Rezistența Lăuntrică în Spațiul Concentraționar Românesc

Prof. Iancu Gabriel
Incorect Politic
December 15, 2019

REZISTENȚĂ LĂUNTRICĂ

ÎN SPAȚIUL CONCENTRAȚIONAR ROMÂNESC

 

          Acest articol este un fragment din cartea subsemnatului, “Rezistență duhovnicească în temnițele comuniste”, lucrare în curs de apariție și care îsi propune să cerceteze psihologia umană în funcție de influenţele şi condiţionările sociale și anume cele ale spațiului concentraționar românesc. Mai exact, să cerceteze modul cum regimul de detenție comunist dorea să distrugă interiorul omului, să-i destructureze valorile sufletești ale credinței în Dumnezeu, ale dragostei de semeni și de țară și care au fost mecanismele prin care mulți deținuți au reușit să reziste acestor acțiuni demolatoare, care erau dirijate politic și programate de conducerea Partidului Muncitoresc (Comunist) Român sub conducerea Moscovei.

Tema tratată în această lucrare, prin dimensiunea ei analitică își dorește să intervină în câmpul social, favorizând întoarcerea în timp, prin rememorarea unor amintiri sau trăiri mai vechi, prin care căpătăm accesul la universul interior al deținuților și putem identifica pilonii rezistenței duhovnicești pe care aceștia au manifestat-o împotriva torționarilor regimului ateist, știut fiind că amintirile și trăirile trecutului sunt componente esențiale ale identității noastre și ne dau acces la devenire.

Psihologii și sociologii arată că fiecare individ își construiește propriul eu prin relațiile pe care le are cu eurile celorlalți actori sociali. Astfel, sinele propriu fiecărui individ conștient de propria individualitate, prin confruntarea și comparația cu reprezentările pe care ceilalți le au despre el, se edifică împreună cu ceilalți eu[1]. Psihologia socială clasică[2] definește sinele ca un construct social în care persoana este înțeleasă în contextul social din care face parte, întocmai ca o piesă dintr-un amplu puzzle.

În ultimele decenii, un progres important a făcut cognitivismul, sau psihologia cognitivă[3] care structurează eul în jurul conceptului de sine(self-concept), care reprezintă componenta cognitivă a sinelui și cuprinde totalitatea informațiilor, credințelor și atitudinilor unui individ cu privire la propria-i persoană.

Acest concept de sine este alcătuit din scheme ale sinelui (self- schemas), ca structuri cognitive răspunzătoare de modul cum un individ își organizează mental lumea, ipoteza de lucru fiind aceea că omul realizează o construcție activă despre lumea înconjurătoare.

În raport cu lumea înconjurătoare, conceptul de sine apare ca un tot al cunoștințelor depre propriul eu, care sunt utilizate pentru a identifica și interpreta stimuli semnificativi pentru individ. Informația astfel procesată va conține date despre eu și va fi activată în situații sociale care presupun informații ce implică propria persoană.

Repetarea acestor situații sociale va duce la organizarea și stabilizarea informației, rezultand o subschemă în interiorul sistemului cognitiv al persoanei. Cognitivismul pune în lumină criteriile potrivit cărora stimulii din mediu sunt selectați și caută să explice cum acești stimuli sunt stocați în memorie și folosiți apoi în acțiuni ulterioare.

Schemele sunt responsabile de stucturarea informațiilor în funcție de clasa de stimuli, stimuli pe care-i selectează și-i codează, apoi îi actualizează în memorie. În psihologia cognitivă se deosebesc trei categorii de scheme: scheme ale persoanei, care includ și schemele despre sine, scheme ale rolului și scheme de evenimente.

Schemele despre sine cuprind aspecte ale comportamentelor care sunt relevante pentru individ și structurează cunoașterea de sine pe care acesta o poate folosi în anumite contexte sociale. În măsura în care omul procesează la nivel mental aceste informații, ele se transformă într-o ierarhie a cunoștințelor despre sine, care se activează apoi în situații sociale relevante pentru individ, care se angajează apoi în relații sociale ce reprezintă de fapt comportamente care corespund cu reprezentarea la nivel intern a informației. Astfel, sistemul de prelucrare a informației duce la stocarea acesteia, urmând ca individul să se folosească de ele, fiind în felul acesta conștient de sine (self-aware). Potrivit acestui atribut, individul își organizează mental lumea interioră și o imagine proprie despre lumea înconjurătoare.

