Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 4, 2018
Un fenomen pe care l-am observat de ceva vreme.
Nu mai avem filme istorice românești.
Nu se mai propagă mândria națională prin pelicule în care domnitori legendari revin la viață pe ecrane.
Ionuț Țene, apărătorul memoriei personalităților legionare, face o analiză a fenomenului (ne)realizării filmului istoric românesc în anul Centenarului.
România trece, pe lângă criza economică, politică și de subordonare „colonială” față de puterile protectoare, și printr-un colaps al (ne)realizării filmului istoric românesc.
Deși suntem în anul Centenarului, la o sută de ani de la Marea Unire, Centrul Național al Cinematografiei nu a băgat un leu în producerea unui film artistic românesc cu o temă istorică legată de actul de la Alba-Iulia. De ce?
Nu cred că situația este întâmplătoare, ci cu o tendință deliberată contra ideii naționale.
Mai mult, Guvernul și Ministerul Culturii și (ne)Identității Naționale au ignorat alocarea de resurse bugetare pentru producții de documentare și filme istorice, fapt ce arată ignoranța și servilismul puterii politice din România față de curentele ideologice străine de interesul național.
Din (ne?)fericire, românii, la 28 de ani de la așa-zisa revoluție din decembrie 1989 se uită la programele de televiziune la filmele istorice produse în perioada comunistă. Românilor le place să vadă de nenumărate ori filmele istorice realizate de Sergiu Nicolaescu, deși sunt îmbibate de canon și ideologie, specifică epocii.
Cu toate acestea, românii savurează filmele „Dacii”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Nemuritorii”, „Mircea cel Mare” create de Sergiu Nicolaescu, dar știu să fie critici față de producțiile ideologice de o falsificare ignobilă a istoriei contemporane: „Un comisar acuză”, „Ultimul cartuș” sau „Cu mâinile curate”.
De Centenar românii încă privesc cu interes filmele „Buzduganul cu trei peceți” de Constantin Vaeni cu actorul Victor Rebengiuc în rolul principal, în care Mihai Viteazul vorbește ca din manualele de istorie.
Chiar și filmele în oglindă „Dimitrie Cantemir” realizate în RSR și R.S.S. Moldova, în anii 1973 – 1974, de Vitanidis și respectiv Vitali Calasnicov, sunt repere istoriografice ale cinematografiei românești, impregnate de fantasmele unei istorii comune la granița telurică româno-rusă.
Dacă regimul național-comunist a redat românilor o istorie ideologizată, dar cu frânturi și scene ale adevărului documentat și documentar, după 1990 regimul democrat „colonizat” unui nou imperiu imaginar și ideologizat, cu axa aplecată spre vest, nu a fost capabil să ofere o serie de filme istorice din trecutul național.
Politica ignorării trecutului românesc se cadrează unei digresiuni globaliste și transnaționale care ocultează valorile și ierarhiile unei istorii eroizante. Astfel se explică succesul de casă aranjate ale unei istoriografii literaturizate și demitizante marca Lucian Boia, mai mult eseist decât istoric, dar foarte apreciat de Viktor Orban.
Autoritățile centrale și locale ignoră deliberat promovarea filmului istoric românesc, care dincolo de idiosincraziile unei societăți consumeriste și mancurtizate, are un public însetat de imaginile și simbolurile ale unui trecut național. Dovadă este succesul la public a „veșnicilor” reluări la TV ale filmelor istorice produse în perioada comunistă.
Din păcate un festival ca TIFF, nici în anul Centenarului nu a fost în stare și nu dorit să promoveze filmul istoric românesc la Cluj-Napoca, deși finanțat cu sute de mii de euro din taxele și impozitele clujenilor. Numeroși clujeni iubesc ecranizările din epoci trecute și fantaste.
Centrul Național al Cinematografiei Românești ca și TIFF de altfel, preferă să se promoveze filme produse doar pentru premii de festival supuse unei încorsetări canonice și ideologice, fără nicio priză la public.
Singura lor constantă este că primesc premii pentru promovarea unor idei fixe și fac să fie goale sălile de cinema. „Succesul” acestor filme finanțate cu milioane de euro e să ruleze cu sălile de cinema mai mult goale și să fie premiate la Berlin?
Cred că de Centenar a sosit momentul să se relanseze filmul istoric românesc, care sunt sigur că va spulbera producția socializantă și fantasmagorică a filmului facil ideologizat și tezist marxist a la Cannes, care trezește interesul doar criticilor de film. Atât.
Un început de schimbare a paradigmei este noul documetar istoric realizat de Centenar. Filmul documentar „Preoții români. Jertfă și rugăciune pentru Unire” realizat de jurnalista Cristina Liberis, colaborator Trinitas TV, prezintă rolul pe care l-au avut preoții în Primul Război Mondial.
Pelicula a apărut în contextul Anului Centenar 2018, declarat An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română.
Filmul de 70 minute este rodul a trei luni de filmări: „Trei luni am străbătut toată țara și am cules mărturii, am luat interviuri, am filmat. Ce se vede este rezultatul unui demers necesar.
N-aș spune că este o lecție de istorie, dar este o pagină de istorie. Una care lipsea”, declara realizatoarea pentru Transilvania Reporter.
E doar o floare artistică cu care nu se face primăvară, dar îl putem considera un început pentru renașterea și relansarea filmului istoric românesc. Pentru aceasta trebuie ca Guvernul României, Centrul Național al Cinematografiei și autoritățile loclae să finanțeze de acum încolo cu precădere filmul istoric românesc, care are un rol educativ și de definire și coeziune a unei națiuni aflate în plin proces de descompunere la presiuni ideologice promovate de interese ale unor mari puteri care preferă ca românul să fie mancurt, un om fără memorie și identitate, iar România o subcolonie într-o criză perpetuă.
Imediat este 1 Decembrie 2018, o sută de ani de la Marea Unire, fără ca să fie lansat un film artistic despre momentul mirabil de la Alba-Iulia.
Această absență artistică majoră poate fi considerată un act de lașitate și ignoranță a guvernanților și responsabililor culturali față de România. Filmul istoric ar reda demnitatea și curajul eclatant al românilor de a se ridica din genunchi și a privi spre cer sau drept în ochii adversarilor.
Ionuț ȚENE
