Home / Educativ / Polemici pe Teme Patriotice (I)

Polemici pe Teme Patriotice (I)

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Octombrie 29, 2019

Polemici pe Teme Patriotice

Un articol publicat recent pe Justițiarul de dl. Paul Ghițiu (Românii nu sunt laşi! Nici leneşi!) a născut multe și ample comentarii, unele contra, unele pentru, cu toate patriotice. Depinde însă cum vede fiecare patriotismul.

Au fost cei „pro”, care au amintit eroismul dovedit în decursul secolelor de români și apoi de luptătorii din munți, singura astfel de formă de rezistență din Europa de est, care au amintit hărnicia poporului român care tot în decursul secolelor și-a arat pămîntul cu mare greutate, cînd nu avea animale de tracțiune trăgea singur plugul, împins de la coarnele din spate de nevastă, hărnicia poporului român care a ridicat o industrie prosperă, distrusă în doar trei decenii.

Au fost cei „contra”, printre care și eu, care am susținut că poporul român a ajuns laș și leneș. Precizez că am avut în vedere poporul român de azi, rămas în țară. Cunosc cîteva zeci de români (unii deja s-au dus între timp dintre noi) de care nu aveți cum să aflați întrucît mass-media nu îi pomenește niciodată, care trăiesc doar pentru a lupta, pentru a deschide ochii românilor, pentru a naște o nouă mișcare de rezistență , mai necesară decît oricînd. Cîteva zeci! Nici măcar cei 1.000 de oameni pe care i-a avut în 1860 Garibaldi dînd naștere Italiei moderne! Sîntem doar cîteva zeci, tot mai puțini, tot mai bătrîni, tot mai bolnavi, prigoniți și nedreptățiți de zeci de ani.

Una este să îți iubești patria, alta însă este să uiți păcatele manifestate de conducătorii acestei țări într-o lungă istorie sau să refuzi să recunoști decăderea românilor în ultimele decenii. Istoria noastră este plină de minciuni dar și de infatuări, nu învățăm nimic din ea și atunci sîntem condamnați să repetăm greșelile.

O să mă refer la o serie de aspecte.

*

Ne lăudăm ca fiind români o serie de personalități mondiale care au murit fără să știe că ei „sînt români”.

Săptămîna trecută auzeam la RRA o emisiune în care erau omagiați doi români, titani ai cinematografiei mondiale în perioada interbelică.

Unul era Bela Lugosi, ungur născut în 1882 în Lugoj, în timpul dualismului austro-ungar, mutat în Ungaria, iar după înfrîngerea lui Bela Kun emigrant în SUA. Ce facem acum, ne lăudăm că și Bela Kun a fost român, fiindcă s-a născut la Cehu Silvaniei? Sau cu Ana Pauker, născută la Vaslui?

Al doilea era Johnny Weissmuller, interpretul celebrului Tarzan,  german născut în 1904 în Timișoara, tot în timpul dualismului austro-ungar, care împreună cu familia lui a emigrat la vîrsta de 7 luni în SUA.

Ne lăudăm cu doi savanți români cu excepționale contribuții la zborul cosmic.

Conrad Haas, savant austriac, precursor al zborului cu racheta, născut în anul 1509 în Hernals (în prezent district al Vienei) sau poate în Transilvania, nu se știe exact. Se știe că într-adevăr a trăit un timp în Transilvania.

Hermann Oberth, savant german născut anul în 1894 în Sibiu (tot în timpul dualismului austro-ungar). Și-a făcut studiile în Germania, după care în 1922 a venit în România Mare. Nu din dragoste de România, ci fiindcă lucrarea sa de licență i-a fost respinsă la universitatea din Heidelberg – în anul următor lucrarea îi este acceptată de Universitatea din Cluj. Apoi, se întoarce în Germania.

Pot fi considerați aceștia români, oricît ne-ar place să ne lăudăm cu asta?

În timpul istoriei au fost destui alogeni (evrei, unguri, austrieci, germani, italieni, etc.) care au simțit românește, au gîndit românește, au acționat ca atare – dar nu cei de mai sus, care nu s-au considerat niciodată români.

*

A apărut o carte scrisă de Mircea Bălan , „Istoria trădării la români” (două volume). Nu o am, nu am citit-o, nu pot fi acuzat de plagiat. Eu scriu acum doar din memorie. Trădarea este un fenomen universal, începînd cu curva Rahav din Ierihon și continuînd cu spartanul Efialtes – dar parcă la noi este o tradiție permanent.

Regele Burebista, ucis de tarabostes-ii săi.

Regele Decebal a pierdut ultimul război cu romanii întrucît a fost trădat de un dac al lui, care a arătat romanilor drumul secret spre Sarmisegetuza.

Despre Vlad Țepeș, din păcate știm prea puțin. Știm că i s-a dus capul la Istanbul, dar nu știm cine l-a ucis (unii susțin că turcii, alții că a fost ucis de boieri cumpărați de turci, am citit și teza că a fost ucis din greșeală de un arcaș muntean care l-a confundat cu un inamic care se apropia în galop de oastea română), și nici unde se află corpul său, unii au considerat că la Mănăstirea Comana, ctitoria sa, alții că la Mănăstirea Snagov, care îi poartă numele, deși nu el a fost ctitorul inițial, dar a făcut lucrări importante (dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari și a unui tunel de refugiu pe sub apa),  dar în mormîntul care se credea a fi al său au fost descoperite oase de cal (conform tradiției, ar fi avut și o a treia ctitorie, Mănăstirea Slănic din Muscel – trei mănăstiri unde mă duc cu mare plăcere).

Cînd a cerut ajutor împotriva turcilor rudei sale prin alianță, Matia Corvin, acesta (român, fiul lui Ioan sau Iancu și nepotul lui Voicu)  l-a trădat și l-a arestat (nu știu de ce unii se încăpățînează și îl numesc Matei – născut în ziua de 23 febr. 1443, a primit numele Sf. Apostol Matia, cel ales după sinuciderea lui Iuda pentru a reîntregi numărul celor 12 Apostoli și care era sărbătorit la 24 febr.).

Se pare că Vlad Țepeș dădea o înaltă apreciere  unguroaicelor. Se pare că toate cele trei neveste ale sale au fost unguroaice, Cneajina Bathory, apoi Ilona (sau Jusztina) Szilagy (verișoara lui Matia Corvin) și apoi Ilona (sau Jusztina) Nelipic. Informațiile sînt contradictorii dar se pare (spun din nou așa) că fiul său, Mihnea cel Rău, a fost nepotul lui Matia Corvin.

Mihnea a fost singurul domnitor român care a distrus o mănăstire. Intrînd în război cu boierii Craiovești, în anul 1509 a distrus cu tunurile pînă la pămînt Mănăstirea Bistrița olteană, ctitoria Craioveștilor.

Radu de la Afumați a fost, după Dicționarul Enciclopedic Român, fiul lui Radu cel Mare (pe Wikipedia apare ca fiu nelegitim) și ginere al lui Neagoe Basarab. Radu de la Afumați, prea puțin cunoscut, a fost unul dintre cei mai aprigi domnitori români luptători împotriva otomanilor. Conform Enciclopediei, a fost pe tron între ian.-aprilie și iunie-aug. 1522, oct. 1522-aprilie 1523, ian.-iunie 1524, sept. 1524-aprilie 1525, aug. 1525-ian. 1529. Lupta împotriva turcilor, boierii vînduți îl dădeau jos cu sprijin turcesc, el iar revenea pe tron și iar lupta cu turcii. Pe piatra sa de mormînt de la Curtea de Argeș sînt menționate 19 lupte, conform Enciclopediei (20 conform wikipedia). În ziua de 2 ian. 1529 a fost ucis, nu de turci, așa cum am știut mulți ani, ci de boierii Neagoe și Drăgan, cumpărați de turci. A fost înjunghiat în biserica din vîrful dealului Cetățuia din Rm. Vălcea, împreună cu fiul său, cînd se celebra căsătoria acestuia.

Mihai Viteazu a fost ucis în mijlocul taberei sale, în mijlocul oamenilor săi.

Constantin Brîncoveanu a fost decapitat în urma pîrelor ce i-au fost aduse la Stambul de rudele lui, Cantacuzinii. Nu insist asupra acestui subiect, spre deosebire de ceilalți, eu am o părere foarte proastă depre Brîncoveanu și despre multele lui păcate. Arăt doar faptul că după Dimitrie Cantemir, Brîncoveanu a participat la otrăvirea binefăcătorului său, domnitorul Șerban Cantacuzino, care îl crescuse după ce devenise orfan, urcîndu-se pe tronul acestuia.

Nu vorbesc nici despre Tudor Vladimirescu, un mare patriot, despre care după 1990 am aflat că fusese predat de pandurii lui Eteriei după ce li s-a dovedit prin documente că trădase în favoarea turcilor.

