Home / Actualitate / Profesor Xenofob Discriminează Studentă Musulmană

Profesor Xenofob Discriminează Studentă Musulmană

Sterian David Bruckman Shekelsteinberg
InCorect Politic
Noiembrie 11, 2017

Sterian David Bruckman Shekelsteinberg, autoportret

 

Fraților români față de care nu am nici un interes ascuns,

Dragi cititori,

Asistăm la o zi tristă pentru sistemul de învățământ din România. Un profesor universitar ne aruncă înapoi în evul mediu, într-un timp în care românii se aliniau în formație așteptând semnalul domnitorului pentru a întâmpina invadatorii islamiști.

Cu toții credeam că acea vreme a dispărut și ca românii sunt pregătiți să coabiteze cu musulmanii pe care odinioară i-au ucis și tras în țeapă. Cât de tare ne-am înșelat…Florin Diaconu

 

Stirileprotv:

Conducerea Facultății de Științe Politice a Universității București desfășoară o anchetă internă, după ce un protesor a povestit, pe blogul său, că i-a cerut unei studente să vină la cursuri fără văl. Totodată, și CNCD a fost sesizat.

Într-un text intitulat „Fără burka, niqab sau hijab în instituțiile de stat din România”, profesorul Florin Diaconu povestește cum, în 11 otombrie, la unul dintre cursurile sale a venit o tânără „purtătoare de acoperământ islamic.”

„M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira . La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte. Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa”, scrie profesorul.

Un fapt flagrant de încălcare a libertății religioase a studentei, drept fundamental al omului în orice țară civilizată. România mai are de lucrat până să ajungă la acest statut de țară civilizată.

Strigător la cer este și faptul că nici o instituție nu s-a sesizat după ce profesorul a publicat fapta pe blogul său. O altă discuție ar dezbate dacă un astfel de om ar trebui să aibă blog în primul rând. Dacă ar trebui lăsat să își exprime ideile toxice în mediul online…dar aceasta este o discuție pentru altă ocazie.

El continua dând exemplu de diverși musulmani pe care îi consideră „buni cetățeni români” și subliniază că România are nevoie de imigranți, inclusiv de unii sosiți din Orientul Mijlociu.

„Atâta timp cât nu e agresivă. Şi atâta timp cât nu e nici deranjantă, inclusiv prin gesturi ostentative comise, sub acoperirea atât de convenabilă a credinţei religioase, cu evidentă şi sfidătoare obrăznicie. Sau, eventual, chiar cu vreo miză politică pe termen lung (…). Mi se pare firesc, prin urmare, ca religia şi simbolurile religioase de orice fel – subliniez, de orice fel – să-şi aibă locul lor, dar NU în instituţiile de stat. Fiindcă, repet, statul român, chiar dacă nu-i secular (sau laic, dacă preferi acest sinonim) în chip atât de tranşant cum e, de exemplu, cel francez, NU e nici vreo teocraţie. Nici ortodoxă, nici catolică, nici reformată, nici israelită. Şi, desigur, nici islamică. Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afişate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcţionează instituţii de stat (…). M-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afişez, pe catedră, şiruri-şiruri de icoane, de lumânări şi de cădelniţe în care să fumege tămâie.”, mai susține el.

Reamintesc faptul că islamul nu are cum să fie “agresivă” fiindcă este o religie a păcii. Domnul profesor continuă să bată câmpii vorbind despre ceva miză politică pe termen lung, care este doar o teorie a conspirației vehiculată în cercuri ultra-naționaliste.

Ba mai mult, profesorul e un antisemit grosolan când vorbește despre interzicerea simbolurilor religioase “de orice fel” în clădirile de stat.

Adică după ce că au murit 6 milioane de evrei în Holocaust, vă permiteți dumneavoastră ca profesor să interziceți simbolurile religioase israelite? Absolut halucinant!

Reacția Facultății de Științe Politice a UBB
Ca urmare a postării profesorului, conducerea Facultății de Științe Politice a demarat o anchetă internă.

„Încă de la mijlocul lunii octombrie, când am aflat de această situaţie, şi până astăzi, am fost în legătură permanentă cu studenta (refugiată originară din lrak) asigurându-ne că beneficiază de toate drepturile conferite de lege şi că are acces neîngrădit la toate cursurile şi evenimentele organizate de Facultatea de Ştiinte Politice. Discuţiile purtate au relevat faptul că studenta nu a reclamat încălcarea drepturilor sale. Ne exprimăm preocuparea pentru respectarea în continuare a imaginii publice şi a drepturilor tinerei studente, în contextul unui interes public crescut în ceea ce o priveşte”, a explicat, pentru Mediafax, decanul Facultăţii de Ştiinţe Police a Universităţii Bucureşti, Ionela Băluţă.

Un răspuns prea slab, aș zice eu, având în vedere contextul creșterii islamofobiei în țară. Pornirile xenofobe și homofobe trebuie condamnate în cel mai agresiv mod posibil pentru a descuraja această atitudine în alte persoane.

Totodată, Ministerul Educației a luat la cunoștință cazul.

„Ministerul Educaţiei, în toate deplasările internaţionale, promovează egalitatea de şanse, indiferent de rasă sau religie, promovează România ca fiind o ţară tolerantă. O astfel de atitudine, precum cea a profesorului, dacă cineva vrea să o adopte, să o facă în afara procesului de educaţie, în afara orelor de curs. Ministerul Educaţiei se delimitează de astfel de practici”, a declarat secretarul de stat pe învăţământ universitar, Gigel Paraschiv, pentru agenția de presă.

Din păcate ministerul educației promovează egalitatea de șanse doar prin cuvinte, măsurile concrete nefiind luate în acest sens. Adică era vorba să existe lecții obligatorii despre Holocaust și robia romilor, acestea nefiind încă implementate. Educația sexuala nu a fost implementată. Educație feministe nu există încă…suntem foarte în urmă comparativ cu occidentul.

Reacția CNCD
Conducerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) explică faptul că a primit deja o sesizare, dar care nu este încă înregistrată. Dacă se confirmă astfel de fapte, profesorul riscă o amendă până la 100.000 de lei.

„Se cunoaşte speţa, există o plângere a unui deputat din Parlamentul României, dar care nu a fost încă înregistrată. Vom efectua procedurile legale, adică audieri, un raport asupra plângerii şi o decizie în colegiu. În astfel de situaţii, dacă se ajunge la constatare, sancţiunea poate să pornească de la 2.000 şi poate să ajungă la 100.000 de lei, în funcţie de circumstanţele faptei şi în funcţie de valorile încălcate. Eu cred că putem să dezbatem în societate orice subiect, oricât de sensibil ar fi, dacă avem scopul de a găsi soluţii pentru un subiect sau altul şi nu pentru a incita la ura de orice fel”, a declarant preşdintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos.

Reamintesc faptul că CNCD se poate auto-sesiza, dar nu a făcut-o.

Cu tristețe concluzionez că încă trăim într-o țară înapoiată, plină de bigoți la cel mai înalt nivel. Cu tristețe, dar fără resemnare, căci cu efortul nostru colectiv și prin energia noastră critică vom reuși, într-un final, să avem o țară ca afară!

Trăiască revoluția, libertatea și civilizația!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *