Prioritatea Ministrului de Interne din Franța: Lupta împotriva sloganurilor “homofobe” de pe stadion

Carolina Gunderode
Incorect Politic
Noiembrie 10, 2024

Vendéen Bruno Retaileau

Prioritatea Ministrului de Interne din Franța: Lupta împotriva sloganurilor “homofobe” de pe stadion

Fructele amare ale decreștinării

LA CE FOLOSESTE un Ministru de Interne în Franța? Să luptăm împotriva „cântărilor homofobe” pe stadioanele de fotbal! Nu, nu inventez nimic, nu exagerez în niciun fel. Chiriașul din Place Beauvau, Vendéen Bruno Retaileau, nu are nimic mai urgent decât să lupte împotriva așa-numitei „homofobie” în rândul pasionaților de fotbal. Fostul senator LR, cunoscut până atunci pentru conservatorismul său (relativ) societal, a mers chiar până acolo încât a cerut încetarea imediată a meciurilor dacă din tribune s-au auzit scandări sau lozinci „homofobe”.

Polițistul de top al Franței s-a pronunțat și în favoarea interzicerii pe stadioane a spectatorilor condamnați pentru „homofobie” și pentru proceduri judiciare și sancțiuni penale exemplare. Cu Othman Nasrou, secretar de stat al ministrului de interne responsabil cu cetățenia și lupta împotriva discriminării, și Gil Avérous, ministrul sportului, tineretului și vieții comunitare, Bruno Retailleau a criticat chiar oficial Liga de fotbal profesionista (LFP) pentru că nu  a întrerupt meciul dintre Saint-Etienne și Strasbourg de sâmbătă seara, 2 noiembrie, unde s-ar fi auzit „cântări homofobe”, horresco referens. „Le-am spus autorităților fotbalistice hotărârea noastră de a pune capăt scandărilor homofobe”, au scris pe Twitter cei trei membri ai guvernului Barnier.

Această atitudine lamentabilă este simptomatică pentru aceasta dreapta plecata pana la pământ,  care trădează de îndată ce iși preia responsabilitățile  – nu este neobișnuit ca aceasta să trădeze și în opoziție! — Chiar dacă Retaileau fusese considerat până atunci unul dintre elementele cele mai de dreapta și conservatoare, chiar și cele mai reacționare, ale dreptei senatoriale, abia fiind numit ministru de Interne, el a abandonat complet, laș, dezonorant, luptele  morale și sociale, lupte care erau ale lui.

Cum sa ne miram cand cu astfel de indivizi pierdem toate bătăliile chiar înainte de a le începe! Este dramatic și, din păcate, a fost o constantă de decenii foarte lungi, dacă nu de mai bine de două secole, cu acești ‘conservatori’ care nu conservă (păstrează)  nimic în afară de pozițiile și carierele lor. În platoul de la 20.00 de la TF1, chestionat și rugat să se explice, de catre  invertitul autodeclarat, Gilles Bouleau, abia numit în Place Beauvau, Retaileau și-a retractat/renegat în fața milioanelor de telespectatori, fără explicații și fără rușine, opoziția sa față de „căsătoria” homosexuală si fata de PMA, pentru lesbiene.

Și acum merge și mai departe, depășindu-și chiar predecesorii în ardoarea și radicalitatea „luptei împotriva homofobiei”, până la a cere oprirea meciurilor în cazul încălcării noii morale Curcubeu. Retailleau folosește exact același limbaj și susține cereri similare ca SOS Homophobia și alte asociații de homosexualiști activisti. E jalnic. Este disprețuitor. Este abject.

Acesta este omul din care ‘Current Values’ (valorile curente) ​​face un erou. Avem cu siguranță eroii sau mai degrabă zerourile pe care le merităm! Ca întotdeauna, totul se bazează de la început până la sfârșit pe denunț. Colectivul direct Rouge este cel care vrea să fie un „tribun împotriva homofobiei pe stadioane” care a denunțat „cântări homofobe” care ar fi fost auzite în colțurile stadionului Geoffroy-Guichard în seara Zilei Morților.

Când asculți cu atenție înregistrarea, nu este nimic convingător sau caracterizat. Dar asta nu contează. Este nevoie doar ca o asociație sau colectiv de luptă împotriva homofobiei să denunțe, să facă zgomot, să ceară capetele tăiate pentru ca mașina represivă să dea din cap și să înnebunească complet. Este colectivul Rouge direct care trage alarma si depune o plângere împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal, denunțând inacțiunea sa culpabilă și cerând sancțiuni radicale. „Situația nu mai este suportabila. Trebuie să acționăm. » Ea ordonă Ligii de Fotbal și guvernului să efectueze o represiune imediată și nemiloasa, împotriva presupușilor vinovați. Iar autoritățile publice se supun imediat ca niște câini sau lachei.

Acesta este coșmarul în care trăim. Și ceea ce este adevărat pentru așa-zisa homofobie este adevărat și pentru așa-zisul rasism, așa-zisul antisemitism, așa-numita negare a Holocaustului. Este vorba despre interzicerea oricărei persoane care gândește contrar doxei noului curcubeu,  să se exprime liber.

Oricine nu este de acord cu viziunea homosexuală, unilateral(in sens unic) anti-rasistă, sionistă, antirevisionistă, nu are drept de cetățenie. Acesta este totalitarismul modern unde suntem sufocați, unde libertățile sunt refuzate, unde oamenii sunt zdrobiți, unde spiritele libere sunt persecutate, unde aerul lipsește din plămâni.

ACEASTĂ MAȘINĂ INFERNALĂ nu se oprește niciodată. Ea nu știe nici armistițiu, nici odihnă. Merge și mai departe în represiune, nebunie furioasă și tiranie, în ceea ce constituie o poliție gândită insuportabilă și odioasă. După senatorul LR Stéphane Le Rudulier, un apropiat al lui Retailleau, care a depus la 1 octombrie un proiect de lege care urmărea pedepsirea antisionismului, sau chiar simpla critică împotriva Israelului, cu până la șapte ani de închisoare (vezi RIV. 3632 din octombrie 16, 2024), iată-l pe deputatul, Caroline Yadan, care i-a succedat groaznicului Meyer Habib ca reprezentant ales al celei de a opta circumscripții a francezilor care trăiesc în străinătate (care include entitatea sionistă), dar care nu valorează mai mult decât el, depusă în rândul său, pe 30 octombrie, în compania fostului ministru macronist Aurore Bergé, un proiect de lege, cosemnat de alți 90 de deputați, printre care și fostul președinte socialist François Hollande (care arde pentru a candida la noua justiție supremă, asta, explică, fără îndoială, 61 de deputați de la Ensemble pour la République (Gabriel Attal), 14 de la Horizons (partid condus de Edouard Philippe, el însuși candidat oficial la alegerile prezidențiale din 2027) și 5 socialiști și grupuri aferente (Boris Vallaud) pentru a lupta împotriva „forme reînnoite de antisemitism”.

Într-un interviu acordat săptămânalului Le Point, unde un anumit BHL este deosebit de activ, el nu își ascunde intențiile care sunt obiectiv liberticide: „Am lucrat cu un coleg avocat la Consiliul de Stat pentru a evidenția trei domenii esențiale ale acestei ni forme de antisemitism: apologia terorismului, negația statului Israel și comparația cu Shoah. Am vrut să fac toate referirile la expresii precum „De la râu la mare” cu hărți unde Israelul a dispărut; că Rima Hassan nu mai poate considera cu impunitate că Hamas este o mișcare de rezistență sau că nu mai putem posta un steag nazist însoțit de  Steaua lui David pe rețelele ei de socializare. »

Și Likudnikul Caroline Yadan a adăugat pentru a clarifica lucrurile: „Fără să intru în detalii tehnice juridice, am vrut să abordez problema comparației făcute cu Shoah și jidanii de drept comun când mi-am dat seama că acest lucru risca să creeze dificultăți și să ducă la un strigăt de la semenii mei care sunt foarte atașați de legea presei, pe care îi înțeleg. Cel mai legal posibil a fost să tratăm acest subiect în cadrul legii Gayssot și să adăugăm că protestarea împotriva Shoah-ului este pedepsită, chiar dacă este prezentată sub formă deghizată, dubioasă, prin insinuare sau comparație, analogie sau apropiere. Ca urmare, compararea statului Israel cu regimul nazist ar fi sancționată ca o banalizare scandaloasă a Shoah-ului. »

