Home / Evenimente / PROTEST ÎMPOTRIVA DICTATURII MEDICALE astăzi 17 Septembrie în București

PROTEST ÎMPOTRIVA DICTATURII MEDICALE astăzi 17 Septembrie în București

Incorect Politic
Septembrie 17, 2021

Via Facebook

Vineri, 17 septembrie, la Piața Victoriei, are protest împotriva pașaportului “verde” covid.

PROTEST ÎMPOTRIVA DICTATURII MEDICALE!

Începând de mâine intrăm într-o nouă etapă a dictaturii medicale: accesul cetățenilor va fi restricționat treptat, inițial la magazine și servicii, la marile evenimente de familie (nunți, botezuri), iar anumite categorii profesionale (medici și asistenți medicali, profesori, polițiști, pompieri, funcționari publici) vor fi vaccinate ca vitele, în masă.

Indiferent de problemele medicale, de contraindicațiile la acest ser genetic, chiar dacă au trecut prin boală și au imunitate celulară – care este de zeci de ori mai eficiență decât vaccinul.

Va fi restrâns dreptul la mișcare în localitate și în țară, de a folosi transportul în comun, trenurile și avioanele.

Statul român, captiv intereselor globaliste, produce o discriminare majoră și o falie în corpul social: din măsurile anti-democratice rezultă cetățeni de rang inferior, care sunt lipsiți de drepturi și libertăți. Se va implementa, pe model chinezesc, scorul social, care permite statului să-și țină cetățenii cumințiți în țarcuri electronice.

Dacă nu ne vom opune acum și acest tip de “pașaport covid” intră în practică, libertatea câștigată cu preț de sânge în decembrie 1989 va fi un scurt pasaj dintr-o istorie care se va scufunda complet într-un totalitarism lipsit de fisuri.

Totul depinde de noi, de răspunsul pe care-l vom da dintru început la aceste provocări majore.

Riposta noastră trebuie să fie proporțională cu măsurile iraționale care vor transforma oamenii liberi în sclavi a căror singură preocupare va fi supraviețuirea.

3 comments

  1. Modelul chinezesc. https://www.youtube.com/watch?v=ot4LwLDiRHE Petrecere la piscină în Wuhan.

  2. Ora desfășurării protestului, stimați domni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *