Incorect Politic
Iulie 20, 2022
Protestul Fermierilor Olandezi Împotriva Agendei 2030 Continuă
Via R3Media:
Sunt săptămâni bune de când fermierii olandezi protestează în masă împotriva planurilor guvernului de a reduce până în 2030 poluarea cu azot și amoniac. Se estimează că în urma acestui an – prin care vor reduse în unele provincii emisiile cu 95% – vor fi reduce cu 30% vacile din Olanda, iar mulți fermieri vor dispărea.
Protestele au fost remarcabil de încinse, zeci de mii de fermieri blocând autostrăzile, arzând baloți de fân și aruncând bălegar în jurul caselor politicienilor. Poliția olandeza chiar a tras cu muniție asupra unui protestatar care încerca să rupă cordonul format de polițiști.
Într-adevăr, scenele care parvin din Olanda, cea de regulă, pașnică, sunt șocante. Dar nu ar trebui. Sunt doar primele salve în marea bătălie globală care se dă acum între oamenii liberi din lume și tehnocrații care au început să-i calce în picioare în numele Agendei 2030 pentru o Sclavie Sustenabilă.
Nu vă faceți iluzii: indiferent cine sunteți, unde trăiți, cu ce vă ocupați, acești elitiști bolnavi de putere vor veni după voi. Acum suntem cu toții fermieri olandezi.
BĂTĂLIA A ÎNCEPUT
Mai țineți minte mișcarea Vestelor Galbene? Vă mai aduceți aminte cum s-a ridicat o mișcare populistă în Franța în 2018? Mai țineți minte cum au ocupat săptămână de săptămână străzile într-o serie de proteste care amenințau să dărâme guvernul Macron? Bineînțeles că vă amintiți?
Dar vă mai amintiți cum a început acea mișcare? Probabil că nu, deoarece răspunsul nu se potrivește prea bine cu propaganda oficială. Taxele de carbon. Protestele originale au început de la taxele de carbon.
Mai precis, ministrul francez pentru tranziția ecologică (da, există așa ceva) a hotărât că „taxa ecologică” pe benzină și motorină este prea mică, așa că a crescut-o. Publicul s-a revoltat, pentru că deja sufereau de pe urma prețurilor mari la combustibil. Și uite așa s-a născut o mișcare de protest.
Bineînțeles că protestatarii nu puneau la îndoială Marea Escrocherie a Încălzirii Globale. Nu făceau legătura între escrocheria climatică și agenda eugenică a carbonului și programele de depopulare malthusiene. Erau îngrijorați de portofel.
Dar poate aici e cheia. Pe măsură ce pică masca de pe agenda ecologistă iar oamenii încep să vadă despre ce este vorba – un atac contra vieții și stilului de viață al oamenilor obișnuiți – din ce în ce mai mulți vor fi atrași în luptă, indiferent dacă își dau seama de adevărata miză a bătăliei.
Lupta nu se dă doar în Olanda. Canada a instituit în 2020 o schemă similară de reducere a azotului și știm deja cum reacționează guvernul canadian față de protestatari.
Și, după cum remarcă Kit Knitghtly în Off-Guardian, „Danemarca, Belgia și Germania se gândesc deja la politici similare de reducere a azotului”, în timp ce Marea Britanie și SUA deja au pregătite legislații asemănătoare.
„Într-o lume care duce lipsă de îngrășăminte din cauza sancțiunilor contra Rusiei și Belarusului, pare de-a dreptul nebunesc să te plânge de surplusul de îngrășăminte, dar să mai și încerci să-l reduci. Am trecut de punctul în care toate astea puteau fi considerate întâmplătoare? Să spunem altfel: dacă guvernele occidentale ar încerca să-i sărăcească și să-i înfometeze pe cetățeni, ce ar trebui să facă?” se întreabă Knitghlty.
În acest moment nu mai putem avea vreun dubiu: cu taxele lor de carbon și reglementările impuse agriculturii, cei care se doresc a fi controlorii lumii prăbușesc deliberat economia lumii.
Există ceva ciudat în acest conflict dintre elitiști și clasa muncitoare: primii, fiind psihopați nici măcar nu ascund faptul că se bucură că vor aduce lumea la sapă de lemn.
Forumul Economic Mondial de la Davos a afirmat că lockdownurile „au îmbunătățit în tăcere orașele”, împiedicându-i pe oameni să-și desfășoare activitățile cotidiene. Realitatea e însă că lockdownurile i-au împiedica pe mulți să-și câștige existența, i-au adus la sărăcie, izolare sociale și depresie. Pe mulți i-a făcut alcoolici și sinucigași (…)
Agenda ecologistă implică închiderea economiei productive (în numele salvării Mamei Pământ) și reducerea populației.
Pe măsură însă ce sistemul financiar și economic global începe să dea rateuri, tot mai mulți dintre noi încep să descopere adevărul fundamental: este un război pentru viețile noastre.
Este evident că elitele conducătoare au investit mult timp și resurse pentru a atomiza societatea. Și-au concentrat atenția asupra fiecărei distincții: clasă, rasă, gen, credință religioasă, adeziune politică – ca parte a unei strategii conștiente de a ține masele în disensiune și de la a le distrage atenția de la dușmanul lor comun și real: globaliștii. Nu trebuie să negăm succesul acestei strategii de divizare și cucerire.
De aici rezultă că lucrul de care se tem cel mai tare globaliștii este o opoziție unită a acestor mase împotriva așa-zișilor lor lideri. Din acest motiv establishmentul, presa mainstream și universitățile deplâng „populismul”. În cazul în care nu v-ați dat seama platitudinile pe care politicienii le rostesc despre „libertate” și „democrație” nu sunt altceva decât platitudini. Când oamenii le resping agenda, aceiași politicieni numesc „libertatea” și „democrația” drept „populism” și „domnia gloatei”.
Ideea că grupuri altfel divergente se pot uni în fața unei amenințări existențiale nu e doar o amăgire. De pildă, în Franța, dreapta populistă și stânga populistă au votat împreună contra pașaportului Covid și au câștigat.
Se poate face. Trebuie să se facă. Nu avem alternativă. Nu avem nicio șansă dacă nu ne ridicăm împreună.
Din fericire pentru noi, exact asta se întâmplă.
De-a lungul Europei, oamenii se ridică din solidaritate cu fermierii olandezi. Fermierii germani ajută pe cei olandezi să blocheze granița. Fermierii italieni demonstrează strigând „Suntem țărani, nu sclavi!”. Fermierii polonezi rezistă în Varșovia. Chiar și canadienii au început să protesteze pentru a-i susține pe olandezi.
Și chiar în această săptămână a apărut un nou clip, în care se pune la cale un protest global pentru susținerea fermierilor olandezi.
Are loc o mare trezire. Barierele dintre oameni se prăbușesc pe măsură ce oamenii își dau seama că e vorba de o agendă globală, iar ceea ce li se întâmplă unora peste ocean li se va întâmpla și lor cât de curând.
Acum suntem cu toții fermieri olandezi.
Articol scris de John Corbett, tradus și oferit de Editura Contra Mundum.
Să reducă azotul? Păi cum dracu că atmosfera pământului e alcătuită din 78% azot. E aici o mică diagramă https://en.wikipedia.org/wiki/Atmosphere_of_Earth#/media/File:Atmosphere_gas_proportions.svg
Fermierii olandezi protesteaza. Camionagii canadieni protesteaza. Poolimea din Shri Lanka protesteaza. Tractoristii italieni protesteaza. Agricultorii asiro-babiloneni protesteaza. Baietii de baieti si fatucile de pe Calea Victoriei servesc o Coca cu cognac, sparg seminte, fumeaza iarba. Cocalarii patroni ai hotelurilor de pe litoralul fostromanesc jefuiesc prostii.
Bai dobitocilor, nu ati inteles cuvintele lui Bismark ? Mai au dreptate si globalistii: sunteti prea multi prosti pe pamant! Trebuie sa va mai rareasca.
esti un sclav ordinar pentru ultima parte a mesajului. schimba numele de l-ai trecut la comentariu, ca om nu esti
e vrajeala-“opozitie controlata”-olanda foloseste numai “aero-ponica”,radacinile plantei stau in ceatza artificiala;au hale imbogatzite(!!!!!) in CO2,gazu monstru adus pe tzeava de la o rafinarie…..blesteme!(nimeni nu comenteaza ca “polderele” au distrus un eco-sistem;nu aveti decat sa mergeti pe mana lu Daea,spunea ceva de cormorani).