Practici sexuale în Vechiul Testament

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
Incorect Politic
Martie 5, 2024

Principalele practici şi forme de convieţuire sexuală, existente în perioada Vechiului Testament

 

Cuprins:

1. Precizări preliminare
2. Incestul

2.1. Incestul în Biblie, pe perioada vechii omeniri, care a existat de la facerea lui Adam și a Evei și până la Potop

2.2. Incestul în Biblie, pe perioada noii omeniri, care există după Potop

3. Adulterul
4. Bigamia
5. Poligamia
6. Monogamia
7. Curvia și preacurvia
8. Haremul
9. Homosexuali

Bibliografie

 

Rezumat. Este un articol de noutate (nu numai în România), care adaugă valoare în cunoașterea lumii în care trăim. Cei care vor citi acest articol, nu numai că nu vor regreta că l-au citit, dar vor avea și momente, benefice, de reflecție asupra faptului că, în perioada Vechiului Testament (de la facerea lumii și până la Iisus Hristos), omenirea s-a înmulțit (ca ceva obișnuit) prin practici şi forme de convieţuire sexuală care, în ziua de azi, în lumea civilizată, sunt inacceptabile, precum prin incest, adulter, bigamie, poligamie, curvie, preacurvie etc. Dacă mai avem în vedere și homosexualitatea/sodomia și haremurile, în special cele Împărătești, vor înțelege cât mai bine (1) de unde am pornit și (2) care a fost parcursul omenirii prin aceste practici şi forme de convieţuire sexuală, femeile fiind cele care au avut cel mai mult de suferit.

 

1. Precizări preliminare

 

Biblia promovează uniunea dintre un bărbat şi o femeie (monogamia), însă la fel de adevărat este că există o mulţime de referiri în aceasta care nu condamnă bigamia, poligamia, incestul şi nici chiar sclavia sexuală.

Biblia conține referiri și la haosul sexual care a existat de la începuturile omenirii și până în urmă cu circa 2000 de ani, mai precis pe perioada Vechiului Testament,[1] dintre care cele mai importante sunt prezentate în cele ce urmează.

În toate haremurile (= închisori sexuale), pe lângă soțiile Împăratului, mai existau și un număr mare de alte femei, cu denumiri diferite, precum țiitoare, concubine, cadâne etc.

În Biblie, în Vechiul Testament, noțiunea de „ţiitoare” are sensul de „concubine”, de „conviețuire a unui bărbat, cu mai multe femei, fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie”, ca „o căsătorie nelegitimă”, de „neveste cu un statut mai coborât”.

Cuvântul „ţiitoare” se găseşte în 38 de versete în Biblia Cornilescu, și în 8 versete în Biblia Patriarhiei României.

Adesea, țiitoarele (concubinele) erau luate din rândul sclavelor sau slujnicelor din familie.

Rolul lor explicit era (1) de a satisface plăcerile sexuale ale Împăratului și (2) de a naşte moştenitori.

De îndată ce o țiitoare năştea un băiat, statutul ei social era similar statutului soţiilor obişnuite.

Bărbatul era considerat soţul concubinei lui (Judecători 20:4), iar copiii-bărbați apăreau în genealogii (Geneza 22:24) şi primeau o parte din moştenire (Geneza 25:5-6).[2]

Ţiitoare nu putea să ajungă decât o frumoasă, fecioară și virgină.

Dintre soții, cea care era cea mai plăcută împăratului, ajungeau la rangul de „împărăteasă”,

O fată născută dintr-o ţiitoare nu avea dreptul (a) nici de a apărea în genealogii (între descendenţii împăratului), și (b) nici de a primi vreo moştenire.

În tot Vechiul Testament femeile (a) nu apar în genealogii, între descendenţii tatălui, și (b) nici ca având dreptul la vreo moştenire.

Sunt mai multe versete în Biblie din care rezultă că bărbatul era considerat soţul ţiitoarei (concubinei) lui (Judecători 19:1-30: 20:4-6), iar copiii-bărbați făcuți cu o țiitoare apăreau în genealogii (Geneza 22:24) şi primeau o parte din moştenire, precum în Geneza 25:6, unde se spune că Avram „Dar a dat daruri fiilor țiitoarelor sale; și, pe când era încă în viață, i-a îndepărtat de lângă fiul său, Isaac, înspre răsărit, în țara răsăritului.” (Geneza 25:6)

Ţiitoarele făceau și ele parte din casa împărătească (regală), mai precis din „haremul împărătesc”.

