S-a votat! Înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România

Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat miercuri, 26 iunie 2019, o propunere legislativă privind înfiinţarea unui Muzeu al Ororilor Comunismului în România, care va prezenta crimele, abuzurile şi torturile trăite de poporul român în perioada 1945-1989. De ce doar perioada 1945-1989 și nu și anul 1940, cu atrocitățile comuniștilor evrei împotriva armatei și populației române din Basarabia și nordul Bucovinei? Acele teritorii au fost răpite României de URSS  prin ultimatumul din 28 iunie 1940, urmat de samavolnica ocupație sovietică.

„Muzeul are ca obiectiv prezentarea realităţilor vieţii social-economice şi culturale din România în perioada 1945-1989, cu scopul informării corecte a publicului asupra abuzurilor, crimelor, torturilor asupra oponenţilor regimului comunist. Muzeul are ca scop colectarea, studierea, colecţionarea, conservarea, etalarea şi punerea în valoare a pieselor ce alcătuiesc patrimoniul muzeului. Patrimoniul Muzeului se contituie din colecţii de piese şi documente realizate în colaborare cu Institutul de Studiere a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, precum şi în colaborare cu alte instituţii publice, din piese provenind din transferuri, donaţii şi achiziţii, conform legii.”, scrie în propunerea legislativă.

Legea înființării acestui muzeu fusese initial respinsă de Senat. Sediul muzeului urmează să fie stabilit de Ministerul Culturii. Proiectul, care a fost adoptat de deputaţi cu 276 voturi „pentru” şi două abţineri, urmează să meargă entru promulgare la preşedintele Klaus Werner Iohannis.

Deputatul gălățean Nicolae Bacalbaşa a afirmat că votul este „un moment de imensă făţărnicie, în momentul în care procurorul general, unealta prin care se făceau crime în ultima parte a comunismului, a fost protejat de cel care se numeşte şeful statului pentru a nu fi demis imediat”.  Acesta a mai adăugat: „Ar trebui să ne plesnească obrazul de ruşine. Titlul este absolut nefericit, de Walt Disney.”

De ani buni asistăm pasivi la acuzații halucinante privind un așa-zis holocaust împotriva evreilor din România și la apariția unor legi staliniste prin care cei care neagă „holocaustul” din țara noastră sunt pasibili de închisoare.  Am privit stupefiați lupta pentru a impune un muzeu al acestui „holocaust” în buricul Capitalei. Mai întâi la palatul „Dacia” (Cronologia demersurilor pentru înființarea  pe banii românilor a unui așa-zis „muzeu al holocaustului din România”, de unde să fim acuzați cu minciuna că suntem ucigași de evrei)și acum în parcul muzeului „Grigore Antipa” din Piața Victoriei prin construiea unui sediu pentru acest muzeu de către institutul „Elie Wiesel”.

 Ar fi cazul să existe și un muzeu care să prezinte crimele, ororile și teroarea bolșevicilor evrei veniți pe tancurile sovietice în România și care au rămas aici, s-au infiltrate în conducerea partidului comunist și în fruntea instituțiilor represive (Securitate, Miliție, Justiție), de unde au trimis în pușcării intelectualitatea, preoții, politicienii și studenții români! Din 1948 până în 1964, în România au fost întemniţaţi peste două milioane de români şi peste două sute de mii au fost lichidaţi în puşcării şi lagăre! Un autentic holocaust al românilor, victime ale evreilor bolșevici. Acum, aceiași bolșevici evrei, prin urmașii lor, conduc din nou România.

„Se minte non-stop că românii sunt de vină pentru distrugerea și ruinarea țării! Care români? Toate partidele politice de după decembrie 1989 au fost infestate cu alogeni! Primul guvern de după asasinare lui Nicolae Ceaușescu, condus de premierul evreu Petre Roman, a avut  un român și un țigan în componență, restul fiind evrei!!! Toată mass-media românescă, cu 90% proprietari alogeni, este infiltrată cu evrei. Fiecare post de televiziune are cel puțin un evreu ca formator de opinie! (…)

Copiii ideologilor evrei bolșevici Ernő Neuländer, Denys Patapiewicz și Leonid Tismineţki (agentul NKVD poreclit Ciungu’), pe care-i cheamă acum Roman (Petre), Patapievici (Horia-Roman) și Tismăneanu (Vladimir), spală și ei creierii românilor, la fel cum făceau părinții lor. Dacă, după schimbarea regimului din 1947, evreii bolșevici veniți din URSS ocupau cam 60% din structurile de conducere ale statului, acum urmașii lor sunt aproximativ 80% în aceleași structuri. În special au fost și au rămas vizate posturile politice de conducere, instituțiile represive (serviciile secrete, poliția, jandarmeria) și mediul financiar-bancar, fiindcă cine are banii pe mână are și puterea.” (Am avut cândva o țară…)

De ce nu se extinde perioada vizată de viitorul Muzeu al Ororilor Comunismului în România până în timpul războiului? Există atâtea dovezi ale crimelor evreilor bolșevici din anul 1940 împotriva românilor în Basarabia și nordul Bucovinei? (Crimele comuniştilor evrei comise împotriva românilor în 1940; Crimele comuniştilor evrei comise împotriva românilor în 1940 (II))

Institutul „Elie Wiesel” din România, plătit generos din banii românilor ca să-i transforme în neam de criminali, nu face altceva decât să ne scoată vinovați de un oarece holocaust petrecut pe pământ românesc, așa cum îl arată și propria denumire: Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Lucru total neadevărat, se știe că mareșalul Ion Antonescu a salvat mii de evrei din Polonia și nordul Ardealului ocupat de unguri de la deportarea în lagărele naziste.

Pe de altă parte, nimeni nu vorbește de evreii comuniști din Basarabia care în 1940 au schingiuit și omorât zeci de soldați români și populație civilă de origine română (Crimele comuniştilor evrei comise împotriva românilor în 1940 ; Un altfel de holocaust, crimele evreilor împotriva românilor).

La fel, aproape nimeni nu vorbește despre crimele comise de bolșevicii evrei, veniți călare pe tancurile sovietice după 23 august 1944, împotriva românilor! Puțini au curajul să vorbească despre holocaustul roșu îndreptat împotriva românilor! (Holocaustul evreiesc împotriva românilor) https://ioncoja.ro/holocaustul-evreiesc-impotriva-romanilor/

Trebuie să se dovedească că pe teritoriul României  s-a produs holocaust. România nu a deportat evrei în lagărele de concentrare naziste, așa că nu poate să fie acuzată de holocaust! De ce pe vremea comuniștilor nu se discuta despre acest lucru, deși atunci au fost publicate toate cărțile despre holocaust ale lui Oliver Lustig, un evreu deportat din nordul Ardealului ocupat de Ungaria hortystă și supraviețuitor al Auschwitzului? Nu exista nici un institut evreiesc de studiere a holocaustului. Doar conducătorii pe care i-a avut România în ultimii ani 27 de ani au susținut ideea de holocaust, acuzele devenind tot mai vehemente, în special sub președinția lui Băsescu și a lui Iohannis.

Culmea, germanul Klaus Werner Iohannis, cu antecesori care au luptat voluntari în Waffen SS ca toți sașii ardeleni, acuză românii de uciderea evreilor și holocaust!!! (Domnule Iohannis, de ce vreți să băgați holocaustul pe gâtul românilor? ; Domnule Iohannis, de ce vreți să băgați holocaustul pe gâtul românilor? (II)) „Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» judecă cu dublă măsură! În timp ce acest Institut, plătit din banii românilor, a început o prigoană demnă de Gestapo împotriva Mareșalului Ion Antonescu, Armatei Române și a intelectualilor simpatizanți ai Mișcării Legionare, același institut «Elie Wiesel» tace mâlc în privința Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) și a fostului președinte al acestuia, Klaus Iohannis, care s-au declarat oficial, prin decizie judecătorească, succesori ai organizației hitleriste Grupul Etnic German din România!” (De ce Institutul „Elie Wiesel” nu se ocupă de Klaus Iohannis și FDGR, fasciști cu acte?)

Nu cumva este un compromis pe banii poporului român? Nu cumva evreii au închis ochii la succesiunea sașilor după fosta lor organizație nazistă, în scopul retrocedărilor ilegale a unor imobile valorând sute de milioane de euro, pentru ca sasul Iohannis, devenit președinte al României – posibil instalat tot de evreii sioniști, să plătească Israelului miliarde de euro despăgubiri pentru așa-zisul holocaust din România? Se spune că Traian Băsescu a achitat 20 de miliarde de euro pe șest statului Israel, prin acordul de împrumut din anul 2009, atunci când România a făcut enormul împrumut de la FMI (adică tot de la evrei!), mințindu-ne că trebuiesc plătite salarii și pensii, dar guvernul Boc a scăzut, exact atunci, salariile și pensiile! Dacă-i adevărat, atunci Klaus Iohannis mai are de achitat jumătate din cele 40 de miliarde de euro solicitate ca despăgubiri pentru holocaust conform scurgerilor de informații de la negocierile ultrasecrete. Lăsând bârfele și zvonurile deoparte, reamintesc adevărul istoric că România nu a deportat evrei în lagărele de concentrare naziste, așa că nu poate să fie acuzată de holocaust! (Fragment din articolul Deșteaptă-te, române!)

„ŻYDOKOMUNA”  Evreii şi comunismul – Cazul României (1944-1965)

Chestiunea rolului evreilor, a unor evrei, în instalarea și impunerea și menținerea violentă a comunismului în România nu este o chestiune de statistică și nici de demografie, ci de sociologie, ideologie și politică. Nu cifrele contează ci rolul social pe care l-au cucerit sau care li s-a distribuit în cadrul procesului de comunizare a României și a Europei de Est, adică de colonizare imperială sovietică. De la statistici va trebui să se treacă la analiza rolurilor concrete. În aceste sens listele de mai jos, rezultat al unei dificile cercetări, realizată de Iulian Apostu, trebuie văzute nu ca denunțare a invadatorilor evrei ci ca sursă pentru cercetarea de cazuri precise.

Numai pe această cale se va ajunge la o concluzie temeinică și realistă, lipsită de violențe și revendicări umflate, dar cu o prespectivă justițiară clară, la capătul căreia va trebui să se pună și chestiunea simplă a emigrării unora din responsabilii dezastrelor generate de comunism, spre teritoriile de refugiu pentru torționari comuniști, care au fost Israelul, Germania, Statele Unite ale Americii. Dacă se mai caută și denunță torționarii din lagărele naziste, pentru a dovedi că mai există criminali supraviețuitori, pentru a-i pedepsi, de ce nu s-ar face același lucru cu torționarii sau cu ordonatorii și responsabilii crimelor din lagărele comuniste, români, unguri, ucrainieni, țigani, evrei și de alte naționalități?

Cercetarea istorică și sociologică nu se mai poate menține la afirmații globale, la cifre, la invective cu iz rasist și la analize în suc propriu, fără integrarea cercetării în eforturi comparatiste istorice, demografice, psiho-sociologice, economice.

Problemă prea importantă, care nu se poate lăsa pe seama mercenarilor sau evreilor (prin firea lucrurilor acești abordând subiectul dintr-o perspectivă comunitară și holocaustică), este momentul de a se aprofunda cercetarea în arhivele românești sau străine, depozite documentare care oferă, în ciuda epurării, devalizării lor sau a distrugerilor întâmplătoare, destule documente pentru limpezirea raporturilor românilor cu evreii. Știm că este așa. Noi am văzut și cercetat asemenea documente, doar ca demersuri derivate din interesul central pentru epurarea cărților și pentru cenzură după 1944.

Pentru Rusia, efortul lui Alexandr Soljenițîn a rodit în cele două volume Două secole împreună. În ciuda evidentului blocaj și boicot la care a fost supus studiul laureatului premiului Nobel pentru literatură, cartea îți face drum, este tradusă și citită, chiar dacă presa nu dă semne căr fi luat cunoștință de exstența ei. Subiectul nu mai poate fi tabuizat, controlul presei vizibile de către diversele lobbyuri invizibile nu poate fi total, cum ar fi fost pe vremea dictaturilor de ambe fețe.

Pentru România, bibliografia importantă este aproape exclusiv opera unor autori evrei, istoricii români (cu excepția lui Dinu C. Giurescu sau Gheorghe Buzatu), nu fac decât să colporteze informațiile primilor. Aceste informații nu sunt false ci sunt uneori deformate continuu, prin eliminarea sau înlocuirea unor cuvinte cheie. De pildă, se folosesc sistematic expresii ca deportare sau exterminare și niciodată expresia folosită în epocă, colonizare, pentru a numi deplasarea (evident forțată și prost organizată) cu efecte tragice, distructive, a unor mase de evrei din Basarabia și Bucovina spre teritorii fost sovietice, din estul României, precum Transnistria.

Se omite precizare, nu din ignoranță ci din nevoie propagandistice, că acești evrei erau cetățeni străini, sovietici, al unui stat cu care România se afla în război (așa au fost tratați, prin internarea în lagăre, japonezii în America) că teritoriile spre care erau deplasați evreii așkenazi sau kazari (idișofoni, polonofoni și rusofoni), fuseseră, la origine, locurile lor de baștină, în cadrul Imperiului țarist, teritorii dinspre care evreii se deplasaseră spre Vest în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adică spre Moldova, spre România. Este una dintre cele mai importante migrații ilegale de la finele acelui secol, care a modificat brutal și periculos pentru etnia a cărui teritoriu era invadat, adică pentru români, echilibrul demografic și economic al zonei.

Nu e vorba, deci, de a motiva orgolios crimele, abuzurile sau represaliile de orice fel, dacă sunt executate de ai nostri, dimpotrivă, e vorba de a stabili vinovățiile reale și pricinile împletirii greșelilor, iluziilor, naivităților și oportunismelor locale, de toate culorile, cu vocațiile coloniale ale executanților străini care au intrat cu picioarele în sufletul băștinașilor, localnici, ca și cum ar fi fost vorba de teritorii cucerite, unde comandanții invadatori răsplătesc soldații cu dreptul la jaf și la umilirea și uciderea semenilor, nepedepsite.

Și așa mai departe.

Dan Culcer