Curtea de Casație și Consiliul Constituțional au lărgit deja în ultimii ani sfera de aplicare a legii Fabius-Gayssot din 13 iulie 1990, considerând cupabila  orice contestare sau reducere/minimizare  a Shoah-ului, chiar și sub formă deghizată, interogativă sau prin insinuare, ceea ce nu a fost cazul initial. Caroline Yadan vrea să meargă și mai departe asimilând la ceea ce ei numesc „negaționism” orice critică la adresa entității sioniste și orice comparație cu regimul național-socialist sau cu „Holocaustul”. După cum am avut deja ocazia să scriem, este regretabil că principalele figuri care susțin cauza palestiniană nu s-au interesat niciodată (din prudență sau prostie?) de revizionismul istoric, Shoah fiind unul dintre fundamentele statului Israel, nici nu au condamnat vreodată represiunea nedreaptă şi feroce exercitată împotriva cercetătorilor revizionişti.

Având în vedere ceea ce suferă palestinienii, nu ar fi fost mai rău dacă reprezentanții și susținătorii lor ar fi îndrăznit să apere libertatea de exprimare, de publicare și de acțiune a revizioniștilor și dacă ar fi pus în discuție deschis bazele acestui stat terorist, criminal și genocidar – un stat  banditesc, născut din război și existent doar în și prin minciună și crimă. Ei ar fi servit astfel cauzei dreptății, moralității și adevărului și ar fi contribuit la delegitimarea și demistificarea acestui sionism asasin.

PENTRU CĂ NETANYAHU și zbirii lui nu ezită să meargă tot mai departe cu cel mai nerușinat cinism, crime în masă și represiunea fără milă a tuturor adversarilor și celor ce-i contrazic. Ministrul israelian al Justiției, Yariv Levin, încearcă să îi incrimineze și să îi închidă pe cei care cer ca țara sa să fie pedepsită la nivel internațional. Vineri, 1 noiembrie, acest ministru Netanyahu a cerut votul și promulgarea unui proiect de lege care îi incriminează pe cei care cer sancțiuni împotriva entității sioniste, inclusiv o pedeapsă cu închisoarea de până la zece ani!

Aceasta urmează declarațiilor redactorului ziarului de stânga Haaretz, Amos Shokan, în care acesta a cerut impunerea de sancțiuni asupra Israelului în contextul genocidului pe care îl comite în prezent în Fâșia Gaza. Președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder, a cerut, de asemenea, încarcerarea în întreaga lume a tuturor persoanelor condamnate pentru antisemitism, adică în mintea lui, a celor  care susțin cauza palestiniană sau denunță genocidul în curs de desfășurare în Gaza unde ajutorul umanitar este blocat, acolo unde spitalele și centrele de sănătate sunt distruse sistematic de către IDF, unde există dorința de a ucide prin foamete, lipsă de îngrijire, epidemii, bombardamente necontenite, strămutări forțate (adică deportarea) a întregii populații, inclusiv a celor bolnavi și răniți, copii, bătrâni și infirmi.

Mass-media din Franța și aproape de peste tot în Occident păstrează tăcerea cu privire la toate aceste orori sau le relativizeaza, pentru că aproape toate sunt infeodate lobby-ului iudeo-sionist sau chiar conduse de sayanimi – termen care înseamnă „informatori” în ebraică și care desemnează jidanii din diaspora care, din „patriotism” {citeste etnocentrism exacerbat}, acceptă să colaboreze cu Mossad-ul sau cu alte instituții sioniste.

Ne gândim, printre altele, la fostul șef al BFMTV, miliardarul franco-israelian Patrick Drahi, care finanțează armata israeliană, sau actualul director de publicații și editoriale al cotidianului Libération, Dov Alfon, care a fost (și care este, fără îndoială, încă discret) un ofițer de informații israelian la unitatea 8200. Și ce putem spune despre CNews al cărui șef, Vincent Bolloré, nu este doar jidan prin bunica sa maternă, Nicole Goldschmidt, dar care lucrează și activ în afacerile sale cu israelienii, în special în Camerun, un teritoriu deținut în totalitate de sioniști?

În aceste condiții, de ce ar trebui să fim surprinși că informațiile sunt complet distorsionate, difuze sau ascunse despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Palestina ocupată? Știm, de exemplu, în Franța că ocupația sionistă a lansat un atac feroce împotriva sectorului sănătății din Gaza? În doar câteva săptămâni, 34 de spitale au fost scoase din funcțiune de catre ocupație. De asemenea, 80 de centre de sănătate au fost scoase din funcțiune de către IDF. 162 de instituții sanitare au fost vizate de armata sionistă. 131 de ambulanțe au fost distruse. Au fost 986 de persoane ucise în rândul personalului medical și 310 cazuri de arestare arbitrară în rândul echipelor sanitare.

Ceea ce se întâmplă acolo este o groază absolută, dincolo de înțelegere. Entitatea sionistă a votat chiar cu o mare majoritate în Knesset pentru interzicerea UNRWA, organizația ONU care era responsabilă pentru transportul multora, deși furnizează slab ajutor umanitar populației civile palestiniene și îngrijirea refugiaților palestinieni. Luni, 4 noiembrie, când închidem această problemă, entitatea sionistă bombardează și distruge spitalul Kamal Adwan, singurul care mai operează în nordul Fâșiei Gaza.

Grevele au fost efectuate fără niciun avertisment prealabil. Directorul spitalului a declarat că este imposibil să părăsească spitalul care este bombardat în „toate părțile lui” și unde „situația este catastrofală”, răniții fiind foarte numeroși atât în ​​rândul pacienților, cât și al personalului medical. Fără îndoială că acest spital a fost vizat intentionat, voit, ca toate celelalte. Ca școlile, centrele de refugiați, lăcașurile de cult, drumurile, toate infrastructurile sunt vizate, bombardate sistematic și la rece.

Este vorba despre uciderea și exterminarea repetata și împingerea supraviețuitorilor la disperare, înfometarea, însetarea, lăsarea lor să moară fără ingrijiri , cu dureri extreme, fără calmante, fără anestezice. Aceasta este barbaria sionistă care se desfășoară zi și noapte, 24 de ore din 24, în Palestina ocupată, în Liban și în fața căreia întreaga lume (sau aproape) îndoaie genunchiul, se supune într-un concert de lașitate criminală cu adevărat bolnăvicioasă și chiar diabolică  .

New York Times, ceva mai puțin supus față de acest punct decât presa cumparata franceză, deci cu greu suspectată de antisemitism, a arătat recent într-un raport înfricoșător că radiografiile efectuate copiilor palestinieni uciși au arătat cel mai adesea doar un singur glonț , de obicei în cap. Acestea nu erau, prin urmare, gloanțe rătăcite, ci gloanțe trase în mod deliberat în capul copiilor palestinieni de către lunetiştii israelieni. Ziarul relatează că o familie palestiniană, gândindu-se că bombardamentele sioniste din orașul în care locuiau înainte de deportarea forțată au încetat și că nu mai era nimeni, s-a întors cu copiii lor în orașul din care au fost nevoiți să fugă pentru a vedea ce a mai rămas de dărâmăturile casei lui. Și acolo un lunetist israelian care se ascundea deliberat le-a împușcat copilul în cap.

Poate pentru că, în ochii lui, fiecare copil palestinian este un antisemit, cel puțin potențial, în devenire. Aceasta este lupta împotriva antisemitismului: anihilarea, eradicarea unui întreg popor, distrugerea spitalelor, școlilor, locurilor de viață și de cult, sfârșitul oricărei speranțe. Suntem făcuți să plângem pentru copiii jidanii deportați împreună cu familiile lor în timpul războiului în Goodbye Children și în atâtea alte lucrări de propagandă, dar, cu bună știință, reducem la tăcere crimele crimelor comise zilnic în Palestina ocupată chiar de oamenii care nu au pe buzele lor doar cuvintele de genocid, deportare, exterminare, care impun copiilor de școală procesiuni și pelerinaje care induc vinovăția la Auschwitz, la Struthof, la tabăra Milles, la memorialul Shoah, deși groaza este în altă parte.

Hervé Ryssen are dreptate: trebuie să citim iudaismul în oglindă, pentru a folosi titlul uneia dintre lucrările sale pe această problemă. Care iudaism practică întotdeauna inversiunea acuzatoare. Mai știm că femeile israeliene fanatizate, beate de ură, caută să împiedice ajutoarele umanitare să fie livrate palestinienilor considerați, este adevărat, „animale umane”? Dar nici măcar animalelor nu li se dă ceva de mâncare și de băut? Nu îi tratăm atunci când sunt răniți și îi putem vindeca? Mai știm că armata israeliană împiedică cel mai adesea sosirea camioanelor de ajutor umanitar în numele oricărui pretext pentru a înfometa, slăbi și ucide populația civilă palestiniană, inclusiv femei, copii și bătrâni, inclusiv bolnavi și răniți?

Aceasta este realitatea zilnică a sionismului. Si sionistii sunt cei care dau constant lectii, care acuză, care condamnă, care cer ca toți cei care îi impiedică, toți cei care îi nemulțumesc, să fie ruinați și închiși, de la revizioniști la antisioniști, de la nationaliști la toti oamenii care iubesc dreptatea, iubirea, libertatea și adevărul. Ni se spune ad nauseam despre 7 octombrie 2023, considerată o „a doua Shoah”,ca „cel mai rău pogrom al secolului 21” – acești oameni chiar nu au simțul proporției, așa îi recunoaștem! — dar palestinienii suferă un 7 octombrie în fiecare zi, și mult mai rău, din 1947. Dar suferința lor nu contează. Ei nu sunt, este adevărat, poporul ales.

PUTEM măcar să ne bazăm pe Vatican pentru a denunța toate aceste crime israeliene, pentru a veni în ajutorul palestinienilor și libanezilor bombardați și masacrați? Asa s-o credeti Dumneavoastra ! Bergoglio l-a primit cu toate onorurile, în plin genocid palestinian, pe președintele Congresului Mondiall Jidovesc, Ronald Lauder, ba chiar a permis în urmă cu un an, în octombrie 2023, deschiderea unui birou al Congresului Mondial Jidovesc, „primul birou al unei organizații jidovești de pe teritoriul Vaticanului” l-a salutat pe miliardarul Ronald Steven Lauder care a afirmat că această inițiativă bergogliană a mărturisit „o dăruire neclintită pentru repararea fracturilor istorice și construirea unui viitor sub semnul unității”.

Ca atare, Lauder i-a dat lui François Zéro un document intitulat Kishreinu („Legăturile noastre”), care trece în revistă legăturile dintre comunitățile jidoveștii și „catolice” din întreaga lume, „răspunsul Congresului Evreiesc Mondial” la Nostra Aetate – (un document de conveniență și conivența a lui Vatican II, care nu se bazează pe nicio referință scripturală sau patristică), pe care președintele Congresului Mondial Jidovesc o descrie drept o „declarație revoluționară”, deoarece a făcut posibilă, continuă el, „inaugurarea unui capitol modern în relațiile dintre Biserica Catolică și poporul iudeu”. În realitate, nu este vorba deloc de un dialog între catolici și iudei, ci de o supunere totală față de iudaismul talmudic și de o renunțare la poziția tradițională și fundamentală a Bisericii Catolice asupra „poporului deicid” și așa-zisa substituție intr-o  teologie unde Biserica este Noul Israel.

Bergoglio, care pretinde că îi apără pe săraci și pe cei asupriți, care pretinde că este interesat de periferii, în afară de unele generalizări vagi despre pace, care nu mănâncă pâine, nu are niciun cuvânt, nici măcar, să denunțe genocidul palestinian pentru a stigmatiza crimele abominabile comise de entitatea sionista. Când nu îl primește pe președintele Congresului Mondial Jidovesc, François Zéro, primește B’nai B’rith. Deci vedem ce și pentru cine lucrează. Lucrurile sunt din ce în ce mai clare pentru cei care își dau osteneala să le vadă și să le privească în față. Sâmbătă, 26 octombrie, la Vatican, sinodul a deschis calea către diaconatul femeilor, primul pas către preoția lor și episcopatul lor, ca la anglicani.

Instituția conciliară condusă de Bergoglio seamănă, de fapt, din ce în ce mai mult cu o neo-biserică anglicană. Și din perspectivă omenească nu există nicio speranță că lucrurile se vor îmbunătăți pe acest front. Dimpotrivă. Pe 7 decembrie 2024, la finalul următorului „consistoriu”, Francisc va fi desemnat de catre 80% dintre „cardinalii” cu vârsta de vot, adică sub 80 de ani conform reformei dorite și adoptate de Paul al VI-lea în 1970 pentru a face preluarea puterii de către moderniști mai rapidă și ireversibilă. Ioan al XXIII-lea, la sosirea sa în 1958, deja, în aceeași logică, mărise semnificativ numărul „cardinali”, până atunci fixat la 70, pentru a-i aminti pe cei 70 de Bătrâni ai Scripturii.

A permite femeilor să devină diaconițe, iar mâine, nu există nicio îndoială, preotese, apoi episcopi și chiar mai mult, este o revoluție considerabilă. Aceasta este logica Vatican II împinsă la extreme și care întoarce spatele cu 180 de grade față de ceea ce a fost Biserica Catolică timp de aproape douăzeci de secole. Trebuie amintit că Hristos a ales doar bărbați ca Apostoli (doisprezece la număr) și ca ucenici (șaptezeci și doi la număr). Iar însăși Fecioara Maria, care este Născătoare de Dumnezeu, care este mai presus de Îngeri și de sfinți, care este făptura cea mai desăvârșită, nu a fost făcută preot de către Fiul Său divin.

Acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a rezolva problema. Dar nu, moderniștii, dornici să meargă mereu cu vântul, să însoțească modernitatea, inclusiv și mai ales în cele mai rele prostii ale ei, să-și facă propriile poziții feministe și egalitariste, sunt gata să voteze orice și să pună în aplicare cele mai nerezonabile, cele mai nesăbuite reforme, cele mai contrare doctrinei catolice tradiționale. Prin urmare, 356 de „episcopi” și laici au votat sâmbătă, 26 februarie, la Vatican, ca parte a unui sinod mondial, cu o majoritate de peste două treimi, implementarea unui diaconat feminin. Iar Bergoglio, care până atunci s-a prefăcut că se opune instituției diaconeselor, a afirmat la finalul sinodului că nu va schimba nimic în textul final și propunerile votate de adunare, ale căror voturi optau pentru o mai mare descentralizare, democratizare mai mare, un rol mai mare jucat de laici și mai ales de laice, care vor putea sărbători nunți și înmormântări (așa este deja în mare măsură cazul înmormântărilor).

Pe scurt, dezordinea și confuzia vor crește și mai mult, apostazia universală va câștiga și mai mult teren. Acest „avans” către diaconatul feminin este cu siguranță punctul cel mai important al acestui „sinod asupra sinodalității” lansat de Francisc în 2021 și care a suferit două lungi sesiuni romane în octombrie 2023 și 2024. Cele 58 de femei care au participat la vot în acest sinod — în ce calitate? — au fost deosebit de pugnace, chiar isterice, pentru a obține acest diaconat feminin. În realitate, toate acestea au fost cusute cu ata alba de la început.

Este ca și votul în favoarea eutanasiei: creăm convenții cetățenești făcând să pară că dezbaterea este cu adevărat liberă și deschisă atunci când totul este deja decis dinainte și este evident o chestiune de dezincriminare și sinucidere asistată. Același lucru este valabil și pentru acest sinod care a avut în realitate scopul de a impune diaconatul feminin (care a fost promulgat din 26 octombrie 2024), de a permite în mod sacrilegios  binecuvântările uniunilor homosexuale și ale persoanelor divorțate și recăsătorite (care este oficial consemnată încă de la Declarația Fiducia Supplicans a „Dicasterului pentru Doctrina Credinței” semnată și promulgată de însuși Francisc) și să accelereze democratizarea, adică în realitate demolarea, autodistrugerea acesteia care servește ca Biserică pentru publicul larg.

ACEASTA DISTRUGERE a catolicismului tradițional și autentic de către uzurpatorii moderniști este o tragedie absolută care durează acum de peste șaizeci de ani. Căci dacă milioane de botezați ar fi fervenți și ar lupta energic și sincer pentru respectul pentru morala și doctrina creștină, împotriva globalismului distructiv al națiunilor, popoarelor și familiilor, împotriva sionismului criminal și ilegitim din Țara Sfântă, împotriva culturii morții, pentru viață și adevăr , pentru binele, frumosul, adevăratul, lumea ar fi mai bine și nu am trăi o situație atât de catastrofală și apocaliptică.

Pentru că, trebuie să fim conștienți, trăim din ce în ce mai mult într-o epocă post-creștină în care modurile de viață și de gândire, moravurile, maximele, calendarul și chiar prenumele pe care le dăm copiilor noștri au fost profund alterate. Astăzi este suficient să intri într-o sală de clasă, o creșă sau o gradinita, să citești integral prenumele copiilor lângă rafturi și să te sperii de impunerea prenumelor alogene. În loc să aleagă din calendarul celor 10.000 de sfinți ai Franței, cel mai des astăzi părinții optează pentru prenume pe care le auzim în seriale de televiziune și telenovele, inclusiv cele mai improbabile și mai puțin eufonice. Această evoluție este și mai clară și mai masivă în cercurile muncitorești decât în ​​clasele burgheze, dar nici acestea din urmă nu sunt cruțate. Ea mărturisește o de-creștinizare profundă și o ruptură cu o civilizație veche de două mii de ani. Pentru că nu este altceva decât un prenume prin care suntem chemați de-a lungul vieții, de la leagăn până la mormânt, din copilărie și până la bătrânețea extremă.

Un alt semn al acestei despiritualizări dramatice, incinerarea este acum favorizată de mai mult de patru francezi din zece. În 1980, doar 1% din înmormântări erau incinerații în Franța continentală, sau 6.760 de persoane. Ponderea a crescut la 10% în 1993, la 36% în 2016 pentru a depăși pragul de 40% astăzi. Potrivit unui sondaj pentru situl Plaque Mort efectuat la sfârșitul anului 2023, 50% dintre francezi ar prefera în prezent să fie incinerați, comparativ cu 20% în 1979 și doar 29% doresc acum să fie îngropați. Și totuși ce poate fi mai frumos, mai relaxant, mai calm, mai mișcător decât un cimitir în care sunt prezenți, cu condiția să fie vizitați, atât Biserica militantă (credincioșii pământului), Biserica suferindă (sufletele din purgatoriu) și Biserica triumfătoare (sfinții din Rai). Dar de foarte multe ori astăzi nu mai există cruci pe morminte, nici statui ale Sfintei Fecioare sau ale sfinților. Uneori vedem chiar și reprezentări de animale domestice, o mașină sau chiar o placă de windsurfing! Am văzut chiar și o piatră funerară în care erau atent indicate toate decorațiunile primite pe pământ. Cât de departe ajunge vanitatea bărbaților?

ÎN SPAȚIUL de doar câteva decenii, s-au schimbat nu doar vremurile, ci și lumea.

Și această evoluție – pe care ar fi mai bine să o numim revoluție – este încă departe de a fi finalizată și ne pregătește pentru un viitor de coșmar.

Francezilor nerenegați, având în ei gustul libertății și iubirea adevărului, chiar dacă erau puțini la număr, să lupte cu toată puterea, cu toată energia, cu tot sufletul să se mențină în ei și în jurul lor, ar trebui să cunoaștem din nou timpul catacombelor, flacăra credinței, speranței și carității. Și depinde de ei să răspundă armelor de distrugere în masă care sunt globalismul, drogurile, pornografia, imoralitatea, impietatea cu armele de regenerare în masă care sunt rugăciunea, dragostea pentru o muncă bine făcută, viața de familie, prietenia împărtășită. , lectură bună, luptă împreună.

Ținându-ți invariabil picioarele pe pământ, ochii ridicați la Cer și inima arzând. […]

RIVAROL, < jeromebourbon@yahoo.fr >.