Din cite am citit, pașoptiștii, în frunte cu Bălcescu, au fost masoni. În primul rind, ei au fost patrioți. Dacă au fost și masoni, asta înseamnă că nu au cunoscut adevăratele intenții ale masoneriei.

La fel cred că s-a întîmplat și cu primii comuniști. Auziseră despre o lume dreaptă, liberă, egală, în care fiecare primește după necesități. Nu știau ce se pregătește în ascuns.

Mai sînt unii considerați trădători, dar este greu de spus. De pildă, unul este Alexandru Marghiloman. Era germanofil declarat iar în calitate de prim-ministru, după pacea de la Buftea, abandonat de principalul aliat, Rusia țaristă, a trimis trupele române la Chișinău pentru a stabiliza fosta gubernie țaristă devenită atunci Republica Democrată Moldovenească. După ce Sfatul aceasteia a votat Unirea Basarabiei cu România, Marghiloman a primit actul unirii și a acționat pentru recunoașterea acesteia.

Mai trebuie amintite multe lucruri, faptul că armata română a tras mai des în poporul român decît în inamici. Jandarmeria română la fel. Despre uciderea legionarilor, despre executarea Mareșalului, despre faptul că eroii din munți au fost uciși sau arestați (ceea ce dl. Ghițiu nu pomenește) fiind trădați cu toții de rude, vecini, prieteni, despre uciderea lui Ceaușescu, despre prigoana actuală împotriva patrioților români (acceptată de Comisia Europeană!), despre lenea actuală a poporului rămas în țară și altele, rămîne pe  mîine.

Trebuie pomenită și trădarea regelui Mihai, și trădarea din dec. 1989. Și mai ales cea de după 1989.

Dar deocamdată ajunge.

Dan Cristian IONESCU

Redăm și comentariile apărute pe Justițiarul:

Comentarii:

  1. Militaru Vasilică
    Posted octombrie 28, 2019 at 7:37 AMRomânii, în majoritatea lor, nu au capacitatea de a se jertfi pentru o cauză, oricare ar fi aceasta. Nu știu dacă alte neamuri au această dispoziție nativă. Exemplele prezentate sunt excepții care întăresc regula.
    Românii au plecat în afară pentru a câștiga bani mai mulți și pentru a duce un trai mai bun. Admirăm efortul lor, dar uităm că au evitat să-și piardă „timpul prețios” pentru a lupta în țară cu Statul criminal. „Vrem o țară ca afară” se realizează prin reforme de lungă durată și susținute de cetățeni, așa cum s-a întâmplat în Germania lui Luther.
    Puseurile patriotarde nu vor rezolva nimic, niciodată.
    Domnul Dan Cristian Ionescu n-a amintit despre masacrarea legionarilor de către mareșalul Ion Antonescu. Știe că-i deranjează pe „naționaliștii” români dar, pentru a vindeca, adevărul trebuie rostit.
    Analizând articolul domnului Ghițiu, continui să constat că naționaliștii români critică orice. Cei mai mulți se opresc însă la metehnele slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române. Aici apare brusc „pioșenia”, „iertarea păcatelor” sau „nu judeca, pentru a nu fi judecat”.
    Domnul Paul Ghițiu rezumă la final că „Nu suntem lași, poate doar rătăciți de Dumnezeu”. De aici începe adevărata dezbatere. Dar pentru asta trebuie definit „Dumnezeul” și modul de percepție al acestui „Dumnezeu”. Dacă rătăcirea de Dumnezeu va fi înțeleasă doar ca rătăcirea de Biserică (Ortodoxă Română), atunci românii vor mai pierde câteva mii de ani, orbecăind prin istorie.
  2. Malus Dacus
    Posted octombrie 28, 2019 at 11:25 AMToate neamurile au defectele lor. Eu va sugerez sa mai vorbiti si de altii: evrei, americani, nemti, unguri, spanioli, nordic si de defectele lor. De cruzimea, lacomia, cinismul si suficienta care-i caracterizeaza. (bineinteles nu toti sunt asa). Doar noi romanii sunt toti lasi, hoti, neseriosi, ciubucari, mamaligi !? Mai lasati neamul romanesc in pace!
    Se pare ca nu intelegeti ce vor dusmanii cu tara asta (avem destui incepand cu Deep State-ul american si UE si terminand cu Ungaria), nu intelegeti care sunt planurile cu Romania, sau chiar le faceti in mod deliberat jocul. In prezent Romania este jefuita la sange iar pamantul patriei va fi cedat pe bucati. Suntem in etapa premergatoare dezmembrarii, a cedarii totale de suveranitate, a capitularii fara lupta! Pe plan social suntem foarte dezbinati, dictonul „Divide et impera” functioneaza foarte eficient in Romania. Faptul ca ne criticam intre noi, faptul ca rastalmacim istoria pentru a cauta vulnerabilitati, acte de tradare sau de lasitate este profund gresit! Rolul unui istoric este de a evidentia ceea ce-i frumos si inaltator, actele de maretie si eroism ale inaintasilor in primul rand si abia apoi de a mentiona in mod obiectiv si faptele cu care nu ne mandrim. Adica rolul istoricului trebuie sa fie unul moral, patriotic, unificator! Si avem un exemplu: Nicolae Iorga! In schimb dumneavoastra ati preluat exemplul lui Lucian Boia.
  3. alexPosted octombrie 28, 2019 at 3:40 PMSubscriu la cele spuse de Malus Dacus! Mare adevar in ceea ce spuneti: Romania este inconjurata numai de dusmani, nu sunt de acord cu d-l Dan Cristian Ionescu! In momentul de fata Romania este jefuita si se cere tot mai mult o mai mare coeziune a fortelor nationaliste, nu avem nevoie sa dam apa la moara tradatorilor!
  4. Dan Cristian Ionescu
    octombrie 28, 2019 at 12:21 PMNu, domnule „Malus Dacus”:,nu am preluat exemplul lui Lucian Boia.
    Pe mine nu ma intereseaza defectele altor neamuri, pe mine ma dor defectele neamului meu. Despre mari romani din istorie, despre mari romani patrioti din ultimele trei decenii de a caror prietenie m-am bucurat (multi dintre ei deja dusi) si despre care in afara de mine nu a pomenit nimeni, am scris destul. Si voi mai scrie in episodul urmator. Dar nu pot sa fiu orb si sa ma fac ca nu vad pacatele trecutului si nici faptul, cel mai important, ca actualul popor roman isi ingroapa singur patria, fie prin pasivitate, fie prin actiuni directe.
    Despre jefuirea economiei Romaniei de catre straini cu complicitatea cozilor de topor din tara, eu scriu de doua decenii. Imi este neplacut sa scriu asta, dar cred ca cei mai mari dusmani ai Romaniei sint romani, si nu neaparat numai evrei romani.
  5. Militaru Vasilică
    Posted octombrie 28, 2019 at 9:33 PM

    Mă bucură faptul că domnul Dan Cristian Ionescu nu cedează presiunilor naționaliștilor de bine. Nu este cazul, și bine face. M-am săturat de poveștile siropoase ale maestrului Dan Puric: ce frumoși, ce deștepți și ce buni suntem noi, românii. Chestiunea legată de aruncarea privirii peste gardul vecinilor nu ajută. Malus Dacus nu înțelege sensul existenței unui Neam. Neamul știe că este intr-un anume fel, fără să fie nevoie să i se spună. Neamul este o ființă vie și are inteligența de a se adapta la condițiile istorice. Dan Cristian Ionescu simte ființa Neamului Românesc. El este Neamul. Malus Dacus să mai citească, dacă vrea să scrie în numele Neamului Românesc. Despre ce înseamnă a suferi pentru Neamul tău, nu cred că știu prea multe voinicii de pe net.

    • Malus Dacus

    Posted octombrie 28, 2019 at 11:49 PM

    Sunteti acelasi personaj care a comentat pe incorectpolitic.com la un articol „progresistii adopta ura ca religie” despre Biserica Ortodoxa Romana care nu protesteaza impotriva LGBT-istilor deoarece preotii sunt homosexuali si ca „Restul este deșertăciune sau vrăjeală ortodoxă”. Articolul respectiv nu se referea la Biserica!
    La fel, in articolul de fata il atacati pe maestrul Dan Puric. Nu este vorba despre dumnealui! Pe mine puteti sa ma criticati cat doriti, eu nu comentez aici nici pentru bani, nici pentru prestigiul sau orgoliul meu. Eu comentez pentru Romania si pentru romani. Probabil pentru multi este greu de inteles asta.
    In linii mari recunosc temele de atac ale propagandei globalist-progresiste: Biserica Ortodoxa, nationalistii si oamenii de cultura nationalisti!
    Imediat ce iesiti din linia propagandei, dati cu bata in balta: Inventati termeni chiar daca in sens peiorativ: „nationalisti de bine”, asta inseamna ca exista si „nationalisti de rau”, cum ar fi Dan Cristian Ionescu si Militaru Vasilica ?! Sa ma scuze domnul Dan Cristian Ionescu pentru sarcasm, dar dvs chiar il meritati! Daca vreti sa impartiti nationalismul in categorii, exista nationalism etnic si nationalism civic. Dar ca sa dezvoltam subiectul, va rog sa mai cititi.

    • Militaru Vasilică
      Posted octombrie 29, 2019 at 6:45 AMMALUS DRACUS (nu pot să numesc „domn” un tip ascuns sub un nume fals)
      1. Articolul la care făceam referire vorbea despre Biserica Ortodoxă Română. Citește cu atenție.
      2. Nu am acuzat că toți preoții sau toți episcopii sunt homosexuali. Am făcut o constatare despre sinodalii, ascunși LGBT, care nu sunt preoți, ci episcopi cu funcții. Repet faptul că tabăra homosexuală din Sinod a biruit. Corneliu Onilă este episcop cu drepturi depline ale harului BOR, retras temporar din funcție. Nu am nimic cu homosexualii ci doar cu cei care stau ascunși pe funcții într-o Biserică ce înfierează pe față homosexualitatea iar pe la spate …
      3. Ai făcut referire la Neamul Românesc și mi-ai amintit de Dan Puric, care a satisfăcut, pe bani frumoși, orgoliul românilor naționaliști de bine, cu poante bune despre cât de deștept este românul. Nu știu ce era de râs: faptul că românii sunt cu adevărat deștepți sau faptul că unii se cred deștepți, fără să fie.
      4. Până una alta, întâmplător sau nu, eu sunt președintele unei asociații care se numește Neamul Românesc și am semnat o carte, împreună cu soția mea, care se numește Credința Neamului Românesc. În anul 2010, când am tipărit Credința Neamului Românesc, am fost declarat persona non grata în Biserica Ortodoxă Română pentru că am îndrăznit să scriu despre credința legionarilor. În anul 2011, când mi-a venit ideea înființării Asociației „Neamul Românesc”, am avut surpriza plăcută să constat că nici un român nu ceruse această denumire. Pe urmă a intrat pe piață valul de naționaliști printre care și personaje ascunse și insalubre ca Malus Dacus.
      Tu te autointitulezi Malus Dacus și stai în anonimat, având pretenții de naționalist pentru că poți arunca cu lături în toată lumea. Mi-i închipui pe românii din perioada interbelică postând comentarii sub pseudonim.
      Eu îmi asum identitatea și nu sunt naționalist. Eu doar îmi iubesc Neamul meu Românesc în care mi-a dat viață Dumnezeul tuturor neamurilor pământului și nu un dumnezeu exclusivist, iubitorul unui singur neam.

One comment

  1. De pe muntii tarii mele,
    Codrii mi-i doboara-un neamt;
    Iara voi, strangand surcele,
    Toti ii ziceti:_ Danke Franz!

    Pentru el, din marea noastra,
    Gazu-il scoate un strain;
    Iar voi , cu gurita voastra,
    Ii soptiti:_Pentru putin!

    Toate-ogoarele manoase
    Astazi sunt istrainate,
    Insa voua nu va pasa
    Ca n-om mai avea bucate.

    Nu vezi fabric, nici uzine
    Romanesti, cat ai cata;
    insa voi ziceti ca-i bine
    Vesnic a ne-imprumuta!

    Presa toata-i aservita
    Intereselor straine,
    Iar voi, desi-i otravita,
    O vorbiti numai de bine…

    De prin scoli si facultate,
    Azi ne pleca-orice valoare;
    Iar voi , cu seninatate,
    Le urati: _Si la mai mare!

    Nebunia Curcubee
    Orizontul ni-l ingroapa;
    Iar voi, plini de logoree,
    Ii pompati la moara apa!

    De prin tari recent create,
    Ne pretind cetatenie
    Toti cei ce urau odata
    Reintregita Romanie…

    Iar voi , cu marinimie,
    Ca sa depasiti iar planul,
    Cat mai repede sa vie,
    Ii poftiti chiar cu tot neamul!

    Chiar in miez de Romanie,
    Fostii privilegiati
    Striga:_ Autonomie!
    Iara voi ii finantai!

    De prin jur de-aste hotara
    Toti romanii oropsiti
    Ar vrea ajutor sa ceara,
    Dar voi ii dispretuiti…

    Peste noi_stapan azi neamtul
    L-a lasat pe rus la Prut,
    Dar voi, imitand Bizantul,
    Va faceti ca n-ati vazut…

    Si-atunci, pui de taratura
    Ce “elite”va numiti,
    Far’ de-obraz si de cultura_
    Care-i tara ce-o serviti?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *