Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 6, 2018
“Există momente în care a nu ierta este chiar o formă de supraviețuire a chiar creștinătății tale. Uneori creștinul trebuie să nu ierte”
Creștinul trebuie să nu ierte în momentul în care cineva îi batjocorește credința.
Atunci când prea dulcele Iisus devine prilej de batjocură și de manipulare, atunci creștinul trebuie să se facă sabie.
Cu iertarea pe buze și cu dragostea în cuvânt și în expresie, ajungem să ne pierdem sufletele tot atât de ușor ca atunci când nu iertăm sau când urâm. Pentru că am ajuns într-o stare de confuzie în care doar cuvintele foarte grele pot să mai facă o diferență.
Nu poți să fii creștin în același timp iubind lumea și răsfățându-te în niște argumente și niște răutăți care se spun, și apoi să vii la biserică și să spui “eu sunt creștin, și ce are? ce are dacă trăiește și păcatul, ce are dacă trăiește și răutatea, și minciuna, amestecată cu un pic de adevăr și ascunsă sub mari cuvinte ca dragoste, și care defapt nu face altceva decât să ne înșele, să ne păcălească, să ne ducă spre o țintăfalsă care nu poate cu adevărat să crească și să rodească spre împărăția lui Dumnezeu.
Uitați-vă la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și cum cuvinte mari ca dragoste sunt folosite pentru a desemna tot soiul de pofte, tot soiul de micimi omenești, tot soiul de distrageri din acestea de la umanitatea noastră, și numind cu cuvânt de dragoste pofta, păcatul, răutatea, anormalitatea… este dragoste! este dragoste! și noi nu mai avem voie să spunem că nu-i așa!
Că dacă un om într-o dimineață se îndrăgostește de propriul cățel și dupămasa de propria mașină, tot dragoste se numește! Dar așa cum dragostea față de alcool nu se numește dragoste, ci se numește poftă, așa cum dragostea față de trup străin, nu se numește dragoste, ci desfrânare, așa cum dragostea față de mâncarea mâncăului se numește lăcomie, tot așa dragostea pe care noi numim ca dragoste trebuie verificată.
Și este un singur criteriu, acesta este al credinței, fraților si surorilor, ce spune Dumnezeu că este dragoste, aceea e dragoste. Dacă nu, e minciună, este păcat, răutate, este anormalitate și nefiresc.
De aceea fraților și surorilor în fața unor astfel de manipulări trebuie să te faci sabie și să nu ierți și să nu uiți. Și cu toată autoritatea acestor veștminte și acestor cruci pe care le port, să nu uiți și să nu ierți! Asta îți spun!
*
Mai auzim, dupa aceea, ca tema aceasta a familiei dezbina. Dar in jurul a ce sa ne unim daca nu in jurul familiei? Ganditi-va, cand va este greu unde va duceti? Va duceti la primarie? Va duceti sa cercetati nu stiu ce functionari publici, va duceti sa intrebati profesorii? Mergeti acasa, vorbiti cu mama si cu tata, dati un telefon fratilor si surorilor, vorbiti cu copiii, cu verii, cu cumnatii, asta este lucrul care ne uneste, familia!
Dar am ajuns acuma sa nu mai vedem asta. De Craciun, in jurul mesei, cu familia va regasiti, de Paste cu familia va regasiti, in momentele voastre cele mai sfinte invitati membrii familiei. Ca-i un botez, ca-i o cununie sau ca este o inmormantare. Si sa nu fim uniti in jurul familiei? Mincinoase sunt buzele care spun ca familia nu este o tema si ca familia trebuie sa dezbine, auzi! Familia trebuie sa uneasca. Si daca putem cu adevarat la 100 de ani de celebrare a propriei noastre unitati politice sa marturisim acest lucru, o putem face iubind familia, respectand familia, definind-o asa cum trebuie.
Poti sa ai orice fel de pareri despre toate lucrurile. Poti, de asemenea ca viata ta de familie sa nu fie chiar o viata ideala, dar asta nu trebuie sa schimbe adevarul ca familia este formata dintre un barbat si o femeie, asa cum a lasat-o Dumnezeu. Si daca asta inseamna, in fata Sfantului Altar sa fac politica, cum prosteste ne mai acuza unii si altii, sa stiti ca o voi face cu bucurie.
Iata, priviti-ma, fac politica! Fac politica familiei si ma bucur de lucrul acesta.
Preacuviosul Andrei Pleşu
Pe toţi ne-a lămurit deplin_
După ce-ani mulţi ne-a dus cu preşu_
Că-i cel mai milostiv creştin!
Precum acel samaritean
Ce pe drumeţul agresat
L-a adăpostit la primul han
Şi rănile i le-a tratat_
Ba, datu-i-a şi-ultimul ban
Hangiului, sa-l îngrijească,
Pănă când acel om sărman
Apt va fi să călătorească…
Şi chiar promis-a, la sfârşit,
Că din voiaj de-o reveni,
Cât o mai fi de cheltuit
Pentru-îngrijire-i v-a plăti!…
Tot astfel şi distinsul domn,
Şi cărturar fără pereche
Ce-aude noaptea lin în somn
Glas îngeresc într-o ureche
Şi-n ceealaltă , mult mai clar,
Acordurile ventriloce
Ce-l înfioară-n buzunar!
Emise de-a lui Soroş voce)_
Primitu-i-a-într-a lui „Dilemă”,
Şi încălzitu-i-a la piepţi,
Pe cei ce nu-şi fac vreo problemă
Să te oblige să-i „Accepţi”!
Spunându-ne, de duh prea plin,
Cu-ambrozie la colţul gurii_
Că nu-i un mod foarte „creştin”
Să-i mai numim_„contra naturii”!
Nici să-încercăm , prin Referend,
De-asaltul lor să ne-apărăm,
Ci, bine-ar fi, ca-n hapy-end,
Ca buni creştini_ să-i „Acceptăm”!
Încât îl întrebăm sintonic
Ştiindu-i scopu-învăţăturii_
„Acceptul” tău a fost platonic…
Sau puţintel_ contra naturii?
“Toleranța nu este o valoare în sine. Din punct de vedere creștin toleranța este o slăbiciune pentru că te pune în situația de a nu pune capăt răului și de a-l păstra lângă tine sub forme mai mult sau mai puțin benigne. Din punct de vedere creștin lucrurile stau altfel. Fermitatea în fața răului e recomandată. Nu în fața persoanei, repet, persoana niciodată nu e discreditată în creștinism, oricât de păcătoasă ar fi ea, dar răul pe care îl propagă în spațiul public, și nu numai, trebuie stopat. Așadar toleranța nu este o valoare” Vasile Banescu, purtator de cuvant al Patriarhiei