Home / Educativ / Președinte Român

Președinte Român

Costinel Petrache
Incorect Politic
Octombrie 8, 2019

Președinte Român!

 

oricine-ar fi ales dintre români,

oricât de puțin, ne rămânem stăpâni…

 

 

tresaltă-n el nemăsurată ura

față de tot ce este românesc,

pe viața noastră a-ncercat măsura

a tot ce e mai rău și nebunesc

 

 

ne-am săturat de ura apatridă  

și-amenințări la fiecare pas,  

de-un  killer instruit să ne ucidă

din tot ce-a fost și ce ne-a mai rămas

vrem  Președinte –  să fie aproape 

de brazdă, de leagăn și de nevoi,  

nu unul care de vii să ne-ngroape

sub zvastici dansând ca-n timp de război 

să simtă-n suflet durerea țării lui,  

strămoșii să-i murmure în sânge, 

să știe că-n lume  mai scump nimica nu-i

ca mama singură, când plânge  

să simtă  oful  istoriei  noastre, 

în ea să-și afle, de are,  trecut,  

să creadă că și-n ajungeri de  astre

Eminescu-i  Românul Absolut  

să-l doară suferința Țării sale,

să știe când i-e bine, dar și greu,

nu să-și afunde  poftele-n parale

precum pichamărul în minereu

 

Țara să-i fie nesomn și ispravă,  

unire și grijă, dor și  avânt, 

nu dezbinare, ură și otravă 

în fiece privire   și cuvânt

să punem în jilț Președinte Român,

oricine-ar fi, nu e străin de Neam,              

va fi cârmuitor și  nicidecum stăpân,

ca-n vremea când, prin lider,  ne uneam

 

s-avem stindard un om din legea Țării,

nu mercenar câinit  de pe-aiurea,  

să știm oricând că  Basta-n rostul stării

n-o decapitează cu securea

 

și, în regăsirea vrerii țărănești,

să ne debarasăm de un hapsân,

astfel,  din  vârful Puterii Românești

Lumii să îi vorbească un Român

 

Costinel Petrache – Soldat Român

București, 6 octombrie 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *