S-a făcut un pas: șase luni de închisoare cerute directorului RIVAROL!

Carolina Gunderode
Incorect Politic
Noiembrie 9, 2021

S-a făcut un pas: șase luni de închisoare cerute directorului RIVAROL!

EXISTĂ O LOGICĂ implacabilă în cenzură și represiune. Epurarea merge mereu mai departe, lovește mai greu. Iată de ce trebuie să refuzăm orice legislație excepțională, toate legile arbitrare și liberticide pentru că nu numai că sunt inacceptabile în sine, dar, conform unui proces revoluționar și subversiv, cenzorii însetați de sânge nu se scutesc de la nicio nebunie, lucrează pentru negația celor mai fundamentale libertăţi, pentru incriminarea celor mai imemoriale tradiţii, pentru interzicerea celor mai incontestabile adevăruri.

Prin Legea Pleven (1972), sub denumirea de rasism și xenofobie, am incriminat patriotismul, naționalismul, opoziția față de Marea Înlocuire, refuzul imigrației care participă activ la înlocuirea populației. Prin legea Gayssot (1990), interzicem sub acuzația judiciară, mediatică și social mortală de negaționism și antisemitism contestarea fundamentelor ideologice ale actualului regim, vrem să împiedicăm cheia de boltă a Sistemului Mondial să fie pusă în discuție, asigurarea de viață a actualei oligarhii. Odată cu legea Perben (2004) instituind o infracțiune uluitoare de homofobie, orice opoziție față de dezmembrarea tot mai impresionantă a moralității naturale și a familiei tradiționale este incriminată.

Și ca din întâmplare apărători și beneficiari ai acestor legislații excepționale vin în mod regulat, de comun acord cu Ministerul Educației Naționale și rectoratul, în școli, colegii și licee pentru a ne recruta și deforma capetele blonde și încrețite. LICRA și pseudopodele sale pentru „lupta împotriva antisemitismului și negaționismului” cu documentarele sale, filmele sale, dezbaterile sale unice, pelerinaje obligatorii în autobuzele școlare, florile și lumânările sale, la Auschwitz și Struthof.

SOS-Racisme și susținătorii săi pentru săptămâna împotriva rasismului și discriminării pentru a încuraja tinerii și fetele din Franța la amestecarea generalizată, la acceptarea entuziastă a submersiunii migratoare.

În sfârșit, Colectivele împotriva homofobiei și alte asociații ale lobby-ului LGBTQI care încurajează studenții, în numele refuzului discriminării, să îmbrățișeze propaganda, temele, sloganurile, mentalitatea și chiar obiceiurile homosexualiste. Ceea ce duce la nebunii fără nume: așa, în Canada, un poștaș din Vancouver a fost condamnat în martie 2021 la șase luni de închisoare pentru că nu a acceptat „tranziția fiicei sale”. Într-o zi, de fapt, descoperă că, în documentele școlare oficiale, prenumele fiicei sale de 12 ani a fost înlocuit cu un prenume masculin. Refuzând să accepte că fiica lui și-a schimbat sexul, și să o numească cu un prenume masculin, pentru că i se pare o nebunie, este condamnat, așadar, pentru „violență în familie” la șase luni de închisoare!

Ar fi o greșeală să credem că aceste denumiri se pot întâmpla doar în America. Un articol din Le Figaro din 29 octombrie, un ziar puțin suspect de extremism, a evocat (vom reveni la asta) „supărarea părinților în fața adolescenților care vor să-și schimbe sexul”. Realitatea descrisă este înspăimântătoare și depășește ficțiunea: aflăm în special că este intervenția în orele asociațiilor LGBT, sau prezența asiduă și fără supraveghere părintească a rețelelor de socializare, care îi determină pe unii adolescenți din ce în ce mai numeroși la dorința bruscă de a schimba genul. Iar dacă părinții își exprimă o opoziție, rezerve, încearcă să le raționalizeze, sunt imediat tratați ca „transfobi”, ceea ce, să ne amintim, este o infracțiune pedepsită cu amendă de 45.000 de euro și un an de închisoare. Și serviciile sociale se pot implica rapid. Educația Națională acționează ca o împingere la crimă, deoarece o circulară a lui Jean-Michel Blanquer – pe care unii naivi de dreapta o consideră un ministru reacționar și de bun simț, în timp ce este unul dintre cei mai răi francmasoni care pot să fie – tocmai a fost publicată. „Pentru a găzdui mai bine copiii transgender la școală” și că Adunarea Națională tocmai a interzis „terapia de conversie” care vizează combaterea fenomenului transgender și a homosexualității.

Evident că vrem să distrugem tinerețea, din copilărie. Dacă nu ar fi așa, Educația Națională și autoritățile publice nu ar proceda așa cum procedează. Deja afectați de droguri și pornografie, tinerii din Franța sunt supuși hărțuirii militante și agresive din partea grupurilor LGBTQI care își au șervețelele în școli. Legalizarea Pacs-ului în 1999 a fost evident ușa deschisă către toate prostiile homosexualiste care nu au nicio reținere, nicio limită, nu se vor opri la nimic. Dar lobby-ul LGBTQI nu ar avea puterea, puterea și impunitatea de care se bucură dacă nu ar fi susținut, favorizat, încurajat de stat și de toate organizațiile globaliste, de la ONU la Consiliul Europei prin Uniunea Europeană. Asistăm la o revoltă satanică fără precedent împotriva lui Dumnezeu, a moralei și a bunului simț. În lumea lor transumanistă, nu mai există natură umană, rase, națiuni, popoare, etnii, norme, genuri, identități, specii, granițe morale și fizice. Nu întâmplător autoritățile publice au creat în februarie 2012 (sub Sarkozy, la fel cum a fost creată infracțiunea de homofobie în 2004 sub Chirac, e bine de știut!) o delegație ministerială pentru lupta împotriva rasismului și antisemitismului și mai nou ura împotriva LGBT (DILCRAH), ultima atribuție (lupta împotriva tuturor formelor de „homofobie” fiind adăugată în iulie 2016). Totul se potrivește. Și acestea sunt aceleași lobby-uri care se află în spatele acestui război de exterminare a națiunii, familiei, moravurilor, civilizației și vieții.

Expresia război de exterminare nu este excesivă când vedem violența incredibilă și tot mai mare a represiunii. Am dedicat patru pagini săptămâna trecută nenorocirilor lui Cassandre Fristot, condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, 9.702 de euro daune și radiat pe viață din predare, pentru un simplu semn de carton care nu conținea nici un apel la violență, nicio insultă și în care cuvântul evreu nici nu a fost scris. Nu este nimic să pierzi un CAPES (Cassandre este profesor de germană atestat). Acest lucru necesită 4 sau 5 ani de studiu după bacalaureat, succesul unui concurs scris (eligibilitate), apoi oral (admitere), în final certificarea în anul următor de către inspecția academică a capacității sale de a preda. Dar acești ani de efort intelectual și financiar (trebuie să rămâi în orașele universitare) se reduc la nimic într-o clipă și pentru totdeauna. Și nu ar fi toate acestea violente? Câte crime se comit în fiecare zi în numele luptei împotriva antisemitismului!

Uită-te la știrile din ultimele zile: Mélenchon este acuzat de antisemitism pentru că a evocat iudaismul cultural al lui Zemmour care ar fi la originea pozițiilor sale politice actuale, Jean-Marie Le Pen a fost judecat pentru că a vorbit de „lot” , expresie considerată antisemită, deși tribunalul de la Paris l-a eliberat în cele din urmă pe 29 octombrie; cu o zi înainte, Hervé Ryssen a fost din nou condamnat la 4 luni de închisoare, pedeapsă ce se va executa cu brăţară electronică, pentru că ar fi publicat un filmuleţ despre evrei. Iar unii israeliți se întreabă dacă Zemmour ar fi sau nu antisemit.

Semn al dominației evreiești în Occident, doar evreii au dreptul să se critice între ei, uneori aspru, chiar dacă înseamnă a fi împăcat în sinagogă, ca deputații care se bat pe umăr la barul de băuturi ale Adunării Naționale după ce s-au insultat în hemiciclu. Numai ei au dreptul să abordeze cu sinceritate anumite subiecte, să spună anumite lucruri fără a fi excluși de la televizoare și posturi de radio și fără a fi eliminați de mașina judiciară. Stăpânirea lor este astăzi atât de insolentă și de implacabilă, încât ei sunt în același timp puteri și contraputeri, majoritatea și opoziția, teza și antiteza, stânga și dreapta, De Gaulle și Pétain, progres și reacție, centru si extreme. Nu este grozav? Spune multe despre umilirea continuă a țării noastre și a poporului nostru. Dacă Marea Înlocuire are loc în stradă, ea a fost realizată și în mass-media audiovizuală de o anumită etnie.

LA 27 OCTOMBRIE, procurorul a cerut șase luni de închisoare împotriva servitorului dumneavoastră. Este o escaladare. Justiția urmează o logică inexorabilă: amendă, zi-amendă, închisoare cu suspendare, închisoare închisă. Cenzura urmează aceeași logică: mi-am pierdut contul de Twitter pe 1 iunie 2018, contul de Twitter al RIVAROL pe 18 februarie 2019, canalul de YouTube al RIVAROL pe 18 decembrie 2020 și acum vor să ne înlăture aprobarea acordată nouă de CPPAP, Comitetul mixt pentru publicații și agenții de presă, care permite ca săptămânalul nostru, deși nu primește sau a primit vreodată nicio subvenție sau ajutor direct, să fie considerat o publicație de informații politice și generale și să beneficieze ca atare de tarife poștale avantajoase pt. abonați și o cotă de TVA redusă la 2,1%. O campanie de presă este în curs de desfășurare de către Tristan Mendès Franța și de către o organizație anonimă de reportaj de pe net, Sleeping Giants (Les Géants endormis), pentru a intimida CPPAP și a-i ordona să retragă această aprobare din cauza conținutului „antisemit și negaționist ” al publicației noastre. Dar dacă sunt mulțumiți (acesta ar fi un cost suplimentar pentru noi de aproximativ 100.000 de euro după calculele noastre, ceea ce este considerabil pentru o firmă modestă ca a noastră), nu se vor opri acolo după toate probabilitățile: cu același tip de argument, pot denunţa mâine prezenţa noastră în chioşcurile de ziare şi poimâine însăşi existenţa noastră. Fără libertate pentru dușmanii libertății, acest slogan stricat a fost folosit foarte mult de la Revoluția Franceză!

RIVAROL trebuie să dispară și directorul său trebuie să fie într-o detenție permanentă. Este ceea ce susțin fără a se ascunde organizațiile evreiești, de la LICRA la OJE (Organizația Evreiască Europeană) prin BNVCA (Oficiul Național de Vigilență Împotriva Antisemitismului) și BTA (Balance Ton Antisemite). Vremurile sunt rele. Și sunt din ce în ce mai mulți.  Trebuie să continuăm să luptăm, să înfruntăm, fără ură, dar fără frică, fără agresiune, dar fără slăbiciune. Cu fața în sus, nu asta este soarta omului aici dedesubt?

Deja trebuie să mă pregătesc pentru restul. In caz că într-adevăr, într-o zi sunt împiedicat, ziarul trebuie să continue. Suntem doar o verigă într-un lanț și, într-o zi sau alta, trebuie să predăm ștafeta.

DE LA PRISON se închide. E amuzant să aud asta. Este un pic ca pacientul care învață că suferă de o boală incurabilă și fatală. Deodată, viața se întoarce cu susul în jos, pământul alunecă, soarta este răsturnată. Desigur, comparația nu este corectă. Acestea sunt încă doar rechiziții. Sentința va fi pronunțată pe 10 decembrie. Dar, în general, instanța urmează opinia procurorului, uneori chiar merge mai departe decât el, ca în cazul Fristot. Desigur, în cazul unei condamnări puternice, este întotdeauna posibil să faci recurs, apoi, dacă este cazul, să faci apel. Desigur, oricând putem cere sau spera la acordarea unei sentințe alternative: serviciul în folosul comunității (eventual, cine știe, la memorialul Shoah?) sau purtarea unei brățări electronice. Dar, pe termen mediu sau lung, dată fiind proliferarea procedurilor în derulare, creșterea neîncetată a represiunii, dorința acerbă de a ne elimina prin toate mijloacele, închisoarea pare inexorabilă. Ar fi o noutate pentru un redactor de ziar, pentru că, din memorie, acest lucru nu s-a mai văzut în Franța de la Eliberare și purificarea pentru simple infracțiuni de presă și opinie publică. Asta spune multe despre starea țării.

Ce e de făcut acum?

Nu prea mult pentru că nu avem cum să acționăm asupra represiunii care cade asupra noastră și care acum vizează chiar și perifraze, nerostite, condiționate, citate, interpretează posibile gânduri și gânduri inverse pentru a ne condamna mai bine. Nu prea mult decât să ai răbdare, să continui să lupți, să nu dai înapoi, să nu te predai, să nu slăbești, să nu trădezi. Să continuăm să îndeplinim cu umilință datoria, în ciuda sentimentului uneori al sterilității eforturilor noastre, al vanității inițiativelor noastre, al inutilității angajamentelor noastre.

Ținând cont de faptul că orice aventură intelectuală este un Calvar. Fiecare efort uman întâlnește Crucea. Fiecare angajament vine cu risc și chiar acel risc este binecuvântat. Tot destinul conduce, la un moment sau altul, în Grădina Măslinilor din Ghetsimani, unde necazul, suferința, frica și-au atins punctul culminant, apogeul, în noaptea de Joia Mare și chiar acolo unde au fost biruiți, sfințiți, învinși. Dacă am fi conștienți de solidaritatea invizibilă și misterioasă care ne unește unii pe alții, atunci nu am trăi la suprafața noastră înșine, ci curajul ne-ar fi sporit de zece ori, credința noastră ar fi însuflețită, speranța ne-ar întări și inimile ne-ar arde.

Aspectele pozitive ale încercărilor ne unesc cu Patimile lui Hristos și ne dau un gust mai mare pentru lucrurile de sus. Ce poate fi mai bun, în această octava a Zilei Tuturor Sfinților, decât să ridicăm ochii cu o încredere infinită spre acest Rai unde nu există nici LICRA, nici BNVCA, nici recurs, nici casație? Acolo unde nu mai există nici oboseală, nici tristețe, nici slăbiciune, nici persecuţie. Unde se termină ceea ce este perisabil, unde timpul se oprește pentru o veșnicie binecuvântată. Unde toate contradicțiile, tot răul, orice suferință sunt șterse pentru a face loc iubirii față în față și inimă la inimă cu Maestrul Nostru Divin. […]