Planul Ucraina şi restul măscărilor globaliste

Ieri, pe Telegram, am anunţat că Gazprom a întrerupt gazele către o serie de ţări europene invocând „forţa majoră”. Aşa cum am spus şi acolo, invocarea forţei majore este justificată de războiul din Ucraina şi de îngheţarea activelor ruseşti din străinătate.  În realitate, stoparea gazelor a fost făcută selectiv pentru încălcarea embargourilor impuse de Rusia. Germania a dat gaze Poloniei, iar Grecia a dat Bulgariei. Iată motivul principal pentru care cele două ţări au rămas fără gaz rusesc. În cazul Greciei situaţia nu e atât de disperată. La nemţi însă e jale întrucât riscă să pice întreaga industrie chimică şi apoi, rând pe rând, hălci întregi din economia ţării.

În teren situaţia aparent e echilibrată, cu armata rusă rămasă în continuare pe poziţie aparent statică în estul Ucrainei. Sunt câteva bătălii cheie de care depinde soarta întregului război. Disperarea de partea ucraineană, îi împinge la gesturi necugetate. Aşa cum am mai spus, ultim şansă(strict ipotetică însă) a Ucrainei este un contraatac devastator pentru ruşi. Poate fi acesta organizat? Ucrainenii cred că da şi speră să dea lovitura acolo unde i-ar durea pe ruşi cel mai tare: în Crimeea. Doar că avertismentele primite sunt dintre cele mai dure. E de remarcat în acest sens declaraţia lui Medvedev care-a spus punctual că: „Dacă podul din Crimeea este lovit de forțele ucrainene, atunci ziua judecății va veni pentru toți”. De asemenea, Medvedev a spus că „orice stat – precum Ucraina şi statele NATO – care consideră că Crimeea nu este rusă este o ameninţare sistemică pentru Rusia”. Iar asta deja e aproape o declaraţie făţişă de război la adresa NATO!

Deja s-a trecut într-un alt registru. Dacă până acum Rusia vorbea despre eliberarea estului, acum vocile care susţin ocuparea întregii Ucraine sunt tot mai auzite în zona superioară a politicii ruseşti. Oricum ai privi lucrurile, observi că circarul de la Kiev a împins ţara într-un dezastru fără precedent. Disperarea sa maximă l-a făcut să demită oficiali de rang înalt şi esenţiali pentru structura puterii de-acolo pe motiv de … pro-rusism. Este cât se poate de evident că totul alunecă într-o zonă hilară, chiar dacă pe teren situaţia e tragică. E imposibil să-ţi acuzi acum prietenul din copilărie că e penetrat de ruşi. Mă rog, asta e situaţia. Zelenskyi însă intră într-un nou scenariu, anume cel al eroului trădat de apropiaţi. Circarul vrea să iasă cu fruntea sus din scenă şi de aceea acum îşi ţese sfârşitul fastuos. Pentru el e esenţială ieşirea glorioasă astfel încât să se poată bucura fără probleme de sumele imense pe care le-a depozitat în străinătate.

Care-i totuşi adevărul despre Ucaina? De ce a intrat în această poziţie nebunească? Aşa cum Sri Lanka a intrat în rahat strict din cauza politicilor WEF aplicate absolut aberant, la fel s-a întâmplat şi cu Ucraina. Pe scurt, situaţia era următoarea: conform „Acordului de la Minsk”, autorităţile ucrainene trebuiau să acorde autonomie regiunilor estice(atenţie, autonomie, nu independenţă), să-şi asume obligaţiile faţă de populaţia de acolo(de exemplu plata pensiilor) şi să înceteze focul. Atât. Nici mai mult nici mai puţin. Asta în condiţiile în care acele regiuni deja erau în afara Ucrainei. Acordul de la Minsk n-a fost impus de cineva, ci a fost semnat de ucraineni, prin preşedintele de atunci, Petro Poroşenko(miliardarul care acum, bărbăteşte, priveşte războiul de la Londra!). De ce nu s-a pus totul în aplicare? Pentru că forţele externe – prin intermediul WEF – au venit cu alt plan, anume „Ucraina 2030”.

Planul consta în declanşarea unui conflict cu Rusia în care statele occidentale să sprijine prin spate Ucraina. În acest conflict Rusia urma să piardă bătălia, iar statul rus să fie atât de slăbit încât, la conferinţa de pace, să accepte împărţirea sa în cel puţin trei state independente: unul asiatic, unul european şi unul „de mijloc”, situat între cele două. Astfel, de pe urma acestei dezintegrări masive, câştigul Occidentului ar fi fost imens, iar răsplata pentru Ucraina ar fi fost transformarea sa într-o zonă prosperă, hiper-tehnologizată s.a.m.d. Paşii punerii în aplicare a planului au început prin spălarea creierului populaţiei. Cum? Prin filme şi propagandă, în care elementul central a fost serialul „Sluga Poporului” al cărui erou principal este comediantul aflat în funcţia de preşedinte al Ucrainei. E greu de imaginat cum un popor poate fi prostit într-un asemenea hal, însă funcţionează. Pe noi n-ar trebui să ne mire, mai ales când vedem cum prostimea este spălată pe creier cu subproducţii de genul „Las Fierbinţi”.

După alegerea lui Zelenskyi, consilier şi principal sfătuitor i-a devenit Alexei Arestovici, interfaţa WEF cu Ucraina. Practic principalul conducător al Ucrainei este Arestovici, cel care ia deciziile importante. Zelenskyi e doar păpuşa din faţă. Împingerea Ucrainei în război s-a făcut prin provocarea făţişă a Rusiei, între care cea mai evidentă a fost ameninţarea aderării peste noapte la NATO. Astfel Rusia a început operaţiunile militare – dorite de ucraineni şi de cei din spatele lor – pentru punerea în aplicare a Acordului de la Minsk. Reţineţi: în toată perioada de la lovitura de stat instrumentată prin „Revoluţia Portocalie” şi până la începerea ostilităţilor, armata Ucrainei a fost instruită la standarde NATO în SUA, Franţa şi în bazele NATO din Germania. Practic Rusia a fost pusă în faţa unui război cu NATO.

Personal cred că devianţii de la WEF au greşit din nou socoteala şi, la fel ca-n Sri Lanka, au dat-o-n bară grav. Mai devreme sau mai târziu acest război îşi va vedea sfârşitul şi atunci vom constata cine a avut dreptate. Vă reamintesc faptul că din acelaşi experiment al „bunăstării digitale” face parte şi Letonia, ţară extrem de lăudată pe la toate conferinţele globaliste. Gradul de digitalizare al Letoniei este extrem de mare, însă asta n-o duce cine ştie unde. Din punct de vedere al PIB-ului per capita se situează undeva la mijlocul clasamentului, puţin deasupra României şi sub ţări ca Grecia, Ungaria, Polonia s.a.m.d. Iar pe măsură ce procesele digitale se tot automatizează, proiectul de digitalizare pentru digitalizare se va dovedi un eşec total, conducând economia – inexistentă de altfel – în colaps.

Demenţa devianţilor de la Davos pur şi simplu nu mai are limită. Acum împing în faţă „dezastrul climatic”. Ca să înţelegem de ce e vorba de o demenţă fără absolut nicio bază ştiinţifică o să vă readuc în atenţie câteva elemente de dată recentă. Circul cu pandemia a transformat planeta noastră într-una liniştită aproape total. Fabricile s-au oprit, consumul a scăzut, poluarea a ajuns aproape la zero. Timp de doi ani economia a fost ştrangulată funcţionând la nivel de avarie. Chiar şi acum, nebunia politicii „COVID zero” exercitată în China ţine practic la pământ cea mai mare economie industrială a lumii. OK, deci în condiţiile acestea vii tu, cretin de la Davos, şi-mi spui că trăim un dezastru climatic? Înseamnă că eşti un dobitoc dacă te apuci să crezi o asemenea aberaţie! Păi dacă după ce ai oprit toată economia mondială nu s-a întâmplat nimic, ce-ar trebui să mai facem noi? Să ne sinucidem? Cred că nici asta nu e bine deoarece s-ar putea să emitem în atmosferă dioxid de carbon şi foarte mult azot. Ştiţi, acel azot cu care „poluează” fermierii olandezi.

Măştile încep să cadă. Demenţa celor de la butoane, nebunia acestora demnă de un super-Nero, vine de la faptul că simt cum absolut toate planurile lor degenerate încep să cadă. Au încercat să prindă lumea în cătuşe cu corectitudinea politică, au continuat cu forţarea impunerii unor grupuri cât mai marginale şi, dacă e nevoie, chiar să inventeze unele, au strâns toţi păduchii planetei şi i-au înrolat în desanturi de presiune. Aşa au apărut în prim plan urlători de profesie, nebuni pe care trebuie să-i respecţi, degeneraţi care-ţi bat obrazul şi tot felul de hidoşenii care în trecut populau periferia societăţii. Au făcut presiune, o perioadă a mers, dar s-a dus. Apoi au invadat cu politica ecologică. În prezent au ajuns chiar să modifice hărţile meteorologice şi să prezinte temperaturi normale cu roşu închis, de ai impresia că s-a revărsat iadul pe pământ. Se vorbeşte despre secetă, însă oamenii pe care-i cunosc în Ministerul Agriculturii îmi spun toţi că e vorba de secetă în câteva zone punctuale, nicidecum la nivelul ţării. De altfel, pentru a reduce recolta de grâu, s-au pretat la a da foc lanurilor. Nu există justificare pentru acele incendii! Spune cineva că operaţiunea de incendiere este, între altele, menită a micşora recolta României pentru a favoriza exportul grâului din Ucraina? Hop, iată o chestie pe care n-o spune nimeni. Vedeţi că mediile temperaturilor de anul acesta sunt mai mari decât cele de anul trecut, DAR MAI MICI DECÂT CELE DE ACUM DOI ANI!!! Pe-atunci nu se vorbea despre „încălzirea globală”.

Lacul Amara a secat, vedem pe toate posturile! Fals, n-a secat Lacul Amara, ci Balta Amară din judeţul Buzău. Lacul Amara este cel din Ialomiţa care-i la locul lui! Totuşi, veţi spune, a secat un lac, lăcușor sau ce-o fi. A secat. OK, dar v-aţi întrebat de ce a secat? De secetă? Aiurea! A secat din două cauze: pe de o parte, cursul râului Buzău – care alimenta lacul – a fost mutat cu câţiva kilometri mai departe. De asemenea,  afluentul Buzoel, cel care a ducea apa din ploi şi din topirea zăpezilor, de asemenea a fost canalizat şi n-a mai ajuns în lac. Astfel, principalele surse de apă ale lacului au fost închise şi, în mod logic, lacul a secat! Nu-i niciun secret motivul, doar „ordinul pe unitate” vă face să nu vă uitaţi spre adevăr!

Probabil, în final, va cădea şi cortina aceasta falsă lăsându-i pe globalişti în „hainee cele noi ale împăratului”. Eu, de când mă bat cu propaganda, sper să se întâmple cât mai curând deoarece deja aerul a devenit irespirabil. Şi nu de la încălzire!