Incorect Politic
Ianuarie 19, 2020
28 octombrie 2019
O adevărată rețea de persoane extrem de influente care au lucrat coordonat sau care au beneficiat de activitățile pe care le finanțează miliardarul George Soros fac parte, astăzi, din cercul zero de încredere al Palatului Cotroceni, în perspectiva alegerilor prezidențiale din România și a bătăliei care se dă, zilele acestea, pentru instalarea unui guvern al liberalilor. Consilieri prezidențiali, foști consilieri prezidențiali, numiți, recent, ca judecători la Curtea Constituțională, un șef al celui mai important serviciu secret intern, precum și un prim-ministru desemnat au avut și unii încă au legături cu rețeaua de ONG-uri finanțate de Soros.
Toate aceste forțe sunt concentrate acum într-o singură direcție: Guvernul lui Iohannis care să-i organizeze acestuia alegerile, în vederea realegerii pentru un nou mandat. Pe lângă persoanele fizice care sunt legate între ele de această apartenență la organizațiile miliardarului, mai există și o zonă de presă coordonată de unul dintre directorii zonali ai unui ONG de investigații implicat în mod direct în încercarea de punere sub acuzare a președintelui american Donald Trump.
Structura multi-instituțională care, așa cum se vede, coordonează, în subterane, campania electorală atipică pentru alegerile prezidențiale din 2019 de la București și care are legătură directă inclusiv cu eforturile de a instala, în mod artificial, un Guvern PNL, în ciuda faptului că liberalii numără, astăzi, în Parlamentul României, doar 96 de membri, este împânzită în mai multe funcții oficiale, la nivel înalt, interconectată de ani buni. „Jurnalul” prezintă, pe scurt, această schemă.
Sandra Pralong, fondatoarea ONG-urilor lui Soros în România, consilier la Cotroceni.
Sandra Pralong, un nume cu rezonanță, mai ales în rândul societății civile, este, începând cu decembrie 2014, consilier prezidențial, consilier de stat la Administrația Prezidențială și conduce Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, Este primul și cel mai important colaborator al controversatului miliardar George Soros în România, înființând, în numele acestuia, în anii ’90, Fundația Soros România, devenită, ulterior, Fundația pentru o Societate Deschisă.
În anul 1998, Sandra Pralong a ocupat, de asemenea, funcția de consilier prezidențial al fostului președinte al României, Emil Constantinescu, fiind responsabilă pentru comunicarea internațională și coordonarea politicilor către românii din afara țării. Atunci, Sandra Pralong a avut-o în subordine directă pe Violeta Alexandru, fost ministru pentru Dialog Social în cadrul Guvernului Cioloș, actual președinte al PNL București și propusă de către Ludovic Orban să devină ministru al Muncii. La Violeta Alexandru vom reveni mai jos.
Sandra Pralong este fondatorul și ex-managing partner al Grupului Synergy Communications București, conducând această entitate între anii 2000 și 2004. Entitatea se ocupă cu punerea bazelor unui serviciu de consultanță pentru a consilia organizații internaționale și corporații în managementul strategic al comunicării, reputație și PR. Printre clienți s-a aflat și USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională), care, potrivit Judicial Watch, a demarat “Open Government Partnership”, o inițiativă sprijinită de Soros’s Open Society Foundation România. În urma unui proces din SUA, au fost scoase la lumină documente cu privire la modul în care fonduri ale Agenției USAID au fost scurse către fundațiile finanțate de Soros, în 2016 și 2017, în vederea susținerii unei campanii pentru reforma justiției realizate de Guvernul Albaniei, iar aceeași sursă susține că mecanisme similare au fost realizate în România și Ungaria.
Violeta Alexandru, din aceeași rețea, propusă ministru în Guvernul PNL.
Violeta Alexandru, despre care am precizat, deja, că a lucrat cu Sandra Pralong la Administrația Prezidențială, pe vremea președintelui Emil Constantinescu, a devenit, în 2001, licențiată în științe politice la SNSPA. În perioada 2004–2006, ea a urmat cursuri masterale în Afaceri Internaționale și Managementul Conflictelor, tot la SNSPA, iar în perioada 1994 – 1997 a fost coordonator de relații publice la Pro Democrația, un ONG finanțat de George Soros prin Fundația Soros. Violeta Alexandru a fost chiar director executiv la Asociația Pro Democrația, până în anul 2001.
Între 2001 și noiembrie 2015, Violeta Alexandru a ocupat funcția de director și de membru fondator al Institutului pentru Politici Publice, un alt ONG care face parte din rețeaua lui George Soros. De remarcat este faptul că, dintre membrii boardului IPP a făcut parte, pe lângă Violeta Alexandru, și un alt actual consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis, care coordonează chiar Departamentul Securității Naționale și este director al Oficiului de Informații Integrate din Administrația Prezidențială. Este vorba despre Constantin Dudu Ionescu.
Constantin Dudu Ionescu
Mai mult, din boardul IPP, alături de Violeta Alexandru și de Constantin Dudu Ionescu, a mai făcut parte și celebra Elena Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial pe probleme juridice al lui Klaus Iohannis și pe care, în primăvara acestui an, Iohannis a numit-o, prin proprie inițiativă, în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
Violeta Alexandru este, așadar, un membru cu acte al organizațiilor finanțate de Soros care, în 2016, a fost introdus în Guvernul României, sub prim-ministeriatul lui Dacian Cioloș, ocupând funcția de ministru pentru Dialog Social. În prezent, Violeta Alexandru a fost transferată la PNL, unde, prin voința lui Ludovic Orban, a fost pusă la conducerea Organizației de București și nominalizată, la sfârșitul săptămânii trecute, de același Ludovic Orban, să ocupe în guvernul lui Iohannis funcția de ministru al Muncii.
Actualul director civil al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, numit de Iohannis, pe 19 februarie 2015, și votat de Parlament pe 2 martie 2015, i-a fost subaltern colegului de ONG soroșist al Violetei Alexandru, Constantin Dudu Ionescu. Mai exact, în perioada 1999-2000, pe când Violeta Alexandru era subalterna Sandei Pralong la Cotroceni, Hellvig era consilierul lui Dudu Ionescu la Ministerul de Interne.
Eduard Hellvig a lucrat îndeaproape cu rețeaua lui George Soros din România încă de pe băncile facultății. În 1997, când actualul director al SRI urma cursurile universitare la Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut o bursă din partea Fundației Soros pentru proiectul “Cine guvernează sau cine deține puterea în România?”. Conform unor surse avizate, Eduard Hellvig a coordonat, în anul 1996, filiala Cluj a Fundației Soros.
În anul 1999, Eduard Hellvig a urmat cursurile Școlii de Vară a Centrului de Studii Post-Comuniste a Universității Maryland College Park, cu sprijinul Fundației Soros, iar în anul 2009 și-a dat doctoratul în științe politice la SNSPA, adică acolo unde s-a școlit și Violeta Alexandru.
Când vorbim despre legături cu Soros, nu îl putem omite pe însuși Ludovic Orban, “uns” președinte al PNL și cel mai fervent susținător al lui Klaus Iohannis, cel pe care șeful statului în funcție l-a utilizat drept unealtă perfectă cu ajutorul căreia a dărâmat Guvernul Dăncilă și pe care, în data de 15 octombre, l-a desemnat în funcția de prim-ministru însărcinat să alcătuiască un guvern monocolor care să-i organizeze alegerile prezidențiale.
Ludovic Orban, instruit în SUA de USAID.
Interesant este că și Ludovic Orban a urmat studii post-universitare la SNSPA, în anul 1993. Însă, cu un an înainte, în 1992, a participat la un program internațional de instruire denumit „Cunoașterea sistemului politic și electoral american”, realizat de Agenția de Informații a Statelor Unite (USAID) și finanțat de George Soros. Orban a obținut, atunci, diploma „Arkansas Traveler”, care i-a fost înmânată de către Bill Clinton, care ocupa, la acel moment, funcția de guvernator al statului Arkansas. Clinton a fost președinte al SUA, iar soția sa, Hillary, a ocupat funcția de secretar în Administrația Obama și a candidat la alegerile prezidențiale precedente, fiind susținută de întreaga rețea controlată de Soros împotriva lui Donald Trump.
Ludovic Orban mai are însă o calitate esențială prin intermediul căreia este legat ombilical de Palatul Cotroceni. Fratele său, Leonard Orban, este consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis și conduce Departamentul de Afaceri Europene al Administrației Prezidențiale.
Din aceeași rețea, dar ca beneficiar asumat, face parte și președintele României în funcție, Klaus Werner Iohannis, un susținător necondiționat al politicilor Bruxellesului, sprijinitor al mișcării #rezist și al protestelor antiguvernamentale din perioada 2017-2018 din Piața Victoriei, organizate de ONG-urile finanațate de Soros. Iohannis a susținut-o, în tandem cu aceleași ONG-uri ale lui Soros, pe Laura Codruța Kovesi și a pus umărul activ la „ungerea” acesteia în funcția de procuror-șef al EPPO.
Iohannis aplaudă politicile PPE, care se intersectează perfect cu agenda miliardarului George Soros în privința statelor din estul Europei. Iar în 2015, după tragedia de la Colectiv, s-a consultat cu toate ONG-urile finanțate de Soros pentru a-l numi pe Dacian Cioloș în funcția de prim-ministru. Guvernul tehnocrat instalat atunci, la Palatul Victoria, era „plin” de persoane care făceau parte din rețeaua Soros.
Însuși Klaus Iohannis, membru în European Council of Foreign Relations, un think-tank finanțat de George Soros.
În noiembrie 2016, presa a dezvăluit faptul că președintele în funcție al României era, la acel moment, membru în organismul numit European Council of Foreign Relations, respectiv un think-tank finanțat de același miliardar controversat George Soros. Iohannis este singurul președinte de țară care avea calitatea de membru în această organizație, în ciuda faptului că prevederile Constituției României interzic ca, în timpul mandatului, președintele să îndeplinească o altă funcție publică sau privată. Numele lui Klaus Iohannis apărea pe lista membrilor acestei organizații alături de cel al lui Daniel Daianu, Monica Macovei, Alina Mungiu Pippidi și Ion Sturza.
Iohannis a recunoscut că a fost „ofertat” să facă parte din acel „club”, însă a infirmat că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate. „Într-adevăr, mi s-a propus să fiu membru al acelui consiliu și am spus că sunt bucuros și că îmi doresc acest lucru, dar după încheierea mandatului de președinte”, spunea Iohannis. În schimb, Daniel Daianu a subliniat, la vremea respectivă, că este imposibil să figurezi cu numele pe acea listă, dacă nu ești membru al consiliului. La scurt timp după această dezvăluire, numele lui Iohannis a dispărut de pe lista membrilor.
De remarcat este faptul că, pe lista membrilor, din partea Ungariei, dar și a SUA, figurează numele lui George Soros, fondator și conducător al Open Society Foundation, dar și al fiului acestuia, Alexander Soros, director al Open Society Foundation.
O altă conexiune, de această dată mediatică, dintre Soros, Palatul Cotroceni și alegerile prezidențiale din România și nu numai, o reprezintă portalul de investigații Rise Project, care, practic, l-a „înmuiat” pe principalul contracandidat al lui Klaus Iohannis de pe așa-zisa parte de dreapta a eșichierului politic în alegerile prezidențiale. Rise Project a publicat celebra investigație referitoare la posibilele fraude cu fonduri europene pe care le-a derulat, în urmă cu câțiva ani, compania de consultanță a actualului lider USR, Dan Barna.
Dezvăluirea, care conține date reale de o gravitate evidentă, a fost detonată odată cu începerea campaniei electorale prezidențiale și în condițiile în care USR nu prea ar fi avut chef să voteze în Parlament pentru instalarea Guvernului Orban. Barna a fost „răzgâdit” după ce DLAF și DNA au deschis dosare de cercetare pe marginea aspectelor semnalate de Rise Project.
Aflăm însă că unul dintre coordonatorii Rise Project este Paul Radu, care este și director executiv al Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) – România, o filială a OCCRP, structură de jurnalism de investigații – ONG – finanțat de George Soros prin Open Society Institute, alături de USAID, despre care am făcut referire mai sus, în care este, de asemenea, implicat George Soros.
Ei bine, OCCRP se află în spatele campaniei mediatice din Statele Unite care a întocmit un raport împotriva președintelui american Donald Trump (adversar declarat al lui George Soros), în legătură cu așa-zisa intervenție a liderului de la Washington pe lângă președintele ucrainean, pentru a-l convinge pe acesta din urmă să dispună investigarea fiului contracandidatului său Joe Biden. Scopul operațiunii este suspendarea lui Trump, punerea sa sub acuzare și scoaterea actualului președinte din cursa prezidențială.
Consilierul prezidențial pentru Diasporă, primul colaborator al lui Soros în România. Ex-subalterna acesteia, propusă ministru în Guvernul Orban. Aceasta a lucrat pentru IPP – ONG sorosist, alături de alt consilier prezidențial, care coordonează Departamentul Securității Națonale, dar și de un actual judecător CCR
Premierul desemnat, frate al unui alt consilier prezidențial, a primit, în 1992, o diplomă din partea lui Bill Clinton, în cadrul unui proiect finanțat de Soros. Iar șeful SRI în funcție a fost bursier Soros și a coordonat o filială a organizației acestuia din Cluj-Napoca.
Ion ALEXANDRU
Sursa: jurnalul.ro
Notă:
„Diagramă: Structura Relațională dintre «Grupul Bilderberg» și organizațiile subordonate lui «Friends of Europe» și «European Council on Foreign Relations». Spunem «relații subordonate» față de Grupul Bilderberg pentru că atât organizația «Friends of Europe» cât și «European Council on Foreign Relations» sunt conduse de membri marcanți ai grupului Bilderberg: Etienne Davignon conduce «Friends of Europe» în timp ce Carl Bildt conduce «European Council on Foreign Relations».
Observați modul în care conduce lumea «Grupul Bilderberg». Secretarul General ONU este membru al Grupului Bilderberg, iar Barroso, cel care a condus timp de 10 ani Uniunea Europeană, este şi el membru al Grupului Bilderberg.
Mai mult, personaje marcante din Grupul Bilderberg conduc alte organizații subordonate grupului.
Astfel Etienne Davignon, fost președinte și membru Marcant al grupului Bilderberg, conduce «Friends of Europe», în timp ce alt membru marcant al Grupului Bilderberg, Carl Bildt, conduce «European Council on Foreign Relations».
Observați că GEORGE SOROS e implicat atât la «Friends of Europe» unde este finanțator și stakeholder cât și la «European Council on Foreign Relation».
Fostul prim-ministru al României, Dacian Julien Cioloș este membru al organizației «Friends of Europe».
Președintele României, Klaus Werner Iohannis este membru al organizației «European Council on Foreign Relations».
Nici Iohannis și nici Cioloș nu și-au declarat apartenența la aceste organizații în declarațiile lor de interese.
Cine ne garantează nouă că Iohannis și Cioloș nu implementează de fapt în România agenda globalistă a acestor organizații progresiste internaționaliste? NIMENI. Toate luările lor de poziții coincid întru totul cu politica și ideologia acestor organizații.” (Sursa: fluierul.ro)