Scrisoarea d-lui Profesor Ion Coja către Academia Română

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iulie 16, 2018

Aflarea adevărului despre persecuția basarabenilor ne este la îndemână.

Ioan Aurel-Pop trebuie doar să întindă mâna, sa deschidă arhivele și să facă public Jurnalul lui Filderman.

Decenii de minciună se vor nărui.

Prezentăm scrisoarea d-lui profesor Ion Coja, din luna mai, adresată președintelui Academiei Române:

Preluată de pe Justițiarul:

      Stimate domnule profesor IOAN AUREL POP, președinte al Academiei Române,

Îmi fac datoria de a vă prezenta o situație excepțională care privește în modul cel mai direct Academia Română, dar și interese naționale de importanță majoră. Sunt convins că nu veți trece cu vederea cele relatate mai jos și că veți reacționa cu toată energia în apărarea dreptății și adevărului, a intereselor naționale românești afectate într-un mod inadmisibil pentru lumea în care ne străduim să trăim, pentru principiile de organizare și de funcționare ale acestei lumi.

Iată, pe scurt, faptele pe care funcția de președinte al Academiei Române vă obligă să le cunoașteți și să decideți asupra unei reacții potrivite:

Pe la începutul anilor 90, colegul dumneavoastră Eugen Simion a fost contactat de o persoană din Paris, fost secretar particular al defunctului Wilhelm Filderman. Acesta i-a făcut cunoscut domnului academician Eugen Simion faptul că se află în posesia unui manuscris al cărui autor, Wilhelm Fiderman, i l-a încredințat înainte de a muri (în 1963), cu indicația testamentară ca acest manuscris să intre în posesia Academiei Române de îndată ce la București va înceta guvernarea comunistă.

Manuscrisul conținea un Jurnal al lui Filderman, care, ca lider la Comunității Evreiești din România, și-a consemnat în acest fel mărturia sa, extrem de prețioasă, asupra celor petrecute în România în timpul vieții sale. Acest prețios manuscris i-a fost oferit domnului Eugen Simion spre a-l aduce la București, la proprietarul de drept al Jurnalului, Academia Română.

Nu este greu să ne dăm seama cât de prețioase sunt aceste mărturii, ale „celui mai important evreu din Europa”, cum l-au considerat evreii din Statele Unite ale Americii. După cum se știe, Wilhelm Filderman a fost nevoit, după instaurarea regimului comunist în România, să se refugieze în Occidentul democratic, unde și-a trăit ultimii 15 ani. În acești ani de exil, Wilhelm Filderman nu s-a rupt de Țara sa natală, a urmărit cu atenție cele ce se petreceau în România și deseori a luat atitudine publică în apărarea intereselor românești, a principiilor democratice, grav încălcate de dictatura proletariatului instaurată la București sub oblăduirea Armatei Roșii.

Avem toate motivele să bănuim că mărturia expusă în Jurnal de Wilhelm Filderman este de prim rang ca valoare documentară pentru istoria evenimentelor petrecute în România, îndeosebi a evenimentelor care au afectat viața evreilor din România, subiect aflat în discuția specialiștilor în istoria recentă a României.

Din păcate, domnul Eugen Simion s-a purtat excesiv de corect și nu și-a luat răspunderea de a accepta donația în numele Academiei – se pare că regulamentele Academiei au prevederi și restricții clare în privința donațiilor de carte și manuscrise, ci a propus ca domnia sa, când se va întoarce în Țară, să informeze conducerea Academiei despre donația respectivă și abia după aceea să se accepte textul în colecția de manuscrise a Academiei. Ceea ce s-a și întâmplat, conducerea Academiei dându-și acordul pentru acceptarea donației. Urmând ca la proxima ocazie domnul Eugen Simion să-i facă o vizită la Paris celui ce deținea în păstrare Jurnalul lui Filderman.

Nu știu câte zile s-au scurs de la întrunirea conclavului academic care și-a dat acordul și ziua în care Eugen Simion s-a întors la Paris după manuscrisul care intrase deja în posesia Academiei Române. Ajuns la locuința fostului secretar al lui Filderman, Eugen Simion avea să afle că între timp locuința respectivă fusese vandalizată de o echipă de agenți – foarte probabil agenți Mossad, care au pretins gazdei să le dea manuscrisul rămas de la Filderman, au făcut și o percheziție să vadă ce alte obiecte / documente de interes public mai deține bietul om, l-au bruscat, l-au amenințat, l-au înspăimântat în asemenea hal că bietul om după câteva zile s-a și stins din viață. A rămas în viață soția sa, dna Sorina Berceanu, fostă colegă de facultate cu dl Eugen Simion, și ea înspăimântată de moarte. Ulterior, prin surse indirecte, s-a aflat că Jurnalul lui Filderman a ajuns la Yadvashem și se află „sub șapte lacăte”!

Nu e cazul să vă explic dumneavoastră care este importanța acestui manuscris pentru aflarea adevărului în chestiunea Holocaustului din Transnistria de care noi, românii, suntem acuzați.

Filderman a cunoscut în mod direct, nemijlocit, care a fost soarta evreilor strămutați de mareșalul Ion Antonescu în Transnistria. Asupra acestei chestiuni el s-a pronunțat public în două ocazii bine cunoscute: în declarația ca martor în procesul „atacului de la Ambasada română de la Berna” și în raportul prezentat la Congresul Internațional de Demografie din 1957.

În ambele documente marele lider evreu care a fost Wilhelm Filderman prezintă o imagine net favorabilă guvernării antonesciene, care nu ne poate lăsa indiferenți, atât ca istorici, cât și ca simpli cetățeni care aparținem poporului român. Suntem solidari cu trecutul istoric al Neamului nostru cu condiția reconstituirii corecte a acestui trecut!

Mărturia lui Filderman este una dintre cele mai avizate, poate chiar cea mai avizată și este un drept al nostru, al românilor și al evreilor din România, să cunoaștem nemijlocit această mărturie.

Gestul autorităților israeliene de a-și însuși manuscrisul Jurnalului lăsat de Filderman cu limbă de moarte să intre în posesia Academiei Române nu poate fi acceptat nicicum.

Drept care, domnule președinte al Academiei Române, în calitatea Domniei Voastre de beneficiar al voinței testamentare a autorului Jurnalului, și în virtutea conștiinței clare a importanței acestui Jurnal pentru o justă apreciere a prestației românești în istoria lumii, vă solicit să declanșați operațiunea de recuperare a manuscrisului sustras și însușit pe nedrept într-un mod incalificabil de către autoritățile istaeliene.

Jurnalul lui Filderman aparține în fapt poporului român, este un obiect de patrimoniu național românesc, de o valoare unică prin forța sa probatorie într-o dispută care nu poate lăsa indiferent pe niciun român, pe niciun evreu care, într-un fel sau altul, a avut tangență cu societatea românească, cu ospitalitatea românească.

Las la aprecierea Domniei Voastre ce urmează să faceți acum, după ce ați luat cunoștință de cazul prezentat mai sus! Îmi îngădui să vă sugerez câțiva din pașii pe care, după mintea mea, ar urma să-i faceți. Iată-i:

– o discuție cu dl academician Eugen Simion, încheiată cu o declarație notarială, inatacabilă juridic, a acestuia;

– prezentarea cazului la toți membrii Academiei și consultarea acestora asupra celor ce urmează a întreprinde Prezidiul Academiei;

– contactarea dnei Sorina Berceanu la Paris, dacă mai este în viață, și obținerea de la dînsa a unei declarații amănunțite asupra Jurnalului;

– o cercetare atentă a documentelor rămase în arhiva Academiei cu privire la discuțiile purtate pe acest subiect atunci când s-a decis acceptarea donației oferite post mortem de Wilhelm Filderman;

– prezentarea acestui „dosar” către autoritățile românești, în atenția guvernului, a ministerului de externe, a SRI, SIE etc., prin care să solicitați acestor instituții sprijinul;

– contactarea ambasadei Israelului și prezentarea cererii Academiei Române privitoare la recuperarea Jurnalului;

– mediatizarea cazului în datele sale sigure, indiscutabile.

A trecut un sfert de veac de la producerea abuzului săvârșit de autoritățile israeliene împotriva unor drepturi imprescriptibile ale românilor, în primul rând împotriva dreptului la adevăr, a cărui cunoaștere este împiedicată de autoritățile israeliene.

                                      Domnule președinte Ion Aurel Pop,

Adaug în anexă la această cerere un fragment din textul care circulă sub titlul apocrif de „Testamentul lui Filderman”. Acest text ne permite să bănuim care este sensul în care pledează mărturia lui Filderman în discuțiile ce se poartă în legătură cu implicarea noastră, a românilor, în fenomenul numit „Holocaustul din Transnistria”.

Cu convingerea că toate cele de mai sus vor stârni interesul și implicarea domniei voastre, în conformitate cu îndatoririle ce vă revin ca președinte al Academiei Române, vă asigur că intervenția Dumneavoastră este nu numai legitimă, dar și pe placul oricărui individ cu un minim simț al justiției, al respectului pentru adevăr.

Cu urări de bine, de reușită, de împlinire a proiectelor, al dumneavoastră

                                                                                                                   Ion COJA

                                                                                                        București 20 mai 2018