Revolta alogenilor din Franța: a cui este vina?

Carolina Gunderode
Incorect Politic
Iulie 11, 2023

Revolta alogenilor din Franța: a cui este vina?

RIVAROL NR. 3573 DIN 07.05.2023 (editia tiparita)
Editorial – fragment.

UN BILANT INSPAIMANTATOR. După o săptămână de revolte etnice și nocturne în Franța (și probabil că nu s-a terminat), jafuri, atacuri și asalturi de tot felul cu foc de mortar, grupuri mari, folosirea cocktail-urilor Molotov, putem cuantifica provizoriu pagubele care sunt deja imense. În cinci nopți de violență urbană până duminică dimineață, Place Beauvau înregistrase deja aproximativ 5.000 de vehicule arse, 10.000 de incendii de gunoi, aproape 1.000 de clădiri arse sau degradate și 250 de atacuri asupra secțiilor de poliție sau jandarmii.

Dacă punem aceste cifre alături de cele ale revoltelor din Ramadan 2005, când Franța cunoștea 21 de zile consecutive de revolte după moartea a doi infractori extraeuropeni, Nord-africanul Zyed Benna (17) și sub-saharianul Bouna Traoré (15) au fost doborâți într-un transformator electric unde s-au refugiat în timpul unei urmăriri nebunești cu poliția, această pagubă este deja mai mare decât acum aproape douăzeci de ani. În 2005, în cele trei săptămâni de revolte, peste 10.000 de vehicule de tot felul au fost arse. De asemenea, 233 de clădiri publice și 74 de clădiri private au fost distruse sau avariate.

Peste 700 de membri ai forțelor de securitate au fost deja răniți de această dată, potrivit Ministerului de Interne duminică, 2 iulie. Doi polițiști au fost astfel loviți la Paris „de ceea ce ar putea fi asemănător cu gloanțe de plumb”, potrivit unei surse din poliție. Iar la Nîmes, un polițist a fost vizat de focuri de armă și a fost protejat de vesta antiglonț. Ofițerii de poliție depun mărturie că tinerii imigranți din zonele de locuințe vor „să omoare polițiști”. Voința este într-adevăr de a ucide. Nu este vorba în acest caz de simpli delincvenți, victime ale unui presupus rasism leucodermic, ci de asasini, de criminali care știu perfect ce fac.

Cine o să plătească factura exorbitantă pentru tot acest mobilier stradal distrus, aceste autobuze și tramvaie arse, aceste școli, creșe, secții de poliție, primării, biblioteci complet devastate, devastate de flăcări? Răspunsul este simplu și cunoscut: ca întotdeauna, contribuabilul francez, impozabil și extorcat după bunul plac, și nicidecum revoltații și familiile lor care trăiesc în general din ajutorul acordat cu generozitate de către Stat, autoritățile locale și fondurile de alocații familiale! Amintiți-vă că, conform federației profesionale France Assureurs, factura a fost de 204 milioane de euro pentru 10.000 de daune, în principal vehicule, după revoltele din 2005 din suburbii.

La câte miliarde de euro se va ridica factura totală de această dată, când violența și depredarile sunt și mai mari, mai extreme, mai extinse, mai intense decât acum optsprezece ani?

Acest lucru se explică parțial prin rețelele de socializare și generalizarea smartphone-ului care facilitează acțiunea revoltăților și îi galvanizează. Dar, fără îndoială, și prin numărul lor tot mai mare și radicalizarea lor în ura fata de țară, a instituțiilor și a locuitorilor ei.

CUM de nu putem sublinia responsabilitatea considerabilă a mass-media și a politicienilor de toate convingerile în aceste evenimente dramatice și apocaliptice? Prin suprapublicarea unei știri banale (decesul în urma unei împușcături a unui infractor multirecidivist bine cunoscut poliției și serviciilor de justiție, conducând fără permis și creind un pericol grav prin conducerea cu viteză foarte mare pe un coridor de pietoni de autobuz, bicicliști și chiar alți șoferi și refuzând să oprească, să se conformeze, trecând toate semafoarele roșii), dând toată vina pe polițistul din spatele împușcăturii, care, sub presiunea politică -media- a fost pus sub acuzare pentru ucidere intenționată (sic!) și plasat în arest preventiv, televiziunile, radiourile și ziarele i-au încurajat în mod obiectiv pe revoltați.

Și în timp ce l-au copleșit pe polițistul care, în acest caz, în mod clar nu are dreptul la prezumția de nevinovăție, deși ea a fost foarte bine remarcata de superiorii săi și că nu a trebuit să-i reproșăm până nu a existat nicio abatere profesională in acest caz, au minimalizat sistematic și grosolan natura delictuală și chiar complet criminală a revoltelor. ‘Liberation’ a titrat sobru „o noapte de tensiuni”, iar ‘France Info’ a evocat-o, minimalizand situatia, in simple „incidente”.

Ah, când vine vorba de atacarea extremei drepte – cea ‘blestemată’, dar pașnică – cotidianul anarho-bancar și radioul de stat nu se feresc de la niciun superlativ menit să intensifice rănile.

Dar acolo, când vine vorba de gunoaie non-native(alogene), ne punem mănuși și în prealabil scuzăm totul, chiar și justificăm totul. De câte ori am auzit cuvântul „înțelege” din gura politicienilor și jurnaliştilor? Trebuie să înțelegem, ni se spune ad nauseam, furia și revolta tinerilor în urma morții lui Nahel. Că jefuiesc, că ard, că distrug totul în calea lor, că împușcă pentru a ucide, că aruncă o mașină de berbec care arde pentru a da foc reședinței private a unui primar, cea din Haÿ -les-Roses și că urmăresc să-i omoare, atacându-i cu un mortar, soția (rănită) și copiii săi mici de cinci și șapte ani (traumatizat și pentru unul dintre ei rănit), acest atac până la urmă nu este atât de grav.

Nu folosim împotriva lor cuvintele scandaloase și războinice pe care le folosim împotriva dreptului național ale cărui demonstrații, conferințe, forumuri și banchete sunt totuși calme și pașnice. Dimpotrivă, primarul din Haÿ-les-Roses, în ciuda dramei teribile pe care a trăit-o familia sa, continuă să laude conviețuirea. Polițistul, autorul împușcăturii, prin vocea avocatului său, a considerat de cuviință să „ceara iertare” lui Nahel și familiei sale. Aici suntem! Poliția își cere scuze, se umilește, se târăște în fața revoltăților criminali.

Nu mai putem spune că moartea unui tânăr recidivist, oricât de triste ar fi toate disparițiile, este doar consecința directă și fatală a infracțiunilor de tot felul. Acestea sunt, dacă pot să spun așa, riscurile comerțului. Așa cum un hoț sau un jefuitor care este împușcat de persoana pe care o jefuia își datorează moartea doar atitudinii sale de mare risc. Dacă nu ar fi intrat cu intenție criminală într-o astfel de casă, într-o astfel de afacere, ar fi încă în viață.

Faptul ca avem atat de mult respect pentru sanatatea si viata unui delincvent sau a unui infractor si atât de puțin pentru un polițist și familia lui a căror vieți sunt deja ruinate spune multe despre starea morală și psihică a societății noastre, a „elitelor” noastre.

Familia polițistului face într-adevăr obiectul unor amenințări teribile, trăiește în teroare și a trebuit să fie pus sub protecție.

Suntem din nou în plină inversiune. Delincventul trebuie slăvit, sfințit, canonizat, mai ales dacă este alogen, iar polițistul coborât pe pământ, în avans și pentru totdeauna vinovat, riscă să fie sacrificat judiciar și să-și petreacă o bună parte din viață după gratii pentru a-i liniști pe răsculati , pentru a le da ceva de mestecat și puțin contează că, în această afacere, adevărul despre fapte nu este nici cercetat, nici dezvăluit, că evenimentul nu este analizat senin, rece și obiectiv, important este să dăm satisfacție, toate afacerile încetând și toată rușinea beată, unei întregi faune supraexcitate și îmbătate de ură și răzbunare.

DIFERENȚA cu vestele galbene în 2018-2019 este izbitoare. Mass-media nu s-a ridicat la acea vreme împotriva manifestanților care au fost mutilați, orbiți, enucleați, bătuți, molestați de anumiți polițiști, deși aceștia erau cel mai adesea pașnici. Polițiștii vinovați nu au trebuit niciodată să răspundă pentru faptele lor. Ei nu au fost inculpați sau închiși. Dar demonstranții au fost francezi nativi care își iubesc țara și vor doar să trăiască demn, decent. Acest lucru nu interesează stânga și mass-media. La fel, când anumiți polițiști zeloși au gazat și brutalizat, în timpul Manif pour tous, în 2012-2013, bătrâni și familii care defilau cu cărucioarele, presa nu a protestat, dimpotrivă.

O altă diferență: autoritățile publice sunt nemiloase cu șoferii de îndată ce comit cel mai mic exces de viteză și radarele fixe și mobile îi sancționează pe toți cei care se aventurează să nu respecte cu scrupulozitate limitele de viteză pe drumuri și autostrăzi ale Franței. Dar, în mod ciudat, dintr-o dată, când vine vorba de tinerii imigranți din ansambluri, respectul pentru codul rutier și toate noțiunile de siguranță rutieră, chiar și cele mai fundamentale și cele mai elementare, nu mai are nicio importanță. De câte ori am auzit: de ce o poliție verifică pentru conducere simplă fără permis și pentru câteva semafoare arse! De ce nu l-ai lăsat în pace pe acest tânăr? Dintr-o dată, protecția vieții altora, a altor utilizatori, nu mai contează. Doar libertatea contează persecutarea cetățenilor și naționaliștii și acuzându-i pe francezii nativi suspectați de rasism și xenofobie pentru că aceștia nu dispar suficient de repede în beneficiul migranților, adoptând legi și directive care să penalizeze, să relege sociologic și să demonizeze mediat pe toți francezii care nu sunt oameni renegați care au fost alarmați de consecințele dezastruoase și distructive ale acestei imigrații în masă și care a denunțat-o tare și clar.

Statul oligarhic este în război cu propriul său popor. Un război de anihilare prin persuasiune (avort, eutanasia, nu ai copii caci poluează) și prin substituție (prin Marea Înlocuire). Este nemaiauzit, e nebunesc, greu de crezut, și totuși acesta este adevărul, au promulgat legi și directive pentru a penaliza, a relega sociologic și a demoniza mediat pe toți francezii nedezmintiti care au fost alarmați de consecințele dezastruoase și distructive ale acestei imigrații în masă și care au denunțat-o tare și clar.

Ei sunt criminalii, ei sunt cei care înarmează revoltații, care împart pietre și grenade pentru a jefui, distruge, fura și ucide, ei sunt cei care aprind fitilele pentru a da foc și a arde. Ei sunt cei care ar trebui să răspundă în fața unei instanțe de arbitraj pentru punerea în pericol a poporului și asasinarea planificată și în curs de executare a națiunii noastre. Acum suntem îngrijorați de aleșii locali și naționali a căror securitate, ni se spune, ar trebui consolidată.

Dar cine a adoptat legile Pleven (în 1972) și Gayssot (în 1990), a creat și subvenționat SOS Racisme (din 1984) și compania pentru a călușa patrioții, a paraliza poporul, a le distruge apărarea imunitară pentru ca imersiunea migratoare să nu cunoască frână și Marea Înlocuire sa se încheie, cat costa?

Cine a construit centre de migranți peste tot, a metastazat răul pe tot teritoriul cu legea obligând toate municipalitățile să construiască 20% din locuințe sociale sub sancțiunea sancțiunilor financiare, imigranții ilegali regularizați și imigranții naturalizați în masă?

Cine nu încetează să demonizeze, să persecute respectiva extremă dreaptă, să-și asfixieze ultimele publicații tipărite precum RIVAROL, să interzică cele mai pașnice demonstrații ale sale și să facă aceste interdicții arbitrare validate de o justiție administrativă cu ordine care se autodezonorează pe sine?

Imigranții ilegali regularizați și străinii naturalizați în masă?

Ca și în alte perioade tragice ale istoriei noastre, ni se vorbește brusc despre o uniune sacră, despre o uniune națională necesară în fața violenței care ia frâu liber pe străzile și cartierele unei țări zdrobite și înrobite. devastată, sălbatică și sângeroasă. Dar nu se pune problema pentru noi să ne asociem, chiar și puțin, cu stăpânii invaziei, scufundării și distrugerii țării și civilizației noastre. Pentru că dacă tinerii străini sunt cei care trag profit material, toți acești politicieni în slujba oligarhiei cosmopolite, a hiperclasei globale, îi înarmează moral și ne dezarmează de atâta vreme. […]

RIVAROL, < jerobourbon@yahoo.fr >