Radu Vasile Cursa pe Contrasens – Amintirile unui Prim Ministru

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 23, 2018

Radu Vasile a fost prim-ministrul României din aprilie 1998- pana in decmbrie 1999.

În cartea sa ne spune despre evenimentele din 1999 cu mineriada lui Miron Cozma și cum a reușit să asigure Pacea de la Cozia. Ne spune despre PNȚCD văzut din interior, cum funcționează un partid și in extenso politica românească, ce mentalitate trebuie să aibă un om politic dacă vrea să supraviețuiască și să devină o forță.

Din rândul informațiilor interesante, aflăm că statul este condus de Structuri, nu de popor, și că aceștia sunt înfipți în toate domeniile. Clasa politica este în proporție de 80% deținută de Structuri.

În aparenţă în România sunt mai multe partide. În realitate nu există decât un partid, cel al Structurilor, prin Structuri înţelegând matricele sociale alcătuite din foştii securişti şi cadrele apăratului comunist de partid. Aceste matrice, veritabile pârghii de putere în organismul societăţii, au pătruns peste tot, în mass-media, în lumea afacerilor, în reţeaua bancară privată sau de stat, şi fireşte în toate partidele, împrumutând cameleonic chipul ideologiei partidului în care s-au refugiat. Fluxul şi refluxul schimbărilor politice au lăsat netulburat stratul adânc al apei în care se adăpostesc aceşti supravieţuitori cu stabilitate de miriapode şi cu elasticitate de amoebe. Se mişcă în orice direcţie, iau orice formă şi au un arghirotropism înnăscut.

***

Fondul inteligentei umane este agresivitatea, adevãrul acesta mi se pare atît de cu neputintã de respins, încît îl trec în rîndul evidentelor.

***

Cînd veti întelege cã în politicã principiile te doboarã? Politica nu e un domeniu care sã poatã fi mãsurat dupã reguli ce vin din afara ei, politica nu acceptã judecãti de valoare sau verdicte morale cãzute de undeva de sus, în numele unei pretinse instante care e mai presus de domeniul politicii. Nu existã politicã bunã sau rea, ci politicã eficientã sau ineficientã. Si asta o spune un om credincios, dar care a învãtat sã nu amestece, pradã unui absolutism etic sau religios, terenul faptelor cu cel al teoriilor despre fapte. Singura moralã a politicii este ea însãsi, cum si singura valoare a politicii tine de eficienta cruntã a deciziilor care se nasc din ea. Cine a înteles acest lucru stie cã Ciorbea nu a fost victima bunã a politicii rele, el nu a fost bãiatul cinstit si pur pe care 1-au mîncat rechinii imorali din PD, ci pur si simplu a fost un prost politician, ca atîtia altii, un om care a crezut cã va fi un înotãtor de maximã performantã uitînd amãnuntul elementar cã nu învãtase încã sã înoate. Aici nu e loc de compasiune si de plînsete morale, cãci ce înduiosare poti simti fatã de un om care timp de doi ani nu a putut clinti reforma din loc, pierzîndu-si vremea în sedinte interminabile sau în conflicte lipsite de vreo perspectivã, neluînd nici o decizie capitalã si nefãcînd nici un pas în începerea schimbãrii? Ciorbea a murit ca politician pentru cã merita sã moarã.

***

A fost o reminiscentã crestinã fatalã pentru mine sã cred cã pot preschimba iertarea si generozitatea în virtuti politice. Am vrut sã-i înving îndu-plecîndu-i prin renuntare, dar ei nu s-au înduplecat sã renunte sã mã învingã tocmai prin puterea pe care le-am cedat-o. Ce cusur aducãtor de moarte e sã-ti pãstrezi candoarea în fata detractorilor din propriul partid! Cum sã mã mai mir cã am fost poate singurul prim-ministru român care a fost sabotat de propriul lui partid din prima zi si pînã în ultima?