S-a constatat că indivizii care și-au format scheme cu care să se descrie pe sine ca având o independență ridicată, sunt capabili să descrie mai multe comportamente care le dovedesc inependența, și au capacitatea de rezistență mai mare la stimulii care le infirmă schema de independență[4].

Acest fel de conflict este des întîlnit în regimul de detenție comunist, unde torționarii prin stimulii pe care-i induceau deținuților-bătaie, tortură, jigniri, asociate cu foame și frig- urmăreau să destructureze aceste self-schemas, pentru ca informațiile cu privire la sine ale deținutului să nu mai fie ghidate pentru a susține un concept de sine care să-i permită rezistența la presiunile torționarilor care vizau reeducarea. Este știut că mulți dintre deținuții politici aveau o schemă cognitivă a sinelui caracterizată de un sistem de cunoștințe despre sine și lumea înconjurătoare foarte solid, bazat pe valori ca familia, credința în Dumnezeu, dragostea de țară, respectul valorilor tradiționale cum sunt cinstea, onoarea, demnitatea umană sau un statut intelectual înalt. Toate acestea ofereau deținutului puterea să reziste acțiunilor distructive ale regimului de detenție.

Astfel, schemele despre sine ale deținuților politici conțineau valori solide care au permis rezistența în fața tăvălugului comunist, cum ar fi exemplul lui Virgil Maxim care descrie în mărturia lui “cîteva idei și norme de pedagogie creștină enunțate în Îndreptarul Frățiilor de Cruce: “…ascultarea, curajul, puterea de împrietenire, exemplul, capacitatea de jertfă, dragostea…făcând din fiecare un prilej de biruință asupra adversarului”[5]. De asemenea, Cristina Anisescu precizează: “Cei care au avut noroc de prieteni, au rezistat mai bine la umilință”.[6]

Regimul de detenție din închisorile comuniste căuta să distrugă aceste valori. Astfel, demascarea internă de la Pitești de exemplu, avea ca scop destructurarea acestor scheme și expunerea deținuților rămași fără apărare la reeducarea și mutilarea ideologică.

Nicolae Purcărea povestește: “De altfel, după demascarea exterioară și cea interioară, scopul comuniștilor acesta era să nimicească elementele care constituiau universal nostru spiritual. Trebuia distrusă încrederea în camarazi și în special în șefi, trebuia distrus mitul legionar, cu virtuțile și valorile lui morale și intelectuale, cu calitățile eroului legionar- curajul, capacitatea de jertfă, dăruirea pentru crezul legionar, credința în Dumnezeu. Toate acestea trebuiau nimicite. Noi eram legați între noi prin principiile Mișcării Legionare, prin dragostea față de Dumnezeu și jertfa pentru neam. Dar mai eram legați și printr-o mare și sfântă frățietate. Eram legați prin momentul prieteniei, acea baie sufletească ce unea sufletele copiilor, apoi ale fraților de cruce, care dădea coeziune, formând verigile unui lanț uman călit în tabere de muncă, în acțiuni, în închisori. Or, această legătură trebuia distrusă, destrămată. Cu asta s-a început acțiunea de reeducare încă din prima zi.” [7]

Această distrugere internă prin demascare se producea datorită violențelor fizice și psihice, a torturilor, schingiuirilor, mutilărilor care aveau efect traumatic, traumatizarea fiind definită psihologic ca “un eveniment de o deosebită intensitate din viața unui individ, ce depășește posibilitățile de adaptare ale acestuia și de a răspunde sau reacționa în mod adecvat”[8]. Trauma are ca efect psihologic dezorganizarea vieții psihice și produce răsturnarea de planuri existențiale, urmată de o discontinuitate a personalității, cu anularea sentimentului de coeziune umană…trăită ca o abandonare a destinului, ca o apăsare copleșitoare ce sugrumă orice gând, orice imbold de împotrivire.”[9]

De asemenea, teoriile psihanalitice arată că un eveniment traumatic destabilizează ordinea interioară a individului și produce pierderea certitudinii, dacă această traumă e trăită ca un eveniment arbitrar.[10] Dr. Nicu Ioniță, supraviețuitor al experimentului Pitești, arată că “Retraumatizările repetate reușesc să producă un dezechilibru total al funcțiilor psihice, urmat de tulburări grave ale percepției, reprezentărilor și gândirii și, mai ales, o alterare a conceptului de sine, ceea ce conduce în multe cazuri la o devalorizare a noțiunii de sine, la scăderea stimei de sine, stadiu în care un individ este extrem de vulnerabil pentru că, în lipsa unei mâini întinse, victima, complet neajutorată, preia imaginile alterate despre lume ale făptașilor, se îndreaptă către ei și caută ajutorul și protecția lor. Relația victimă făptaș cunoaște o evoluție bizară: victima, încercând să se identifice cu acesta, își însușește vocabularul și comportamentul acestuia, devenind astfel dependent de torționar. Experiența prin care am trecut la Pitești m-a ajutat să înțeleg acest mechanism psihologic de renunțare la proria identitate și adoptare a unei noi identități.”[11]

Când insă deținutul avea o ancoră sufletească puternică în crezul său anticomunist, în credința în Dumnezeu sau în convingerea că suferința are un sens, aceste evenimente traumatice erau percepute în consecință (nu ca fiind ceva arbitrar) și capacitatea de rezistență a schemelor personale era mult mai mare. “Puterile fizice ne-au părăsit, este adevărat! Dar nu și cele sufletești! Pînă vom fi conștienți și luciditatea minții nu ne va părăsi, vom striga…Vei suferi, dar vei învinge! Căci nu sunt vrednice suferințele din veacul acesta de acum, de a sta alături de Slava Vieții Viitoare (Sfântul Apostol Pavel)”[12]

Mai mult, nu doar traumatismul în sine, ci și reamintirea acestuia cu amănuntele lui produce efecte ca: “angoasa așteptării altor evenimente traumatizante, retrăirea amintirilor și a experiențelor afective care se referă la prejudiciul creat”[13]. Acesta este motivul pentru care torționarii căutau să mențină vie, prin permanentizare, în conștiința deținuților amintirea traumei, pentru ca aceștia să nu-și mai revină și să nu-și poată actualiza schemele personale și astfel conștiința de sine(self-awarness) să fie diminuată până la anulare și să nu le mai permită rezistența la ideologia comunistă.

Referitor la teroarea declanșată de amintirea traumei, este sugestivă reacția unui fost student la Filosofie la Iași, care trecuse prin reeducarea de la Pitești, atunci când a auzit că se organizează o nouă reeducare la Aiud, în decembrie 1961-ianuarie 1962. “Acesta, când a auzit de reeducare, s-a îngălbenit literalmente la față și timp de vreo trei zile nu a mai scos un cuvânt. După ce s-a mai liniștit, prinzând un moment prielnic, m-a tras într-un colt și mi-a spus: “Dacă începe reeducarea și se reeditează cee ace s-a întâmplat la Pitești eu mă sinucid”. Omul era perfect lucid, dar extrem de înspăimântat”.[14]

Radu Gyr exprima foarte sugestiv, în versuri, aceeași spaimă exercitată de amintiri asupra psihicului traumatizat al deținutului:

Rugaciune din celulă

*

Doamne, păzește-mă, Doamne, ai milă…

Sunt ca o scorbură veche-ntr-un tei.

În noaptea mea și-a lăsat Amintirea prăsilă

Toate năpârcile ei.           

                                                             

 Nu mai pot s-o îndur, dezmățata.

Iese de peste tot, din pereți, și-mi zvârle-n culcuș cu lopata

urzici și cărbuni și scaieți.

                                                                                      

Doamne, nici pieptul, nici ochii, nici gura

nu vor să-i mai rabde pojarul.

Mă zvârcolesc ca pe plită țiparul,

atât de cumplită-i arsura.

                                                                             

Seacă-mă Doamne, de-aduceri aminte,

așa cum seci vara, puhoaiele,

Și nopțile mele despoaie-le,

cum, toamna, o despoi de veșminte.

                                                                               

 Fii și tu, Doamne, o singură dată,

ucigaș și tâlhar la răscruci

jefuiește-mi rădvanul meu cu aprinse năluci

și strânge-mi trecutul de beregată…[15]

            Nicolae Purcărea, retrăiește amintiri dureroase: „Mai târziu am aflat că plecarea de la Canal avea ca destinație Craiova cu popas la Pitești. Când am fost dat jos din dubă la Pitești, sângele mi-a înghețat în vine. Ce groază am trăit! Figura lui Țurcanu pusese stăpânire pe mine. În trauma psihică în care trăiam, orice mișcare. Orice ușă trântită, orice țipăt mi se părea că sunt ale lui. Un dușman înfipt în sufletul meu, cu puteri malefice. Nu cred că pot scăpa de el în viața aceasta.”[16]

Și totuși, cei care aveau înlăuntrul lor ancora credinței în Dumnezeu și reușeau să se unească și cu alți camarazi în această rezistență interioară, au reușit să biruiască cumplitele presiuni ale temnițelor comuniste și să-și refacă în permanență acele scheme de sine care să le redea verticalitatea și demnitatea.

Dacă Piteștiul și reeducarea sunt deja un simbol al satanizării omului smuls din legătura cu Dumnezeu, prăbușit în sine și devenit fiară pentru semeni, la Târgu-Ocna era o atmosferă de înălțare creștină, de dragoste și jertfă, unică în istoria gulagului românesc.

Târgu Ocna arată clar cum poate fi biruit spiritul demonic al Piteștiului. Spune părintele Voicescu[17]: “S-a format la Târgu Ocna mai mult decât o comunitate, o adevărată familie duhovnicească. S-au realizat aici legături mai puternice decât legăturile de sânge. Am simțit și am trait aici sfinte și adevărate bucurii. Pentru că acolo am înțeles ce înseamnă libertatea în Hristos. Bucuria și libertatea aceea nu ni le putea lua nimeni.”

Prof. Gabriel Iancu

 

[1] Adrian Neculau- Personalitatea, o construcție socială, în Psihologie contemporană, Ed. Polirom, Iași, 1996, p.157

[2]  Salomea Popoviciu- Psihologie socială, O abordare contextuală a individului ca actor social, Emanuel University Press, Oradea 2013, p.249

[3] Stefan Bocu- Eu-l în cogniția socială, în Psihologie socială. Aspecte contemporane, coord. Adrian Neculau, p.138

[4]  Adrian Neculau –Idem

[5]  Virgil Maxim- Imn pentru crucea purtată, Ed. Babel, Bacău, 2012, p.20

[6]  Cristina Anisescu- Comunismul în acting out. Transferul intergenerațional al traumei, în Arhivele Securității, CNSAS vol.II, Ed. Nemira, București, 2006, p.436

[7] Nicolae Purcărea-Urlă haita, Fundația Sfinții închisorilor, București, 2012, p. 94-95

[8] Virgil Tiberiu Dragomirescu- Determinism și reactivitate umană, București, Ed. Științifică, 1990, p.296

[9] Nicu Ioniță- Omul nou-mit și realitate, în Analele Sighet nr.10, București, Fundația Academia Civică, 2003, p.482

[10] Cristina Anisescu– Op.cit, p.442

[11] Nicu Ioniță- Experimentul Pitești. Spălarea creierului și reeducarea prin tortură în România comunistă, Ed. Eikon, București, 2016, p. 67

[12] Virgil Maxim-Op.cit, p. 9

[13]  Cristina Anisescu- Idem, p. 438

[14] Demostene Andronescu- Reeducarea de la Aiud, Ed.Manuscris, Pitești 2018, p.59

[15] Radu Gyr-Sângele temniței. Stigmate. Ed. Lucman, București, 2009, p. 14

[16] Nicolae Purcărea-Op. cit., p. 116

[17] Constantin Voicescu- Un duhovnic al cetății, apud Sfântul închisorilor, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2017, p. 117