Incorect Politic
Octombrie 22, 2019
Preluat de pe Buciumul:
Duminica trecută, partidul de guvernământ din Polonia, de orientare conservatoare, a câștigat pentru a doua oară alegerile parlamentare din această țară, înregistrând cel mai mare procent de voturi acordate vreodată unei formațiuni politice după restabilirea democrației în Polonia.
Miercuri, parlamentarii partidului de guvernământ au dat undă verde unui proiect de lege cunoscut și ca Legea „Opriți pedofilia”. Aceasta ar interzice „promovarea activității sexuale în rândul copiilor cu vârste mai mici de 15 ani”.
Inițiativa legislativă a stârnit un val de proteste din partea organizațiilor liberal-progresiste și pro-homosexualitate, care promovează introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școlile publice.
În prezent, în școlile poloneze nu se predă educație sexuală, ci o materie care se numește „pregătire pentru viața de familie”. Unele școli din orașe mai liberal-progresiste au introdus și programe opționale de educație sexuală, dar s-au confruntat cu critici foarte vocale. Reuters.com relatează că Episcopul Ignatius Dec de Swidnica a declarat, citat de ziarul Nasz Dziennik:
„Este îngrijorător că unele autorități locale introduc în grădinițe și școli primare programe de sexualizare recomandate de Organizația Națiunilor Unite, care însă nu le fac decât rău copiilor și tinerilor.”
Organizațiile pro-educație sexuală au pichetat parlamentul polonez cu sloganuri precum:
„Educația ne protejează de violență.”
sau:
„Interzicerea educației sexuale înseamnă viol.”
Un parlamentar din opoziție s-a alăturat acestei viziuni, scriind pe Twitter:
„Rușine deputaților… au dat undă verde unui proiect care pedepsește educația sexuală cu închisoarea.”
Un deputat din partidul de guvernământ a replicat că aceasta este o intrepretare exagerată a legii, dar agențiile de presă s-au grăbit să preia știrea din perspectiva celor care se opun proiectului de lege.
Și în România li s-a reproșat promotorilor neobosiți ai educației sexuale că aceasta, ca orice educație, are o latură de aplicabilitate, fiindcă, de nu ar fi, nu s-ar mai povesti…
Dar aceștia s-au apărat mereu spunând că educația sexuală nu determină copiii să pună în practică „teoria”, ci le furnizează abilitatea de a se proteja de bolile cu transmitere sexuală și îi învață să nu comită viol (!).
Iată că acum acești teoreticieni ai educației își dau arama pe față și recunosc că ceea ce fac chiar determină copiii să pună în practică acte sexuale de la vârste cât mai fragede. Ei mai demonstrează și că nu le pasă cu adevărat de protejarea copiilor de abuz.
De fapt, protestând împotriva acestei legi, nu fac decât să echivaleze educația sexuală cu abuzul. Gura păcătosului adevăr grăiește!
Standardele OMS în vigoare recomandă începerea educației sexuale de la vârsta de 0-4 ani
Protest masiv al părinților polonezi împotriva introducerii educației sexuale în școli: „Educație pentru familie”, nu pentru depravare!
Sute de mii de polonezi se opun educației sexuale în școli
Nu lipsa educației sexuale, ci pornografia determină tinerii să facă sex de la 14-15 ani
Cum scade vârsta copiilor vizați de educația sexuală
Experții explică: Educația sexuală în școli NU va face dintr-un potențial violator o ființă normală
Nu îmi voi învăța copiii despre sexul fără riscuri pentru că așa ceva nu există
Studiu: Incidența sarcinii la adolescente scade cu peste 42% după ce Marea Britanie renunță la educație sexuală și finanțarea publică a contracepției
Studiu, SUA: Tot mai mulți adolescenți își păstrează fecioria. Family Research Council: Politicile publice în educație au presupus exact contrariul și i-au expus pe tineri la comportamente de risc
VIDEO: Documentar ȘOC. Războiul împotriva copiilor: Scopul Educației Sexuale
SINTEZĂ: Educația sexuală, de la Rusia Sovietică la Organizația Mondială a Sănătății. Rădăcinile bolșevice ale unor politici publice contemporane
Alfred Kinsey, „părintele” educaței sexuale din secolul XX, era masochist, exhibiționist și total în favoarea pedofiliei
Germania: Manifestanți împotriva orei de educație sexuală, atacați de simpatizanți pro-homosexuali și anarhiști VIDEO
Organele genitale, personaje principale într-un film de animație pentru copii
Copiii nemți de cinci ani învață la școală cu imagini explicite cum se ajunge la orgasm și cum se pune un prezervativ
Problema sexualității în discuțiile cu copiii. Interviu cu un psiholog de copii
Ce anume crezi ca-l înveți pe copilul meu? Interviu despre rezultatele dezastruoase ale educației sexuale în școlile americane
Educația pentru sănătate trebuie să promoveze castitatea și căsătoria – argumentele studiilor și ale științei
sursa: Știri pentru viață