Incorect Politic
August 15, 2019

Via Justițiarul:

În tenebrele justiției „independente”, desființați DNA-ul!

În octombrie 2014 am plecat la Paris pentru un examen medical, la Spitalul American de acolo. Doar ce am ajuns la locul de destinație și am fost apelat de domnul Panaitescu, pe atunci subcomisar, astăzi comisar șef, polițist judiciar la DNA, care m-a informat că domnul procuror DNA Păncescu a dispus, prin Ordonanța, începerea urmăririi penale împotriva mea, că am calitatea de suspect într-un dosar, și că se va face o percheziție domiciliară, iar eu am la dispoziție o jumătate de oră ca să-mi trimit avocatul să asiste. I-am spus unde mă găsesc, deși domnia-sa știa foarte bine, fusesem doar monitorizat permanent, inclusiv prin MONSAT.

Mai mult, au programat percheziția în așa fel încât eu să nu pot fi prezent și să nu îi incomodez în derularea planului elaborat în acest sens. L-am întrebat de ce sunt acuzat, dar a refuzat să îmi spună. Nu a fost nicio problemă, am aflat imediat de la cei din media, care primiseră toate detaliile și care m-au apelat să le comunic un punct de vedere. Nu așteaptă însă sosirea avocatului și o cohortă de indivizi mascați înarmați până în dinți se năpustește în curtea mea, iar apoi în casă. Acolo dau peste soția mea, care, luată prin surprindere, sub amenințarea pistoalelor mitralieră, purtate de niște namile mascate, care răcneau din toți bojocii că o împușca dacă nu se culcă pe podea, se prăbușește pe fotoliul existent în holul de la intrarea în locuința. Se aude ceva asemănător și de la bucătărie, unde fata care mătura era amenințată în același mod și somată să lase din mână arma aceea atât de periculoasă, adică mătura.

Nici nu se dumirește bine soția ce se întâmplă, că alți indivizi, fără să spună ce caută acolo, se năpustesc în dormitoarele de la etaj. Într-unul din ele zăcea soacră-mea, care era  bolnavă și se deplasa foarte greu. Sărmana femeie s-a speriat așa de tare când i-a văzut pe invadatori, încât a rupt-o la fugă pe scară, parcă nici nu atingea treptele, strigând cu disperare: „Săriți…, săriiiiiiiți.., au venit hoții.., au venit călăii…, ne prăpădesc…!” La fel au procedat și în locuința fiicei mele Ana-Maria, unde se năpustiseră cu furie în cameră copilului acesteia, care reprezenta un real pericol pentru ei, cu toate că avea doar doi ani. Cu greu au fost convinși să îi lase pe părinți să ia în brațe copilul, care se speriase așa de tare încât plângea să leșine. După un timp, după ce s-au convins că ființa din față lor nu este atât de periculoasă pe cât își închipuiau, au cedat rugăminților tatălui de a-și scoate cagulele și a renunța la rolul de sperietoare pentru copil.

A sosit și avocatul meu, le-a cerut mandatul de percheziție, a constatat că în el era trecută o altă adresă, îmi comunică acest aspect, iar eu îi spun să permită să se facă percheziția și în aceste condiții. De fapt percheziția începuse de mult, doar se năpustiseră în toate încăperile în același timp, fără a da posibilitatea membrilor familiei să îi asiste, cu siguranță aveau de „plantat” tehnica de interceptare. Primii care au intrat au fost cei de la SRI, care au început să caute microfoane și dispozitive optice prin pereții sufrageriei. Soția i-a întrebat ce caută, că să le pună la dispoziție ceea ce doreau, dar ei au preferat să scotocească prin toate lucrurile personale. Probabil primiseră informații la fel ca americanii în Irak și căutau rachete nucleare și arme chimice.

După mai multe ore de căutare asiduă, procurorul asistat de șeful grupului SRI  îi cheamă în curte pe șefii echipelor care făceau perchizitia și aceștia îl informează că nu au găsit nimic. Vădit supărat și preocupat, le spune acestora să continuie căutările, că nu se poate să nu găsească ceva. Este și imprudent, se lăsase întunericul și nu observase că la câțiva pași mai încolo se aflau doi membri ai familiei care auziseră fără să vrea întregul dialog.

Spre dimineață s-a terminat percheziția, au luat tot ce se putea lua și au plecat. Au luat calculatorul meu, tableta, telefoanele mobile. La fel au procedat și cu fiica mea Ana-Maria, căreia printre multe altele, i-au luat calculatorul în care avea instalat programul „AutoCAD”, ea fiind arhitect, luându-i astfel posibilitatea de a munci și a-și asigură cele necesare existenței.

M-a apelat din nou domnul Panaitescu și m-a întrebat când revin în țara. I-am răspuns că ajung în București după cinci zile și că mă voi prezenta la sediul DNA pentru audiere. A spus că este OK și că mă așteaptă. Văzând însă cum se derulează lucrurile, am decis să renunț la examenul medical și să mă întorc imediat în țara. Fiind cu un mijloc de transport auto am reușit să revin doar în două zile. Am anunțat avocatul că sosesc mai devreme cu trei zile și l-am rugat să comunice acest lucru celor de la DNA, ceea ce a și făcut.

După intrarea în țara, mi-am pregătit bagajul și le-am spus celor care mă însoțeau să nu se sperie dacă vom fi opriți pe drum de către cei de la DNA și voi fi luat și dus cu mandat la sediul acesteia. Știam că nu au găsit nimic la percheziție, deși nu asistasem și nu văzusem procesul verbal, nu îmi făceam probleme pentru că în casă nu aveam nimic care să fie folosit împotriva mea și cel mai important știam că sunt nevinovat. Cum am anticipat, așa s-a și întâmplat.

Am fost oprit la intrarea în Sibiu, și preluat de o mașină a DNA. Nu înțelegeam de ce au făcut acest efort să vina până la Sibiu, de ce au făcut risipă de timp și bani, când puteau foarte simplu să mă aștepte la intrarea în București, mai ales că după ce am plecat din Franța am lăsat pe mobil activat programul de stabilire a locației pentru ca cei de la SRI și DNA să știe în orice moment unde mă aflu și care este itinerariul de deplasare. Oricum ei o puteau face și fără sprijinul meu, dar am zis să simplific lucrurile.

Nu pot să nu menționez faptul că ofițerul de poliție judiciară, un comisar șef, care m-a însoțit în mașină până la sediul DNA, a avut un comportament civilizat, manifestând respectul necesar, chiar precizându-mi că nu și-a luat cu el nici cătușele și nici armamentul, știind că sunt o persoană responsabilă și care nu va crea probleme. A încercat însă cu insistență să mă convingă să dau declarație când ajung la procuror, să cooperez cu ei, spunându-mi că avocații doar încurcă lucrurile pentru a încasa cât mai mulți bani. L-am aprobat și i-am spus că așa o să procedez, fiind convins că nu au nicio probă și vor să aibă ceva la dosar, adică declarația mea.

Văzând că accept propunerea, s-a luminat la față și a sunat la București la cineva căreia i se adresa cu apelativul „ȘEFA”. Cum nu era greu de imaginat cu cine vorbea, am plusat în direcția care-l interesă și i-am spus că doresc o cooperare deschisă și deplină cu ei pentru rezolvarea imediată și legală a situației. Ulterior a mai fost apelat de câteva ori de „ȘEFA” pe care a asigurat-o că totul este sub control și că lucrurile sunt rezolvate.

Am ajuns la sediul DNA, o mulțime de camere de la diverse televiziuni, toate focalizate spre mine, reporterii se îmbulzeau și îmi puneau care mai de care întrebări. Deja pe toate canalele de știri se dădeau informații certe că am fost arestat, că sunt vinovat de o faptă penală deosebit de gravă, adică de trafic de influența și că voi primi ani grei de pușcarie.

În fond, despre ce era vorba. Eram acuzat că am făcut demersuri să îmi angajez fiica arhitect la o firmă privată de arhitectură. Unde vedeau ei caracterul ilicit al faptei nu pot să va spun. Va pot prezenta doar faptul că era aceeași situație cu cea în care mergeți pe bicicletă pe un drum privat și va oprește poliția și va cere permisul de conducere, iar pentru că nu îl aveți vă face dosar penal că v-ați permis să conduceți un vehicul fără permis.

Dar să revenim la momentul anterior. Chiar dacă aș fi dorit să le răspund, nu puteam să o fac pentru că am fost condus imediat spre poartă de control tehnic antiterorist aflată la intrarea în instituție. Am fost condus într-un birou, sigur dotat cu tehnică de înregistrare și unde m-am întâlnit cu avocații mei, și ei vădit marcați de situație. Le-am spus în câteva cuvinte despre ce este vorba și atunci li s-au descrețit frunțile. Specialiști de prim-rang, avocații m-au sfătuit să nu dau declarație decât dacă mi se prezintă dosarul, de fapt ceea ce și eu gândisem în urmă dialogului cu însoțitorul din partea DNA.

Am intrat în biroul procurorului Păncescu, unde se aflau și doi ofițeri de poliție judiciară. Mi s-a prezentat Ordonanța de începere a urmăririi penale și faptele de care eram acuzat, iar apoi mi s-a solicitat să dau declarația promisă, anchetatorii având un comportament decent, total diferit de ceea ce îmi închipuiam eu. Am răspuns că dau declarația, dar după ce mi se prezintă dosarul. Toți au rămas consternați, nu le venea să creadă că le cer așa ceva, parcă îi lovisem în moalele capului. După câteva minute ne-au rugat să mergem pe hol și să așteptăm acolo, fiind supravegheați de un ofițer de poliție judiciară.

La un moment dat, am observat ceva agitație și l-am recunoscut pe șeful grupei de polițiști care trebuia să mă ducă la „Beciul Domnesc” și care le dădea dispoziții subordonaților,fiind  vădit supărat. Am solicitat să mi se permită accesul în biroul procurorului,  deoarece în geanta lăsată acolo aveam o sticlă cu suc, spunându-i însoțitorului că îmi scade glicemia și că pot intră în comă hipoglicemică dacă nu consum ceva dulce. A mers cu mine în birou și i-a spus procurorului despre ce este vorba și nu pot să nu vă relatez despre surprinderea pe care am avut-o când s-au oferit ei să mă servească cu suc și o felie de tort. Am acceptat sucul și le-am mulțumit frumos.

Când să ies din birou, m-au oprit și, profitând de absența avocaților, au încercat să mă determine să le spun cine este persoană din DNA care m-a informat despre diverse evenimente. Le-am răspuns că nu există o asemenea persoană și am ieșit. După câteva minute, ecipa de polițiști a plecat, se făcuse târziu, aproape miezul nopții, supărați că au așteptat atâtea ore. Am fost chemați în biroul procurorului. Mi-a spus că nu poate să îmi prezinte dosarul și a început să dicteze procesul verbal. I-am răspuns că aștept ordonanța de reținere pentru 24 de ore, că să nu mai ținem oamenii să aștepte și că oricum o să văd dosarul a două zi la instanță.  A spus că nu îmi va fi prezentat dosarul pentru că nu voi fi reținut, că sunt liber să plec și că nu a luat niciun fel de măsuri în ceea ce mă privește.

Am plecat din sediul DNA fără să răspund reporterilor care îmi baraseră drumul. Deja pe majoritatea televiziunilor reporterii își puneau problemă dacă nu este un balon cu aer, făcut doar pentru imagine și pentru a fi condamnat de opinia publică. La câteva zile am fost chemat pentru percheziția informatică. Am fost surprins de faptul că se ceruse mandatul la o instanță inferioară celei competente, adică un mandat total ilegal, dar nu am spus nimic, lăsându-i pe cei care au făcut-o să își dea seamă de gafa inadmisibilă la un asemenea nivel. Nici acum nu au realizat acest lucru. Cartea, bat-o vina!

Au trecut aproape cinci ani și nu s-a mai lucrat nimic în dosar, doar eu continuând să fiu suspect și „penal” așa cum îi place să spună lui Herr Iohannis. Văzând că nimeni nu dorește finalizarea anchetei, am cerut avocatului să le facă o solicitare în scris și, în caz că nu se iau măsuri, să îi chemăm în judecată, să îi oblige instanța. În urmă demersului nostru, au audiat trei persoane, două dintre ele care nici nu mă cunoșteau și văzând că nu găsesc nimic de ce să se agațe, au dispus, prin ordonanță, pe 17 Iulie 2019,  clasarea dosarului.

După cinci ani, timp în care am fost „SUSPECT” și „PENAL”, s-a clasat dosarul meu cu Art. 16 lit. b și c, adică faptanu întrunește elementele infracțiunii, nu există fapta penală și nu există probe…!!! Explicația pe care am primit-o: „O înlănțuire de întâmplări nefericite.”

Această este JUSTIȚIA „INDEPENDENTĂ” pe care o protejați, Herr Iohannis, o justiție care a intrat cu bocancii în intimitatea și în casă mea, care mi-a terorizat familia de parcă aș fi fost cel mai mare criminal, o justiție care a încercat să compromită imaginea unui general cu patru stele, unul dintre fondatorii sistemului de apărare și siguranță națională, militar care s-a pus în slujbă acestei țări încă de la vârsta de 14 ani, când a pășit pe porțile liceului militar și care nu și-a permis să dezonoreze niciodată uniforma militară și armată din care a făcut parte și al cărui comandant, din nefericire, sunteți.

Pentru toate acestea, cei vinovați trebuie să răspundă, de la procuror, la judecătorul care a aprobat mandatul de percheziție, fără să aibă un minimum de indicii că s-a săvârșit o faptă penală și până la cei de la SRI, care și-au permis să între ilegal în locuința mea, fără a-i eluda pe cei care le-au ordonat să o facă.

Pentru toate acestea autorul moral este blestemul care a lovit România, adică președintele ei, care nu a văzut și nu vede abuzurile din justiție și ale celor care o păstoresc, cei din SRI. Ce spuneți, Herr Iohannis, am dreptate sau nu? Sper să nu va trebuiască timp până ce vi se încheie mandatul ca să citiți și să înțelegeți ce am scris în acest material!

Dacă unui general cu patru stele i se poate întâmpla așa ceva, ce i se poate întâmpla unui om obișnuit, a cărui vizibilitate publică este foarte redusă și ale cărui șanse să i se facă dreptate sunt practic inexistente? Din acest motiv m-am decis să aduc la cunoștința publicului această speță, să audă și să vadă și cel din fruntea statului, pe care pare că l-a lovit „SURDA” și „ORBUL GĂINILOR”.

General Dumitru ILIESCU