Puțină Istorie Sau De Ce Trebuie Să Votăm DA La Referendum

Incorect Politic
Octombrie 5, 2018

Analiză prezentată pe Buciumul:

 

Tuturor celor care se dau de ceasul morții să boicoteze  Referendumul din 6-7 octombrie și celor care iau foc cu gura că „iubirea nu se votează” le aducem în dar acest fragment revelator, dintr-un volum de istorie a Rusiei, întitulat „Schimbarea istorică a instituțiilor familiei și căsătoriei”, scris de Serghei Gavrov, despre schimbările năucitoare în legătură cu familia și căsătoria, care s-au întâmplat acum 101 ani în Rusia bolșevică. Traducere și adaptare de Larisa Iftime

„Schimbarea istorică a instituțiilor familiei și căsătoriei”

Capitolul III. Relațiile de familie în Rusia: de la premodern la modern
Paragraful 2. Familia și căsătoria în Rusia sovietică

Instituția socială a familiei din Rusia în perioada postrevoluționară a suferit schimbări semnificative. După Revoluția din octombrie 1917, ideile de egalitate a femeilor au început să se răspândească în Rusia / URSS, fiind cel mai clar articulate de două „muze” ale revoluției ruse – Inessa Armand și Alexandra Kollontai.

Ele vorbeau despre căsătorie ca despre o uniune a dragostei și tovărășiei dintre doi membri egali ai unei societăți comuniste, ambii liberi și la fel de independenți.

Kollontai scria: „Familia modernă și-a pierdut funcțiile economice tradiționale, ceea ce înseamnă că o femeie este liberă să-și aleagă partenerii în dragoste”.

În 1919, a apărut lucrarea sa „Noua moralitate și clasa muncitoare”, bazată pe scrierile feministei austriece Grete Meisel-Hess. Kollontai susținea că femeia ar trebui să se emancipeze nu numai din punct de vedere economic, ci și din punct de vedere psihologic.

Idealul „marii iubiri” („grand amour”) este greu de realizat, susține ea, mai ales pentru bărbați, deoarece ei intră în conflict cu ambițiile de viață ale femeilor. Pentru a deveni demne de un astfel de ideal, persoanele ar trebui să treacă printr-o perioadă de ucenicie, sub forma „jocurilor de dragoste” sau a „prieteniei erotice”, și de relații sexuale, fără nici un atașament emoțional,  fără să existe o superioritate a unuia dintre parteneri față de celălalt.

Kollontai considera că numai uniunile libere și, de regulă, cât mai numeroase, pot oferi unei femei posibilitatea de a-și păstra individualitatea într-o societate dominată de bărbați (societatea patriarhatului). 

Orice formă de relații sexuale era acceptabilă, dar de preferință e o „monogamie succesivă”, de fiecare dată bazată pe dragoste sau pasiune, o schimbare a partenerilor de căsătorie, relații în serie între bărbați și femei.

Citește și: Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

În calitate de comisar al asistenței de stat, ea a amenajat bucătării publice ca o modalitate de a „separa bucătăria de căsătorie”. De asemenea, a vrut să încredințeze comunității îngrijirea și creșterea copiilor. Ea prezicea că, în timp, familia va dispărea, iar femeile vor învăța să aibă grijă de toți copiii, fără discriminare, ca și cum ar fi ai lor.

La fel și liderul Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia (Bolșevicilor) și al statului sovietic V. I. Lenin, deși nu împărtășea în mod special teoria și practica iubirii libere, acorda o mare importanță socializării laturii materiale a vieții: crearea de cantine comunitare, creșe, grădinițe, pe care el le numea „micile mlădițe ale comunismului”.

Sunt „acele surse simple, de zi cu zi, cu nimic magnifice, grandilocvente, solemne, ce nu implică fonduri, care sunt, de fapt, în măsură să elibereze o femeie, de fapt, capabile să reducă inegalitatea și să distrugă inegalitatea dintre ea și bărbat, având în vedere rolul ei în producția socială și viața publică”.

Statul sovietic încă din primele zile ale existenței sale, a început să reformeze în mod activ dreptul civil, inclusiv reglementarea raporturilor de căsătorie și familie. În primul rând, din procesul acestei reglementări a fost exclusă Biserica Ortodoxă. Astfel, deja în 1917, „la 18 decembrie, Bisericii i s-a interzis înregistrarea nașterilor și căsătoriilor. La 20 decembrie, s-a introdus căsătoria civilă ca singurul act cu putere juridică”.

Deși oficial avortul nu era legalizat încă în primii trei ani ai puterii sovietice, autoritățile s-au arătat destul de tolerante. Deoarece această operație era adesea efectuată de persoane necalificate, în condiții insalubre, ceea ce ducea la consecințe grave și la moarte, decretul din 18 noiembrie 1920 prevedea ca avorturile să se facă sub strictă supraveghere medicală. Cu toate că avortul era etichetat ca „o relicvă a trecutului”, femeilor nu li se interzicea să facă acest pas, condiția fiind ca operația să fie efectuată de către un medic în spital. Aceasta a fost, de asemenea, prima lege de acest gen [din lume, n.red.].

Citește și: Epidemia de avorturi din Rusia Sovietică

Vorbind despre noua legislație în domeniul familiei și căsătoriei, V.I. Lenin a pus accentul pe eliberarea femeilor și copiilor, pentru a proteja drepturile lor: „… legile (Rusiei Sovietice – n. a.) nu consfințesc ipocrizia și neputința femeii și copilului ei, ci în mod deschis și în numele autorității statului declară război sistematic împotriva a toată ipocrizia și a tot felul de fărădelegi”.

Discutarea proiectului noului Cod de Legi cu privire la căsătorie și familie, la începutul anilor 1920, a fost însoțită de apeluri de eliminare a tuturor formelor de căsătorie, inclusiv a înregistrării căsătoriei de către statul laic: „Distrugerea superstiției necesității cununiei în biserică ca valabilitate a căsătoriei nu necesită înlocuirea ei cu o altă superstiție – necesitatea învestirii uniunii libere dintre femei și bărbați cu căsătoria civilă”.

Cel de al doilea Cod sovietic de legi cu privire la căsătorie, familie și tutelă a fost adoptat în 1926. În general, Codul a continuat o tradiție liberală în domeniul familiei și relațiilor de familie, dezvoltat în primii ani de după revoluție.

De exemplu, înregistrarea căsătoriilor devenise inutilă deoarece codul recunoștea ca fiind legitime căsătoriile existente de facto. În acest caz, căsătoria de facto era recunoscută celor care îndeplineau următoarele condiții: „Faptul conviețuirii în comun, posesia în această coabitare a unei gospodării comune și punerea în evidență a relației conjugale față de terți, în corespondența personală și în alte documente, precum și, în funcție de circumstanțe, existența sprijinului financiar reciproc, educarea în comun a copiilor și așa mai departe”.

Trebuie remarcat faptul că în primul deceniu al puterii sovietice, în viața noastră și, în consecință, în limba rusă, a intrat o componentă orientată pe gen a „noii limbi”, care viza, în primul rând, poziția femeilor și participarea lor la construirea socialismului / comunismului. Această remarcă este importantă deoarece schimbările din limbă sunt un indicator al schimbărilor din viața de zi cu zi.

Știm că ideologia marxistă nu include nici o dovadă în favoarea păstrării familiei, mai degrabă scopul său este complet contrar.

În primele zile ale revoluției, se răspândise pe larg ideea că familia nu este decât o „rămășiță burgheză” și că procesul de „înlăturare” a ei era inevitabil.

Astfel, cunoscutul sociolog ruso-american P.A. Sorokin, în articolul său „Despre impactul războiului”, publicat în revista The Economist nr. 1 din 1922, prezenta următoarele date despre starea familiilor din Petrograd, după Revoluția din 1917: „Din 10 000 de căsătorii din Petrograd, astăzi, 92,2% divorțează – o cifră fantastic de mare, iar din 100 căsătorii divorțate, 51,1% au durat mai puțin de un an, 11% mai puțin de o lună, 22% mai puțin de două luni, 41% mai puțin de 3-6 luni și doar 26% mai mult de 6 luni.

Aceste cifre sugerează că forma modernă a căsătoriei legale este una care, în esență, ascunde relațiile extramaritale și oferă tuturor iubitorilor de relații adulterine posibilitatea de a-și „satisface” în mod legitim apetitul”. Acest articol l-a nemulțumit foarte tare pe V.I. Lenin”.