ce poate veni, spontan, deci neasteptat,
    Veti simti ca mine: fericit si iubitor,
    Totul este acceptat, la fel, binecuvantat, vesnic recunoscator.

    Trupul si tot ce vedem in lumea ce ne-nconjoara,
    Nu este nimic real, ci iluzii trecatoare,
    Care sunt de noi create, drept utile instrumente,
    Pentru a decide-declara, exprima si trai, deveni si implini adevarurile sfinte
    De Acela Care este – Natura noastra Divina.

    Lumea e asa cum este, fiind creata pentru tine
    Ca sa faci experienta minunatului tau Sine.
    Noi, cu totii, instrumente prin care Iubirea curge.
    Am fost, suntem si vom fi doar Iubire – se-ntelege!

    Iubindu-va unii pe altii are si-alta-nsemnatate:
    De-a Ma exprima pe Mine – Unica Realitate!

    *****

    Dumnezeul fiintei noastre e Spiritul nostru Sublim,
    Lumina ce ne-nconjoara, definindu-ne deplin.
    Iar fiinta noastra – ego-ul – este cel ce-nfaptuieste
    Experienta cu glodul, prin corpul ce-l insoteste.

    Suntem, de fapt, Spirit-Suflet, locatar in corp carnal,
    Pe care noi l-am ales, vazand sacrul ideal,
    De-a ne intoarce Acasa, la Caminul Parintesc.
    Adica, la Cel Ce Este – Tatal nostru Cel Ceresc.

    Dumnezeu este ansamblul Vietii, care schimba-innoieste,
    De la un moment la altul – ramanand Eternul Este:
    Drept materie, substanta – la un anumit nivel
    Si, la altul, e Lumina sau Gandire fara tel,
    Iar la nivelul suprem, clar Neant s-adevereste,
    Tinand Toate la un loc, prin Iubire ce sfinteste!

    Nu exista intamplare, hazard sau coincidenta.
    Noi singuri fiind creator al propriei existente.
    Ceea ce, pe loc, acum gandim si traim ca sentiment
    Ne proiectam viitorul – de-acum, de el dependent.

    Gandul, prin a Lui putere, e creator al Vietii,
    Nimeni nu-L poate distruge, fiind motorul Existentei.

    Noi atragem catre noi ganduri, precum noi emitem
    Si ne-mplinim sau degradam, dupa felul cum noi suntem.
    Precum corpul e hranit cu substate nutritive-adecvate,
    Ce sunt preluate de sange si-n celule transportate,
    La fel si viata noastra, incontinuu e hranita
    De acest suvoi de Ganduri, drept substanta potrivita.

    Creierul – un receptor, care capteaza, retine si amplifica Gandirea.
    Sufletul e comparat cu-n perfect ordinator, care totu-nregistreaza.
    Putem cunoaste orisice, insa nu prin intelect,
    Limitat la simple vorbe, ci prin traire direct.

    In fiecare moment, Viata merge inainte, se dezvolta, ia amploare,
    Oferind oricarui ins sanse de evoluare.
    Niciodata n-am gresit, rau n-am facut niciodata!
    Toate cele savarsite fiind doar Cale spre Dumnezeu indreptata !

    Sa ne amintim tot timpul si in orice-mprejurare,
    Ca suntem Divinitate incontinuu creatoare!

    A fi Dumnezeu inseamna Cunoastere Nelimitata!
    A fi om, de fapt, inseamna creatura limitata!
    Adica, Spirit inchis – multumit cu teorii si uitare-n aplicare,
    Care se lasa invatat, decat a fi Invatator, prin a lui realizare!

    A Fi constient, cinstit si responsabil
    Reprezinta atitudini de traitor veritabil,
    Liber si independent de tot ce e trecator,
    Intalnind Noul Vietii, el, la fel, de-nnoitor!

    https://iliecioara.blogspot.com/2006/

    In opinia mea crestinii adevarati nu apartin de o dogma sa de o biserica.

    Primii crestini, gnosticii, au fost crestini adevarati.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

    Dupa au venit episcopii si au facut politica. Ireneus a declarat ca doar cele 4 evanghelii sunt adevarate, restul e erezie.

    • au aparut mai tarziu (sec 3-4 e.n) “evangheliile gnostice” cele mai vechi sunt cele 4.

    • Sfat. Nu mai da surse Wikipedia sau alte surse jidanite. Pe wikipedia sunt cele mai filosemite surse. Din cauza jidanilor, crestinismul e vazut cum e vazut azi. Daca vrei surse bune, ma poti contacta in privat.

  2. Camarade vreau sa spun ca ai spus ceea ce trebuie facut.Sistemul ne-a paralizat si trebuie sa lovim inapoi si sa ne luam tara inapoi.Am observat de asemnea ca esti CI ceea ce un lucru de apreciat si trebuie sa tinem traditia crestina veche in viata fie ca suntem putini.Vom ramane loiali cauzei si lui Dumnezeu, nu dusmanilor nostri care hranesc bestia.

  3. Militaru Vasilică

    La data de 3 decembrie 2018 a fost reinaugurată marea Sinagogă din Iași. Cu acel prilej, rabinul Iosif Wasserman l-a numit pe Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei ca fiind “Prinț al Bisericii”(min. 2.35.00). Rabinul l-a numit pe Avraam “părintele sufletesc al nostru”, “tatăl nostru al tuturor”, uitând că Avraam a fost căsătorit prin incest cu sora lui Sara, având același tată Terah. Proxenetul Avraam a folosit-o pe sora și soția lui pentru obținerea de foloase prin îndemnarea acesteia la prostituție.
    Este de remarcat faptul că Teofan nu a rostit numele Dumnezeului nostru Iisus Hristos, în cuvântul rostit în Sinagogă (de la min.1.57.30).A citat numai din Vechiul Testament. El nu vorbit despre ortodoxie și nici despre creștinism ci numai despre “comunitatea majoritară” referindu-se la comunitatea ortodoxă. Aceasta este o lepădare de credință creștină – APOSTAZIE.
    Totodată este marcantă invitația rabinului Iosif ca mitropolitul iudeo creștinTeofan să participe activ la marele eveniment iudaic, venirea lui Mesia: “urez deplin succes in actiunile pentru grăbirea venirii acestor vremuri”. Rabinul le spune acestora că între noi, evrei și creștini, există o strânsă legătură, Cartea Cărților, Biblia, “o carte sfântă care ne unește”. Se știe că evreii nu recunosc Noul Testament, deci Cartea Sfântă este exclusiv numai Vechiul Testament.
    Și unii se supără când le spun că sunt iudeo – creștini ortodocși. adică o struțo – cămilă!!!
    Creștinii știu și mărturisesc că Mesia a venit și El este Dumnezeul nostru Iisus Hristos.
    https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/

    • Crestinii filosemiti sunt jidaniti. Jidanii au distrus absolut tot. Acesti jidani corup totul si sunt niste animale fara scrupule. Oricum, suntem sub ocupatie si singurul mod este o rezistenta din toate punctele de vedere. Bisericile jidanite nu vor putea niciodata sa il slujeasca pe Hristos pentru ca s-au vandut sistemului de ocupatie.

      Am auzit cine sunteti si am un respect destul de ridicat fata de dumneavoastra. Aveti toata sustinerea mea. Sper sa ne intalnim si sa vorbim.

      BOR este foarte jidanit si singura solutie este crearea unor comunitati nationaliste crestine cu identitate in munti. Daca doriti, putem face schimb de idei.

  4. Inceput bun.
    Continuare destul de “personala”, dupa impresii personale.
    “Biserica” este a lui Hristos.
    In Romania este organizata de oamenii ei prin BOR.
    E organizata fortat ca au facut legi omenesti secularistii (francmasonii si aliatii lor neiregimentati).
    Nu poti acuza clerul ca BOR e considerata “institutie” daca legea “vede” doar institutii, bishnitz-uri (companie, societate comerciala…) si diverse – regii, agentii si ce or mai vrea “ei”.
    Nu poti acuza ierarhia BOR ca pune respectarea prevederilor legale in administrarea lumeasca a bunurilor,cate au mai ramas dupa jafurile “cu acte” ale fr.-masonilor unionisti si a bolsevicilor.
    Au cazut in erezie in Creta, mai mult decat au gresit binainjte cu smintelile comune internationalist-papistase si sectante – sa le spunem si sa ne rugam sa se indrepte!
    Nu-i condamnam la inlaturarea definitiva din raspunderile care le au de la Sfantul Duh, nu de la noi!
    Nu plecam din Biserica – nu e casa Preotului. Episco[ului …. Patriarhului ci este a lui Hristos.
    Cei care s-au ratacit vor plati dupa cum sint darurile primite de ei iar cel ce iarta si are rabdare mai mult va spori in credinta!
    Oricine greseste are posibilitatea sa-si repare greseala – iertati de cate ori aveti ocazia si mai puternica va fi credinta celui care nu condamna.
    Daca au cazut noi trebuie sa-i ajutam – sa le spunem ca stim ce anume au gresit!, nu sa ii calcam in picioare ori sa le declaram razboi – poti merge la Biserica sa te rogi fara sa iti ceara cineva legitimatie (de membru) ori bilet de intrare.

    Cum sa fie nationalist in munti cineva care considera pe Corneliu Zelea Codreanu asasin???
    Mi se pare doar mie ca Vasilica si Haiduc au ca autor, in realitate, un singur personaj?
    Eu cred ca deznadejdea – lipsa increderii in Dumnezeu – duce la “fuga in munti”.
    Tara e mica iar fuga duce dupa scurt timp la lipsuri pe care nici 1 din 10 nu le poate acoperi.
    Poate ca nici macar 1 din 100 din cei de azi.
    Adevarata rezistenta nu e fuga – aceia sint refugiati…. ci pastrat credinta in cele mai rele conditii care pot fi acolo unde traiesti cu familia ta; n-o sa-i faci Rambo pe toti si nici Rambi-tele nu au pe unde sa isi etaleze machiajul, coafura, “toalele” care le accentueaza formele curbe…
    Cred ca e mai degraba fuga de realitate, frica de viata si o mare si exagerata iubire de sine ca de un super-erou necunoscut.
    Ca sa fugi trebuie sa te trezesti.
    Jidanirea se va accentua pana la venirea lui Hristos pe care nu o poate anula vreun om.
    Ati oprit consumul de alimente “kosher” macar?
    Ati sfatuit pe cineva sa nu mai plateasca astfel vrajmasii care-l injura pe Dumnezeu Fiul si pe Cinstita Sa Mama?
    Ati publicat lista jidanilor si jidanitilor care conduc (la jaf si distrugere) Tara?
    Macar cei din SUA de pe wikipedia – controlata de jidani in buna masura desi puteti intra “cu schimbul” si sa corectati minciunile, in fiecare zi…. – isi trec “Jewish” descendenta ori originea familiala… in romaneste “dai cu pusca” pana vezi care e identitatea corecta, … nu chiar cea reala fiindca sint maestri ai deghizarii prin furtul de identitate!
    Cand spun jidaniti ma refer mai intai la toti sectantii care polueaza aerul Tarii, pe baza de “drepturile omulu” facute tot de jidani ca sa isi faca ei sinagogi peste tot.
    Nu credeti ca e mai bine pentru crestin sa mearga “dincolo” cu “bilet” de la Hristos decat cu auto-salvarea?

    • nu stiu daca acest pasaj este ironic sau nu, dar o sa mai explic inca 1data
      “Mi se pare doar mie ca Vasilica si Haiduc au ca autor, in realitate, un singur personaj?”

      Haiduc este un elev de 17 ani pe care eu il cunosc PERSONAL. Terminati cu aceste conspiratii caraghioase.

    • Militaru Vasilică

      @ gheorghe Ai spus: “Nu plecăm din Biserica – nu e casa Preotului. Episcopului …. Patriarhului ci este a lui Hristos.”. Citește Statutul de organizare al cultului BOR. O să afli că, deși ți se spune că biserica parohială este a comunității de credincioși, ea și proprietățile aferente cu terenuri. nu le aparține. Episcopul este proprieterul de drept al parohiei și al mănăstirii. Preoții, credincioșii și călugării sunt chiriași acolo. Preoții și credincioșii care au încercat să pună asfel problema au fost izgoniți, li s-au făcut plângeri penale și procese interminabile de către proptopopiate și arhiepiscopii iar unii au ajuns la pușcărie. Și nu legea i-a obligat pe episcopii BOR să facă așa Statutul, ci foamea lor de putere, de dominație și de bani mulți.
      Știu că ai să spui că nimic din ce au, nu este al lor. Dar oare cine nu și-ar dori să nu aibă nimic trecut pe proprietatea sa, dar să doarmă într-un palat episcopal, să aibă mașină la scară cu șofer, să-i fie servită masa la oră fixă de slugi, să iasă în public și să fie aclamat de mulțime? Și asta garantat pe toată viața din momentul în care accede la vârful puterii în Sinodul BOR. Prea puțini nu și-ar dori asta.

  5. Militaru Vasilică

    Tema “fugii în munți” nu mă caracterizează. Eu am plecat din Bacău la Petru Vodă, chemat de părintele Iustin Pârvu pentru a face preoție, la vârsta de 36 de ani. Acum nu aș mai face acest lucru. Dacă cineva îmi dă prețul corect pe proprietatea mea, eu plec. “Fuga în munți” nu este o soluție. Este o formă de egoism necreștin: important este să-mi salvez eu sufletul, restul oamenilor pot pieri. Cum nici abordarea unora cu aruncarea tuturor vinovățiilor pe evrei, nu este o soluție creștină. Dacă l-ați fi citit cu atenție pe Codreanu, ceea ce văd că nu prea vă caracterizează, ați ști că românii sunt cei mai vinovați pentru ceea ce fac. Este falsă teoria că BOR este pură și clerul este nevinovat. Nu vă lăsați amăgiți de texte scoase din context: “nici porțile iadului nu o vor birui”. BOR este o instituție, Biserica lui Hristos este altceva. Numai unii credincioși și clerici fac parte din Biserica lui Hristos, din ce în ce mai puțini. Mamona a pus stăpânire pe ei.
    Evreii, sau alte neamuri, nu sunt vinovați de căderile BOR. Evreii, sau alte neamuri, nu sunt vinovați că politicienii români sunt corupți și distrug România.
    Această abordare este cultivată subliminal, inclusiv de clerul BOR, pentru a arunca vina, precum credinciosul de rând dă vina pe diavol și nu pe greșelile personale. Evreii își au Dumnezeul lor, al lui Israel, și își au Sfânta lor Scriptură, Vechiul Testament. Creștinii au alt Dumnezeu și alt cod de legi, Noul Testament.
    Corneliu Codreanu, după citirea Evangheliilor nu a dat vina pe evrei, sau pe politicieni, sau pe regele Carol, pentru că era în închisoare. El a înțeles că, pentru păcatele lui, Dumnezeu a îngăduit ca el să fie încarcerat. Deci nu din voia Lui stătea în închisoare ci din îngăduința Lui, pentru păcatele săvârșite de omul Codreanu. Păcatele sunt făcute când omul cade din grația lui cu Dumnezeu și intră în ghearele Satanei. Iar lupta de a rămâne în grația divină este continuă. “Miercuri, 15 Iunie. Când am terminat Evangheliile am înţeles că stau aici în închisoare din voia lui Dumnezeu; că, deşi n-am nici o vină sub latura juridică, El mă pedepseşte pentru păcatele mele şi-mi pune la încercare credinţa mea. M-am liniştit.”.
    Și nu întâmplător Corneliu Codreanu concluziona, în Însemnări de la Jilava, după citirea Epistolelor Sf. Apostol Pavel:
    “1. Că nu suntem creştini, că suntem departe de a fi creştini. Cât de departe…
    2. Că ne creştinăm în formă, dar că ne descreştinăm în conţinut.
    3. Că omenirea a suferit acest proces de descreştinare de-a lungul veacurilor până la noi, cu mici svâcniri spre adâncuri… creştinarea în suprafaţă pare că a preocuat mai mult lumea.
    4. Caracteristica timpului nostru:
    Ne ocupăm cu lupta dintre noi şi alţi oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt şi poftele firei noastre pământeşti.
    Ne preocupăm şi ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile împotriva Diavolului şi păcatului.
    Toţi oamenii mari ai lumii de ieri şi de azi: Napoleon, Mussolini, Hitler, etc., sunt preocupaţi mai mult de aceste biruinţe.
    Mişcarea legionară face excepţie, ocupându-se, dar insuficient şi de biruinţa creştină în om, în vederea mântuirii lui.
    Insuficient!
    Răspunderea unui conducător este foarte mare.
    El nu trebuie să delecteze ochii armatelor sale cu biruinţi pământeşti, nepregătindu-le în acelaşi timp pentru lupta decisivă din care sufletul fiecăruia se poate încununa cu biruinţa veşniciei sau cu înfrângerea veşnică.
    5. În sfârşit, lipsa – cel puţin la noi – a unei elite preoţeşti, care să fi păstrat focul sacru al vechilor creştini. Lipsa unei şcoli de mare înălţime şi mare moralitate creştină.”.
    Una este să fii iudeo – creștin adică să fii răzbunător, violent și criminal când îți convine și să faci pe ascetul , milostivul și creștin când iar îți convine. Iudeo creștinii stau cu fundul în două luntre. Când le convine folosesc exemple din Vechiul Testament, când nu le convine fug la Noul Testament. Ascultați cu atenție clerici din BOR care vă amenință cu pedepsele și răzbunările Dumnezeului Vechiului Testament, când vor să înfricoșeze poporul.
    Dumnezeu este bun, iertător, milostiv, îngăduitor și iubitor de oameni. Restul este Satana.
    Oamenii aleg dacă merg cu Dumnezeu sau cu Satana, iar răsplata o primesc de la stăpânul ales de ei: fie de la Dumnezeu, fie de la Satana (nimeni nu poate sluji la doi stăpâni – a spus Mântuitorul și Dumnezeul nostru). Restul este deșertăciune.

  6. Nicio problema, eu la 17 ani eram ateu. Acum ma gandesc cu deosebita ingaduinta la mine, cel din acea vreme. 🙂

    Impresia este ca articolul este scris sub influenta textelor straine care au ca subiect alte biserici decat cea ortodoxa si alte duhuri decat cel romanesc. Pe urma mai este si capcana in care toate sunt albe si negre.
    Daca un preot a cazut, toata biserica este cazuta?
    Daca 10 episcopi au cazut, toata biserica este cazuta?

    Dar cel mai bine este sa ne intoarcem la kilometrul 0 al firii romanesti, Eminescu:
    „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)

    • Militaru Vasilică

      Oare numai un preot a căzut sau numai 10 episcopi. Vedeți ce au făcut ierarhii credincioșilor care, în diverse cazuri, au încercat să atragă atenția asupra unor căderi. Se vor risipi cu sintagma “Biserica nu greșește niciodată”. Ei considerându-se Biserica. Să te duci la Biserică doar ca boul la poartă nouă și să vezi cum vine popa să presteze serviciile religioase, în timp ce tu trebuie să pleci din țară și să muncești ani buni să-ți iei o mașină ca cea cu care a venit el, nu este o abordare creștină.
      Să nu faci nimic, ca Biserică, pentru canonizarea Sfinților și Sfintelor din temnițele comuniste, nu este de folos Neamului Românesc.
      Scriam cândva: “Neamul a jertfit destul. Este timpul ca și Biserica să se jertfească pentru Neamul Românesc.”. Dar se vede că nu prea are cine!

  7. https://www.incorectpolitic.com/cine-sunt-jidanii/

    Poți să ciești asta ca să te lămurești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *