S-a Mai Dus Un Mare Patriot – Oliviu Tocaciu

Incorect Politic
Octombrie 23, 2018

Articol scris pe 21 octombrie, de Dan Cristian Ionescu.

Oliviu Tocaciu cu fiica sa, Olivia și nepoțelul, la Bazna.

 

S-A MAI DUS UN MARE PATRIOT!

Azi (duminică adică) am aflat că ieri (sîmbătă adică) a fost înmormîntat vechiul, bunul și dragul meu prieten Oliviu Tocaciu.

Făcea parte dintr-o galerie de avocați despre care am mai scris, cum sper să mai fie și astăzi, deși nu prea cred: un jurist excelent, un om de mare cultură generală, un orator desăvîrșit, un profesionist conștiincios și corect, un partener de discuții spumoase și un mare patriot.

S-a născut în com. Valea Lungă, jud. Alba la data de 19 aug. 1947, după care a copilărit la Mediaș.

În anii ’70 circula o legendă în lumea justiției. Nu pot să spun mai mult, fiindcă nu am discutat niciodată cu el despre asta (pe atunci lucram într-un sediu care nu se afla în Tribunalul Mare), dar despre asta încă se mai știe. Oliviu era judecător și stătea cu familia în chirie, la un proprietar. Degeaba tot cerea statului o locuință a lui fiindcă s-ar putea ca proprietarul să cadă la un moment dat într-un păcat penal, nimeni nu-i dădea casă.

Am pomenit în decursul timpului despre unele „nebunii” pe care le-am apreciat și admirat, fiind făcute de niște oameni deosebiți.

Aceasta este una dintre ele.

Văzînd că nimeni nu îl bagă în seamă, într-o zi Oliviu își aduce la Tribunalul Mare familia (soția, fiica și fiul) precum și cele necesare după care, la închiderea tribunalului, întind paturile pliante, pun pe ele așternuturile și îmbracă pijamalele. Cînd dimineața s-au deschis ușile, Oliviu, cu un halat de casă peste pijama, cu papucii în picioare, își fuma pipa liniștit plimbîndu-se prin „Sala pașilor pierduți”.

Așa, a primit un apartament.

Apoi a trecut în avocatură, devenind unul dintre avocații despre care merită să se vorbească.

După cele întîmplate în decembrie 1989 pe care nu le mai comentez, a ajuns inițial vicepreședinte iar, după demisia lui Dumitru Mazilu, președinte al Comisiei juridice din CFSN.

În ziua de 13 ian. 1990 au avut loc primele alegeri libere din România, avocații din București și-au ales o nouă conducere.

În noul Consiliu, am fost aleși printre oamenii securității și noi, oile negre, Oliviu și cu mine precum și foștii deținuți politici Niculae Cerveni și Paul Mitroi – iar Niculae Cerveni a fost ales decan. Apoi, după primele zile de derută, oamenii securității s-au reorganizat – conform informațiilor mele, vicepreședintele Victor Anagnoste (pînă pe 13 ian. 1990 președintele Colegiului de avocați al municipiului București), partener sîmbăta de jocuri de societate cu familia Emil Bobu, a înfierbîntat liniile telefonice de la barou discutînd cu șefii avocaților din județe, cu toții oamenii securității (un fost ofițer de securitate mi-a spus la un moment dat că ce mir, cei mai mulți informatori ei îi aveau printre avocați și preoți).

Urmarea a fost că la constituirea Uniunii Avocaților din România, securitatea l-a ales pe Victor Anagnoste președinte al UAR (care și-a tot schimbat numele). Sînt multe de povestit și despre asta, și despre nefericitele consecințe.

Oliviu nu s-a împăcat cu FSN-ul, așa că a înființat Partidul Reconstrucției Naționale cu care a participat la alegerile din 20 mai 1990. Partidul a obținut un loc de deputat (pe atunci, cînd nu exista prag electoral, se putea!) dar nu el, președintele partidului, ci sibianul Nicolae Simescu.

Din patriotism ardelenesc, și-a luat cognomenul de Transilvanius.

A înființat editura “Pacifica”, editură care în anul 1993 a tradus și tipărit cartea ”Mein Kampf”. 

Moses Rosen a cerut trimiterea lui în judecată pentru instigare la ură.

Probabil că a fost ultima mîrșăvie a “Rabinului roșu”, care în anul următor s-a dus în împărăția subterană a stăpînului său. Și s-a dus fără nici o bucurie, întrucît procuratura generală nu l-a luat în seamă ci a dat NUP.

Îmi pare rău că atunci cînd m-a dus la editură să-mi dea cartea eram amîndoi pe fugă, așa că nu am mai stat să îmi dea o dedicație, rămînînd pe mai tîrziu, cînd va trece pe la mine. Dar cred că atunci ne-am văzut ultima dată.

După ce s-a pensionat, s-a întors în Ardealul lui natal, și-a construit o casă în Bazna. Pe cînd aveam PC și Skype am dat de el și ne-am conversat. Cînd am trecut pe leptop, am pierdut legătura. Din păcate, într-o zi din anul 2009 a căzut de pe o scară, s-a vătămat la coloana vertebrală, a suferit o hemipareză fiindu-i afectată mina dreaptă. Stătea tot timpul în fotoliu și cu mina stîngă scria pe leptop – i-am citit texte apărute la dl. Coja sau diferite comentarii în alte părți.

De la vărul său, dr. Stelu Petricu, cu care m-am împrietenit prin el, am aflat multe amănunte. Din cauza unui diabet i-a fost amputat un deget de la un picior, apoi i-au fost amputate ambele picioare. În ultimele 6 luni a fost plimbat între spitale din Mediaș și București. Pînă cînd i s-a făcut milă de el lui Dumnezeu și l-a luat.

De regulă, tristă viață au patrioții, cu sau fără ajutorul organelor statului.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

 

Dan Cristian Ionescu