Ţiitoarele din haremul Împăratului aveau rolul funcțional de a-l întreține pe acesta în dormitor, numai când dorea acesta și numai la chemarea acestuia.

Un bărbat obișnuit avea dreptul de viață și de moarte asupra țiitoarei sale.

Este suficient să citim în Biblie, în Cartea „Judecătorii”, fie și numai capitolul 19, în special versetele 22 – 29, pentru a vedea cum un odios de bărbat „Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, a apucat pe țiitoarea lui și a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăți, pe care le-a trimis în tot ținutul lui Israel.” Pare de necrezut, dar vă îngroziți dacă citiți tot acest capitolul 19.

În continuare se prezintă unele dintre cele mai principale practici şi forme de convieţuire sexuală,  existente în perioada Vechiului Testament.

 

2. Incestul

 

Prin incest se înțeleg raporturile sexuale între rude în linie directă, respectiv între părinți și copii sau între frați și surori.

În majoritatea culturilor, incestul reprezintă o interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe, deoarece are implicații nedorite din punct de vedere biologic/genetic, social și religios.

 

2.1. Incestul în Biblie, pe perioada vechii omeniri,  care a existat de la facerea lui Adam și a Evei și până la Potop

După ce Dumnezeu a făcut pe Adam și pe Eva, copii acestora nu aveau altă posibilitate de a se căsătorii decât între ei, între  fraţi şi surori, în scopul de a împlini porunca divină „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul[…]” (Geneza 1:28).

Adam și Eva au născut pe Cain, pe Abel (omorât, fără nici o vină de fratele său Cain) și pe Set. (Geneza 4:1-2; 25)

„După nașterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; și a născut fii și fiice.” (Geneza 5:4)

Primul incest menționat în Biblie este al primului om născut din oameni (Adam și Eva fiind făcuți de Dumnezeu), cel al lui Cain, care, neexistând alte fete decât surorile sale, s-a căsătorit cu una dintre acestea, conform Geneza 4:17: „Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată și a născut pe Enoh[…].”

În Biblie sunt consemnate numeroase alte inceste, dintre care voi aminti numai pe cel dintre Lot și cele două fiice ale sale. (Geneza 19:30-38)

„Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.” (Geneza 19:30-36)

„Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl moabiților din ziua de azi.” (Geneza 19:30-37) Moab. Strămoşul Moabiţilor. Probabil că numele lui înseamnă din tatăl meu, după cum îl redă LXX. Deşi verişori ai israeliţilor, Moabiţii au fost întotdeauna vrăşmaşii lor. La început, ei au locuit în ţara dintre Arnon şi Zered, la răsărit de Marea Moartă. De pe vremea lui David, până pe timpul lui Ahab, ei au fost tributari vremelnici ai vecinilor lor din apus, dar au recâştigat independenţa sub regele lor Meşa (2 Regi 3,4.5) care şi-a lărgit teritoriul spre nord.

„Cea mai tânără a născut și ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl amoniților din ziua de azi.” (Geneza 19:30-38) Ben-ammi. Numele strămoşului Amoniţilor înseamnă, probabil, fiu al poporului meu. Prin acest nume, mama lui a exprimat faptul că tatăl şi mama lui erau dintr-o singură spiţă de familie. Fiul ei era în realitate propriul frate vitreg, iar strămoşii lui erau şi strămoşii ei. Amoriţii au devenit nomazi şi au locuit în partea de răsărit a regiuni aşezată între Iaboc şi Arnon. Numele fortăreţei lor, Rabbah Ammon, s-a perpetuat în numele Ammon, actuala capitală a regatului Iordaniei.

Istoria lui Lot şi a familiei sale este tragică. Asupra lui se află o pată pentru toate generaţiile. Păcatul lui a fost iertat, însă răul anilor dedaţi plăcerii şi profitului a dăinuit după el timp de generaţii

 

2.2. Incestul în Biblie, pe perioada noii omeniri, care există după Potop

Biblia ne spune cum, după potop, în viață nu a mai rămas decât o singură familie, cea a lui Noe.

Neexistând alți băieți și alte fete decât cei/cele din familia lui Noe, aceștia s-au căsătorit între ei, prin incest și din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.

Biblia ne spune cu claritate cum au decurs lucrurile, după cum urmează:

„5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău

6 I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui.

7 Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” (Geneza 6:5-7)

Au venit apele potopului pe pământ. (Geneza 7:10) și a pierit orice făptură care se mișca pe pământ, (Geneza 7:21), rămânând numai Noe cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi. (Geneza 8:18)

„18 Fiii lui Noe erau: Sem, Ham și Iafet;” (Geneza 9:18) și din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.” (Geneza 9:19)

Deci, din cei trei fii ai lui Noe s-au înmulțit, prin incest, și s-au răspândit oameni peste tot pământul.

Obiceiul incestului s-a practicat timp îndelungat, inclusiv pe vremea lui Avraam (după cronologii prezumtive, a trăit între circa 2150 și 2000 î.Hr.), care s-a căsătorit cu sora sa vitregă, Sara, conform Geneza 20:12: „De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; și a ajuns să-mi fie nevastă.”

Astfel de căsătorii au fost mai târziu interzise, conform Levitic 18:6-17.

În România incestul este interzis și pedepsit de „Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”, care prevede:

„Art. 377. Incestul.

(1) Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.[…]”

Rude în linie directă desemnează străbunici, bunici, părinți, copii, nepoți, strănepoți etc.

Pe Internet sunt prezentate o mulțime de cazuri celebre de incest, ale unora dintre cei mai mari nebuni care au condus omenirea, precum incestul dintre 1) împăratul Nero și mama sa criminală și depravată Agripina, pe care a și omorât-o, 2) dintre Papa Alexandru al VI-lea cu fiica sa Lucrezia Borgia, care a avut relații sexuale și cu frații săi etc.

 

3. Adulterul

 

Adulterul reprezintă actul sexual voluntar dintre o persoană căsătorită și o altă persoană care nu este căsătorită cu prima.

În majoritatea cazurilor și, în special, în țările occidentale, se consideră că numai persoana căsătorită a comis adulter, iar dacă ambele persoane sunt căsătorite (dar nu una cu cealaltă) se consideră că au comis acte separate de adulter.

În alte țări, ambii sunt considerați vinovați, indiferent de circumstanțe, iar în altele numai femeia poate fi acuzată de adulter.

Adulterul se pedepsește cu moartea în Brunei, Arabia Saudită, Somalia și Yemen, țări care aplică cu strictețe legea islamică (Shari’a).

Adulterul mai poartă și denumirea de relație extraconjugală sau infidelitate.

Termenul „adulter” poartă adesea o semnificație morală sau religioasă, în timp ce „relație extraconjugală” este neutru din acest punct de vedere.

În unele țări, adulterul este ilegal, iar în majoritatea culturilor este privit ca un act imoral, ducând adesea la stigmatizare socială.

În Biblie, adulterul se referă, în general, la relaţii sexuale intenţionate, comise de o persoană căsătorită, fie bărbat, fie femeie, cu altcineva decât partenerul conjugal.

În Vechiul Testament, adulterul este un lucru pe care Dumnezeu îl detestă.

În Biblie, Vechiul Testament, Deuteronom 22:13 – 21, sunt prezentate „pedepsele pentru curvie”, iar în versetele 22 – 30, sunt prezentate „pedepsele pentru preacurvie”  care și unele și altele mergeau până la pedeapsa cu moartea.

Iisus Hristos ne spune: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:28).

Adulterul în România a fost pedepsit (incriminat) până în 11 august 2006, când Codul penal prevedea: „Art. 304. Adulterul. Fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de căsătorie se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.”

Începând cu 12 august 2006, prin pct. 65 din „Legea nr. 278 din  4 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi”, s-a abrogat art. 304 din Codul penal al României, adulterul fiind deci dezincriminat, adică a fost scos de sub pedeapsa penală ca infracțiune, considerându-se că această faptă a încetat să mai prezinte un pericol social!?

 

4. Bigamia

 

Bigamia este situație în care se găsește o persoană căsătorită legal cu două persoane în același timp.

bi: element de compunere însemnând, în cazul căsătoriilor, „de două ori”, „dublă”.

Bigamul este persoana care se căsătorește pentru a doua oară, fără ca în prealabil să fi fost desfăcută legal întâia căsătorie.

În țările din Europa, America, Australia precum și în unele țări din Asia și Africa, bigamia și poligamia sunt în general infracțiuni, interzise și pedepsite prin lege.

Termenul opus este monogamia, care este starea bărbaților căsătoriți cu o singură femeie.

În România, bigamia este interzisă și pedepsită după cum urmează:

1. Prin Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, care prevede:

„Art. 273. Bigamia. Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.”

2. Prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care dispune:

„Art. 376. Bigamia

(1) Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”

În cazul poligamiei bărbătești toate soțiile se cunosc una pe cealaltă, spre deosebire de bigamie, în care, de obicei, cele două soții (1) nu cunosc situația de bigam a soțului și (2) nu se cunosc reciproc.

În Biblie, pentru bigamie vezi: poligamia; https://ro.wikipedia.org/wiki/Bigamie; https://ro.differbetween.com/article/difference_between_polygamy_and_bigamy

 

5. Poligamia

 

Poligamia este situație în care se găsește o persoană căsătorită legal cu mai mult de două persoane în același timp.

Poli: element de compunere care, în cazul căsătoriilor, înseamnă „mai mulți”, de doi soți, respectiv „mai multe” de două soții.

Poligamia este de trei feluri:

1) poliginia, în care o persoană de sex masculin se căsătorește cu mai multe persoane de sex feminin;

2) poliandria, în care o persoană de sex feminin se căsătorește cu mai multe persoane de sex masculin;

3) căsătoria de grup, în care mai multe persoane de același sex se căsătoresc cu mai multe persoane de sex opus sau persoane de același sex.

Cel puțin până în secolul al II-lea e.n., Biblia a permis poliginia, dar niciodată n-a permis poliandria.

Poligamia este legală în multe țări și state și este ilegală în multe alte țări.

În majoritatea țărilor Africii și în lumea arabă, poligamia este legală, iar în Occident este ilegală.

Așa după cum am mai arătat, în cazul poligamiei bărbătești toate soțiile se cunosc una pe cealaltă, spre deosebire de bigamie, în care, de obicei, cele două soții (1) nu cunosc situația de bigam a soțului și (2) nu se cunosc reciproc.

Biblia nu condamnă poligamia nicăieri în mod explicit și nici nu spune de ce a îngăduit-o Dumnezeu.

Dumnezeu, în Vechiul Testament, nu numai că nu a interzis ca un bărbat să aibă mai multe neveste și concubine, dar era dispus ca „la alesul Său David”, „dacă nevestele și țiitoarele nu ar fi fost îndeajuns, i-ar fi dat chiar mai multe”, așa cum reiese din 2 Samuel 12:8: Dumnezeu, vorbind „prin profetul Natan, a spus că dacă nevestele lui David și țiitoarele nu ar fi fost îndeajuns, i-ar fi dat chiar mai multe.

Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, a adus schimbări radicale, interzicând cu desăvârșire ca un bărbat să aibă mai multe neveste și mai multe țiitoare: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:28).  „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:28)

Mai mulți bărbați proeminenți din Vechiul Testament au avut mai multe neveste, precum Lameh, Avraam, Iacov, Saul, David, Solomon și alții.

Primul caz de poligamie/bigamie din Biblie a fost cel al lui Lameh din Genesa 4.19: „Lameh și-a luat două neveste.”

Avraam, în ebraică, Avraham sau Abraham în latină, Ibrahim, în arabă, are copii, pe Ismael, cu sclava nevestei sale (o egipteancă), pe care o chema Agar (Geneza 19:1-16), și pe Isac, cu nevasta sa Sara (Geneza 21:1-7). Conform Geneza 25:1, „Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.”

Iacob, sau Iacov, al cărui nume îi este schimbat în Israel (în Gen. 32:28), este unul din cei trei mari strămoși ai Israelului, împreună cu tatăl său Isac și cu bunicul său Avram. Iacob are copii cu 4 femei (conform Geneza 30:1-25), respectiv cu soția sa Rebeca şi cu sora acesteia, Lia, dar şi cu servitoarele Bilha şi Zilpa, rezultând următorii 12 copii (conform Geneza 34:23-26), care vor da naștere celor douăsprezece triburi ale Israelului: fiii Liei: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, și Zabulon; fiii Rahelei: Iosif și Beniamin; fiii slujnicei Rahelei, Bilha: Dan și Naftali; fiii Zilpei, roaba Liei: Gad și Așer.

Saul: primul rege/împărat al Israelului, pe lângă soţia lui Ahinoam, a mai avut și pe ţiitoarea numită Riţpa, conform 2Samuel 3:7.

Lot, bărbatul care a reuşit să scape din infernul Sodomei şi Gomorei, a făcut sex (îmbătat de fete), prin incest, cu cele două fiice sale, cu care a și procreat, copiii rezultaţi din acest oribil incest devenind întemeietorii popoarelor moabit şi ammonit. (Geneza 19:30-38)

David: a avut (cel puțin) 7 soții, conform „1Cronici 3” și cel puțin 10 țiitoare, conform (2Samuel 20:3). În 2 Samuel 12:8, Dumnezeu, vorbind prin profetul Natan, a spus că dacă nevestele lui David și țiitoarele nu ar fi fost îndeajuns, i-ar fi dat chiar mai multe.

Solomon a avut 700 de neveste și 300 de țiitoare, potrivit cu 1 Împărați 11:3.

Și exemplele ar putea continua. A se vedea, spre exemplu https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2010/11/21/concubina-imparatului.html

În România, poligamia este interzisă și pedepsită, așa după cum s-a arătat la bigamie.

Vezi și: Poligamie. Monogamia. https://ro.wikipedia.org/wiki/ ; https://www.gotquestions.org/Romana/poligamie-bigamie.html

 

 

 

6. Monogamia

 

Monogamia este căsătoria numai între doar două persoane, numai de sex opus și numai dacă sunt necăsătorite (celibatare), divorţate sau văduve, fiind interzisă bigamia și/sau poligamia care reprezintă un individ cu mai mulți parteneri de sex opus în cadrul unei familii.

Termenul de monogamie se extinde tot mai mult și pentru „familiile” formate din doi indivizi de același sex, „familii” care sunt tot mai numeroase în civilizația secolului XXI și care se bucură de dragostea lui Satan și de fericire veșnică în Iad.

Biblia nu ne spune dacă Adam și Eva erau căsătoriți, dar în mod sigur că au fost monogami, din moment ce pe pământ existau numai ei doi.

Biblia spune că intenția de la început a lui Dumnezeu a fost ca un bărbat să fie căsătorit cu o singură femeie: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup.” (Geneza 2,24)

Cu toate că Dumnezeu spune că împărații nu trebuie să își sporească numărul de neveste „Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; și să nu strângă mari grămezi de argint și aur.” (Deuteronomul 17:17), alesul lui Dumnezeu David a călcat porunca aceasta (2Samuel 5:13), dar fiul său Solomon a călcat-o şi mai mult (1Regi 11:3).

În Noul Testament Iisus atribuie în mod specific lui Dumnezeu declaraţia din Matei 19:5-6: „și a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup»? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

Și totuși, e bine să mai și zâmbim:

Cum se cheamă dacă ai mai mult de două soții? Poligamie.

Dar dacă ai numai două soții? Bigamie.

Și dacă ai o singură soție, ce e? Monotonie.

 

7. Curvia și preacurvia

 

Curvia și preacurvia sunt cu totul altceva decât poligamia.

Și în ceea ce privește curvia și preacurvia definițiile sunt destul de multe și de diferite, dintre care în cele ce urmează sunt prezentate cele considerate a fi cele mai conforme cu morala creștină.

Curvia este orice relaţie sexuală în care sunt implicate persoane necăsătorite.

Preacurvia este orice relaţie sexuală în afara căsătoriei, în care este implicată cel puţin o persoană care este căsătorită; altfel spus preacurvia este acelaşi lucru cu adulterul.

A şaptea poruncă, din „cele 10 porunci ale lui Dumnezeu”, spune: „Să nu preacurveşti.” (Exodul 20:14).

În Biblie, Vechiul Testament, Deuteronom 22:13 – 21, sunt prezentate „pedepsele pentru curvie”, iar în versetele 22 – 30, sunt prezentate „pedepsele pentru preacurvie”  care, și unele și altele, merg până la pedeapsa cu moartea.

Spre exemplu, „Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată (cu voia acesteia), să moară amândoi: și bărbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. Să cureți astfel răul din mijlocul lui Israel.” (Deuteronom 22:22)

O fată fecioară logodită era o fată care era făgăduită soţului ei şi, ca urmare, era considerată ca femeie măritată.

Dacă un bărbat se culca cu o fată logodită, cu voia acesteia, fapta era considerată adulter și, în acest caz, amândoi trebuiau aduși la poarta cetății, și ucideți cu pietre și omorâți amândoi: fata, pentru că n-a țipat, și omul pentru că a necinstit-o, ca nevastă. (Deuteronom 22:24)

Dacă un bărbat apuca cu sila și se culca cu o fată logodită, fapta era considerată adulter și, în acest caz, numai bărbatul care s-a culcat cu ea era pedepsit cu moartea, iar fetei nu i se făcea nimic, ea nefiind vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea. (Deuteronom 22:25-26)

„Dacă un om întâlnește o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila și se culcă cu ea, și se întâmplă să fie prinși, omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; și pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, și nu va putea s-o gonească, toată viața lui.” (Deuteronom 22:28-29)

Pedepsele pentru curvie” și pentru preacurvie”, care, și unele și altele, merg până la pedeapsa cu moartea, sunt înscrise în Biblie și în Leviticul 20:9-21, unde, spre exemplu, în 20:10 este înscris: „Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu nevasta aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari să fie pedepsiți cu moartea.”

Citind cu atenție Biblia se constată că a şaptea poruncă, din „cele 10 porunci ale lui Dumnezeu”, care spune „Să nu preacurveşti.”, nu se aplica și „aleșilor lui Dumnezeu”, exemplul cel mai bun în acest sens fiind cu Împăratul David.

Biblia ne spune cum:

1) David a comis preacurvie și adulter, prin viol, asupra lui Bat-Şeba, soţia bravului general Urie, aflat pe câmpul de luptă (vezi 2Samuel cap. 11), încălcând grav Porunca a X-a, din „Cele 10 porunci”, care prevede „[…]să nu pofteşti nevasta aproapelui tău,[…]”. Împăratul David nu numai că a poftit la Bat-Şeba, dar a comis și un violul asupra acesteia. Cartea Leviticul 20:10, prevede pedeapsa cu moartea  pentru o asemenea faptă.

2) David comite și o crimă, cu omor, cu premeditare, prin uciderea generalului Urie, aflat pe câmpul de luptă, pentru a se putea căsători cu soția acestuia, prin a o lua în haremul său, pe lângă alte 6 – 7 soții și 10 țiitoare (concubine) pe care le mai avea, încălcând grav și Porunca a VI-a din „Cele 10 Porunci”, care spune: „Să nu ucizi.”. Crima este descrisă în „Cartea a doua a Regilor”, numită și „2Samuel”, cap. 11.

Cu toate că David David a încălcat trei din „Cele 10 Porunci Dumnezeieşti”, respectiv „Să nu ucizi.”, „Să nu fii desfrânat” și „să nu pofteşti nevasta aproapelui tău”, pentru fiecare din acestea Legea din perioada respectivă prevedea pedeapsa cu moartea a făptuitorului, acesta a domnit într-o deplină fericire timp de 33 de ani, și aceasta pentru că a ajuns (chiar și prin încălcarea celor trei porunci) să fie „alesul lui Dumnezeu”!?

 

8. Haremul

 

Haremul, ca o „comunitate patriarhală”, este foarte greu de definit din cauză că:

1) numărul acestora a fost foarte mare (și care încă mai există și azi),

2) acestea au fost de o foarte mare diversitate,

3) vechimea lor este foarte mare, de peste 3.000 de ani pentru unele,

4) despre unele nu s-au păstrat consemnări în scris,

5) despre altele au fost țesute poveşti fanteziste,

6) nu au existat doua haremuri care să fi arătat exact la fel.

Spre exemplu, în lumea otomană, haremul constituie forma de organizare socială asemănătoare unei familiei extinse.

În DEX, haremul este definit ca fiind „Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam”, unde „cadâna” are sensul de „sclavă în haremurile turcești.”, iar „poligam” este un „bărbat care are concomitent două sau mai multe soții.”

Un harem împărătesc poate fi definit ca fiind o adevărată închisoare a sclaviei sexuale, care se afla în totalitate sub proprietatea exclusivă a conducătorului (în general, despotic) unic al acestuia.

Actele sexuale dintr-un harem nu erau nici de curvie, nici de preacurvie; ele erau acte de poligamie, care nu era combătută în Biblie.

În Biblie sunt consemnate trei haremuri,  respectiv ale evreilor David și Solomon și al persanului Xerex.

În Vechiul Testament, soțiile și țiitoarele erau proprietatea bărbatului lor.

Din unele versete din Biblie rezultă că bărbatul avea dreptul de viață și de moarte asupra acestora.

Este suficient să citim în Biblie, în Cartea „Judecătorii”, fie și numai capitolul 19, în special versetele 22 – 29, pentru a vedea cum un odios de bărbat „Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, a apucat pe țiitoarea lui și a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăți, pe care le-a trimis în tot ținutul lui Israel.”, fără ca acesta să fie tras la răspundere de cineva pentru fapta sa.

Pare de necrezut, dar vă îngroziți dacă citiți tot acest capitol 19.

Căsătoria însemna transfer de proprietate de la tatăl fetei la soțul acesteia.

Femeile erau mai puțin prețioase decât proprietățile imobiliare, fiind menționate în urma lor.

Adulterul era încălcarea dreptului de proprietate al unui bărbat, adică întreținerea de relații sexuale, de către un bărbat, cu soția din proprietatea altui bărbat.

În Vechiul Testament, cel puțin până în secolul al II-lea e.n. s-a permis poliginia (în care o persoană de sex masculin se căsătorește cu mai multe persoane de sex feminin;), dar niciodată n-a permis poliandria (în care o persoană de sex feminin se căsătorește cu mai multe persoane de sex masculin).

Bărbații izraeliți aveau dreptul:

1) să aibă mai multe soți și mai multe concubine, numite în Biblie țiitoare,

2) să aibă contacte sexuale cu sclavele din familia/haremul lor, care puteau ajunge țiitoare (concubine) și chiar soții, dacă nășteau copii.

 

9. Homosexuali

 

Homosexualitatea reprezintă activitatea sexuală între persoane de același sex sau gen.

Referințe despre relațiile între parteneri de același sex se găsesc în istoria tuturor civilizațiilor existente pe Pământ.

Ca urmare a unor traduceri diferite, în biblii denumirile sunt și ele diferite, respective fie de „sodomiți”, fie de „homosexuali”.

În Biblie, legea și biserica au stabilit sodomia ca fiind o agresiune împotriva legii divine sau o crimă împotriva naturii.

Condamnarea sexului anal între bărbați precede totuși credințele creștine, cele mai vechi perechi de homosexuali din istorie datează de circa 6.000 de ani. Vezi, spre exemplu https://ro.wikipedia.org/wiki/Homosexualitate

În Vechiul Testament (care este o istorie sacră despre poporul Israel), homosexualitatea era absolut interzisă, ca fiind un mare păcat, dar, în realitate, pe perioada acestuia (de la facerea lumii și până la Iisus Hristos), aceasta s-a practica frecvent, devenind o mare problemă socială, așa după cum rezultă fie și numai din versetele Levitic 18:22; Deuteronomul 23:17; 1 Împăraţi 14:24; 15:12; 22:46; 2 Împăraţi 23:7; Isaia 3:9; 1 Corinteni 6:9; 1 Timotei 1:10.

Bibliografie

 

Biblia de pe site-ul https://mybible.ro /, care prezintă următoarele avantaje:

1) este „în format electronic,

2) este cu acces gratuit, liber și ușor de folosit,

3) are comentarii și explicaţii foarte importante după aproape fiecare verset,

4) fiecare verset care are comentariu, poate fi deschis și poate fi văzut comentariul, păstrând deschisă Biblia acolo unde citești,

5) are un limbaj mult mai pe înțelesul omului de rând, față de alte biblii,

6) este actualizată la câțiva ani, în funcție de noile descoperiri arheologice și/sau din alte noi surse.

[1] Vechiul Testament este considerat, de evrei, ca fiind „o istorie sacră despre Israel, poporul ales al lui Dumnezeu”.

[2] Biblia conţine două secțiuni, cu 66 de cărţi, respectiv Vechiul Testament, cu 39 de cărţi și Noul Testament, cu  27 de cărți. Fiecare carte este împărțită pe capitole, iar fiecare capitol pe versete. Citirea la trimiteri de capitole și de versete, dintr-o carte, se face astfel: „Geneza 21:1-7” se citește astfel: „cartea Geneza, capitolul 21, versetele de la 1 la 7”. Prima cifră/număr, înainte de cele două puncte (în unele biblii se folosește virgula, în loc de două puncte), exprimă „capitolul”, iar a doua cifră/număr, după de cele două puncte, exprimă versetul/versetele. Alt exemplu: „Judecători 19:1-30: 20:4-6” se citește astfel: „cartea Judecătorii, capitolul 19, versetele de la 1 la 30 și capitolul 20, versetele de la 4 la 6”.