Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iulie 1, 2021
Actualizare 02.07.2021: Colegii de la R3Media s-au apucat să facă un “fact check” la acest articol, ei expun faptul că A.U.R. au amendat această lege înainte să voteze forma finală. Consultând documentele disponibile pe site-ul Camerei Deputaților aflăm că forma finală adoptată de Cameră conține doar 3 pagini (spre deosebire de 17 în forma adoptată de Senat) și paragraful legii finale este:
Art. I. ‒ Articolul 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
„Incitarea la violență, ură sau discriminare”. Art. 369. ‒ Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Comparativ cu paragraful legii adoptate de Senat, se reduce considerabil enumerarea explicită a categoriilor ce pot fi discriminate. Adică forma finală a legii este și mai interpretabilă decât forma precedentă. Nu vedem cum acest lucru îi pune pe deputații care pretind să ne reprezinte într-o lumină mai bună.
Stimați colegi de la R3media, este un lucru bun că nu s-au dat condamnări pe legea din 2009. De ce au modificat-o acum, pentru ca să fie mai ușor să se dea condamnări sau care este raționamentul? În orice caz, pentru un partid care vorbește de Libertate ca un pilon, știți pe cineva (din A.U.R.) care să îi fi luat apărarea lui Florin Dobrescu după ce i s-a deschis dosar penal pentru comemorarea de la Tâncăbești? Știți pe cineva (din A.U.R.) care să fi scos un cuvințel despre cazul domnului colonel Vasile Zărnescu, condamnat la închisoare cu amânare pentru publicarea unor studii despre holocaust? Cine din A.U.R. a vorbit împotriva conceptului de “instigare la ură” ca fiind o măciucă de intimidare a celor care-și permit să spună lucruri incomode? Iar referitor la argumentul “nu este o nouă lege, ci legea din 2009”, asta s-a întâmplat și când s-a publicat legea 217/2015, teoretic nu era o lege nouă, ci o completare la OUG 31/2002.
Știrea inițială
O nouă lege liberticidă
Ieri, în data de 30.06.2021, ultima zi din luna Iunie, Camera Deputaților a votat legea 134/2021. Această lege prevede pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru “incitarea publicului la violență, ură sau discriminare”.
Textul legii spune:
Incitarea publicului, cu orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o categorie de persoane definită prin criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte criterii de același fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Care sunt criteriile pe baza cărora se judecă dacă a apărut emoția urii sau dacă este doar o nemulțumire? Dacă se nimerește să consideri o anumită categorie socială, de exemplu politicienii, ca fiind oameni cu sufletul vândut, de calitate morală joasă, de caracter murdar, paraziți profitori care fac politică pentru a se îmbogăți, dar spui lucrurile acestea cu calm, fără înverșunare, cu luciditate, furnizând argumente raționale, se consideră că instigi la ură? Dacă folosești un studiu științific de biologie să demonstrezi că femeile diferă de bărbați, că în unele aspecte sunt mai puțin competente, se consideră ură și discriminare?
Prin incitarea publicului, despre ce este vorba? Dacă scriu pe stâlp un text considerat ca fiind discriminator, evident fără să știu câți citesc acel text, voi fi tras la răspundere. Dacă înregistrez o melodie care are “versuri discriminatorii”, pot fi tras la răspundere, așa cum a fost artistul austriac Mr. Bond, ai cărui piese au fost ascultate de Brenton Tarrant în timp ce mitralia un centru de recrutare pentru teroriști localizat în moscheea din Christchurch. Un exemplu mai grosolan: prin această lege oricine strigă în public “muie la țigani” e pedepsibil cu închisoarea sau cu amenda.
Libertatea de exprimare s-a redus pe nesimțite
Acest proiect de lege completează cadrul legislativ antiromânesc pregătit cu OUG 31/2001 (pedepsirea revizionismului istoric era o “urgență” atunci, de care ar fi fost condiționată intrarea noastră în N.A.T.O.), 217/2015 (Legea Antilegionară), 157/2018 (“Legea Vexler” împotriva antisemitismului) și Legea 2/2021 (Legea combaterii antițigănismului, luată cu copy-paste după legea Vexler, dar în loc de evrei scrie țigani). Anul 2021 a început cu această lege 2/2021 împotriva “antițigănismului”, care reduce simțitor libertatea de exprimare, iar acum legea 134/2021 o îngroapă de tot, fiind atât de interpretabilă încât, dacă ar fi aplicată, n-ai mai avea voie să zici nimic rău despre nimeni.
Răsfoind documentele disponibile pe site-ul Camerei Deputaților, aflăm că legea a primit un aviz pozitiv de la Consiliul Legislativ, care, încă de pe prima pagină, vorbește despre punctul de vedere al dreptului Uniunii Europene și a Politicii europene.
O comisie legislativă care se presupune că este românească invocă Uniunea Europeană când avizează favorabil o lege care încalcă dreptul Românilor la liberă exprimare.
Cu mâhnire și mânie constatăm că Românii nu mai au Parlament, ci o bandă de oportuniști nevertebrați, servili Înaltei Porți de la Bruxelles, nu mai au Guvern, ci o bandă de tâlhari jefuitori, demagogi în costume, nu mai au nici Curte Constituțională, nici Justiție, ci o prostituată care nu se mai satură de sule tăiate împrejur.
Nevoia ieșirii României din această uniune neobolșevică satanică, precum și nevoia de a reforma sistemul judiciar, crește pe zi ce trece.
Legea a fost votată în unanimitate, inclusiv de către A.U.R.
Din 293 de deputați prezenți la vot, 293 au votat DA, inclusiv cei 29 de deputați de la A.U.R.
Lucrul curios este că în Senat, reprezentații A.U.R. împreună cu Diana Șoșoacă au votat împotriva acestei legi.
Ecoul unui slogan din stradă răsună în amintire – “Toate partidele, aceeași mizerie“.
Ca pe vremea tovarășului secretar general al Partidului Comunist Român, tovarășii parlamentari s-au conformat directivelor U.E.R.S.S. și au votat în unanimitate.
Lista completă cu cei ce au votat:
1. Acatrinei Dorel-Gheorghe AUR DA
2. Achimaş-Cadariu Patriciu-Andrei PSD DA
3. Adomnicăi Mirela Elena PSD DA
4. Aelenei Dănuţ AUR DA
5. Albişteanu Mihail AUR DA
6. Albotă Emil-Florin PSD DA
7. Alda Adrian PSD DA
8. Alexandru Victoria-Violeta PNL DA
9. Alexe Florin-Alexandru PNL DA
10. Amet Varol Minoritati DA
11. Andrei Alexandru-Ioan PNL DA
12. Andronache Gabriel PNL DA
13. Andruşceac Antonio AUR DA
14. Apjok Norbert Neafiliaţi DA
15. Apostol Alin-Gabriel USR DA
16. Ardelean Ben-Oni PNL DA
17. Atanasiu Onuţ Valeriu PNL DA
18. Badea Iulian-Alexandru PSD DA
19. Badea Mihai-Alexandru USR DA
20. Badiu Georgel AUR DA
21. Balan Ioan PNL DA
22. Balint Liviu-Ioan PNL DA
23. Banias Mircea Marius PNL DA
24. Barbu Costel PNL DA
25. Barbu Florin-Ionuţ PSD DA
26. Barcari Rodica-Luminiţa PNL DA
27. Barna Ilie Dan USR DA
28. Băcanu Cristian-Tudor PNL DA
29. Bălăşoiu Aurel PSD DA
30. Băltăreţu Viorel USR DA
31. Bejinariu Eugen PSD DA
32. Bende Sándor UDMR DA
33. Benedek Zacharie UDMR DA
34. Benga Tudor – Vlad USR DA
35. Berescu Monica-Elena USR DA
36. Biró Rozália-Ibolya UDMR DA
37. Bîlcea Ovidiu-Sergiu PNL DA
38. Bîrcă Constantin PSD DA
39. Blaga Daniel-Codruţ USR DA
40. Bode Lucian Nicolae PNL DA
41. Bola Bogdan-Alexandru PNL DA
42. Bota Călin-Ioan PNL DA
43. Botez Mihai-Cătălin USR DA
44. Bucura-Oprescu Simona PSD DA
45. Budăi Marius-Constantin PSD DA
46. Buican Cristian PNL DA
47. Buicu Corneliu-Florin PSD DA
48. Bulai Iulian USR DA
49. Burciu Cristina PNL DA
50. Burduja Sebastian-Ioan PNL DA
51. Buzoianu Diana-Anda USR DA
52. Calista Mara-Daniela PNL DA
53. Calotă Florică Ică PNL DA
54. Cambera Oana-Alexandra USR DA
55. Cazan Laurenţiu-Nicolae PNL DA
56. Cătăniciu Steluţa-Gustica PSD DA
57. Cătăuţă Ana-Maria PSD DA
58. Căuş Vasile-Aurel PNL DA
59. Chelaru Mircia AUR DA
60. Chesnoiu Adrian-Ionuţ PSD DA
61. Chichirău Cosette-Paula USR DA
62. Chira Claudiu-Martin PNL DA
63. Chirilă Virgil Alin PSD DA
64. Ciofu Cătălina PNL DA
65. Ciolacu Ion-Marcel PSD DA
66. Ciornei Radu Tudor USR DA
67. Ciubuc Ciprian AUR DA
68. Cîtea Vasile PSD DA
69. Coarnă Dumitru PSD DA
70. Coleşa Ilie-Alin AUR DA
71. Cozma Adrian-Felician PNL DA
72. Cristea Andi-Lucian PSD DA
73. Cristescu Radu-Mihai PSD DA
74. Cristian Brian USR DA
75. Crîstici Ognean Minoritati DA
76. Cruşoveanu Marian PNL DA
77. Csép Éva-Andrea UDMR DA
78. Csoma Botond UDMR DA
79. Cupşa Ioan PNL DA
80. Dancă Ionel PNL DA
81. Dămureanu Ringo AUR DA
82. Dehelean Silviu USR DA
83. Dinu Cristina-Elena PSD DA
84. Drancă Andrei-Iulian USR DA
85. Drulă Cătălin USR DA
86. Dumitrescu Raluca Giorgiana PSD DA
87. Dumitru Florian-Emil PNL DA
88. Dunava Costel Neculai PSD DA
89. Enachi Raisa AUR DA
90. Farago Petru UDMR DA
91. Făgărăşian Valentin-Ilie PNL DA
92. Fălcoi Nicu USR DA
93. Fechet Mircea PNL DA
94. Feodor Silviu Minoritati DA
95. Feodorov Lucian AUR DA
96. Fifor Mihai-Viorel PSD DA
97. Firczak Iulius Marian Minoritati DA
98. Florea Oana-Consuela PSD DA
99. Floroiu Ionel PSD DA
100. Flucuş Dumitru PNL DA
101. Focşa Dumitru-Viorel AUR DA
102. Folescu Cornel-Vasile PSD DA
103. Furtună Mirela PSD DA
104. Gál Károly UDMR DA
105. Ganţ Ovidiu Victor Minoritati DA
106. Gavrilă Anamaria AUR DA
107. Gavrilescu Graţiela Leocadia PSD DA
108. Georgescu Nicolae PSD DA
109. Gheba Daniel-Sorin USR DA
110. Gheorghiu Bogdan PNL DA
111. Ghera Giureci-Slobodan Minoritati DA
112. Ghiţă Daniel-Florin PSD DA
113. Giugea Nicolae PNL DA
114. Giurgiu Adrian USR DA
115. Gliga Dumitriţa PSD DA
116. Goleac Nicoleta-Matilda PSD DA
117. Grecu Ion-Cătălin PSD DA
118. Grindeanu Sorin Mihai PSD DA
119. Gudu Michael PNL DA
120. Hajdu Gábor UDMR DA
121. Halici Nicuşor PSD DA
122. Hangan Pollyanna-Hanellore USR DA
123. Havârneanu Filip USR DA
124. Hărătău Elena PNL DA
125. Holban Georgeta-Carmen PSD DA
126. Horga Maria-Gabriela PNL DA
127. Hurduzeu Florin-Silviu PSD DA
128. Huţu Alexandra PSD DA
129. Huţucă Bogdan-Iulian PNL DA
130. Iancu Marius-Ionel PSD DA
131. Ibram Iusein Minoritati DA
132. Ichim Cristian-Paul USR DA
133. Ilie Victor USR DA
134. Ilişanu Claudiu-Augustin PSD DA
135. Intotero Natalia-Elena PSD DA
136. Ion Stelian-Cristian USR DA
137. Ionescu George PNL DA
138. Ivan Bogdan-Gruia PSD DA
139. Ivănuţă Cristian-Daniel AUR DA
140. Kelemen Attila UDMR DA
141. Kiss János PNL DA
142. Kocsis-Cristea Alexandru PNL DA
143. Kolcsár Anquetil-Károly UDMR DA
144. Könczei Csaba UDMR DA
145. Ladányi László-Zsolt UDMR DA
146. Lasca Mihai Ioan Neafiliaţi DA
147. Lazăr Ion-Marian USR DA
148. Lazăr Teodor USR DA
149. Leoreanu Laurenţiu-Dan PNL DA
150. Longher Ghervazen Minoritati DA
151. Lőrincz Ştefan-Iulian USR DA
152. Lungoci Dumitru-Lucian PSD DA
153. Lungu Romeo-Daniel PSD DA
154. Lupu Andrei-Răzvan USR DA
155. Macovei Silviu Nicu PSD DA
156. Magyar Loránd-Bálint UDMR DA
157. Manea Cătălin-Zamfir Minoritati DA
158. Mang Ioan PSD DA
159. Manta Claudiu PSD DA
160. Marşalic Jaro Norbert PNL DA
161. Mărgărit Mitică-Marius PSD DA
162. Miftode Marius-Andrei USR DA
163. Mihalcea Remus-Gabriel PSD DA
164. Mihălcescu Carmen-Ileana PSD DA
165. Miklós Zoltán UDMR DA
166. Mina Marian PSD DA
167. Miruţă Radu-Dinel USR DA
168. Mitrea Dumitrina AUR DA
169. Miuţescu Gheorghe Adrian PNL DA
170. Moisin Radu-Marin PNL DA
171. Moldovan Sorin-Dan PNL DA
172. Molnar Ervin PNL DA
173. Molnar Radu-Iulian USR DA
174. Morar Olivia-Diana PNL DA
175. Moşteanu Liviu-Ionuţ USR DA
176. Muncaciu Sorin-Titus AUR DA
177. Munteanu Remus PSD DA
178. Murariu Oana USR DA
179. Muraru Iulian-Alexandru PNL DA
180. Muşoiu Ştefan PSD DA
181. Nacov Gheorghe Minoritati DA
182. Nagy Szabolcs UDMR DA
183. Nagy Vasile AUR DA
184. Nassar Rodica PSD DA
185. Năcuţă Sorin PNL DA
186. Năsui Claudiu-Iulius-Gavril USR DA
187. Neaga Florian-Claudiu PSD DA
188. Neagu Denisa-Elena USR DA
189. Neaţă Eugen PSD DA
190. Niţă Nicu PSD DA
191. Olar Corneliu PNL DA
192. Orban Ludovic PNL DA
193. Ostaficiuc Marius-Eugen PSD DA
194. Oteşanu Daniela PSD DA
195. Özmen Oana-Marciana USR DA
196. Paladi George-Adrian PSD DA
197. Pambuccian Varujan Minoritati DA
198. Panait Radu USR DA
199. Paraschiv Rodica PSD DA
200. Pavelescu Nicolae PSD DA
201. Pecingină Gheorghe PNL DA
202. Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina PSD DA
203. Piper-Savu Florin PSD DA
204. Pirtea Marilen – Gabriel PNL DA
205. Plăiaşu Gabriel PNL DA
206. Polak Tudor PNL DA
207. Poliţeanu Mihai-Laurenţiu USR DA
208. Pop Darius AUR DA
209. Pop Rareş Tudor USR DA
210. Popa Alexandru PNL DA
211. Popa Ştefan-Ovidiu PSD DA
212. Popescu Dan-Cristian PSD DA
213. Popescu Vlad PSD DA
214. Predescu Ana-Loredana PSD DA
215. Predoiu Marian-Cătălin PNL DA
216. Prişcă Răzvan Sorin PNL DA
217. Prună Cristina-Mădălina USR DA
218. Prunean Alin-Costel USR DA
219. Puşcaşu Lucian-Florin AUR DA
220. Rafila Alexandru PSD DA
221. Rasaliu Marian-Iulian PSD DA
222. Rizea Cristina Camelia USR DA
223. Rodeanu Bogdan-Ionel USR DA
224. Roman Florin-Claudiu PNL DA
225. Roman Nicolae AUR DA
226. Rujan Dumitru PNL DA
227. Salan Viorel PSD DA
228. Sandu Viorica PSD DA
229. Sas Lóránt-Zoltan USR DA
230. Sărmaş Ioan-Sabin PNL DA
231. Scripnic Lilian AUR DA
232. Seidler Cristian-Gabriel USR DA
233. Seres Dénes UDMR DA
234. Sighiartău Robert-Ionatan PNL DA
235. Simonis Alfred – Robert PSD DA
236. Solomon Adrian PSD DA
237. Stancu Ionel Minoritati DA
238. Stativă Irinel Ioan PSD DA
239. Stănescu Vetuţa PNL DA
240. Stângă George-Cătălin PNL DA
241. Stoian Maria PNL DA
242. Stoica Bogdan-Alin Minoritati DA
243. Stoica Ciprian-Titi AUR DA
244. Stoica Diana USR DA
245. Stoica Elena PSD DA
246. Stroe Ionuţ-Marian PNL DA
247. Suciu Sebastian-Ilie AUR DA
248. Suciu Vasile-Daniel PSD DA
249. Szabó Ödön UDMR DA
250. Şandru Cosmin PNL DA
251. Şerban Ciprian-Constantin PSD DA
252. Şerban Gianina AUR DA
253. Şimon Gheorghe PSD DA
254. Şişcu George PNL DA
255. Şlincu Dan-Constantin PSD DA
256. Şoldan Gheorghe PSD DA
257. Şoptică Costel PNL DA
258. Şovăială Constantin PNL DA
259. Ştefan Ion PNL DA
260. Tanasă Dan AUR DA
261. Tănase Antonel PNL DA
262. Tănăsescu Alina-Elena PSD DA
263. Tătaru Nelu PNL DA
264. Teniţă Dragoş-Cătălin USR DA
265. Teodoroiu Simona-Maya PSD DA
266. Terente Eugen USR DA
267. Thellmann Christine PNL DA
268. Toader Bogdan-Andrei PSD DA
269. Tobă Francisc Neafiliaţi DA
270. Toda Daniel-Liviu USR DA
271. Todosiu Beniamin USR DA
272. Toma Ilie PSD DA
273. Toma Vasilică PSD DA
274. Trăilă Cristina PNL DA
275. Trif Bogdan Gheorghe PSD DA
276. Tudorache Daniel PSD DA
277. Tuhuţ Radu-Marcel PSD DA
278. Tulbure Simina-Geanina-Daniela USR DA
279. Turcan Raluca PNL DA
280. Tuşa Adriana Diana PSD DA
281. Ţepeluş Laurenţiu-Cristinel PSD DA
282. Ţoiu Oana-Silvia USR DA
283. Ţuţuianu Marius-Horia PSD DA
284. Ungureanu Emanuel-Dumitru USR DA
285. Varga Glad-Aurel PNL DA
286. Vecerdi Cristina-Agnes PNL DA
287. Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina PSD DA
288. Vîlceanu Dan PNL DA
289. Volosatîi Boris AUR DA
290. Vulpescu Ioan PSD DA
291. Wiener Adrian USR DA
292. Zakarias Zoltán UDMR DA
293. Zisopol Dragoş Gabriel Minoritati DA
În expunerea de motive aflăm că apariția legilor împotriva discriminării în România s-a făcut la comanda Comisiei Europene.
Consultând forma adoptată de Senat suntem întâmpinați de decizia 913/2008 a Consiliului European privind combaterea rasismului și a xenofobiei.
Evidența ne obligă să constatăm că Românii nu-și mai scriu singuri legile, ci primesc foaia de parcurs din occident și se conformează, ca într-o colonie. Desigur, expresii precum antisemitism, xenofobie, rasism, discriminare sunt parole, semnificația lor diferă în funcție de țară, în Olanda ele s-ar traduce în “antiolandism” în România reprezintă “antiromânism” și așa mai departe, sunt etichete care reflectă războiul ce se poartă împotriva rasei albe și a creștinismului.
Un articol de lege din decizia luată de comisarii europeni se referă la începerea cercetării sau urmăririi penale.
În documentul deciziei se precisează că urmărirea penală nu depinde de plângerea victimei. Tocmai asta ne arată că legea nu e favorabilă ajutorării presupuselor victime ale așa-ziselor infracțiuni de ură, ci legea este favorabilă profitorilor care primesc bani de la buget pentru activitatea ONG-urilor care cică se ocupă de “combaterea discriminării”. Această lege urmează exemplul legii împotriva antisemitismului, din care nu câștigă victimele, ci profitorii din spatele gheșefturilor holocaustice.
Cum a putut AUR să voteze asa ceva?
Aveau opțiuni să mimeze opoziția, puteau să se abțină și să spună “Există deja Constituția României în care este menționată discriminarea.”
Puteau să voteze din start împotrivă, propagând forță și principialitate, denunțând legea ca fiind neobolșevică, întrucât încalcă libertatea cuvîntului sub pretextul discriminării. Puteau sta drepți și verticali apărând interesele românilor care urmează să facă închisoare pentru că zic “ăla negru” unui negru.
Întrebarea firească pe care ne-o punem este dacă au fost șantajați sau au trădat?
Indiferent dacă au trădat intenționat sau au fost șantajați, prin această decizie s-au compromis. Este această revelație un șoc? Nu credem că este un șoc, întrucât niciun politician de la A.U.R. nu a scos un cuvințel despre cazul colonelului Vasile Zărnescu, condamnat la închisoare cu amânare pentru publicarea unor studii despre holocaust.
Știți ce ar putea spune dacă vor fi nevoiți să dea explicații? “Am votat-o pentru ca românii sau creștinii să fie protejați în caz că sunt discriminați.” În America se numește rahat de bou, adică bullshit. Deja progresiștii sunt pe poziții să cînte în struna acestei explicații prin vocea lui Andrei Caramitru, care crede că această lege îi va proteja pe cei de la PSD atunci când #rezist le spune “ciuma roșie”.
Pentru toată lumea este evident că astfel de legi impuse de U.E. vor fi îndreptate împotriva populațiilor băștinașe, care “discriminează” imigranții-invadatori și care resping doctrina anală căruia U.E. îi spune “LGBT”.
Faptul că A.U.R. a votat în unanimitate o astfel de lege trebuie să ne determine să acționăm urgent, atât cât poate fiecare dintre noi.
Publicăm următoarea listă de email-uri ale senatorilor și deputaților AUR, cu îndemnul către cititori de a le scrie și a-i întreba de ce au votat legea.
Senat:
Evdochia AELENEI – evdochia.aelenei@senat.ro
Rodica BOANCĂ – rodica.boanca@senat.ro
Andrei BUSUIOC – andrei.busuioc@senat.ro
Gheorghe Adrian CĂTANĂ – gheorghe.catana@senat.ro
Valentin-Rică CIOROMELEA – valentin.cioromelea@senat.ro
Dorinel COSMA – dorinel.cosma@senat.ro
Adrian COSTEA – adrian.costea@senat.ro
Mircea DĂNEASĂ – mircea.daneasa@senat.ro
Andrei HANGAN – abdrei.hangan@senat.ro
Sorin LAVRIC – sorin.lavric@senat.ro
Sorin-Cristian MATEESCU – sorin.mateescu@senat.ro
Ionut NEAGU – ionut.neagu@senat.ro
Claudiu-Richard TÂRZIU – claudiu.tarziu@senat.ro
Deputați:
George-Nicolae SIMION – george.simion@cdep.ro
Adrian-George AXINIA – adrian.axinia@cdep.ro
Daniel-Gheorghe RUSU – daniel.rusu@cdep.ro
Georgel BADIU – georgebadiu@cdep.ro
Ciprian CIUBUC – ciprian.ciubuc@cdep.ro
Gianina ŞERBAN – gianina.serban@cdep.ro
Dorel-Gheorghe ACATRINEI – dorel.acatrinei@cdep.ro
Dănuţ AELENEI – danut.aelenei@cdep.ro
Mihail ALBIŞTEANU – mihail.albisteanu@cdep.ro
Antonio ANDRUŞCEAC – antonio.andrusceac@cdep.ro (chestor al Camerei Deputaţilor)
Călin-Constantin BALABAŞCIUC – calin.balabasciuc@cdep.ro
Mircia CHELARU – mircia.chelaru@cdep.ro
Ilie-Alin COLEŞA – alin.colesa@cdep.ro
Ringo DĂMUREANU – ringo.damureanu@cdep.ro
Raisa ENACHI – raisa.enachi@cdep.ro
Lucian FEODOROV – lucian.feodorov@cdep.ro
Anamaria GAVRILĂ – anamaria.gavrila@cdep.ro
Cristian-Daniel IVĂNUŢĂ – cristian.ivanuta@cdep.ro
Dumitrina MITREA – dumitrina.mitrea@cdep.ro
Sorin-Titus MUNCACIU – sorin.muncaciu@cdep.ro
Vasile NAGY – vasile.nagy@cdep.ro
Silviu-Titus PĂUNESCU – titus.paunescu@cdep.ro
Darius POP – darius.pop@cdep.ro
Lucian-Florin PUŞCAŞU – florin.puscasu@cdep.ro
Nicolae ROMAN – nicolae.roman@cdep.ro
Lilian SCRIPNIC – lilian.scripnic@cdep.ro
Ciprian-Titi STOICA – titi.stoica@cdep.ro
Sebastian-Ilie SUCIU – sebastian.suciu@cdep.ro
Dan TANASĂ – dan.tanasa@cdep.ro
Boris VOLOSATÎI – boris.volosatii@cdep.ro
Dumitru-Viorel FOCȘA – dumitru.focsa@cdep.ro
Lista doar cu adresele de email ale deputaților, pentru o mai ușoară selectare și copiere:
george.simion@cdep.ro
adrian.axinia@cdep.ro
daniel.rusu@cdep.ro
georgebadiu@cdep.ro
ciprian.ciubuc@cdep.ro
gianina.serban@cdep.ro
dorel.acatrinei@cdep.ro
danut.aelenei@cdep.ro
mihail.albisteanu@cdep.ro
antonio.andrusceac@cdep.ro
calin.balabasciuc@cdep.ro
mircia.chelaru@cdep.ro
alin.colesa@cdep.ro
ringo.damureanu@cdep.ro
raisa.enachi@cdep.ro
lucian.feodorov@cdep.ro
anamaria.gavrila@cdep.ro
cristian.ivanuta@cdep.ro
dumitrina.mitrea@cdep.ro
sorin.muncaciu@cdep.ro
vasile.nagy@cdep.ro
titus.paunescu@cdep.ro
darius.pop@cdep.ro
florin.puscasu@cdep.ro
nicolae.roman@cdep.ro
lilian.scripnic@cdep.ro
titi.stoica@cdep.ro
sebastian.suciu@cdep.ro
dan.tanasa@cdep.ro
boris.volosatii@cdep.ro
dumitru.focsa@cdep.ro
Este de preferat să redactați un text propriu, dar dacă nu aveți timp, chef sau inspirație, iată un model de email:
Subiect: URGENT – Legea 134/2021
Stimate domnule deputat [numele destinatarului] din partea A.U.R.,
Constat că ați votat în favoarea adoptării legii 134/2021, lege care prevede pedepse cu închisoarea pentru discriminarea anumitor categorii, constat că ați votat această lege în condițiile în care Constituția României deja are prevederi cu privire la discriminare. Constat că ați votat această lege la cheremul Uniunii Europene, așa cum arată expunerea de motive și forma adoptată de Senat, faptă care contrazice vorbăria despre principiile voastre fundamentale suveraniste, prin care afirmați importanța libertății. Legea votată de dumneavoastră consolidează statutul de colonie al României și va fi folosită ca o măciucă de diversele ONG-uri antiromânești care se ocupă de așa-zisa combatere a “discriminării”. Nu vă suspectez de atâta prostie încât să nu fi știut ce votați.
Care este explicația pentru votul dumneavoastră?
Ca român pe care pretindeți că îl reprezentați mă consider profund dezamăgit. Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească în măsura în care apărați (sau nu) interesele poporului român.
Trage-i la răspundere pe cei care pretind să-ți apere interesele
Pe lângă adresele de email de mai sus, acești deputați au o prezență pe Facebook. Intrați pe paginile lor și lăsați comentarii criticând votarea acestei legi, făcută la cheremul Uniunii Europene, după cum reiese din documentele expuse mai sus. Faceți capturi de ecran comentariilor după ce le publicați, în situația în care s-ar putea să vi le șteargă. Vom avea nevoie de ele pentru un viitor articol.
Pagina principală a Alianței pentru Unirea Românilor: https://www.facebook.com/partidulAUR/
Pagina lui George Simion: https://www.facebook.com/george.simion.unire/
Pagina lui Claudiu Târziu: https://www.facebook.com/pagina.claudiu.tarziu/
Pagina lui Sorin Lavric: https://www.facebook.com/pages/category/Politician/Sorin-Lavric-102671705122498/
Pagina lui Dumitru Viorel Focșa: https://www.facebook.com/pages/category/Politician/Dumitru-Viorel-Foc%C8%99a-106010387931066/
Pagina lui Ciprian Ciubuc: https://www.facebook.com/pages/category/Politician/Ciprian-Ciubuc-101156141948320/
Pagina Anamariei Gavrilă: https://www.facebook.com/AnamariaGavrilaDeputat/
Pagina lui Dan Tănasă: https://www.facebook.com/dantanasa.ro/
Pagina lui Mircia Chelaru: https://www.facebook.com/chelarumircia/
Pagina lui Ilie-Alin Coleșa: https://www.facebook.com/pages/category/Politician/Ilie-Alin-Cole%C8%99a-100561315341380/
Mai sunt și alte pagini de susținători A.U.R.. Intrați și informați corect pe câți puteți cu privire la legea care s-a votat.
Acești oameni care pretind că sunt patrioți trebuie trași la răspundere.
Ne-am săturat de demagogie, minciună, sabotaj și trădare.
După schimbul de replici dintre Sorin Lavric și jidanul Vexler (”cine a adus comunismul…”) începuse să-mi pară rău că n-am făcut efortul de a mă duce la vot. Dar acum îmi dau seama că am făcut bine că nu m-am dus. La teve sunt ”naționaliști”, dar în parlament, când trebuie să voteze, îți bagă cuțitul în spate.
Țara asta nu mai are nici un viitor. Se alege praful de tot.
Deznadejdea e cel mai mare pacat. Dumnezeu va salva tara asta pt toti dreptii si sfintii ascunsi de care nu stie nimeni.
Draga Sterie,
Te rog frumos republica interviul ce ti l-am trimis si pe care l-ai publicat deja:
https://www.brusselsjournal.com/node/865
Fostul disident sovietic avertizează pentru dictatura UE
De la biroul lui Paul Belien , luni, 27.02.2006 21:13
bukovsky-1.jpg
Bukovsky și Belien
Vladimir Bukovksy , fostul disident sovietic de 63 de ani, se teme că Uniunea Europeană este pe cale să devină o altă Uniune Sovietică. Într-un discurs susținut la Bruxelles săptămâna trecută, domnul Bukovsky a numit UE un „monstru” care trebuie distrus, cu cât mai devreme cu atât mai bine, înainte ca acesta să se transforme într-un stat totalitar complet.
Domnul Bukovsky a făcut joi o vizită la Parlamentul European, la invitația Fidesz , Forumul Civic Maghiar. Fidesz, membru al grupului creștin-democrat european, îl invitase pe fostul disident sovietic din Anglia, unde locuiește, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la răscoala maghiară din 1956 . După întâlnirea de dimineață cu ungurii, domnul Bukovsky a ținut un discurs de după-amiază într-un restaurant polonez din Trier Straat , vizavi de Parlamentul European, unde a vorbit la invitația Partidului Independenței Regatului Unit , al cărui patron este.
Un interviu cu Vladimir Bukovsky despre URSS iminentă
În discursul său, domnul Bukovsky a făcut referire la documente confidențiale din dosare secrete sovietice pe care i s-a permis să le citească în 1992. Aceste documente confirmă existența unei „conspirații” pentru a transforma Uniunea Europeană într-o organizație socialistă. Am participat la întâlnire și am înregistrat discursul. O transcriere, precum și fragmentul audio (aproximativ 15 minute) pot fi găsite mai jos. De asemenea, am avut un scurt interviu cu domnul Bukovsky (4 minute), a cărui transcriere și fragment audio pot fi găsite mai jos. Interviul despre Uniunea Europeană a trebuit să fie scurtat, deoarece domnul Bukovsky a avut alte angajamente, dar mi-a adus câteva amintiri, așa cum l-am intervievat pe Vladimir Bukovsky acum douăzeci de ani, în 1986, când Uniunea Sovietică, primul monstru pe care l-a atât de curajos luptat, era încă viu și înfloritor.
Domnul Bukovsky a fost unul dintre eroii secolului XX. Când era tânăr, el a expus folosirea închisorii psihiatrice împotriva deținuților politici din fosta URSS (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, 1917-1991) și a petrecut în total doisprezece ani (1964-1976), de la 22 la 34 de ani, în închisorile sovietice, lagărele de muncă și instituțiile psihiatrice. În 1976, sovieticii l-au expulzat în Occident. În 1992 a fost invitat de guvernul rus să servească ca expert care depune mărturie la procesul desfășurat pentru a stabili dacă Partidul Comunist Sovietic fusese o instituție criminală. Pentru a se pregăti pentru mărturia sa, domnului Bukovsky i s-a acordat accesul la un număr mare de documente din arhivele secrete sovietice. Este unul dintre puținii oameni care au văzut vreodată aceste documente pentru că sunt încă clasificate. Folosind un mic scaner portabil și un computer laptop,
Un interviu cu Vladimir Bukovsky
Ascultă-l aici
Paul Belien: Ați fost un disident sovietic foarte faimos și acum faceți o paralelă între Uniunea Europeană și Uniunea Sovietică. Poți explica asta?
bukovsky-2.jpg
Vladimir Bukovsky: Mă refer la structuri, la anumite ideologii care sunt instilate, la planuri, direcție, expansiunea inevitabilă, distrugerea națiunilor, care a fost scopul Uniunii Sovietice. Majoritatea oamenilor nu înțeleg acest lucru. Ei nu știu asta, dar noi, pentru că am fost crescuți în Uniunea Sovietică, unde a trebuit să studiem ideologia sovietică în școală și la universitate. Scopul final al Uniunii Sovietice a fost de a crea o nouă entitate istorică, poporul sovietic, pe tot globul. Același lucru este valabil și în UE astăzi. Încearcă să creeze un nou popor. Ei numesc acest popor „europeni”, orice ar însemna asta.
Conform doctrinei comuniste, precum și a multor forme de gândire socialistă, statul, statul național, ar trebui să se ofilească. În Rusia, însă, s-a întâmplat contrariul. În loc să se ofilească, statul sovietic a devenit un stat foarte puternic, dar naționalitățile au fost distruse. Dar când a venit timpul colapsului sovietic, aceste sentimente suprimate de identitate națională au revenit și aproape au distrus țara. A fost atât de înspăimântător.
PB: Credeți că același lucru se poate întâmpla atunci când Uniunea Europeană se prăbușește?
VB: Absolut, puteți apăsa un arc doar atât de mult, iar psihicul uman este foarte rezistent, știți. Puteți apăsa, puteți apăsa, dar nu uitați că acum acumulează o putere de revenire. Este ca un izvor și merge întotdeauna să depășească.
PB: Dar toate aceste țări care au aderat la Uniunea Europeană au făcut-o în mod voluntar.
VB: Nu, nu au făcut-o. Uită-te la Danemarca care a votat împotriva tratatului de la Maastricht de două ori. Uită-te la Irlanda [care a votat împotriva tratatului de la Nisa]. Uită-te la multe alte țări, acestea sunt supuse unei presiuni enorme. Este aproape șantaj. Elveția a fost nevoită să voteze de cinci ori la referendum. De cinci ori au respins-o, dar cine știe ce se va întâmpla a șasea oară, a șaptea oară. Este întotdeauna același lucru. Este un truc pentru idioți. Oamenii trebuie să voteze în referendumuri până când oamenii votează așa cum se dorește. Atunci trebuie să înceteze votul. De ce să te oprești? Să continuăm să votăm. Uniunea Europeană este ceea ce americanii ar numi căsătorie cu pușca.
PB: Ce credeți că ar trebui să facă tinerii cu privire la Uniunea Europeană? La ce ar trebui să insiste, să democratizeze instituția sau doar să o desființeze?
VB: Cred că Uniunea Europeană, ca și Uniunea Sovietică, nu poate fi democratizată. Gorbaciov a încercat să-l democratizeze și a explodat. Acest tip de structuri nu pot fi democratizate.
PB: Dar avem un Parlament European care este ales de oameni.
VB: Parlamentul European este ales pe baza reprezentării proporționale, care nu este reprezentare adevărată. Și ce votează? Procentul de grăsime din iaurt, genul ăsta de lucruri. Asta e ridicol. I se atribuie sarcina Sovietului Suprem. Deputatul mediu poate vorbi timp de șase minute pe an în cameră. Acesta nu este un parlament adevărat.
Transcrierea discursului dlui Bukovsky la Bruxelles
Ascultă-l aici
În 1992 am avut acces fără precedent la documentele secrete ale Biroului Politic și ale Comitetului Central , care au fost clasificate și sunt încă în prezent de 30 de ani. Aceste documente arată foarte clar că întreaga idee de a transforma piața comună europeană într-un stat federal a fost convenită între partidele de stânga din Europa și Moscova ca un proiect comun pe care [liderul sovietic Mihail] Gorbaciov l-a numit „ comun ” Casa europeană . ”
Ideea a fost foarte simplă. A apărut pentru prima dată în 1985-86, când comuniștii italieni au vizitat Gorbaciov, urmat de social-democrații germani. Toți s-au plâns că schimbările din lume, în special după ce [prim-ministrul britanic Margaret] Thatcher a introdus privatizarea și liberalizarea economică, amenințau să elimine realizarea (așa cum o numeau ei) a generațiilor de socialiști și social-democrați – amenințând să inverseze complet. Prin urmare, singura modalitate de a rezista acestei atacuri a capitalismului sălbatic (așa cum l-au numit ei) a fost să încerce să introducă aceleași obiective socialiste în toate țările simultan. Înainte de aceasta, partidele de stânga și Uniunea Sovietică s-au opus integrării europene foarte mult, deoarece au perceput-o ca pe un mijloc de a-și bloca obiectivele socialiste. Din 1985 și-au schimbat complet punctul de vedere. Sovieticii au ajuns la o concluzie și la un acord cu partidele de stânga că, dacă ar lucra împreună, ar putea să deturneze întregul proiect european și să îl răstoarne. În loc de o piață deschisă, ar transforma-o într-un stat federal.
Conform documentelor [sovietice secrete], 1985-86 este punctul de cotitură. Am publicat majoritatea acestor documente . S-ar putea chiar să le găsiți pe internet . Dar conversațiile pe care le-au purtat sunt cu adevărat deschise pentru ochi. Pentru prima dată înțelegeți că există o conspirație – destul de ușor de înțeles pentru ei, întrucât încercau să-și salveze pielea politică. În est, sovieticii aveau nevoie de o schimbare a relațiilor cu Europa, deoarece intrau într-o criză structurală prelungită și foarte profundă; în Occident, partidele de stânga se temeau să nu fie șterse și să-și piardă influența și prestigiul. Așadar, a fost o conspirație, făcută destul de deschis de ei, de acord și rezolvată.
În ianuarie 1989, de exemplu, o delegație a Comisiei Trilaterale a venit să-l vadă pe Gorbaciov. A inclus [fostul prim-ministru japonez Yasuhiro] Nakasone, [fostul președinte francez Valéry] Giscard d’Estaing, [bancherul american David] Rockefeller și [fostul secretar de stat american Henry] Kissinger. Au avut o conversație foarte frumoasă în care au încercat să-i explice lui Gorbaciov că Rusia sovietică trebuia să se integreze în instituțiile financiare ale lumii, precum Gatt, FMI și Banca Mondială.
În mijloc, Giscard d’Estaing ia brusc cuvântul și spune: „Domnule președinte, nu vă pot spune exact când se va întâmpla – probabil în 15 ani – dar Europa va fi un stat federal și trebuie să vă pregătiți pentru asta. Trebuie să lucrați cu noi și cu liderii europeni, cum ați reacționa la acest lucru, cum le-ați permite celorlalte țări easteuropene să interacționeze cu acesta sau cum să deveniți parte a acestuia, trebuie să fiți pregătiți. ”
Acesta a fost ianuarie 1989, într-un moment în care tratatul de la Maastricht [1992] nici măcar nu fusese elaborat. Cum naiba a știut Giscard d’Estaing ce avea să se întâmple peste 15 ani? Și surpriză, surpriză, cum a devenit autorul constituției europene [în 2002-03]? O întrebare foarte bună. Miroase a conspirație, nu-i așa?
Din fericire pentru noi, partea sovietică a acestei conspirații sa prăbușit mai devreme și nu a ajuns la punctul în care Moscova ar putea influența cursul evenimentelor. Dar ideea inițială era să aibă ceea ce ei numeau o convergență, prin care Uniunea Sovietică să se înmoaie oarecum și să devină mai social-democrată, în timp ce Europa de Vest să devină social-democratică și socialistă. Apoi va exista convergență. Structurile trebuie să se potrivească una cu cealaltă. Acesta este motivul pentru care structurile Uniunii Europene au fost inițial construite cu scopul de a se încadra în structura sovietică. Acesta este motivul pentru care sunt atât de asemănătoare în funcționare și în structură.
Nu întâmplător Parlamentul European, de exemplu, îmi amintește de Sovietul Suprem . Arată ca Sovietul Suprem pentru că a fost conceput așa. În mod similar, când te uiți la Comisia Europeană, seamănă cu Biroul Politic. Adică o face exact, cu excepția faptului că Comisia are acum 25 de membri, iar Biroul Politic avea de obicei 13 sau 15 membri. În afară de aceasta, acestea sunt exact aceleași, inexplicabile nimănui, deloc direct ale nimănui. Când te uiți la toată această activitate bizară a Uniunii Europene cu cele 80.000 de pagini de reglementări, seamănă cu Gosplan. Obișnuiam să avem o organizație care planifica totul în economie, până la ultima piulită, cu cinci ani în avans. Exact același lucru se întâmplă în UE. Când te uiți la tipul de corupție din UE, este exact tipul de corupție sovietic, care merge de sus în jos, mai degrabă decât de jos în sus.
Dacă parcurgi toate structurile și caracteristicile acestui monstru european emergent, vei observa că seamănă din ce în ce mai mult cu Uniunea Sovietică. Desigur, este o versiune mai blândă a Uniunii Sovietice. Vă rog, nu mă înțelege greșit. Nu spun că are un Gulag . Nu are KGB – încă nu – dar urmăresc foarte atent structuri precum Europolde exemplu. Asta mă îngrijorează foarte mult, deoarece această organizație va avea probabil puteri mai mari decât cele ale KGB. Vor avea imunitate diplomatică. Vă puteți imagina un KGB cu imunitate diplomatică? Ei vor trebui să ne supravegheze cu privire la 32 de tipuri de infracțiuni – dintre care două sunt deosebit de îngrijorătoare, una se numește rasism, alta se numește xenofobie. Niciun tribunal penal de pe pământ nu definește așa ceva ca fiind o infracțiune [acest lucru nu este în totalitate adevărat, deoarece Belgia face deja acest lucru – pb ]. Deci este o nouă infracțiune și am fost deja avertizați. Cineva din guvernul britanic ne-a spus că cei care se opun imigrației necontrolate din lumea a treia vor fi considerați rasisti și cei care se opun integrării europene suplimentare vor fi considerați xenofobi. Cred că Patricia Hewitt a spus asta public.
Prin urmare, acum am fost avertizați. Între timp, ei introduc tot mai multe ideologii. Uniunea Sovietică era un stat condus de ideologie. Ideologia actuală a Uniunii Europene este social-democratică, statistă, iar o mare parte din ea este, de asemenea, corectitudinea politică. Urmăresc foarte atent cum se răspândește corectitudinea politică și devine o ideologie opresivă, ca să nu mai vorbim de faptul că interzic fumatul aproape peste tot acum. Uită-te la această persecuție a unor oameni precum pastorul suedez care a fost persecutat timp de câteva luni pentru că a spus că Biblia nu aprobă homosexualitatea. Franța a adoptat aceeași lege a discursurilor de ură referitoare la homosexuali. Marea Britanie adoptă legi referitoare la discursul de ură privind relațiile dintre rase și acum la discursul religios, și așa mai departe și așa mai departe. Ceea ce observați, luat în perspectivă, este o introducere sistematică a ideologiei care ar putea fi ulterior pusă în aplicare cu măsuri opresive. Se pare că acesta este întregul scop al Europol. Altfel de ce avem nevoie de ea? Pentru mine, Europol pare foarte suspect. Urmăresc foarte atent cine este persecutat pentru ce și ce se întâmplă, pentru că acesta este un domeniu în care sunt expert. Știu cum apar Gulagurile.
Se pare că trăim într-o perioadă de demontare rapidă, sistematică și foarte consecventă a democrației. Uitați-vă la acest proiect de lege privind reforma legislativă și de reglementare . Îi face pe miniștri în legislatori care pot introduce noi legi fără să se sinchisească să le spună Parlamentului sau nimănui. Reacția mea imediată este de ce avem nevoie de ea? Marea Britanie a supraviețuit celor două războaie mondiale, războiul cu Napoleon, Armada spaniolă, ca să nu mai vorbim de Războiul Rece, când ni s-a spus în orice moment că s-ar putea să avem un război mondial nuclear, fără a fi necesară introducerea acestei legislații de acest fel, fără a fi nevoie de suspendând libertățile noastre civile și introducând puteri de urgență. De ce avem nevoie de el acum? Acest lucru poate face o dictatură din țara dvs. în cel mai scurt timp.
Situația de astăzi este cu adevărat sumbră. Partidele politice majore au fost complet preluate de noul proiect al UE. Niciunul dintre ei nu se opune cu adevărat. Au devenit foarte corupți. Cine va apăra libertățile noastre? Se pare că ne îndreptăm către un fel de colaps, un fel de criză. Cel mai probabil rezultat este că va exista o prăbușire economică în Europa, care în timp util va avea loc odată cu această creștere a cheltuielilor și a impozitelor. Incapacitatea de a crea un mediu competitiv, suprareglementarea economiei, birocratizarea, va duce la prăbușirea economică. În special introducerea euro a fost o idee nebună. Moneda nu ar trebui să fie politică.
Nu am nicio îndoială despre asta. Va exista o prăbușire a Uniunii Europene cam la fel ca Uniunea Sovietică. Dar nu uitați că atunci când aceste lucruri se prăbușesc, lasă o devastare atât de mare încât este nevoie de o generație pentru a se recupera. Gândiți-vă doar ce se va întâmpla dacă vine vorba de o criză economică. Recriminarea între națiuni va fi imensă. S-ar putea ajunge la lovituri. Uită-te la numărul imens de imigranți din țările lumii a treia care trăiesc acum în Europa. Aceasta a fost promovată de Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla cu ei dacă va exista un colaps economic? Probabil că vom avea, ca în Uniunea Sovietică la sfârșit, atât de multe lupte etnice încât mintea se încurcă. În nicio altă țară nu existau astfel de tensiuni etnice ca în Uniunea Sovietică, cu excepția probabil în Iugoslavia. Deci, exact asta se va întâmpla și aici. Trebuie să fim pregătiți pentru asta.
Acesta este motivul pentru care sunt foarte sincer, cu cât terminăm mai repede cu UE, cu atât mai bine. Cu cât se prăbușește mai repede, cu atât mai puține daune ne-ar fi făcut nouă și altor țări. Dar trebuie să fim rapizi, deoarece eurocrații se mișcă foarte repede. Va fi dificil să-i învingi. Astăzi este încă simplu. Dacă un milion de oameni mărșăluiesc astăzi la Bruxelles, acești tipi vor fugi în Bahamas. Dacă mâine jumătate din populația britanică refuză să-și plătească impozitele, nu se va întâmpla nimic și nimeni nu va merge la închisoare. Astăzi încă mai poți face asta. Dar nu știu care va fi situația mâine cu un Europol cu drepturi depline, format din foști ofițeri ai Stasi sau ai Securității . Se poate întâmpla orice.
Pierdem timpul. Trebuie să-i înfrângem. Trebuie să stăm și să gândim, să elaborăm o strategie în cel mai scurt mod posibil pentru a obține efectul maxim. Altfel va fi prea târziu. Deci, ce ar trebui să spun? Concluzia mea nu este optimistă. Până în prezent, în ciuda faptului că avem unele forțe anti-UE în aproape fiecare țară, nu este suficient. Pierdem și pierdem timpul.
Mai multe despre acest subiect, a se vedea:
Președintele ceh avertizează împotriva europenismului , 27 august 2005
Atașament mărimea
bukovsky-interview.mp3 1,76 MB
bukovsky-speech.mp3 7,11 MB
Conectați-vă sau înregistrați-vă pentru a posta comentarii 441360 citește
L-am intervievat pe Vladimir
Trimis de patsanreal marți, 03.11.2009 09:23.
L-am intervievat pe Vladimir Bukovsky în urmă cu douăzeci de ani, în 1986, când Uniunea Sovietică, primul monstru pe care l-a luptat atât de curajos, era încă viu și înfloritor.
Domnul Bukovsky a fost unul dintre eroii secolului XX. Când era tânăr, el a expus folosirea închisorii psihiatrice împotriva deținuților politici din fosta URSS (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, 1917-1991) și a petrecut în total doisprezece ani (1964-1976), de la 22 la 34 de ani, în închisorile sovietice, lagărele de muncă și instituțiile psihiatrice. În 1976, sovieticii l-au expulzat în Occident. În 1992 a fost invitat de guvernul rus să servească ca expert care depune mărturie la procesul desfășurat pentru a stabili dacă Partidul Comunist Sovietic fusese o instituție criminală.
TREBUIE ROEXIT IN VITEZA !
AUR ESTE UN CAL TROIAN TOT PENTRU INAMIC .
CU ASA LEGE INCEP
RAZIILE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DUPA CUM LE TUNA ROMANOFOBILOR SI CRIMINALILOR STIL STALINIST : VIN IN CASA , FAC “PERCHEZITIE”, TE JEFUIESC DE TOT CE VOR FARA PIC DE RASPUNDERE IN FATA CUIVA !
EU AM SPUS DE LA INCEPUT CA AUR NU VA FACE NIMIC IN SENSUL IESIRII DIN UE .
FARA ROEXIT NU SE VA PUTEA DELIBERA NICIODATA NIMIC !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CUVANTUL “URA” ESTE PREA VAG SI CUPRINDE ORICE, INCLUSIV REACTIA OMULUI IN REVOLTA LEGITIMA !
JURISTII NORMALI IL CONSIDERA IN AFARA JURISPRUDENTEI AUTENTICE CACI ESTE IMPRECIS SI POTI SA BAGI PE ORICINE PENTRU ORICE LA INCHISOARE.
Sunt legi impuse de U.E. care nu se discută. Ele se aprobă pe linie politică directă. Nu legea în sine este o problemă. Grav este faptul că mass media prezintă tot mai multe cazuri cu “valorile” României, reprezentanți de marcă ai unei etnii care se manifestă din ce în ce mai violent și mai agresiv în spațiul public. Sub umbrela protecționismului, acum toate aceste cazuri sunt prezentate la modul impropriu “un cetățean român”. Din punct de vedere statistic, concluzia incorectă este că românii sunt din ce în ce mai violenți și mai agresivi. Aș vrea să știu și eu care este ulltimul caz de manifestare a urii interetnice dclanșată de un român împotriva unui minoritar. Dar aș vrea ca Poliția Română să prezinte un studiu cu români agresați de minoritari. Și pe urmă putem sta de vorbă.
NUUUUU
“SE APROBA ”
NIMIC DE LA SINE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
STIMATE DOMNULE VASILICA MILITARU !
TOATE LEGILE ASTEA DE LA UE SUNT APROBATE SI IMPLEMENTATE DE UNELE GUVERNE !
ACESTE GUVERNE SUNT COMPUSE DIN OAMENI IN CARNE SI OASE ,
VINOVATI
CA LE APROBA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
@ caroline gunderode Mulțumesc pentru atenționare, dar eu cunosc bine ce recomandă UE și cum se execută cozile de topor din România care votează aceste legi pentru nu-i supăra pe stăpâni. Parlamentarii, inclusiv cei din AUR, știu foarte bine că dacă se opun recomdanărilor UE, sunt trecuți pe liste negre și pot să-și ia adio de la visul căștigării Puterii în România. Adică își pierd speranța de a mai fura ce se mai poate, după devastările produse de multinaționale.
Am inteles: voi sustineti leprelle din Haur si acum sunteti dezorientati de atitudinea lor perversa.
Na, ca Haur si-a dat Harama pe fata.
Satanistii sunt in sevraj.Fac orice pe ultima suta de metri.
In cel mai scurt timp toata mascarada se va incheia, iar mUE se va dezmembra.
Pana ce Negustorul de copii Joianis promulga legea putem sa le dam MUIE ? Sa le umplem frigiderele !
Astia-s prosti rau de tot.Ei cred ca mascarada va tine la infinit si ei vor fi la putere pe vecie ?
Au fost mai masoni ca ei ( Bombonel 33) si tot a ajuns la Rahova, si ei, niste limbrici, cred ca vor scapa ?
Astia pe langa ca sunt prosti sunt si idioti.
Daca aur a votat pe linie garantez 100% ca Romania a fost amenintata ca nu mai primeste niciun ban. UE vrea sa devina o dictatura verde comunista pt ca nu are independenta, ue e condusa de si mai sus din imperiu.
” TRADARE SA FIE DAC-O CER INTERESELE PARTIDULUI …” Si cand ma gandesc ca , atunci cand mi-am exprimat neincrederea in A.U.R. s-au gasit unii care s a ma ia cu huideo … Dracu va mai avea incredere in ORICE PARTID si-n ORICE POLITICIAN !
D ce nu faceti un interviu cu ei sa auzim argumentele
Cabala este sfaramata.
Cuiburile cu reptile puturoase din Davos, Elvetia, Vatican si SUA sunt distruse, reptilele arestate si multe executate prin spanzurare.
Urmeaza o vara foarte “calduroasa” si o toamna bogata in arestari pe tot mapamondul si spulberarea totala a satanistilor.
