Rapsodia Maramureșului – Poezie Legionară

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 12, 2023

 

Rapsodia Maramureșului – Poezie Legionară

Rapsodia Maramureșului a fost compusă de Aurel Vișovan în inchisoarea din Sighet în toamna anului 1948 și terminată în închisoarea din Cluj în luna Mai 1949.

Ea evocă rezistența armată din munții Maramureșului care atunci era în desfășurare sub conducerea lui Vasile Popșa, care a fost ucis de Securitate la Ieud la 3 Mai 1949, ne transmite Cezarina Bârzoi Condurache. Rapsodia a fost la început cântată de grupul de legionari maramureșeni și când aceștia au fost împrăștiați în diverse închisori a ajuns să fie învățată și cântată de oameni din toate colțurile țării. La al doilea proces, în 1959, procurorul a cerut condamnarea la moarte a lui Aurel Vișovan, unul din capetele de acuzare fiind Rapsodia.

“În cântecul tulnicului
Munţii Maramureşului gem
Slugile rele se tem
Frunza se scutură
Pâraiele murmură
E semn de furtună cu ţurţură

Munții Maramureșului gem
Blestem de potop și de pară
Pe toate năpârcile ce-au năvălit în țară
Pe toate domniile cu sufletul de fiară
Munții Maramureșului gem
Munții Maramureșului cântă

Prin crânguri se aud doar cântece de dor
E jalea codrilor, doina haiducilor
Prin crânguri se aud doar cântece de dor
E jalea codrilor, doina pribegilor

Daina mândră și daina și iară mândră daina
Plini sunt codrii plini sunt de pribegi cărări
Se aud în noapte ale lor chemări
Plini sunt codrii plini sunt de pribegi cărări
Se aud în noapte ale lor chemări (bis)

Tu Căpitan de peste munți revino iar
Te-așteaptă Borșa într-un potop de foc și jar
Feciori cu fruntea lată-n joc de mult s-au prins
În jurul focului aprins (bis)

Peste dealuri și văi o doină
Își duce haiducul ce crește-n văpăi,
E doina mea, doina codrilor mei,
Doina munților mei
Tu doină ce dragă-mi ești
Tu focuri pe creste aprinzi pentru-ai tăi
Ce pururi stau gata a sări pe călăi

Voinicii tăi Codrene sunt gata azi să răsară
Din mii de ascunzișuri sub steagul tău cel sfânt
Se duc să-nvingă ura în dragostea lor de țară
De nu din tot să fie o apă și-un pământ

Pe dealuri stau azi oști de legionari
Cu pumnii încleștați a vifor mare
Vor să arate lumii că sunt tari
Și au în suflet sfintele altare

Rupți dintr-a prigoanei nopți de ger
Pe urmele lui Bogdan de peste Maramureș
Ne-am răzvrătit sub semnul Gărzilor de Fier
Să ducem țării steagurile-n iureș
Porunca ne-o cunoaștem
Că-i cetluită-n vreme
Cu șapte mari pecete și juruințe mii
Gem apele din Iza și satele mărene
Vișeul și Cosăul stau dârz la răspântii

Furtuni ne-au zămislit pe vârf de munți
Prin scânteieri de spadă și urlete de fiară
Ne-am botezat cu sânge de eroi căzuți
Și-am fost crescuți în dragoste de țară
Reci râuri de lumină se-nalță către soare
Purtând prinos de jertfă acolo sus in cer
Își crește-aripi Pietrosul sub falduri legionare
Gutâiul și Țibleșul stau strajă Gărzi de Fier

Tumult, ni-i Căpitane sufletul
Că varsă vii torente, iluminări de vrere
Ni-i gândul alb ca-n salba țării cântecul
Și dorul nostru-i marșul de Înviere
Trimite-ne Arhangheli cu steaguri legionare
Să fluture-n lupte să ne deschidă drum
Voim o țară nouă și mândră ca un soare
Stăpâni la noi acasă să fim, români de-acum

Strigoi, din reci morminte-am înviat
S-aducem groază-n lume, în lumea nedreptății
Cu coasa-n mâini peste păcat ne-am ridicat
Să străjuim altarele vieții
Sub cruci de dușman frânte mormintele ni-s goale
Căci am răspuns chemării lui Horia cel viteaz
Să-nvie legionarii, din morți ei să se scoale
Strigoi din lumea apusă s-aducem groază azi

Se-aprind pe creste focuri sacre multe
Din inimi de legionar
Sub steagul zdrențuit în mii de lupte,
Noi stăm de strajă la hotar
Să spunem zărilor, voinici ai codrilor
C-avem un dor călit în foc și fier
Și din cununi de flori să-ncingem viitor
Ce va fi scris pe aripe de cer

Să creştem crezul nostru schijă de oţel, oţel călit,
Şi steagul nostru în veci nebiruit, nebiruit să fie,
Să încrustăm în lume o Românie,
O Românie mândră ca un mărgărit (bis)

Aurel Vişovan