Incorect Politic
Martie 8, 2020
– Și care este pericolul care-i amenință pe toți oamenii? a întrebat procurorul.
-Sclavul tehnic! a răspuns Traian. Îl cunoști și tu, George. Sclavul tehnic este servitorul care ne face zilnic mii de servicii. El ne împinge automobilul, ne aprinde lumina, ne toarnă apă pe mâini când ne spălăm, ne face masaje, ne spune lucruri care să ne amuze când întoarcem butonul aparatului de radio, face șosele, taie munții…
-Bănuiam eu că-i vorba de o metaforă poetică, nu de o realitate.
-Existența lui nu poate fi tăgăduită.
-Nu-i tăgăduiesc existența, a zis procurorul. Dar de ce să-i spun “sclav tehnic”? E o forță mecanică, și nimic mai mult!
-Sclavii umani, colegii sclavilor tehnici din societatea contemporană, erau considerati de greci și de romani tot o forță oarbă, egali cu lucrurile neînsuflețite. Puteau fi vânduți, cumpărați, dăruiți sau uciși. Singura lor valoare era forța mușchilor și capacitatea de muncă. Exact același criteriu după care valorificăm noi astăzi sclavul tehnic.
-Dar există, totuși, mari diferențe, a zis procurorul. Nu poți înlocui sclavul uman cu sclavul tehnic.
-Tocmai că poți! a zis Traian. Sclavul tehnic s-a dovedit mai ordonat și mai puțin costisitor decât sclavul uman. Înlocuirea unuia cu celălalt s-a făcut vertiginos, începând cu galerele. Acum navele sunt împinse pe mare nu de sclavii umani, ci de cei tehnici. Seara, omul bogat – care-și poate permite să aibă sclavi – nu mai bate din palme, cum făcea omologul lui din Atena sau din Roma, ca să vină sclavele cu lumânările aprinse, ci apasă pe butonul de lângă el, și sclavii tehnici îi fac lumină. Sclavul tehnic face focul și încălzește apartamentul, încălzește apa la baie, deschide ferestrele, face vânt cu evantaiul. El are avantajul – asupra colegului lui uman – că e mai bine dresat, nu se aude și nu se vede: nu apare decât atunci când este invitat. Îți aduce scrisoarea de dragoste într-o secundă, și chiar vocea ți-o duce până la urechea iubitei. Sclavii tehnici sunt servitori perfecți. Fac agricultură, război, poliție, politică, administrație. Toate activitățile omenești au fost învățate și sunt practicate de sclavii tehnici. Fac calcule în birouri, pictează, cântă, dansează, zboară în văzduh, coboară sub apă. Sclavul tehnic este utilizat pentru funcția de călău și-i execută pe condamnații la moarte, vindecă bolile în spitale, alături de medici, îl asistă pe preot la oficierea serviciului divin.
Traian Korugă s-a întrerupt și a dus paharul la buze. Afară se auzea ploaia.
-Termin imediat această digresiune, a zis el. Eu, personal, ca să vă fac o mărturisire, mă simt permanent însoțit, chiar când s-ar crede că sunt singur. Văd mișcându-se în jurul meu acești sclavi tehnici, gata în orice clipă să mă servească și să mă ajute. Ei îmi aprind țigara, îmi spun ce se petrece în jurul meu, îmi luminează drumul noaptea. Viața mea se desfășoară în aceeași cadență cu a acestor prieteni invizibili. Mă aflu mai mult în compania lor decât în cea a oamenilor și sunt capabil de sacrificii pentru ei. De aceea nu pot sta mult la Fântână, după cum a remarcat mama: la București mă așteaptă sclavii mei tehnici. Noi suntem mult mai bogați decât anticii, care aveau numai câteva duzini de sclavi de persoană. Noi avem sute, mii de sclavi. Acum vreau să vă întreb: câți sclavi tehnici credeți că se află în momentul de față în plină activitate pe suprafața pământului? Câteva zeci de miliarde. Și câți oameni există pe glob?
-Două miliarde, a răspuns procurorul.
-Exact. Superioritatea numerică a sclavilor tehnici care populează pământul este deci, covârșitoare. Ținând seama de faptul că ei dețin punctele cardinale în organizarea societății contemporane, pericolul este evident. Ca să vorbim în termeni militari, sclavii tehnici au în mâinile lor punctele strategice vitale ale societății noastre. Armata, căile de comunicație, aprovizionarea și industria, ca să nu le numesc decât pe cele capitale în existența socială. Sclavii tehnici sunt un proletariat – dacă prin acest cuvânt înțelegem un grup care se află într-o soceitate la un moment istoric, fără a fi integrat acelei societăți. Conducerea este în mâinile oamenilor. Eu nu voi scrie un roman fantastic. Deci, nu voi descrie cum aceste zeci de miliarde de sclavi tehnici se revoltă peste noapte și fac revoluție, băgându-i pe oameni în lagăre și închisori, decapitându-i pe eșafod ori executându-i pe scaunul electric. Astfel de revoluții pot face numai sclavii umani. Voi descrie fapte reale: în realitate, acest proletariat tehnic face revoluție, dar nu pe baricade, cum fac sau au făcut echivalenții lor umani. Sclavii tehnici au o majoritate numerică zdrobitoare în societatea de azi. E un fapt concret. În cadrul acestei societăți, ei acționează după legi proprii, care diferă de ale oamenilor. Din aceste legi de conduită ale sclavilor antici, menționez numai automatismul, uniformitatea și anonimatul. O societate în care există câteva zeci de miliarde de sclavi tehnici și numai două miliarde de oameni – chiar dacă oamenii guvernează – va avea caracteristicile majorității proletare. În Imperiul roman, sclavii vorbeau, se închinau și trăiau după obiceiurile lor, aduse din Grecia, din Tracia sau din alte țări ocupate. Sclavii tehnici din societatea noastră își păștrează și ei caracteristicile lor și trăiesc după legile naturii lor. Influența acesteia e din ce în ce mai mare. Pentru a putea utiliza sclavii tehnici, oamenii sunt forțați să cunoască și să le imite obiceiurile și legile. Orice patron trebuie să învețe ceva din limba și obiceiurile angajaților săi, ca să le poată comanda. Ocupantul, când este în inferioritate numerică, adoptă aproape întotdeauna limba și obiceiurile poporului învins – din comoditate sau din interese practice – , cu toate că el stăpânește.
Așa se întâmplă și în societatea noastră, deși nu ne convine să recunoaștem.
Învățăm legile și limbajul sclavilor noștri – în consecință, ale sclavilor tehnici – ca să-i conducem mai bine. Totodată, renunțăm pe nesimțite la calitățile și la legile noastre omenești. Ne dezumanizăm, adoptând modul de viață al sclavilor tehnici. Primul simptom al dezumanizării omului este subevaluarea lui. Omul se apreciază pe el însuși și pe semenii lui după criterii tehnice, ca element înlocuibil. Societatea contemporană, care cuprinde un om la fiecare două sau trei duzini de sclavi tehnici, trebuie să fie organizată, ca să funcționeze, după legile tehnice. Nu mai e o soceitatea creată sută la sută după necesitățile naturii umane, ci una ridicată pe necesitățile tehnicii. De aici începe drama.
Fragment din romanul Ora 25, de C. V. Gheorghiu