Donald Trump: Vom lua înapoi Casa Alba și, mai repede decât credeți, va fi ceva cu adevărat special. Transmisie ÎN DIRECT de la Convenția Republicanilor din Carolina de Nord cu cel de-al 45-lea președinte ale SUA
https://www.activenews.ro/stiri/Donald-Trump-Vom-lua-inapoi-Casa-Alba-si-mai-repede-decat-credeti-va-fi-ceva-cu-adevarat-special.-Transmisie-IN-DIRECT-de-la-Conventia-Republicanilor-din-Carolina-de-Nord-cu-cel-de-al-45-lea-presedinte-ale-SUA-167265
GETTR, noua platformă a lui Donald Trump va fi lansată oficial în 4 iulie. La fel ca Twitter-ul, și GETTR va oferi utilizatorilor posibilitatea de a interacționa cu ceilalți utilizatori, să dea like și să distribuie diferite postări. https://www.gettrsignup.com/1/?utm_source=exc_OT&utm_campaign=6ef483c3
Sabotaj toata ziua:
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/explozie-si-incendiu-la-rafinaria-petromidia-din-navodari-doi-oameni-raniti-autoritatile-au-activat-planul-rosu-1583101
Pai cam asa arata “nationalismul” fabricat de masoni, servicii si de laboratoarele neocolonialismului. Trebuia sa va dati toti seama cine sunt din faptul ca nu sufla o vorba despre coruptie si lupta anticoruptie, reforma constitutionala, reforma statului, reforma justitiei, despre reforme in educatie, cercetare, infrastructura, sanatate, despre saracie, migratie si despre jefuirea Romaniei de catre Occident.
Astea sunt problemele Romaniei, despre care ar trebui sa vorbeasca niste “patrioti” si “nationalisti” cum se autointituleaza istetii astia.
Nu, “patriotismul” inseamna sa delirezi toata ziua despre transexuali, despre leghebete si despre covid, adica sa faci “disidenta” cu voie de la stapan si sa vorbesti exact despre ce vrea stapanul sa vorbesti, ca sa mai uite turma de foame si lipsuri. Parca si in Oceania lui Orwell era voie sa vorbesti tot despre pornografie si sport, cam la nivelul la care este si discursul AUR.
Mai tineti minte PRM-ul? Ce mai tuna si fulgera impotriva lui Iliescu si a PDSR-ului (la fel ca UDMR-ul de altfel) si cum se mai intelegeau toti de minune la vot?
In concluzie: poporul acesta este reprezentat in proportie de 0 (zero) % in Parlament si in conducerea statului roman.
Presupunem ca la noapte ii arestam pe toti: Presedinte, Guvernul, parlamentarii… si sefii “serviciilor”, desigur!
Ce fel de grup putem “impinge” sa preia activitatea de conducere?
… asta ar fi calea rapida, … plus gloante si funie cu sapun “de casa”!
Ca sa nu mai peierdem timpul cu vicleniile jidanite!
E clar ca nu ne putem gandi la 1 (un) salvator ci la un grup care sa poata comanda forta de soc si care sa aiba suficienti membri care sa preia comanda la nivelurile “de lucru”, executive:
– Sef de stat – si Presedinte si Prim -ministru
– guvernatori locali, cu pricepere militara
– sefi de ministere – nu neaparat “ministru” ci “delegat” sau …. “comisar”
Desigur- tot ce e jidan si franc-mason “sus” si “la butoane” – la fel,…. “saltat” si anihilat.
…
“Vede” cineva asa ceva posibil? – as vrea sa nu vad raspuns scris ci actiunea celor care [cred eu…] mai pot sa faca asa ceva: militarii!
Cu toate riscurile agresiunii externe neo-marxiste si militariste.
Chiar daca nu place unora, Rusia si China raman singurele forte care ne-ar “ingadui” si tolera aspiratiile de refacere a suveranitatii.
….
Altfel – ne batem gura de pomana!
Mai bine dezbatem teme din trecut, spunem ce stim … cum am incercat sa-l trezesc pe un bleg care posteaza pompos/stahanovist pe-aici ca mare istoric si sef de onegheu.
@ gheorghe Nu fi bolând, că nu-ți șade bine! Tu ai afirmat că nu te afli în România. Perfect. Ceea ce faci tu este instigarea românilor naivi la înlăturarea conducerii Statului român. Tu ori ești prost ori ești diabolic. De ce nu te îmbarci rapid într-un avion să vii să “salvezi” tu România cu metodele tale idioate. Metodele tale diabolice au fost utilizate de alți șmecheri pe timpul “Rebeliunii” legionare dar și după al doilea Război Mondial. Părintele Iustin Pârvu mi-a expus personal cum au fost “aranjați” dinainte românii arestați în anul 1948. Securiștii comuniști bolșevici au organizat, în vara anului 1947, o tabără în munții Tarcăului pentru organizațiile naționaliste din România. Bieții români naivi s-au dus, neștiind că toate numele participanților au fost trecute pe niște “liste negre” în baza cărora s-au făcut arestările masive din mai 1948. Un individ, Doina, sub pretextul colectării de bani pentru “ajutorul legionar” a întocmit liste cu simpatizanții naționaliști. Un Doina al noilor timpuri, ce-și spune acum gheorghe, îi îndeamnă pe naivii naționaliști să participe la săvârșirea unor infracțiuni care i-ar duce la pușcărie sigură pe viață. Dar acest Doina – gheorghe face mișto de subsemnatul care a ales acțiunea de luptă pe cale legală împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai Neamului Românesc. Voi aveți de ales. Dar înainte de a delibera, citiți măcar zece cărți de memorialistică ale celor care au făcut minim 16 ani de pușcărie pentru acțiuni mai puțin periculoase ca acelea propuse de gheorghe. Personal, l-am cunoscut și am vorbit cu Grigore Caraza, un Ceahlău al Neamului nostru Românesc, ce a stat 21 de ani în toate regimurile totalitare: antonescian, comunisto – bolșevic și comunisto – ceaușist.
Atrag ATENȚIA redacției Incorect Politic asupra comentatorului “gheorghe”, de profesie instigator care va aduce prejudicii imense și ireparabile acestui site naționalist.
Ultimul lui comentariu face parte din strategia diversionistă denumită “borcanul cu miere … otrăvită” prin care se încearcă următoarele aspecte evidente:
1. Prin astfel de comentarii, site-ul Incorect Politic și vizitatorii lui, vor fi încadrați în zona naționalismului extremist, anticonstituțional și antidemocratic. Rasismul, xenofobia și antisemitismul vin la pachet.
2. Instigarea la înlăturarea prin forță a unui regim democratic, în limitele democrației înțelese și aplicate la acest moment, este una dintre cele mai grave infracțiuni pedepsită de Codul Penal și mai multe legi românești.
3. Acest act diversionist va determina distragerea atenției de la acțiunile de demascare a autorilor minciunilor proferate la adresa poporului român și va justifica implicarea instituțiilor abilitate pentru anihilarea unui astfel de grup prezentat ca foarte periculos, sub auspiciile comentariilor lui gheorghe.
4. În baza acestei încadrări juridice, inclusiv Serviciul Român de Informații are abilități de monitorizare și de urmărire informativă, specifice unui serviciu de informații, a tuturor celor care semnează articole precum și a tuturor vizitatorilor și comentatorilor acestui site naționalist.
5. Anihilarea tuturor vocilor care mai au curajul să rostească niște adevăruri dureroase în România va fi principala consecință a acțiunilor viitoare ale instituțiilor Statului român.
QUI PRODEST?
Trebuie să fii tâmpit să nu înțelegi că dacă o lege este mai ambiguă este mai greu de aplicat. AUR a eliminat criteriile de discriminare, astfel încât acum oricine vrea să condamne pe această lege, trebuie să arate mai întâi că criteriul invocat de el poate constitui discriminare.
USR le pusese pe tavă, nu mai trebuia decât constatarea discriminării. AUR a făcut legea inoperantă prin eliminarea criteriilor. De-aia nici n-a fost condamnat nimeni din 2009 pana acum.
Idiotii care scriu p-aici ar trebui sa citească să vadă că proiectul a fost adoptat din cauza Comisiei Europene, eram obligati sa-l adoptam.