România Celor Două Armate: Orice casă care se dezbină în sine nu va dăinui

Incorect Politic
Martie 23, 2020

Stan PETRESCU

Motto:

„Dacă Patria mă va trimite sub pământ și acolo mă voi duce pentru ea”

Generalul Nicolae Dăscălescu.

Domnul ministru al Internelor, ar fi trebuit să-și dea seama că nu este autoritate militară și mă întreb dacă are sau nu dreptul de a emite ordonanțe militare. Nu ne aflăm nici în starea de asediu, nici în cea de mobilizare și nici în cea de război, situație în care o autoritate militară emite asemenea ordine. Se vede treaba că acest colos de funcționari publici și „militari” din MAI, a rămas cantonat în meandrele neocomunismului multilateral dezvoltat și nu dispune de consilieri juridici competenți. Se vede bine că la Cotroceni, ca și la Palatul Victoria, lipsesc consilierii.

În situația data, de starea de urgență, domnul ministru putea emite, legal,  ordine de ministru și, mai la vale, se puteau emite ordine ale prefectului/prefecturii, conținând toate acele măsuri restrictive generate de ofensiva inamicului prezentului, numit CONVID – 19. În naivitatea mea, constat faptul că încă stam, sau înțelegem prost definirea și legislarea stărilor de precriză și criză, de tensiune, de securitate, de urgență și excepțională, de asediu, de mobilizare, de  preconflict, de război, de  postconflict și de pace și că  ajustarea/corectarea cadrului juridic de funcționare a statului român, întârzie nepermis de mult. Și mă refer aici, în primul rând, la instituțiile de forță. O instituţie nemilitarizată, care execută misiuni de ordine și siguranță publică, emite ordonanţe militare. In ce haos legislativ am ajuns! Avem cumva două armate si noi nu ştim? Se pare că da.

Domnul  ministru al Internelor apare la TV aferat, prezentându-și măsurile severe ale ordonanței dumisale, necostumat și fără cravată, spre deosebire de şefii lui mai mari. Domnul Arafat, gras de crapă nădragii pe el, este îmbrăcat după modelul armatei sale, jumătate kaki, jumătate albastru-smurd. Este semnul că si acest pripășit pe la curțile Valahiei, dorește mai multă putere, sugerând privitorilor avizi de senzațional, că se vrea un oștean de rang înalt și util momentului crizat. Doar chestorul Despescu (Sincere felicitări!) a făcut dovada educației sale, netrucată, pentru că a avut datoria să vină în fața națiunii îmbrăcat impecabil, pregătit profesional, să cuvânteze scurt, clar și apăsat ceea ce trebuie.

Lecturând Ordonanțele Militare nr.1 și 2/2020, observ că măsurile imperative, pe care ni le ordonă acestea, nu justifică emiterea lor sub titulatura dată, pentru că actualul context al „urgenței”, creat de virusul criminal, nu conține cauze care să împiedice desfășurarea forțelor  armatei într-o acțiune militară, sau  care să întârzie desfășurarea mobilizării armatei. Adică nu ne aflăm într-o stare care să justifice emiterea acestor documente de către o autoritate militară.

Starea de urgență ne obligă să luăm un set de măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, în țară, sau în anumite județe, urmare existenței apariției unor amenințări la adresa securității naționale. În cazul dat, amenințarea este un inamic insidios, tainic, abscons, invizibil, contagios și foarte ușor înmulțibil, numit CONVID-19. Toate măsurile de contracarare ale acțiunii pomenitului adversar sunt înscrise în planurile de măsuri și de cooperare al înaltelor instituții de forță, gândite de marii experți din capul statului, încă din timpul stării de pace, stare pe care nu s-a schimbat, încă.

Starea de urgență privește, ce-i drept, într-o etapă următoare, acele comandamente cu caracter politic sever, pentru punerea în aplicare a unui set de măsuri, mai aspre, întreprinse pentru creşterea forţei combative a armatei, în vederea unei confruntări militare, astfel ca țara să intre în război, într-un timp foarte scurt și să asigure rapid frontierele. Dar noi, nu ne aflăm într-o asemenea situație. Totuși, armata, cu efectivele ei subțiate an de an, știe ce are de făcut, pentru creșterea graduală a capacității sale de mobilizare și de luptă. Acum când sună trompetele războiului bio, ne vom da seama de existența potenţialului de război al națiunii române, acum e momentul să bilanțăm cât de preocupate au fost  puterile statului și conducerea politică a țării, pentru pregătirea forțelor sale armate, a economiei, a teritoriului și a populației, pentru război, acum vom ști dacă avem aliați, sau nu, căci pe aliatul strategic îl bârfim pe televiziunile năimite. În acest registru de scrâșnire a dinților încep a fi emise ordonanțele militare.

Prin urmare, în faza întâi a urgenței, nu sunt create condițiile emiterii de ordonanțe militare și nicidecum dată de o autoritate nonmilitară.

Situația, credem noi, naivii, poate fi rezolvată printr-o cuvenită îndreptare a greșelii, făcută, evident, în fuga condeiului electronic, astfel că titlul să apară sub forma: „Ordin al Ministrului Afacerilor Interne. În rest, conținutul rămâne neschimbat.

Trebuia să se știe înainte de semnarea unui asemenea document, de o importanță excepțională, că ordonanțele de urgență conţin articole imperative (vine de la Imperatorul care ordonă), care nu se discută și nu se comentează. Ordonanțele militare date, până în prezent, conțin norme supletive, dispozitive și recomandări. Rezultă faptul ironic și incredibil, că ministerul Internelor, fără a avea calitate, ordonă, recomandă și roagă Guvernul din care face parte, ce să facă. Ordonanța militară putea fi emisă doar de Ministrul Apărării Naționale, în condițiile decretării stării excepţionale (mobilizare și război) de către preşedinte, caz în care prelua si cea mai mare parte a guvernării.

Teamă îmi este că nostradamusul poporului meu, Bogdanov Chireacovici Mâșkin, la îndemnul lui Mamocika Rusia, ar putea contesta, grobian, toate aceste severe măsuri ale MAI, care urmăresc temperarea extinderii virusului la români, .

După această paranteză, revin și arăt că izvorul ordonanței militare îl regăsim, așadar, în misiunea de luptă a armatei, instituția în care activează zi și noapte  cadrele noastre militare, aflate în serviciul națiunii, ele alcătuind scutul țării, structură militară și nu militarizată, subordonată, exclusiv, voinţei poporului, pentru garantarea suveranităţii, independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.

Legea privind regimul stării de război, neabrogată și nesecretă, ne arată că autorităţile militare care pot emite, pe perioada stării de mobilizare sau de război, ordonanţe militare, sunt ministrul Apărării, şeful SMAp, comandanţii militari din judeţe și comandanţii de garnizoane.

Necazul mare este acela că efectivele armatei române, la pace, nu depășesc cifra de 77 de mii de oameni, militari si civili, față de cei aproape 160.000, cât are MAI, tot la pace, adică de două ori mai mult decât armata României. Majoritatea efectivelor forței publice, provenind din cadrul a patru structuri mari: Politie – 50.000; Jandarmeria Română – 30.000; Politia de Frontiera – 17.00; IGSU 26.000. Restul efectivelor fiind împărţite în nenumăratele direcţii din cadrul ministerului, printre care se găsesc și foarte mulți gurguratori de apă și înălțători de zmeie.

Poliţistul nu este militar, ci este funcţionar public civil, cu statut special şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română, prin lege, ca instituţie specializată a statului în materie de ordine și liniște publică.

Genii legislative, aservite, au copiat din legea mobilizării definiţia ordonanţei si au băgat-o, neconstituţional, în OUG nr.1/1999, făcându-l pe ministru de interne, în mod abuziv, autoritate militară, care, după cum am arătat, instituția Internelor, nu este structură militară, căci de-ar fi fost așa, Coarnă de la sindicat, era de mult avansat la gradul de general, cu patru stele, pentru marile sale calități: frumos, deștept și mai ales modest.

Din analiza acestor inginerii legislative, rezultă că s-au încurcat toate borcanele structurilor de autoritate. Cadrul normativ pe baza căruia funcționează MAI este uriaș și confuz, iar multe dintre legi au devenit caduce, conținând prevederi contradictorii, ambigui. Au fost aduse în organizația civilă a ordinii publice structuri militare care nu au ce căuta aici (jandarmerie, pompierii militari, politia de frontieră – grănicerii militari). MAI, ne pare rău să o spunem, a devenit o instituție cu un uriaş aparat birocratic și un mare consumator de resurse financiare.

Prin aceste ordonanţe, așa-zis militare, s-a încălcat brutal linia sacră ce desparte  misiunea de luptă a armatei față de celelalte misiuni ale unor instituții publice, firește, importante, dar care sunt de sprijin și nu forte principale de luptă la război.

Democrația gâfâie în România din cauza acestor relicve comuniste, precum MAI, servicii de informații, aşa-zis naţionale, dar lipsite de nervul intelligence-ului modern. Aceste servicii de informații și securitate sunt prost croite,  supradimensionate, conduse de nonprofesioniști, dotată cu mulți generali, lipsiți de știință și cultură militară, Cum probează acești oameni autoritatea gradului militar? Căci FBI, de exemplu, nu  are nici urmă de militari și generali în organica sa.

Domnii guvernanți au obligația de a reseta rapid instituțiile de forță ale statului, de a le organiza, acum la criză, după cele ale unor state europene cu democrații consolidate, pentru că nu putem avea, într-un același stat, două armate.  Este absurd! Ajungem la vorba lui Napoleon care spunea că dacă vrei să distrugi o armată dai comandă egală la doi. Exact ce se întâmplă acum. Cu jenă și fără jenă, trebuie s-o spun că instituțiile de forță ale statului român, cu excepţia armatei regulate,  au înaintat la gradul de general sute de colonei, fără pregătire militară, iar mulți dintre ei cu doctorate plagiate, păstrate în coburi secreți. Sau au parcurs cariere pe „repede înainte”. Și dacă se ordonă mobilizarea generală, unde încadrăm acești rezerviști cu multe stele și lampasuri colorate pe pantaloni? Îi containerizăm.

Am citit, deunăzi, cea mai mare trăsnaie din viața mea de militar. Poliţiştii, cu statut civil, când ies la pensie primesc grade militare. Este inadmisibil! Unde se merge cu această țară, domnilor diriguitori?

Văzând toate acestea, afirm, în cunoștință de cauză, că România nu a ieșit din comunism și,din cauza monștrilor ei politici, nu dorește să se transforme.

În același registru absurd s-a clocit o lege a pensiilor militare de stat, unde sunt amestecaţi, de-a valma, și cu drepturi diferenţiate, pensionarii militari cu cei nonmilitari (SRI,SIE.SPP,STS), la care se adaugă polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Toată această mixtură de cariere și profesiuni din afara organismului militar a fost vărsată în borșul numit „Legea pensiilor militare de stat”, subminându-se prestigiul și mândria armatei române, care, de la Cuza încoace, a avut propria-i lege de pensionare, gândită, întocmită și redactată la Ministerul de Război și nu în sufrageria conspirată a lui Gabriel Oprea, impostorul cu trei plagiate, și nici în dormitorul madamei Olguța Vasilescu, savanta muiere care, la ONU, adică în văzul Planetei, a dat un nou verb limbii franceze – „tramvaie”, o îndrăzneală lingvistică ce are sorți să trezească, subit, interesul Academiei Franceze, pentru o așa superbă inovaţie.

Și atât de bine au aranjat textul legii pensiilor militarilor, impostorii neamului,  încât au stârnit furia tuturor cadrelor militare, în rezervă și retragere, pentru imprecizia ei, pentru modul injust de calcul, pe categoriile de pensionari. Astfel că media lunară a pensiilor militarilor de carieră este de 3860 lei (armata a pierdut în teatre circa 30 de militari) l, în timp ce a polițiștilor de 4720 lei, iar a celor din serviciile de informații de 5010 lei. Și acum, în plină criză paranoidă, voci ipocrite înalte, vor veni cu slogane patriotarde, solicitând ca armata să vină și să intervină, pentru a scoate neamul românesc din prăpastia virusului. Firește, că armata va ieşi să apere țara ori de câte ori aceasta o va cere, lupta, fiind menirea ei principală. Și așa a făcut-o în toată istoria ei, fără a cerși mila statului. Militarii români, păstrând în inimi exemplul generalului Nicolae Dăscălescu, își vor da viața pentru patrie.

S-a trecut la umilirea armatei române după decembrie 1989, de către clasa politică roșie, instalată prin minciună și manipulare  și se continuă cu acest virus al insultei și înjosirii ei. Bravii militari români, indiferent sub ce armată și regim politic au servit (monarhic, popular, democratic), după ce și-au făcut datoria față de neam și țară, au fost condamnați la caznele închisorilor, la umilințe, ironizare, ocară și sarcasm, batjocoriți, în funcție de interesele clasei politice, aflată, vremelnic, la cârma statului. O clasă iresponsabilă care a manifestat doar indiferență la problemele militarilor. Aceste atitudini și acțiuni damnabile ale guvernanților de toate culorile politice au reprezentat adevăratul blestem al militarilor români. Așa a fost batjocorit și luat în derâdere textul sacru al jurământului militar,  golindu-l de puterea sa morală, apoi s-a distrus armata, fiindcă „cheltuim bani pentru interoperabilitate, dar nu și pentru operabilitate” (Contraamiralul (r) Romulus Hâldan). Pulberăria armatei, care a funcționat de peste un secol și jumătate, furnizând armatei „pâinea de război”, în atâtea confruntări armate, nu mai există. Este o crimă de proporții distrugerea acestei fabrici de pulberi. Iar acum, diletanții politici, se vor văita de ceasul morții, dacă România va fi în măsură să-și apere hotarele istorice, îngrămădindu-se pe oglinda plasmelor colorate, să ne dea până și sfaturi operativ-strategice, de dimineața și până seara.

Este musai nevoie de măsuri urgente în restabilirea rolului și locului exact al structurilor de forță în arhitectura puterii statului. Responsabilii Ministerului Trebilor din Lăuntru trebuie să stabilească locul și rolul ordinii și siguranței publice în organica factorilor de putere, civilă și militară, conform modelelor europene. Forțele jandarmeriei, pompierii și grănicerii, să facă stânga împrejur și să revină la instituţia lor mamă – Armata României. Se pare că doar crizele, stările de tensiune și de urgență, reale, trezesc decidenții strategici din somnul cel de moarte, pentru că unii dintre ei, metamorfozându-se, instant, în patrioți de operetă, cu instinct statal butaforic și de conjunctură, au început deja să aibă păreri semidocte cu privire la afacerile de stat. Și trebuie să se grăbească, pentru că dacă mâine sună alarma, iar oștirea nu va fi pregătită, zadarnice sunt toate”, spunea Simion Mehedinți, cu o sută de ani în urmă.

Dragilor guvernanți, repet ceea ce am mai scris cu ceva timp în urmă, și anume că această „armată vinovată şi hulită” a atras atenţia Europei şi a aliaţilor NATO, dovada fiind aceea că mii de militari, soldaţi şi ofiţeri, participă la zeci de misiuni internaţionale, misiuni în timpul cărora armata şi-a dat sacrificiul suprem. Eroii acesteia odihnesc în cimitirele neamului, în timp ce părinţii jelesc, pentru a nu ştiu câta oară ...

Și voi, voi stăpânii noștri, ce faceți pentru țară? Aceasta-i întrebarea.